Observator

Nedumeriri şi suspiciuni – Afacerea „GRIPA” (I)

                   JURNAL DE VREME REA (fragment) „La anii tăi, o gripă subversivă […]

 

                 JURNAL DE VREME REA (fragment)

„La anii tăi, o gripă subversivă / Îţi poate-aduce o pneumonie” (George Topârceanu, „Infernul”)

FILE RUPTE DIN CARNET. Se întâmplă lucruri ciudate. Nu se aude zgomot de tancuri, nici cu arma nu se trage, dar parcă ne-am afla sub ocupaţie. De la o vreme, parcă nici vântul nu mai este dezinvolt. Doar pe ici, pe colo, câte o maşină a Poliţiei merge la pas şi din megafonul ei auzi acelaşi mesaj pe care îl transmit şi posturile TV: „Staţi în casă!” Stăm. Stăm cuminţi în incintă, că amenda-i mare şi banul puţin, dar până când şi cu ce scofală? Cine oferă garanţii şi cum este dispus să răspundă în cazul în care dă greş?

Pe străzi, prin magazine, case şi instituţii pluteşte fantomatic un virus, despre care ni s-a spus cu drept cuvânt că, fără noi, oamenii, ar muri şi el. De aceea, prin absenţa noastră, vrem să-l executăm, până nu ne lichidează el pe noi. Iar pentru asta nici un preţ nu e prea mare. Bolnavii de cancer sunt obligaţi să se îngrămădească la cozi – CRIMINALE, înţelegem, căci locul nu permite să fie păstrată vitala „distanţă socială”. Ne pare sincer rău. Extrem de rău. Guvernul şi capul lui din Cotroceni suferă şi dumnealor în tăcere, cu demnitatea omului politic, şi fac şi dânşii ce pot, zbătându-se cumplit – dar şi eficient pe cât se poate –, pentru ca rasa umană să nu dispară prin vreo negură a Timpului. „Numărul operațiilor din spitalele românești, [a fost] redus cu 80% DIN CAUZA epidemiei de coronavirus” („Renaşterea.ro”, 23 martie). Dar nu-i normal şi omenesc? Cum să operezi, când, pe coridoare, pe pereţi, în buzunarele halatelor şi chiar pe bisturie se poate afla bestia invizibilă şi laşă, acea beşicuţă mai plină de otravă chiar şi decât unele partide? Poţi să periclitezi pacientul, când virusul ăsta nenorocit ne ţine pe toţi sub asediu? (Stranie coincidenţă, latinii înţelegeau prin „corona” şi militarii care încercuiau o cetate.)

                                                        *
De la distanţă, Virusul cu Coroană îi atinge (amical) şi pe politicieni. Pe cetăţeanul Eugen Tomac l-a făcut instantaneu dur şi înţelept ca o rangă: „Trebuie să scoatem Armata şi Poliţia pe stradă pentru a-i opri pe inconştienţi”.

Mâine-poimâine, o să dăm şi muniţie? Punem lunetişti pe blocuri? Le încuiem uşa „inconştienţilor”, lăsându-i în drum, pradă „virusului ucigaş”, care ne bântuie oraşele? Oricum, cât nu apelăm la tunuri, încă e bine. Nişte pistoale automate par chiar necesare, ca să vadă şi invadatorul că, la un adică… Şi poate că n-ar strica ca la ipotetice mitinguri viitoare să se facă cordon de blindate grele şi să se folosească drone de ultimă generaţie, ca să nu ne mai aiurim cu spray-uri şi alte prostii. Ideal ar fi ca pentru asemenea întruniri fără rost, dar pe care Constituţia ne cere să le respectăm, Primăria Capitalei să pună la dispoziţie un spaţiu bine închis, dotat cu bănci mobile, estradă pentru vorbitori, turnuri pentru santinele, vestiar pentru trupe şi staţie de amplificare. Un fel de bază militaro-sportivă, în care militarii şi familiile lor să practice sporturi şi să frigă cârnaţi.

Strălucitor ca soarele în armura lui intelectual-militară, domnul preşedinte conduce oştile policolore. Nu chiuie ca sălbaticii la izbândă, ci tace, face şi zâmbeşte subtil. Dacă unii arătau cu braţul ce şi cum să fie, dânsul doar te priveşte, ca să pricepi, şi numai pentru cei mai grei de cap apelează la un deget – nici acela folosit în întregimea lui.

