Puncte de vedere

Ne-a iubit vreodată „Maica” Rusia? (I)

                                    Tradiţia imperialistă […]

 

                                  Tradiţia imperialistă

Salvarea Europei nu este cu putinţă decât dacă un popor nou, cu forţe proaspete, apare pe scena istoriei” (Odoievski, „Nopţi ruseşti”).

Când gândul îţi fuge la Rusia, colosul de la Răsărit cel atât de temut pentru întreaga Europă, parcă ţi se înfiripă în minte imaginea unei compacte mase umane aflate „în pas de front”, pornită cu o forţă devastatoare, de tăvălug, dinspre un teritoriu a cărui parcurgere necesită câteva escale bune pentru temerarii piloţi ai avioanelor să se aprovizioneze cu combustibil! Şi, totuşi, expansiunea istorică a „Maicii” Rusii este greu de înţeles, între atâtea pagini însângerate, când ne aducem aminte că a fost şi asupritoare şi asuprită, cu toate că aproape toţi marii gânditori ruşi au revendicat pentru ţara lor, pentru legendarul popor rus, dreptul hărăzit de a influenţa, în virtutea imperialismului său de tip mesianic, destinele omenirii: de exemplu, a se vedea Dostoievski (care, în „Journal d’un écrivain”, sublinia mesianismul revoluţionar al Rusiei), Berdiaev (care, în „Au seuil de la nouvelle époque”, prefigura o iminentă „perioadă rusească” în istoria universală), Tolstoi (care scria, cu patos, despre voinţa mistică a poporului rus) etc. Cert rămâne însă ca, dincolo de luptele marilor imperii (puteri) pentru a-şi stabili sferele de influenţă, Rusia a pedepsit şi a fost pedepsită, şi-a ridicat cu mândrie ochiul hegemonic şi a fost prăbuşită cu fruntea în ţărână, lovindu-i de-a valma şi pe păgâni, şi pe „fraţii” ortodocşi şi, într-un previzibil conflict mondial, pe antihrişti! În orice caz, numai din perspectiva noastră – a românilor – s-ar putea crede, ca o consecinţă a „extazului” Rusiei de a ne fi lăsat în robia islamului otoman, că avea să guste şi ea deplin, din amarul agoniei, prin blestemul revoluţiei criminale bolşevice din 1917, orchestrată de masoni siniştri (dispunând de fonduri germane şi evreieşti) precum Lenin, Troţki, Soloviov, Litvinov, Bukharin (de-acum, cetăţenia universală a masonilor şi-a spus masiv cuvântul în ororile Rusiei, propulsându-i la conducere pe evrei până când cancerul comunist a fost extirpat, în 1991, tot cu „ajutorul” acesteia etc! Ce-ar mai fi oare de spus, despre agresivitatea acestui „jandarm” istoric al Europei, care şi-a încolţit vecinii pentru a câştiga teritorii, şi-a asmuţit „câinii” (K.G.B. şi Armata Roşie) ca să transforme o parte din Europa creştină într-o masă amorfă ateistă, şi-a permis să împingă România în universul concentraţionar al terorii iudeo-komintemiste? Sau câte nu ar mai fi oare de spus? Dar şi istoricii noştri parcă au intrat în pământ…

                                     O vecinătate plătită scump!

Imperiul ţarilor, aşadar, a încercat, încearcă şi va încerca să ne şteargă de pe harta popoarelor (…) Această politică nu este deloc un secret. Gânditorii, ca şi oamenii de Stat, ai Rusiei… nu se sfiesc de a ne spune. Îşi maschează vederile cuceritoare printr-o teorie distantă după dânşii, ca să dea lumii moderne un nou tip de civilizaţie, să facă să nască în partea orientală a Europei o viaţă nouă (…) Rusia… nu poate să se oprească în marşul ei pentru ca să distrugă neamul românesc” (Take Ionescu, „Duşmanul natural”).

Ne-a rânduit Dumnezeu să avem ca „bună prietenă”, într-o zonă de maxim interes al marilor puteri, o Rusie ţaristă care, începând cu imperialismul ţarului Petru cel Mare (vezi tratatul de la Luţk, din 1711), ne-a „procopsit”, spre marea noastră nenorocire, cu o prezenţă ameninţătoare, chiar pe Nistru, în imediata vecinătate a Moldovei (vezi tratatul de la Iaşi, din 1791)! Cât de nefastă ne-a fost „compania” ruşilor, de atunci şi până acum, este lesne de sesizat, chiar şi în datele cele mai sumare, din insistenţa seculară cu care:

  ne-au răpit teritorii:

