Atitudini

Nașterea dictaturii klausiste

  Începând de azi, o să vă prezint o serie de întâmplări din viața mea politică legate de Klaus Werner […]

 

Începând de azi, o să vă prezint o serie de întâmplări din viața mea politică legate de Klaus Werner Iohannis, care vor arăta modul în care a ajuns și s-a comportat acest individ, ca președinte al României. O să evit pe cât posibil să folosesc nume ale celor care au fost de față la aceste întâmplări sau ale acelora care m-au sunat sau pe care i-am sunat, majoritatea lor fiind persoanalități politice sau din alte domenii. Aceste întâmplări o să creioneze adevărata față a unui individ extrem de periculos, avid de putere, dispus să calce pe cadavre, la propriu, și în același timp extrem de hrăpăreț, snob și dispus să fure oricât din banii publici pentru a trăi el mai bine.

                              NAȘTEREA DICTATURII

Într-o seară de toamnă, înainte de turul I al alegerilor din 2014, eram la o întâlnire. La un moment dat interlocuto/rul/area meu/mea a primit un telefon, a început să vorbească din ce în ce mai nervo/s/asă, mi-a făcut semn să ascult și eu convorbirea după care a închis nervo/s/asă telefonul.

–  Mâine facem conferință de presă!

Ce se întâmplase, de fapt? George Maior și Florian Coldea s-au întâlnit cu Klaus Werner Iohannis, iar acesta le-a cerut să o sune pe Livia Stanciu, Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar ICCJ să nu dea nici un verdict în cazul Procesului în care era acuzat de incompatibilitate, și care avea termen final în câteva zile, să amâne Hotărârea până după cel de-al doilea tur de scrutin. Maior personal a sunat-o în fața lui Iohannis și i-a ordonat ca verdictul în cazul lui Iohannis să se dea după turul doi al alegerilor prezidențiale, nici înainte, nici după primul tur, iar după ce va câștiga alegerile, verdictul să fie „compatibil”, adică în favoarea lui Iohannis.

Maior personal a asigurat-o pe Livia Stanciu că Iohannis va câștiga în turul doi, spunându-i că el și Coldea se vor ocupa personal și garantează alegerea lui Iohannis.
– Am înțeles, a spus Livia Stanciu.

Telefonul a venit la trei minute de la acea întâlnire și s-a transmis că din acel moment cărțile sunt făcute, iar cine se va opune acestui plan va fi arestat, din ordinul direct al lui Iohannis. Era ora 22:30 de minute, am decis să nu facem conferință de presă a doua zi, ci peste 36 de ore, adică peste încă o zi, după ce în prealabil vom fi pregătit media pentru acest șoc mediatic: În România alegerile se încheiaseră cu o lună înainte de a începe primul tur, și tocmai fuseserăm informați că a apărut o Dictatură a viitorului Președinte Klaus Werner Iohannis și a șefilor SRI, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care înfăptuia Justiția în România, trecea direct în subordinea lui Iohannis și a SRI.

A doua zi Horia Georgescu făcea apel în numele ANI la această Decizie, apel care ulterior a fost respins de ICCJ, iar Horia Georgescu, pentru că s-a opus lui Iohannis, a fost arestat din ordinul direct al acestuia, imediat după turul doi al alegerilor Prezidențiale, nu înainte de a-i spune în față la Cotroceni că va fi arestat.

Toți cei care au știut de această întâlnire, în frunte cu Coldea-Maior au fost trecuți pe linie moartă, Livia Stanciu, după ce a mai executat alte ordine ale lui Iohannis, a fost recompensată cu un post pe nouă ani la Curtea Constituțională, iar persoana care a primit telefonul a fost arestată. De întâlnire și de convorbire au mai știut încă două persoane, una dintre ele fiind arestată, iar cealaltă având o altă misiune încredințată de Iohannis, inclusiv aceea de a-l scoate președinte în 2019 și de a distruge PSD-ul.

Sunt singurul dintre cei care am știut despre această întâlnire și nu am fost arestat până astăzi, dintr-un motiv foarte simplu: nu s-a știut că ascultam la rândul meu, în direct, telefonul primit. Cred însă că acum, indiferent de riscurile la care mă voi expune în perioada următoare, am obligația morală să informez Opinia Publică despre modul cum a luat Naștere Dictatura în România și cum a funcționat și funcționează pânâ astăzi.

Vor urma și alte întâmplări, unele dintre ele cutremurătoare. OPINIA PUBLICĂ, indiferent de riscurile enorme la care mă expun, are dreptul să știe adevărul despre Dictatura din România.

                                                                                                                   Gelu VIȘAN

 

 

3 Comments

  1. gelu

    Pai mai Visan nu era mai bine daca organizai inainte de inceperea campaniei electorale o.conferijta de presa in care sa spui aceste lucruri??? Era, tu in schimb aduci la cunostiinta aceste lucruri cand e foarte improbabil ca nemtalaul sa nu castige. Puteai de asemenea sa faci o plangere penala la SIIJ impotriva Liviei Stanciu. Daca n-ai facut-o, fa-o macar acum.

  2. Laura

    Asta e semn masonic cu mana pe piept Iohanne!

  3. gigimutu

    tradatorii, in teapa cu ei!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.