Într-o pauză a titanicei sale lupte cu coronavirusul, Klaus Iohannis i-a cam dat dreptate lui Tomac şi a anunţat că pensionarii nu mai au deloc voie să iasă din case. Am auzit că unii dintre aceştia chiar s-au bucurat că sunt atât de preţuiţi încât li se va pune pe uşă sigiliul prezidenţial şi că ei înşişi vor fi primii oameni cu statut de „deplin-sigilaţi”, dar n-a fost să fie! Să nu-şi piardă însă speranţa, că noi toţi le-am auzit glasul, suntem solidari cu dânşii şi, cu prima ocazie, va fi precum doresc. Ţineţi-vă tari, iubiţii noştri, Ţara e cu voi până la moarte! Este dezbătut intens proiectul de instituire a medaliei „Luptătorul sigilat”, care va fi acordată în urma unei trageri extraordinare, de tip LOTO.

După înştiinţarea de la Cotroceni, ce s-o mai fi discutat, ce s-o mai fi făcut şi ce s-o mai fi gândit Puterea, sigur este că Ordonanţa militară nr. 3, dată publicităţii câteva ore mai târziu de excepţionalul domn ministru Vela şi însoţitorii său, prevede la articolul 2:

„Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/ gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.”

Dar la geamuri or avea voie să stea? E bine să-i lăsăm? Nu riscă să-i tragă curentul şi să-i fragilizeze? N-ar fi mai sigur să se interzică? În fond, au la ce să se uite, săracii? Dacă îi iubim cu adevărat, îi putem lăsa să-şi primejduiască viaţa? Ce bune ar fi acum nişte obloane… Şi încă nu-i târziu!

Revin la normativul cu epoleţi. Aşadar, la ora 11 punct (sub supravegherea Poliţiei, Armatei şi a SRI?) se dă startul şi alde „Peste-65-de-ani” ţâşneşte pe uşa de la intrarea în bloc? Crearea unei „ferestre” atât de înguste pentru oameni care adesea se deplasează cu greu nu va produce un fel de „efect de ţarc”, strângându-i la oră fixă pe toţi cei care merg la farmacie sau ca să-şi cumpere de-ale gurii? Iar acolo, ce se va întâmpla? Fiecare va scoate din buzunar ruleta proprie, cu memorie, parolă, cameră foto automată şi CNP inscripţionat pe ea, şi o va folosi pentru a nu se apropia cumva de vreun alt om la mai puţin de doi metri? Şi, dacă aleşii tot ne dau continuu brânciuri spre lumea lui Urmuz şi dacă tot ne place să inovăm în domeniul penal (când versificăm Codurile?), de ce să nu înlocuim formula „distanţă socială” * (oricum susceptibilă de a fi interpretată, inclusiv ca rasism) cu „spaţiu (ne/a)virotic” sau „spaţiu personal”, pentru a cărui încălcare nouă să ni se plătească taxă, iar Statului – amenzi?
* Sărmană sociologie!

„Distanța socială, sau LIPSA SENTIMENTULUI ŞI A ÎNŢELEGERII, continuă să existe după ce distanțele spațiale au fost eliminate” („Social distance, or the lack of fellow-feeling and understanding, continues to exist after spatial distances have been eliminated” – Emory S. Bogardus, „Social distance in the City”, 1926).

                                                     *
Nici sub nemţi şi nici sub ruşi nu au existat ceea ce unii numesc „formulare de ieşit din casă”, dar pe care scrie, ameninţător, „Declaraţie pe proprie răspundere”. Foarte rău c-a fost aşa! Formularul este un fel de foaie de parcurs, de la litera căruia nu te poţi abate. Ai scris la plecare că ieşi în interes profesional, dar pe drum ţi-ai amintit că ţi s-au terminat pâinea, cafeaua, antinevralgicul sau ce-oi mai băga în tine? Să-ţi fie de bine! Le iei altă dată, în baza altei declaraţii, care se va adăuga la dosărelul tău, pe care ţi-l faci singur, în mod voluntar, că nu te obligă nimeni să ieşi din imobil. Şi-apoi, ce, ai ceva de ascuns?

Lume de rea-credinţă, locuind în Militari, să spunem, iese pasămite pentru de-ale gurii şi te pomeneşti cu ea în Crângaşi, în Drumul Taberei sau chiar mai departe, umblând lelea, sub pretextul că i-ar fi foame şi că s-a luat cu gândurile, uitând sau prefăcându-se că nu ştie că în timp de criză, în genere, a gândi este prin lege infracţiune asimilată uzurpării de calităţi oficiale, iar a gândi fără să anunţi este şi legal şi moral o oroare. Este oribil! Cineva din Opoziţie, un rebel cunoscut, al cărui nume nici nu merită să fie menţionat, a încercat să-i contrazică pe specialişti, pretinzând că „românul s-a născut poet”, iar „poetul e cu capul în nori, dar nu din vina lui”. La început s-a făcut niţică linişte, apoi cineva a opinat că, în timp ce se purta discuţia respectivă, spitalele neamului cădeau unul după altul în stăpânirea armatelor de microbi conduse de un autoîncoronat virus, de provenienţă modestă şi discutabilă, dar care, prin metode neortodoxe, pare să fi coagulat în jurul lui mai toate naţiile de viruşi şi ar fi suprimat stafilococul ales în mod democratic. În cele din urmă, orele fiind înaintate, Grupul a convenit ca amendamentul să fie acceptat, dar numai în cazul celor care pot dovedi cu acte că, într-adevăr, s-au născut poeţi sau măcar boemi. Proba cu martori nu se admite.