  • după ce ţarul Alexandru I a negociat cu împăratul Napoleon anexarea Principatelor Române, ruşii au reuşit în 1812 să ne fure jumătate din Moldova (Basarabia);

  • ne-au răpit Basarabia şi nordul Bucovinei, prin ultimatumul din 1940, cu toate că ruşii nu au avut niciodată drept istoric asupra acestora;

  • l-au influenţat pe fostul preşedinte Iliescu să semneze tratatul de asistenţă mutuală, prin care s-a „recunoscut” apartenenţa nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei la Ucraina şi Republica Moldova, respins din fericire de Parlamentul României (totuşi, în 1997, le-am cedat ucrainenilor „de bunăvoie” Insula Şerpilor.

  ne-au ocupat militar:

  • între 1829-34, Principatele Române au fost ocupate efectiv de armata rusă, având la conducere pe generalul P. Kisseleff (o asemenea „performanţă” nu au reuşit-o nici turcii);

  • au intervenit militar în Moldova şi au înfrânt revoluţia de la 1848;

  • prin Convenţia de la Balta-Liman, din 1849, au obţinut din nou „dreptul” de a ocupa Principatele Române pe timp de 3 ani (invadate în 1853).

    ne-au deznaţionalizat:

  • au scos complet limba română din şcoală şi Biserică, în Basarabia, sub ţarul Alexandru al II-lea.

    ne-au prigonit Biserica Ortodoxă:

  • au ars cărţile româneşti, din biserici şi mănăstiri, sub ţarul Alexandru al III-lea;

  • şi-au adus aportul, prin teroarea iudeo-kominternistă, la prigoana creştinilor României.

    ne-au vândut antihriştilor:

  • ne-au transformat, după Al Doilea Război Mondial într-un stat secund al Israelului;

  • au complotat cu americanii pentru detronarea şi lichidarea preşedintelui Ceauşescu, expunându-ne ţara la interesele Mafiei masonice (generalul Stănculescu a declarat că evenimentele din România, în 1989, au fost în egală măsură opera S.U.A. şi U.R.S.S.).

    ne-au spoliat de diferite bunuri materiale:

  • după Convenţia de la Balta-Liman, din 1849, 3 ani am fost obligaţi să le întreţinem

trupele de ocupaţie;

  • le-am dat bunuri, după Al Doilea Război Mondial, estimate la 2 miliarde $.

    ne-au jefuit ţara şi violat femeile:

  • când armata rusă condusă de generalul Scerbacev s-a retras din Moscova, în Primul

Război Mondial, s-a recurs în debandada creată la acte din cele mai josnice.

  ne-au confiscat obiecte preţioase:

  • după ce Tezaurul României s-a predat guvernului rus – cu proces verbal, sub garanţia

onoarei şi cu girul Aliaţilor – a fost confiscat la ordinul lui Troţki şi, ulterior, s-a

repudiat ideea restituirii deoarece, conform ministrului de externe Molotov, România ar fi „exploatat” suficient Basarabia vreme de 22 de ani! Tezaurul, transportat la Kremlin în două rânduri, cuprindea 314.580.456 lei şi 7 milioane lei aur (prima tranşă), plus 1.600 milioane lei, din care 600.000 lei în aur (a doua tranşă).

  ne-au negociat, trişat şi dezavuat diplomatic:

  • au încălcat Convenţia din 1877, trecând Prutul cu 6 zile înainte de data fixată;

  • nu şi-au recunoscut obligaţiile asumate (în august 1916) prin tratatul de alianţă şi Convenţia militară de la Bucureşti;

  • au protestat faţă de conţinutul tratatului de la Versailles, neacceptând unirea Basarabiei cu România în anii 1918, 1920 şi 1926;

  • ne-au tranzacţionat cu germanii prin tratatul Ribbentrop-Molotiv din 1939 (nu au recunoscut că au semnat documentul până în anul 1990).

    ne-au dezonorat militar;

  • ne-au pus „la discreţia turcilor”, pe toţi românii, prin tratatul de la Kuciuck-Kainargi din 1771;

  • după ce ne-au subordonat armata în Războiul de Independenţă, ţarul Alexandru al II-lea ne-a considerat inamici şi ne-a tratat ţara ca pe o anexă;

  • deşi le-am fost aliaţi în Al Doilea Război Mondial, prin tratatul de pace din 1947 ne-au considerat agresori şi nu ne-au recunoscut cobeligeranţa.

    ne-au impus pretenţii financiare:

  • ne-au „stors” de diferite bunuri materiale şi obligaţii financiare de 200 milioane lei aur în perioada 1769-1859, fără să mai socotim contravaloarea exploatării Basarabiei între 1812-1918 şi 1940-1989;