Documentele de administrare militară a vieţii civililor sunt foarte clare, dar mereu se găsesc inşi care să ridice probleme oţioase. Referitor la metrajul deplasării, în Act nu este stipulată nici una „lungă” sau „la distanţă”. În schimb, la articolul 1, litera „e” scrie negru pe alb că sunt permise „deplasările scurte”. „Cât de scurte?”, s-au găsit unii să întrebe. „Uite-atât!”, li s-a răspuns (surse). Într-un fel, aici este şi culpa Grupului, care nu a precizat, deşi ştia bine cum sunt românii, mai ales ăia poeţi. Grupuri tot mai numeroase de cetăţeni oneşti cred că bine-ar fi ca, anual, fiecare dintre noi să cumpere o licenţă de ieşit din casă, în care să fie menţionate explicit traseele la care are dreptul, precum şi numărul ieşirilor (nu mai mult de două pe zi). Din banii astfel strânşi s-ar putea repara trotuare, borduri şi s-a mai pune o floare, două.

Pentru cazuri excepţionale, există posibilitatea ca insului să-i fie ataşat un discret şi modern aparat de emisie, care să semnalizeze permanent, sonor şi vizual, poziţia insului. S-a spus că aşa ceva poartă numai cei condamnaţi. Este stupid şi răuvoitor să gândeşti astfel, câtă vreme semnale dă şi telefonul şi nu se mai supără nimeni. În plus, pot fi gândite şi aparate mai sofisticate, care să indice ora şi să permită dialogul cu poliţistul secţiei celei mai apropiate.

Pentru cei zgârciţi sau cu venituri modeste, s-ar putea lua exemplul anticilor, căci aşa cum a putut Ariadna, am putea şi noi să confecţionăm nişte gheme moderne. Ce mare lucru ar fi o sfoară cu lungime avizată de Poliţie, care, la un capăt, să se fixeze de clanţa uşii insului, iar celălalt să fie prins de una dintre încheieturile beneficiarului?

                                                               *
Extrapolând solicitările Grupului din România, s-a pus întrebarea: dacă omenirea ar sta închisă în case timp de o lună, două, Pământul, dragul de el, ar scăpa definitiv de viruşii care ne vânează? Din nou, au apărut tot mai suspecţii extremişti, care, de la tribuna propriului telefon, au întrebat parlamentarii strânşi la videoconferinţă: nu la fel s-au bucurat şi chinezii lui Mao Zedong, când au omorât toate vrăbiile (1958), căci le socoteau una dintre „cele patru molime”, pentru că ciuguleau prea mult? Nu au urmat, dimpotrivă, ani de foamete „consistentă”, dezechilibrarea ecosistemului conducând la o mult mai păgubitoare invazie a viermilor şi a insectelor, care până atunci făcuseră parte din hrana vrăbiilor?
Ce să vorbeşti cu asemenea indivizi?

Mai periculoşi sunt cei care lansează un fel de manifeste. Citez dintr-unul din ele:
Indiscutabil, păstrarea distanţei între indivizi face mai dificilă transmiterea unei boli contagioase, dar o şi elimină? Se discută cu maximă serozitate, vorba preşedintelui Klaus Iohannis, despre „viaţă şi moarte” şi despre faptul că nimeni nu are dreptul să îmbolnăvească pe un altul – lucru perfect adevărat. Dar dacă suntem Oameni, având şi raţiune şi capacitate de a empatiza cu semenii, este nevoie de poliţii şi/sau de armate, pentru a ne sili să avem o anumită conduită ori simţire? Ne trebuie un „ausweis” şi/sau declaraţii pe proprie răspundere, ca să mergem la alimentară? Ieşirea din casă, când este necontrolată de autorităţi, poate deveni infracţiune? Dacă după o astfel de experienţă noi ne vom obişnui atât cu prezenţa lor pe stradă, cât şi să executăm rapid orice ordin al autorităţilor, iar dânsele se vor obişnui să comande, aşa cum le taie capul? Un pas spre spre o dictatură colectivă, poate internaţională? (Ei, na! N-ar şti SRI şi nu ne-ar spune?)
Dintotdeauna, în lume au existat – şi vor continua să existe – atât medici gata să facă orice sacrificiu pentru Viaţă, fără vreo discriminare, cât şi pacienţi cu probleme de comportament, dar nu ştim să mai fi fost scoasă Armata pentru a-i domoli pe cei din urmă. Acum, circulaţia este ca şi interzisă, iar PLIMBAREA oamenilor a devenit o aberaţie, fiind admisă numai în cazul celor care au mâţe sau câini, deoarece dreptul acestora de a face pipi în aer liber este consfinţit prin documente internaţionale. Cine are totuşi ambiţia morbidă de a ieşi din casă doar ca să privească tâmp natura, să şi procure unul sau mai multe animale, care să-l scoată la aer? Cei mai săraci, să-l cumpere în indiviziune, urmând să îl folosească pe baza unui orar stabilit de comun acord şi trecut pe la notariat, spre binele animăluţului, care va sta mai mult timp afară, sfidând coronavirusul?” Fără comentarii!

                                                                   *
„SRI se implică în lupta împotriva COVID-19. Klaus Iohannis: «Rolul serviciului în contextul pandemiei de coronavirus este esenţial»” („Ziarul Unirea”, 26 martie 2020 – ştire preluată de la Ştiripesurse.ro)”. În sfârşit! Cinste lor, agenţilor! Cinste lui, ’şedintelui!

Domnul prezident detaliază:  „În acest context, cu atât mai valoroasă devine contribuția dumneavoastră, capacitatea de analiză și anticipare excelentă a Serviciului fiind de un real folos factorilor de decizie angrenați într-o luptă dificilă de stopare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.”

Evident! Colaborând instituţional cu preşedintele, SRI va face „o analiză la sânge a sistemului spitalicesc” (pe surse auzim că o celulă cu anticorpi sociali deja întocmeşte liste, primii vizaţi fiind acei medicii care, nefăcând nici o banală eschivă la atacul virusului, sunt suspectaţi că au pactizat cu acesta). SRI va produce sinteze şi chiar statistici colorate, pe care nu le poţi aştepta de la un medic. Acesta este excepţional, că de-aia îl iubim, îl respectăm şi-i dăm salariu, însă el e cu cărţile, cu bisturiul, cu pilulele, umblă la dinţi, chestii de-astea, banal-lumeşti. Apoi, pe lângă echipa agenţilor de excepţie, profund sterili, Serviciul are şi aparatură de ascultare şi oameni specializaţi în filaje, care sunt vitale, dacă într-adevăr vrem să destructurăm clanul Corona. Dar pentru asta trebuie voinţă politică, astfel încât fiecare virus să fie depistat şi fişat undeva. Până una-alta, prin marile companii telecom, Comisia Europeană strânge date despre noi, „pentru a afla unde merg cetăţenii” – lucru absolut normal, deoarece noi suntem cei care transportăm mica bestie („capital.ro”, 26 martie 2020).

În acest context, surprinde neplăcut indolenţa SIE, căci se ştie bine că anumiţi viruşi au venit de pe hotare, pe filiere străine, unde SRI nu poate activa. De asemenea, mulţi cred că poate n-ar strica să se autosesizeze şi DIICOT, întrucât el are competenţele necesare trimiterii în judecată a acestor terorişti, care or fi ei mulţi, dar dacă-i aduni din toată lumea, nu umpli nici o lingură cu ei. Hai, două!

                              TĂRĂŞENIA „GRIPELE”

Se fac diverse statistici şi cercetări privind vârsta celor îmbolnăviţi, dar constatările sunt uneori contradictorii, că deh, suntem oameni şi avem gena erorii în ADN! Întâi, am fost atenţionaţi că „noul virus” atacă îndeosebi vârstnici, din rândul acestora înregistrându-se şi cele mai multe victime. Apoi „acest mit a fost spulberat”, arătându-se că, la fel bine, din cauza „virusului ucigaş”, pot muri şi tineri. Peste câteva zile s-a adăugat: ba chiar şi copii. După care, ca să nu ne plictisim, s-a revenit la prima variantă: ţinta predilectă a virusului sunt cei de vârsta a treia. Oricine citeşte lucrări vechi privind gripa şi epidemiile ei, vede că, de fapt, nimic fundamental nu este nou, deşi presa o prezintă ca pe o descoperire surprinzătoare.

„Persoanele vârstnice sunt cele mai afectate de această pandemie.” Dar nu este normal? Bătrâneţea nu vine cu neputinţe tot mai accentuate, precum şi cu boli – semn că organismul nu mai are rezistenţa din tinereţe? Condiţiile nefavorabile, traiul precar nu fac ca omul să îmbătrânească „înainte de vreme”? Greşeau medicii de acum mai bine de un veac atunci când scriau, referitor la BĂTRÂNEŢE: „Micşorarea pieptului şi slăbirea plămânilor aduc diferite boale de piept: năduf (emfizem), tusă şi aprindere de plămâni (pneumonie), care, de obicei, ESTE MOARTEA BĂTRÂNILOR”?