  • pe timpul ocupaţiei militare, de după revoluţia paşoptistă, le-am dat 42 milioane ruble/anual;

  • ne-au impus, postbelic, 300 milioane $ despăgubiri de război.

    ne-au jignit sentimentele naţionale:

  • ne-au ucis memoria naţională postbelică şi ne-au tăiat toate mijloacele de comunicare cu fraţii noştri de peste Prut.

    ne-au pus în pericol viaţa conducătorilor:

  • sub preşedintele Hrusciov, în 1962, au stat la baza unei tentative de asasinare a lui Ghe. Gheorghiu-Dej;

  • au favorizat cadrul general al executării familiei Ceauşescu etc.

Poate fi vorba, deci, de iubire între „Maica” Rusia şi noi, românii?

Prof. Costel  NEACȘU

4 Comments

  1. Botezatu Gabriela

    A aparut pe piata a salata a la Russe, bucatar sef Putin, dupa reteta proprie.
    Aceasta ” salata” este “asezonata” cu ingrediente”traditionale arabo- musulmane, si cu putin sos de soia.
    Vom vedea ce ” gust” are pentru noi romanii!!
    In ultima vreme , cei care trebuiau sa mai ” guste din salata traditionala , cu gust inca european , nu le- a placut!!!

  2. VELICU STEFAN

    istoria este complicata,,,au fost multe evenimente nefavorabile statului roman,,,,,totusi este bine ca sa vedem istoria in mod global,,,,, turcii ne-au ocupat tara 450 de ani,,, au carat valori inestimabile,, aur,,, produse,, oameni,,,, turcii sunt buni,,, Bulgarii la sud ne-au necajit,,, Austro ungaria ne-a ocupat Transilvania (??? ani),,, au carat si subjugat aceassta bogata provincie cum au vrut,,, Si iata ca maica rusie,, e dusmanul principal ,, pai sa ne gandim,,, politica se facea la moscova, dar executantii erau tocmai prietenii ucrainieni care au beneficiat de teritoriile furate si in timpul Rusiei mari cat si dupa independenta,,, Si mai grav ,, toate ocupatiunile si statul in genunchi s-a facut cu aprobarea marilor nostri conducatori care au stat ca slugile permanent,,,si au acceptat tot ce se cerea apoi se impunea,,S-a ridicat poporul roman vreodata??? inafara marilor batalii istorice,,,se cunosc revolte populare in masa impotriva subjugarilor de tot felul,,?, Nu nimic,,, pasivitate totala,,ca si acum,,, acceptam toate mizeriile mondiale si nici o reactie,,,Daca in vechime lumea nu era informata si habar nu avea de ce se petrece in lume,,, in anii de gratie 2000-2016 toata lumea afla in cateva minute totul ,,si care este rezultatul ,,, zero,,,desi au fost ocupatiuni de tot felul parca dusmanii nu au distrus cat au distrus prietenii actuali europeni si americani,,,, plus ca razboiul bate la usa,, si iar ne bagam unde nu ne fierbe oala,, cat naibii au furat rusii ?? 50– 100 miliarde de euro>>>??? dat mia de miliarde furata de dupa 1989 cine o mai plange,,, se consemneaza undeva ???de aia spun ca istoria e cu dus intors,,, si atat timp tu ca stat accepti orica ,, dai si dai pana om crapa,,In legatura cu tezaurul sa nu facem din realitate,,,iar politica,,,, Pai regele carol retras la iasi cu toate bogatiile tarii din cauza avansarii germanilor ,, in loc sa bage tezaurul in mine aruncate in aer a ales calea trimiterii la Londra via Rusia,, de ce pentru ca regina era verisoara cu imparateasa si ce mai buna garantie sa ai,,,??? numai ca pe drum a venit revolutia si tezaurul a cazut pleasca,captura si dus la moscova,,, sa zicem ca hotii au furat de la hot>>> putin zis,,, Chiar daca ajungea la londra il mai vedeam inapoi,,??? asa cum au patit polonezii de 2 ori???Nu se vede ca si acum se cara aurul la Londra pe stesache si poporul nostru revolutionar habar nu are,,,,>>> tot rusii sunt vinovati,,,???? asta este istoria este complicata si degeaba ne batem gura,,,,,

  3. Viktor

    Neacsule, cat au jefuit valahii in URSS in al doilea razboi mondial? de unde ati furat viaductul de la Carcea de langa Craiova? De unde erau troleybuzele care circulau in Craiova in perioada 1942-1945? De unde era abundenta din Romania anilor de razboi cand mai totul se ducea spre Germania?

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.