Deşi le poate fi de oarece folos, nici vaccinul nu le mai oferă garanţii: „However, IN ELDERLY PEOPLE, THE VACCINE MAY NOT WORK AS WELL TO PREVENT contracting of influenza, but will result in decrease in the severity of symptoms and the risk of health complications” („The Gale Encyclopedia of Senior Health”, 2009).

Celor în etate nu le era recomandată plimbarea pe jos sau măcar şederea pe o bancă, la aer? Acum mai bine de un secol, doctorul Eugeniu Felix scria ceea ce se ştia de mult: „Gripa este contagioasă şi se poate transmite nu numai prin contact direct, dar chiar prin aer, apă, obiecte, cari au fost în contact cu bolnavul. COPIII SUNT MAI PUŢIN ATINŞI DE BOALĂ decât persoanele adulte. (…) // O medicaţiune proprie influenţei [gripei] nu există; cele mai întrebuinţate remedii sunt: chinina, antipirina şi medicaţia simptomatică indicată în casuri de complicaţiuni. Bolnavul va fi pe cât se poate isolat, obiectele, cari au fost în contact cu dânsul vor fi desinfectate precum şi camera, aşternutul, vestmintele, după terminarea boalei. Persoanele, cari sunt în contact cu bolnavii de Gripă vor păstra curăţenia cea mai perfectă, îşi vor desinfecta mânile de câte ori vor fi atins pe bolnav şi nu vor lua masa în camera lui. Astfel se poate contribui la LIMITAREA Gripei.”

Sfaturi pentru tratarea gripei în urmă cu 100 de ani (Click pe imagini pentru mărire!):

Găsim ceva nou în atenţionările de astăzi? De la Alexandru Rafila am aflat (29 martie) că, din fericire, procentul vârstnicilor infectaţi reprezintă doar 10 la sută din total (spre deosebire de Italia, unde este de 50%).

„Greutatea situaţiei cu care ne confruntăm este fără precedent”, spunea Klaus Iohannis acum ceva timp. Oare? Vorbesc unii cu patetism de „pandemia de coronavirus”. În sine, exprimarea nu e greşită, deşi, de obicei, cuvintelor „epidemie” sau „pandemie” li se alătură, ca precizare, numele unei boli, nu cel al unui agent patogen. În DEX, „pandemie” este prezentat astfel: „Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare”.

„Teritoriu foarte mare” este şi o ţară, ca să nu mai vorbim de faptul că există state mai întinse şi mai bine populate decât întreaga Europă. În cazul coronavirusului, „pandemia de gripă” a fost declarată mult după ce se instalase temeinic. De ce? Poate pentru că anunţul a fost dat de OMS (care este Organizaţia MONDIALĂ a Sănătăţii), poate şi din alte motive, asupra cărora nu este momentul să zăbovim.

În „Dictionnaire grec-français” (A. Chassang, 1865), „pandemia” (πανδημία) se traduce prin „réunion de tout le peuple”. Tot aici găsim πανδημεί (pandemei) – „en masse” şi πανδημοϛ (pandemos) – public, ultimul cuvânt amintindu-ne că Pandemos (a tuturor) era supranumele Afroditei, în postura de patroană a prostituatelor.

Cuvântul „pandemie” are prioritar legătură cu boala în sine sau se referă numai la mărimea spaţiului în care aceasta este activă, la un moment dat? Cum ar fi, totuşi, mai potrivit să spunem: „PANDEMIE DE GRIPĂ” sau „GRIPĂ PANDEMICĂ” (spre deosebire de cea „endemică”, restrânsă la o zonă sau la o ţară ceva mai mică)? Dacă de pandemie s-ar putea vorbi numai atunci când o boală atacă întreaga planetă, ce termen să folosim în cazul în care molima îşi face de cap pe două continente, de exemplu, aşa cum s-a întâmplat în 1732, când epidemia a lovit Europa şi America?

În ceea ce priveşte strict România, de ce folosim „pandemie”, când, de fapt, PENTRU NOI este o epidemie ca atâtea altele de până acum? Este un cuvânt cu impact mai mare asupra publicului? Contează faptul că, atunci când spui „pandemie de coronavirus”, mulţi nu se gândesc că este o obişnuită „epidemie de gripă”?

„Paul Goma a murit. Avea coronavirus”, au anunţat sec unele scule de informare, la 25 martie. Citeşti şi brusc ţi se limpezeşte mintea: aaa, păi n-am ştiut, da’ dacă a fost coronavirus… cu cancerul o mai lungeşti, îl mai păcăleşti, da’ cu corona-vi-ru-sul n-ai nici o şansă, că-i vi-rus, mă-nţelegi? De n-o bărbieri ăsta tot Pământul de noi… Pe pariu!

                                                                               *
Când te uiţi în ochii lui Iohannis sau ai lui Câţu, ce vezi? Iubire nemărginită pentru cei pe care îi încuie în casă, răceală sau deruta cuiva care trebuie să justifice şomajul în creştere, prăbuşirea monedei naţionale şi topirea micilor economii şi, ca să nu ne facem sânge rău din cauza unor astfel de realităţi, aruncă peste ele un văl de cuvinte pline de respect şi de generozitate? Un soi de: „Dragii noştri părinţi/ bunici, vă iubim din rărunchi, dar staţi naibii acolo unde vă punem!”?

Politicienii (Putere şi Opoziţie) au admis etatea-limită până la care ai voie pe stradă (65 de ani), anunţată de Klaus Iohannis. Tu, cel care ai împlinit vârsta asta săptămâna trecută, sau acum câţiva ani, ce să gândeşti? Deci, cum ieşi la pensie, cum te încuie în casă? Acum pentru o pandemie, mâine pentru te miri ce principiu umanitar? Ne paşte soarta bătrânilor spanioli? Amintesc ce scrie „Cancan”, la 24 martie: „În Spania, situația degenerează din cauza coronavirusului. Au fost înregistrate, până acum, 2.182 de decese din cauza virusului Covid-19, iar numărul celor infectați a depășit 33.000. Totul este cu atât mai dramatic cu cât ARMATA GĂSEŞTE BĂTRÂNI MORŢI ÎN PROPRIILE PATURI, complet abandonați de familie”.

I-a abandonat familia sau s-a interzis legătura cu ei, sub motivul – auzit şi la noi – că astfel s-ar acţiona spre binele lor? Dacă Spania se află înaintea noastră la mai toate capitolele, aşa cum ni se spune, care ar fi argumentele pentru care să nu ne întrebăm dacă la noi nu poate fi chiar mai rău?

                PRODUCŢIA ŞI CONTROLUL DATORIILOR STATELOR

Prăbuşirea burselor lumii din cauza unui virus gripal nu este un pic neverosimilă? Economia mondială este dependentă de Wuhan sau de oricare alt oraş al lumii? Să fie un sâmbure de adevăr în zvonul că unele ţări intenţionează să-şi naţionalizeze economia, cumpărând la un preţ mic acţiunile deţinute de străini? Dacă „da”, să fie povestea chinezească scânteia necesară creării şi întreţinerii artificiale a unei pandemii de… emoţie sinceră, de „empatie acută”, pentru mai nimic? Să fie zbuciumul şi chinul sufletesc al mulţimilor naive, disproporţionat de mare faţă de faptele reale, care sunt un paravan la adăpostul căruia acţionează – din nou – Banul? Vorba cuiva: „Trebuie să moară oameni ca să…”? Să ce? Să se reaşeze lucrurile în lume altfel decât prin război? Dar se poate?

Click pe imagine pentru mărire!

„Evenimentul zilei”, văzându-ne prea relaxaţi, ne ciocăne în geam (19 martie): „Avertisment înfricoșător! FOAMEA bate la ușile Uniunii Europene // Restricţiile impuse de câteva state membre ale UE la frontierele lor cu alte ţări membre, din cauza pandemiei de coronavirus, provoacă întreruperi în aprovizionarea cu alimente.”

Cei de la „Ştiri mondene” adaugă o altă spaimă: „Teamă de un colaps al Internetului. Solicitare rară către Netflix şi Youtube din partea UE” (19 martie).

Click pe imagine pentru mărire!

Din „Ziarul financiar” aflăm: „Impactul coronacrizei, studiu al Facultăţii de Business din Londra: Economiile se vor confrunta cu un şoc economic MAI PUTERNIC DECÂT ÎN TIMPUL UNUI RĂZBOI şi va depinde de fiecare ţară cum gestionează situaţia acum – facilităţi fiscale, monetare, pentru ca revenirea să fie mai rapidă apoi” (25 martie).

În aceeaşi zi, fetele de la „tabu.ro” anunţă: „Pandemia de COVID-19 «ameninţă întreaga omenire», a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, lansând un «Plan de răspuns umanitar global», care se va întinde PÂNĂ ÎN DECEMBRIE, însoţit de un apel la DONAŢII în valoare de DOUĂ MILIARDE de dolari, relatează AFP şi dpa.”

Bill Gates are următoarea convingere despre COVID-19: „Eu cred cu tărie că EXISTĂ UN SCOP SPIRITUAL în spatele unei situaţii, indiferent că noi o catalogăm bună sau rea” („evz.ro”, 27 martie).Dacă „există un scop”, indiferent de care fel, înseamnă că „situaţia” a fost creată în mod artificial. Din rândurile lui Bill Gates poţi să înţelegi şi că totul ar fi o atenţionare divină. Totodată, însă, ne cunoaştem prea bine încăpăţânarea în rele, iar planeta jumulită de noi stă tragică mărturie – nefiindu-i, desigur, străină nici Celui de Sus. Cum nici gripa spaniolă cu milioanele ei de morţi nu ne-a scos dintr-ale noastre, pare improbabil să-şi mai piardă cineva vremea cu noi şi ambiţiile noastre de băieţi prea deştepţi ca să necesite ajutor. Nu la fel stau lucrurile în cealaltă variantă, în care tot ceea ce se întâmplă este rodul voinţei câtorva dintre noi, în mintea cărora „există un scop” (sau mai multe). De-ar fi aşa, ar fi greu să-i nominalizăm, dar, ştiind noi cine ne-a condus inclusiv prin războaie inutile, în care trebuia să omorâm sau să fim omorâţi de oameni cu care, în mod natural nu aveam nimic de împărţit, ar fi improbabil ca majoritatea celor care cunosc ce „scop spiritual” se ascunde în spatele „situaţiei” COVID19 să se afle pe capra câte unei căruţe naţionale?

                                                                    *
Două armate conlucrează mai greu. Prietenia lor este de scurtă durată, perpetuă fiind menirea de a se suprima reciproc. Cea mai puternică ştie că mărunţica ei aliată (de care nu prea are nevoie decât ca să-şi sporească alaiul la festinuri politice internaţionale şi ca să-i vândă scump armament depăşit) îi zâmbeşte adesea făţarnic, iar cea mai slabă nu trăieşte cu iluzia că Naşa ei ar fi atât de neinformată, încât să nu cunoască adevărul. Cât timp „a mică” nu-şi ia câmpii sau nu face prostii majore, ambele se dau huţa într-un soi de compromis liniştitor. Cea mică stă acasă, face muncă de secretariat, mestecă hot-dog şi mai lustruieşte bocanci. Cea mare umblă la piaţă, în căutare de cât mai mulţi aliaţi micuţi şi mârâie către oştiri mai mărişoare, pe care tare ar vrea să le aibă sub control, dar ezită să acţioneze, calculând întruna propriile pierderi într-un ipotetic conflict.

Oare la fel or sta lucrurile şi în cazul băncilor? Au şi ele „generalii” lor? Despre sistemul bancar se spune că trebuie să fie intangibil, deoarece „fără el nu se poate”, fără el „s-ar bloca totul”. Aşa o fi, numai că, dacă ne aflăm într-o atare situaţie, nu cumva trăim vremuri de sclavie asumată? Nu cumva ne este lene să căutăm soluţii pentru a readuce echilibrul, păstrând părţile bune ale băncilor, spre beneficiul tuturor? Dacă ne uităm în urmă, nu vedem că primele locuinţe construite deasupra solului au apărut în zorii neoliticului, pe la 5.500 î.Hr. (Miron Costin, Grigore Ureche etc. socotesc drept dată a „zidirii lumii” anul 5508 î.Hr.)? Oare străvechi culturi ca Starčevo-Criş sau Vinča-Turdaş nu s-au dezvoltat pe-aici şi fără bancomate, credite, speculaţii la bursă şi, iertare, fără crahuri, sinucideri şi executări silite? Oare pentru ridicarea piramidelor şi a celorlalte „minuni ale lumii” s-au făcut plăţi cu cardul? Oare marile genii ale lumii ne-au bucurat cu luminile lor, pentru că ar fi primit „energie” prin sponsorizare de către bănci?

Întâi să fi fost Banca, nu Omul? Ea i-o fi dat credit Evei, ca să cumpere mărul? Incontestabil, sistemul bancar poate fi o unealtă eficientă, dar pentru forma în care este construită societatea contemporană, nevoia de ACESTE bănci, funcţionând în baza ACESTEI legislaţii este într-adevăr vitală sau rămâne o ficţiune atât de abil argumentată, încât pare mai atractivă decât adevărul?

Se promovează ideea că progresul ar obliga omenirea să-şi schimbe anumite valori morale, inclusiv religiile trebuind să se adapteze din mers. Religiile – da, dar doctrinele politico-economice – nu? Crizele economice sunt ca un cutremur, pe care nu poţi să îl prevezi şi să-l ocoleşti, sau sunt generate de statele puternice (din prostie sau din interes)? Când se „instituie” criza, nu băncile sunt primele care primesc ajutor de la Stat (din banii contribuabililor)? Statele lumii cultivă dependenţa societăţilor lor de sistemul bancar, din interese nerostite?

Ce legătură au toate acestea cu COVID-19? Poate că nici una. Dacă le-am amintit, faptul se datorează informaţiilor conform cărora pierderile provocate de gripă sunt uriaşe, state importante făcând împrumuturi masive, inclusiv pentru investiţii despre care încă nu se cunosc prea multe lucruri. Cum creditele se iau de la bănci, ar fi greşit să spunem că virusul a fost motiv pentru apariţia unor MARI DATORII, dar că nu ARN-ul lui le va ţine sub control, ci sistemul bancar? Marile datorii ale statelor, pe lângă faptul că sunt sigure, nu aduc cu ele dobânzi şi comisioane substanţiale? Contribuabilul împrumutat se simte confortabil? Afirmau unii că trebuie să fii anormal, tâmpit chiar, ca să nu faci datorii, pentru că banul există ca să circule. Se poate, dar n-o fi bine să mai facă şi câte-o pauză, într-un cont al fraierului pe lângă care trece ca fulgerul, oprindu-se în săcoteiele câtorva, că, nu-i aşa?, ban la ban trage, săracul?

La 28 martie, „Capital” titra: „Semnal de alarmă de la Guvern: NIMIC NU E GRATUIT! Florin Câţu anunţă că toţi românii vor suporta costurile.”

Este o declarare oficială a faptului pagubele aduse unora de virus (?) se transformă – în mod firesc – în profituri ale altora? Industria farmaceutică, poate? Are Statul cum să fie păgubit, atâta vreme cât el trăieşte din banii contribuabililor, bani pe care nici măcar nu îi cheltuieşte mereu onest, inspirat şi/sau oportun?

Nu spun că virusul ar fi fost „prelucrat” genetic (dar nu-i târziu; deja se scrie că ar fi suferit mai multe mutaţii – „Gândul”, 26 martie). Poţi să nu observi, însă, că această GRIPĂ pandemică a făcut să nu mai discutăm despre nimic altceva şi că presa a depus toate eforturile ca să ne ţină blocaţi asupra acestui subiect, despre care ea însăşi nu ştie mare lucru, repetând, ca la grădiniţă, un număr restrâns de informaţii şi aşteptând – cu nerăbdare, parcă – să înceapă să numere şi să plângă? Sigur că este dramatic ce se întâmplă acum, dar, ca să nu vorbim de milioanele de decese din timpul gripei spaniole, am uitat că acum 10 ani am trecut printr-o altă pandemie, fără să fi auzit jelanii şi nevricale de astăzi, fără să fi închis unele frontiere şi, nu în ultimul rând, fără să ni se probeze că omul şi-a propus să cucerească Universul, însă este incapabil să producă în timp util măşti, halate şi aparatura necesară celor care nu mai pot respira?

„Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat marţi sfârșitul pandemiei de gripă cu virus A/H1N1, prima din secolul XXI, care a provocat aproximativ 18.500 DE DECESE ÎN LUME, de la descoperirea sa în aprilie 2009” („Mediafax”, 19 august 2010).

Click pe imagine pentru mărire!

„Nimic nu va mai fi ca înainte de coronavirus”, profeţesc unii. Se poate, dar nu văd nici motivul NATURAL pentru care s-ar reseta totul, nici noul model ales de omenire. În 2010 ce s-a schimbat? Desigur, dacă trăim o tărăşenie care are un SCOP, cum declară Bill Gates, lucrurile s-ar schimba, nici logica, nici experienţele anterioare nemaifiind de prea mare folos când ne gândim la viitor. Cum se vorbeşte mult despre pierderi globale, este imposibil ca, într-un an-doi, multe entităţi notorii să îşi schimbe proprietarii, şomajul să înflorească şi veniturile să se diminueze drastic, inclusiv în lumea fotbalului, unde s-a ajuns la costuri aberante?

Cum a reacţionat Uniunea Europeană, structură gata constituită, cu reguli şi principii? Partidele care o compun şi Comisia au trecut testul? Ce s-ar întâmpla dacă ar veni o foamete?

                                                                 (Va urma)

                                                                                                             Călin L. CERNĂIANU 

 

2 Comments

  1. distopia

    Exista niste pietre prin Georgia / sua…stiti…??Un fel de “ghid” ghid pentru omenire…

    https://en.wikipedia.org/wiki/Georgia_Guidestones

    Ray Kurzweil:“Pana in 2020 va fi un singur guvern mondial“

    David Rockefeller:„Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.„

    Bertrand Russell:“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

  2. gigimutu

    citule,

    du-te-n p…la mea, boule, cum adica toti romanii vor suporta? pai pe voi politicienii, va doare la basca, voi furati acum mai abitir decit in vremurile normale!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *