Observator

Nedumeriri şi suspiciuni – Afacerea „GRIPA” (IV)

         LUMEA: CLUBUL DRESORILOR & MULŢIMI NAIVE? (II) De pe luminoasele culmi ale competenţei, până în beciurile […]

 

       LUMEA: CLUBUL DRESORILOR & MULŢIMI NAIVE? (II)

De pe luminoasele culmi ale competenţei, până în beciurile întunecate ale neştiinţei, savanţi în lucru sau ignoranţi fără cusur ştim la fel de bine cine este Asimptomaticul: o fabrică mobilă de microbi, care inspiră oxigenul nostru şi expiră bioxidul lui de carbon şi roiuri de agenţi patogeni. Plin de virusuri, bacterii şi ciuperci atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară, avându-i şi în buzunare (poate şi la bancă), el are modestia să nu arate acest lucru şi să se laude cu el. Mai mult, îi împrăştie cu generozitate, lăsând pe unde trece o dâră groasă de perle ca SARS-CoV, MERS-CoV sau juniorul SARS-CoV-2.

Brusc străfulgeraţi de acelaşi gând, atât cei tolăniţi în jilţurile Puterii, cât şi marea mulţime a celor aflaţi pe incomodele taburete ale Opoziţiei au studiat fenomenul şi au tras concluzia că se impune reglementarea lui prin acte normative. Unul a pus chiar problema taxării celor care, chiar şi fără ştiinţă, (pre)iau vreun produs al asimptomaticilor – şi a dat exemplul cuiva, prin care susţine că nu toţi cei infectaţi ar fi inocenţi, unii căutând ceva profit (licit, deocamdată). Chestiunea nu a fost încă tranşată. Ştirea „e pe surse”.

                                                            *

                                         Ce este un „simptom”?

  • „Manifestare, tulburare funcţională sau senzaţie anormală resimţite de o fiinţă şi care pot indica prezenţa unei boli” (DEX).
  • „Orice manifestare a unei afecţiuni sau a unei boli care contribuie la stabilirea diagnosticului, iar în mod particular orice fenomen perceput ca atare de către bolnav” (Dicţionar de medicină, Larousse).
  • „Orice manifestare spontană a unei maladii care este percepută subiectiv de bolnav, ca o durere, ameţeală (simptom subiectiv) sau poate fi constatată de un observator (simptom obiectiv, numit şi semn)” – Mănuilă & Nicoulin, „Dicţionar medical”, 1998.

Prin urmare, simptomul este propriu bolii, nu bolnavului, deşi acesta din urmă îl face perceptibil. (Într-un cinematograf, pânza ecranului este la vedere, poate fi şi pipăită, dar am urmări un film pe ea dacă nu ar exista pelicula, invizibilă pentru noi?)

În 1911, Bianu şi Glăvan scriau: „Ori ce stricăciune, sau turburare a sănătăţii, se numeşte BOALĂ şi omul cu sănătatea stricată este BOLNAV” („Doctorul de casă”). S-a schimbat ceva de atunci?

Există boli fără simptome? Da, şi se numesc asimptomatice. (Chiar şi simptomele infectării cu virus gripal C sunt insesizabile pentru unii. Asimptomatice nu pot să fie şi anumite infecţii produse de viruşi ADN?

  • „Asymptomatic infection rates exceeded 70% for most viruses, excepting influenza and human metapneumovirus, which produced significantly more severe outcomes” („Rates of asymptomatic respiratory virus infection across age groups”, 13 februarie 2019).

Pneumonia, infecţia cu viruşi gripali A şi B ori SARS pot fi asimptomatice? Dacă ar fi, le-am mai trata la timp sau ne-am duce, regimente, regimente, la cele veşnice, spre marea uşurare a Naturii?

                    Boala COVID-19 este atât simptomatică, cât şi asimptomatică?

Ipoteticele persoane asimptomatice purtătoare de SARS-CoV-2 unde sunt incluse: între bolnavi, deşi boala nu se manifestă, sau între cei sănătoşi? Există şi o clasă nouă, a semi-infectaţilor, să le zicem, care au virusul în corp, dar acesta nu-i deranjează pe ei, ci numai pe cei aflaţi pe o suprafaţă circulară de 12,56 m2 din jurul lor (π·r2)?

Este posibil ca SARS-CoV-2 să pătrundă într-un organism lipsit de anticorpii specifici lui fără ca „vizita” să devină vizibilă prin simptome? Acest coronavirus infectează… pe alese? Ce anume îl face inactiv în cazul „asimptomaticilor” şi cum sfârşeşte în corpul acestora?

Când un factor patogen precum virusul gripal atacă un organism, nu se declanşează boala, mai ales dacă lipsesc anticorpii? În cazul în care aceştia sunt prezenţi şi apără corpul, ce se întâmplă cu viruşii? Sunt anihilaţi? Stau cuminţi în prizonierat, trăiesc în… simbioză cu anticorpii? În principiu, infectarea organismului este posibilă fără ca agresiunea să se vadă sub formă de semne specifice?

Cum de – în cazul COVID-19 – proporţia asimptomaticilor oscilează în lume de la 10 la peste 80 la sută *?

* „Among respiratory viruses, the role of asymptomatic infection is poorly understood. For influenza alone, the prevalence of asymptomatic infection has been estimated to be as low as 9.4% and as high as 90% depending on the virus type, study, season and definition of asymptomatic infection” („Rates of asymptomatic respiratory virus infection across age groups”, 15 aprilie 2019)

Cum au fost efectuate asemenea estimări, câtă vreme de la OMS aflăm că nu există cazuri de asimptomatici documentate?

În cazul unei viroze, aspectul cantitativ are vreo importanţă? Dacă nu, „conflictul” dintre om şi virus capătă noi valenţe. Dacă da, cam de câţi viruşi este nevoie pentru a îmbolnăvi – nu doar a infecta, prin simplă prezenţă – organismul uman?

Prezenţa SARS-CoV-2 este dovedită numai prin testare a secreţiilor recoltate, adică în mod cvasi-mecanic? Este lumea dependentă de „molecula” lui Drosten şi, în general, de „molecular amplification test (RT PCR)”?

                                                                 *

                                                 Ce este un virus?

André Michel Lwoff, microbiolog francez şi laureat al Premiului Nobel pentru medicină (1965), defineşte virusul drept entitate potenţial patogenă ce trece printr-o fază infecţioasă, are un unic fel de acid nucleic, se multiplică potrivit materialului său genetic, nu creşte, nu se divide şi nu are sistem Lip(p)mann.

„…strictly intracellular and potentially pathogenic entities with an infectious phase, and (1) possessing only one type of nucleic acid, (2) multiplying in the form of their genetic material, (3) unable to grow and to undergo binary fission, (4) devoid of a Lipmann system. It should be noted that any one of characters 1 to 4 is sufficient to identify an entity possessing an infectious nuclear-proteinic phase as a virus, and it is quite possible that these features or attributes are correlated and subordinated” (A. Lwoff, „The concept of Virus” – Journal of General Microbiology, 23 august 1957, p. 246).

Cât priveşte incertitudinea dacă viruşii constituie sau nu o formă de viaţă (şi astăzi îndoielile persistă), Lwoff scrie în acelaşi studiu:

„Are viruses alive? // The classical question as to whether viruses are or are not alive depends necessarily on our conception of life. Life may be considered as a property, a manifestation or a state of cells or organisms. This excludes from the living, all cellular particles or structures, whether or not endowed with genetic continuity. It is evident, as already seen, that the properties of an organism are more than the sum of the individual properties of its individual parts. An organism is the result of the integration of its dependent and interdependent parts. The essential character of an organism, independence, with all its implications, transcends the characters of its parts, dependence. Life is precisely this transcendence. Those who share this viewpoint will conclude that viruses are not alive.”

Pe de altă parte, faptul că existenţa lor depinde de celula vie, fără de care nu s-ar putea înmulţi (replica) indică o „dinamică” pe care nu o întâlnim la obiecte, decât în interiorul lor. Parazit intracelular, virusul nu foloseşte în scopul replicării enzime, care pot să fie proprii sau ale gazdei? Materia moartă tinde să se multiplice?

Dacă socotim adevărate cuvintele „viruses are not alive”, scăpăm de întrebarea: cum moare un virus SARS-CoV-2? Pentru… destinul lui, Asimptomaticul nu este de fapt o gazdă, ci o fundătură, un teribil ghinion?

                                                           *

Când din supraproducţia de SARS-CoV-2 s-a născut Pandemia, parcă speriată de propria-i pricepere, clasa noastră de specialitate a preferat să nu caute cu mintea ei o cale de ieşire. Fără să spun că o consultare cu cei mai bine informaţi şi dotaţi ar fi cumva un lucru ruşinos, fără să contest că or fi existat unele încercări în acest sens şi fără să uit că pentru astfel de ipotetice tentative noi, autohtonii, nu prea avem urechi de auzit, mă întreb dacă există şi în ce constă contribuţia noastră inedită pentru depăşirea crizei sanitare. Mă întreb dacă ai noştri (medici clinicieni, de laborator sau cercetători) au urmărit cu proprii lor ochi „lighioana” şi efectele trecerii ei prin organismul uman sau au scris doar studii din studii, pornind de la constatările şi statisticile altora. Mă întreb dacă într-o chestiune care poate fi de viaţă şi de moarte ajunge să priveşti desene colorate făcute pe calculator şi să-ţi prezici viitorul în funcţie de concluzii la care au ajuns alţii pentru cazul lor, care este substanţial diferit de realitatea în care te zbaţi tu cu ai tăi.

La începutul anului, actualul SARS-CoV-2 a fost prezentat ca o noutate absolută, ca şi cum n-ar exista şi alte feluri de coronavirus care ne creează, ciclic, probleme mai mici sau mai mari (OC43, 229E, HKU1 sau NL63). Dacă nu ne-am fi lăsat duşi de val şi am fi ştiut ce să căutăm, Internetul ne-ar fi putut dovedi rapid şi bine documentat că infecţiile produse de coronaviruşi sunt ceva la fel de banal (sau de senzaţional, după preferinţă) ca oricare alt necaz datorat unui virus gripal. Asemenea lui Covid-19 astăzi, SARS a avut şi el un „new/novel coronavirus” (SARS-CoV[-1], din 2002-2003), iar MERS – aşişderea, vreun deceniu mai târziu. Când unii s-au jucat cu SARS-CoV[-1], n-am auzit, ca şi astăzi, promisiuni privind descoperirea urgentă a unor medicamente dedicate acestui virus şi a unui vaccin? Există pe undeva?

                                         Cuvinte vechi cu înţelesuri noi?

  • Cel mai complet raport din prima jumătate a lunii ianuarie este redactat de o largă echipă de specialişti chinezi, care, cu susţinere financiară din partea mai multor instituţii naţionale importante, au analizat cele 41 de cazuri aflate în spitalul central din Wuhan. Nefiind medic, multe dintre informaţii nu îmi spun nimic. Mi-a atras însă atenţia faptul că în acest document cuvântul „asymptomatic” apare o singură dată, în fraza următoare: „Serum antibodies should be tested among health-care workers before and after their exposure to 2019-nCoV for identification of asymptomatic infections”.

„Asymptomatic infection” este totuna cu „asymptomatic person/fellow etc.”, cum folosim noi şi cum avea să procedeze însăşi OMS?

  • La 10 ianuarie, OMS informa că noul coronavirus nu părea deosebit de contagios („From the currently available information, preliminary investigation suggests that there is no significant human-to-human transmission…”). Poate de aceea, în buletinele sale informative din această lună nu am găsit atenţionări cu privire la asimptomatici şi la rolul lor, care avea să devină crucial în scurt timp, îndeosebi pentru europeni.

Două săptămâni mai târziu, Comitetul de Ugenţă pentru situaţia creată de 2019-nCoV a ajuns la concluzia că extinderea bolii şi în afara graniţelor Chinei era probabilă; de aceea, statele au fost îndrumate să se pregătească pentru a fi capabile să depisteze din timp eventualele cazuri, să izoleze şi să urmărească persoanele suspecte sau infectate etc.:

„WHO assessed risk of this public health event as very high in China, high in the Western Pacific region and global levels. As stated by the IHR Emergency Committee for the 2019-nCoV convened on 22 and 23 January that «it’s expected that further international exportation of cases may appear in any country. Thus, all countries should be prepared for containment, including active surveillance, early detection, isolation and case management, contact tracing and prevention of onward spread of 2019-nCoV infection, and to share full data with WHO».”

  • De-a lungul celor 21 de pagini ale materialului intitulat „2019 Novel coronavirus (2019-nCoV) strategic preparedness and response plan for the South-East Asia region” (30 ianuarie), cuvântul „asymptomatic” figurează doar în formularea: „…it may occur from «asymptomatic» or mildly symptomatic individuals…” Folosirea ghilimelelor să se datoreze faptului că termenul este folosit oarecum impropriu, mai potrivit fiind „pre-simptomatic”, o noţiune suspect de puţin folosită, în ciuda faptului că nu cred să fi existat bolnav de Covid-19 care să nu fi parcurs şi această etapă, cuprinsă între momentul infectării lui şi cel în care i-au apărut primele simptome?
  • În prima lună a acestui an, OMS a postat materialul „Infection prevention and control during health care when COVID-19 is suspected”, din care citez: „Duration of contact and droplet precautions for nCoV infection. Standard precautions should always be applied at all times. Additional contact and droplet precautions should continue until the patient is asymptomatic. More comprehensive information on the nCoV infection mode of transmission is required to define duration of additional precautions.” (ianuarie 2020).

Click pe imagine pentru mărire!

Ziua redactării nu putea fi ulterioară lui 23 ianuarie, când INSP – CNSCBT a publicat traducerea în limba română, în termenii de mai jos:

Durata aplicării precauțiilor pentru prevenirea infecția cu 2019-nCoV

Precauțiile Standard trebuie aplicate permanent. Precauții Specifice trebuie să fie aplicate din momentul ridicării suspiciunii de infecţie cu 2019-nCoV până când pacientul este asimptomatic. Pentru a defini corect durata de aplicare a măsurilor de precauții specifice sunt necesare informații adiționale despre modul de transmitere a infecției cu 2019-nCoV.

Click pe imagine pentru mărire!

Din moment ce „precauţiile specifice” începeau cu „suspiciunea de infecţie” şi durau „până când pacientul este (adică devine?) asimptomatic”, am forţa prea mult logica dacă am deduce că, în aceste şiruri, prin „asimptomatic” se înţelege un fost bolnav, ajuns convalescent (urmare a tratamentului medical)? Altfel spus, potrivit acestei formulări, pacientul nu devine asimptomatic doar după ce a depăşit boala? Dispariţia semnelor care existau în „momentul ridicării suspiciunii de infecţie” nu marchează momentul vindecării, urmată, curând, de însănătoşirea deplină? Cum în acest timp convalescentul nu iese în mijlocul celorlalţi, poate reprezenta un pericol pentru ei?

Click pe imagine pentru mărire!

                                                               *

  • La 27 februarie, un misterios Grup de suport tehnico-ştiinţific, condus de Raed Arafat, adoptă Decizia nr. 4, care stipulează la punctul 6:

„6. Se aprobă actualizarea procedurii operaţional aplicabile în gestionarea cazurilor de infecţie cu coronavirus, a chestionarelor folosite la punctele de frontieră şi a chestionarului pentru UPU/CPU şi camera de gardă.”

Cine îşi asumă „procedura operaţională…”? Raed Arafat şi ministrul Ion Marcel Vela, care, ca preşedinte al Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă (CNSSU), şi-a dat acordul în ziua următoare, prin Hotărârea nr. 3:

Art. unic. Se aprobă decizia nr. 4 din 27.02.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, pe teritoriul României prin care a fost adoptată Procedura operaţională pentru identificarea şi managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice…”

 

Click pe imagine pentru mărire!

Multe necazuri cred că ni s-au tras de la aceste pagini, care au făcut din omul fără simptome de boală un pericol mai mare decât cel evident suferind, deoarece, se spune, pe asimptomatic nu îl depistezi uşor. Pare logic, dar, din punct de vedere medical, este posibil să existe asemenea pacienţi, în cazul bolilor infecţioase de felul gripei? Poţi să treci printr-o gripă sau printr-o pneumonie fără să ştii?

                                                               *

Procedura impusă de domnii Raed Arafat şi Marcel Vela (şi necontrazisă de specialiştii pe spusele cărora s-au bazat toate deciziile politice din prima jumătate a acestui an, asumate de întreaga lume politică din Parlament) se referă şi la „identificarea şi managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice” (Cap. V, Scenariul I), indicându-se: „3. Dacă, la momentul anamnezei, se constată că pacientul prezintă criteriile epidemiologice prevăzute în definiţia de caz, chiar dacă un are niciunul dintre semnele clinice prevăzute în aceasta, se completează chestionarul, pacientul este considerat pacient EXPUS ASIMPTOMATIC…”

Ce înseamnă „pacient expus asimptomatic”? Un pacient care s-a aflat într-un mediu nesănătos, din care putea contracta boala, dar care nu are simptome? De ce a fost adăugat cuvântul „asimptomatic”, când „pacient expus” presupune îndoiala, întrucât nu înseamnă nici „infectat”, nici „sănătos”?

Iar „asimptomatic” ce vrea să fie? Citez din primul capitol al Procedurii:

„Persoana asimptomatică: persoana care are istoric de călătorie în zona afectată în perioada de 14 zile anterioare, cu sau fără contact apropiat cu o persoană simptomatică”.

Prin urmare, asimptomaticii nu sunt infectaţi prin definiţie, aşa cum susţin astăzi unele voci? Diagnoza se pune în temeiul unui traseu? Nu poţi să străbaţi locuri în care se găsesc mai mulţi bolnavi decât de obicei fără să te molipseşti? Este cuvântul „asimptomatic” folosit abuziv?

Hotărârea nr. 3 a CNSSU (28 februarie) defineşte „asimptomaticul” şi precizează ce trebuie făcut cu un asemenea individ. În articolul 6 scrie:

„B. Pacientul este considerat ASIMPTOMATIC dacă la momentul chestionării a răspuns cu NU la toate întrebarile privind semnele de boala din tabel” [acestea sunt: 1) Tuse; 2) Febră; 3) Dureri în gât şi 4) Dificultăţi respiratorii (scurtarea respiraţiei)].

Deci, dacă nu tuşeşti, nu ai febră, dureri în gât sau probleme respiratorii, nu eşti „sănătos”, ci „asimptomatic”? Să fie eroare? Sau viclenie?

Un „pacient simptomatic” poate să fie şi altfel decât „bolnav”? În oglindă, cel a-simptomatic nu este antonimul lui, adică un om „sănătos”?

Să ne gândim că formularea „pacient asimptomatic” ar fi corectă, deoarece omul este cel prin care simptomele bolii devin vizibile? Depinde însă de om dacă va avea sau nu simptome ori acest aspect („asimptomatismul”) ţine exclusiv de caracteristicile bolii? Durerea nu este simptom în unele suferinţe? Poate hotărî bolnavul dacă o va simţi sau asta este stabilit prin tipicul bolii? Oare asemenea amănunte nu pot să atârne extrem de greu în cazul unei molime, de pildă?

Înlocuind infecţia asimptomatică cu individul asimptomatic, nu se generează spectrul unui fals pericol, pentru a cărui aşa-zisă „evitare” şi „rezolvare” se pretind costuri uriaşe? Câţi bani mai face raţiunea, atunci când, pornind de la două realităţi banale: 1) nimeni nu este etern şi 2) anual, gripa omoară sute de mii de oameni, prin infecţii provocate (şi) de diverşi viruşi, printre care şi cei din familia Coronaviridæ, omului îi este stimulată frica de moarte, de pericole care îl pândesc la tot pasul şi-l pot suprima oricând? Cum despre COVID-19 se repetă că este o maladie necunoscută, pentru care nu există medicamente (deşi seamănă până la identificare cu bătrânele gripe – unele, repet, produse de alţi coronaviruşi), nu aduce a panică instalată şi dirijată… ştiinţific?

                                                      Mozaic

  • Un sit de limbă franceză, „futura-sciences”, scria mare pe o fotografie publicitară: „Covid-19: les personnes asymptomatiques contaminent tout ce qu’elles touchent” (23 mai). Articolul informează că autorităţile sanitare americane mediatizaseră un studiu al oamenilor de ştiinţă chinezi, care susţin ideea că persoanele asimptomatice pot fi vectori importanţi ai pandemiei. Şi mai ziceau unii că americanii şi chinezii nu se înţeleg!
  • Într-un interviu acordat pentru „Milenio” (26 mai), rectorul Universității Autonome din Querétaro (Mexic), Teresa de Jesús García Gasca, a anunţat că instituţia sa a încheiat un studiu, prin care se constată în grup că, într-o lună, în cazul în care se respectă distanţa sănătoasă („sana distancia” – parcă sună altfel, faţă de „distanţa socială” a epigonilor noştri), un singur ins asimptomatic poate infecta 256 de persoane, numărul acestora crescând până la 406 (fix) în cazul în care asimptomaticul criminal iese tiptil din vizuină ca să-şi cumpere mâncare sau depune oarecari activităţi.

„Un individuo puede infectar, en un mes, a 256 personas cumpliendo la jornada de Sana Distancia y la cifra se eleva a 406 cuando sale a la calle a comprar alimentos o por tener alguna actividad esencial”.

În acelaşi interviu, Garcia Gasca ne spune că, descoperind – dânsa şi/sau cercetătorii – 270 de asimptomatici, a salvat de la infectare 67.000 de potenţiale victime.

La noi nu se prea fac studii d-astea. Întâi, probabil că e chestie de principiu, căci virusul este un golan periculos şi cine se respectă nu se coboară la mintea lui, Poliţia fiind cea care ar trebui să se ocupe de el, căci ea are dotări şi competenţa necesară legitimării găştilor de viruşi şi ea le poate deschide dosar. Şi-apoi, un studiu serios costă. Timp, bani şi neuroni. Câţi le au pe toate? Aşa că… să zicem bogdaproste când Puterea şi bijuteriile din coroana ei tac.

  • „Să învăţăm să trăim cu masca”, căci „Măştile de protecţie au devenit parte din viaţa noastră”, fiind „o metaforă vizuală pentru duşmanul nevăzut, viral, care pândeşte în tăcere printre noi” ne îndemna pe la sfârşitul lunii mai situl Reţelei Private de Sănătate „Regina Maria”. Aşadar, suntem în plin război de gherilă? Dacă ne uităm pe câmpul de luptă, cine are generali mai buni: noi sau viruşii, care – interesantă imagine – pândesc „printre noi”? Mulţi dintre noi poartă măşti de când se ştiu. Acum, să punem şi o cârpă peste gură, ca să poluăm fonic cât mai puţin? Să punem!

Dacă visul celor de la „Regina Maria” s-ar îndeplini şi măştile chiar ar deveni „parte din viaţa noastră”, costul lor nu ar constitui un impozit mascat mai mare decât cel pentru locuinţe? În Bucureşti, pentru un apartament cu trei camere, s-au plătit anul acesta în jur de 200 de lei. Dacă socotim că preţul minim al unei măşti de unică folosinţă este de 80 de bani, cu 200 de lei am putea să cumpărăm 250 de măşti, acoperind două treimi (68,49%) din cele 365 de zile ale anului.

  • La 17 aprilie, „Gândul” titrează:

„SIMPTOM BIZAR. Un nou simptom de coronavirus, descoperit recent de medicii din Spania” (oare se caută un simptom specific, care să o deosebească COVID de gripă?):

Apoi curge textul:

„Încă din primele zile ale pandemiei, medicii au căutat o modalitate de a diferenția cazurile de COVID-19 de alte boli respiratorii similare. Pacienții cu coronavirus tușesc, au febră și prezintă oboseală, dar același lucru este valabil și pentru cei cu gripă sezonieră, răceală obișnuită și chiar alergii severe.

Găsirea simptomelor unice [specifice?] s-a dovedit dificilă. Recent, medicii din Spania au descoperit mici leziuni pe picioarele pacienților cu coronavirus, indicând un posibil nou simptom. S-a constatat că leziunile pot fi prezente și la pacienții cu coronavirus care nu au alte simptome.

[Deci COVID-19 s-ar putea manifesta şi numai sub formă de leziuni pe picioare? Oare o să ni se ceară ca atunci când trecem prin termo-scanere, să mergem cu pantofii în mână sau, dacă tot n-avem ce face, vom inventa pantofi din sticlă?]

Leziunile se vindecă singure, iar cauza lor nu este cunoscută, însă această descoperire ar putea ajuta medicii să detecteze noi cazuri de COVID-19.

[Leziunile se vindecă singure (ca şancrul la sifilis?) şi nu se ştie ce le provoacă, dar – tocmai de-aia? – sunt interpretate ca simptom al COVID-19?]

În mod evident, testarea este cea mai bună modalitate de a determina cine are sau nu o infecție cu coronavirus, însă experții în sănătate din Spania consideră că ar fi întâlnit cu un alt semn de avertizare timpurie că au de-a face cu această boală și este un simptom care nu este tipic pentru afecțiunile respiratorii.

Consiliul General Spaniol al Colegiilor Oficiale ale Podologilor a emis o declarație în care explică cum se prezintă simptomul ciudat.

«Sunt leziuni violacee (foarte asemănătoare cu varicela, rujeola sau degerăturile) care apar de obicei pe degetele de la picioare și se vindecă fără a lăsa o amprentă», se arată în declarația medicilor spanioli.”

De unde asemenea informaţii? De pe situri occidentale, precum „fr24news”:

„Le Conseil général espagnol des collèges podiatres officiels a déclaré avoir vu «de nombreux cas» où des patients atteints de coronavirus avaient des lésions aux pieds.

Il a ajouté qu’il s’agissait d’une «découverte curieuse» à laquelle ont assisté des dermatologues et des podiatres.

«Ce sont des lésions violettes (très similaires à celles de la varicelle, de la rougeole ou des engelures) qui apparaissent généralement sur les orteils et guérissent normalement sans laisser de trace», indique le communiqué.

Le communiqué poursuit: «Le Conseil des podologues exhorte ses collèges et ses membres à rester vigilants car cela peut être un signe de détection de Covid-19 pour éviter l’infection.»

Les médias locaux signalent que si la relation entre la maladie et les lésions est prouvée, elle peut servir de signe de détection précoce du virus ou aider à conduire à un diagnostic chez les patients asymptomatiques.”

Ce să mai zici? Unii spun, alţii scriu şi noi citim, îmbătrânind nici nu ştim când.

  • BBC, 15 iunie 2020: „Le degré de transmission du coronavirus par des personnes ne présentant aucun symptôme reste une «grande inconnue», a précisé un scientifique de l’Organisation mondiale de la santé”.

Nu este firesc să fie o „mare necunoscută”, atâta timp cât nu poţi să transmiţi decât ceva ce ai? Pur teoretic, un om sănătos poate să transporte virusul ajuns din întâmplare pe un obiect al său, dar care – tot din întâmplare – nu intră în contact cu pielea lui, ci cu a altei persoane, însă mă îndoiesc că acest lucru ar putea fi demonstrat vreodată. Se spune că nu trebuie să ne facem probleme în privinţa îmbrăcăminţii, deoarece SARS-CoV-2 n-ar putea fi (pre)luat de pe haine. Aşa o fi? Şi dacă da, de ce, oare? Le ocoleşte? Între scame îl fură somnul? Atunci, combinezoanele date la pachet cu masca şi cu ochelarii (sau parbrizul de jandarm) sunt (mai mult) pentru impresie… tehnico-ştiinţifică? Există vreo suprafaţă naturală incomodă pentru SARS-CoV-2? Odată emis prin strănut, acesta îşi alege locul în care va ateriza? Dacă nimereşte pe o blană de câine, refuză să se agaţe de mâna care ar mângâia animalul?

                                                    TESTE

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 961 din 29 mai 2020 modifică secţiunea „C” din Anexa nr. 1 a Ordinului 555/2020 („criterii de externare pentru pacienţi cu Covid-19”):

„Exsudatul nasofaringian care reprezintă criteriu de externare (2 teste negative) se efectuează la cazurile a căror stare clinică sugerează vindecarea sau chiar au devenit asimptomatice.”

Din moment ce o persoană spitalizată poate fi externată în clipa în care „devine asimptomatică” nu este evident că între timp s-a însănătoşit? Cu toate acestea, externarea ei depinde de 2 teste? Nu sunt prea destule cazurile în care acestea au dovedit că sunt nesigure, rezultatele pozitive şi cele negative alternând în mod penibil, ţinând omul (victima) în spital absolut nejustificat?

De altfel, în mod oarecum ciudat, în acelaşi pasaj al invocatului Ordin de ministru se atestă că, între rezultatele testelor negative şi observaţiile medicului, decisive sunt acestea din urmă:

„Cazurile confirmate COVID soldate cu deces la care testele RT-PCR în dinamică din spută/aspirat bronșic sunt negative (2 teste) pot fi considerate deces datorat infecției cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidențiază semne și simptome înalt sugestive și decesul este corelat cu evoluția clinică determinată de COVID. În situația în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din țesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.”

Ministrul Sănătăţii permite medicului (ca doar nu îl îndeamnă!) să conteste testele negative, dar nu şi pe cele pozitive, oricât de „înalt sugestive” ar fi indiciile clinice că acestea sunt eronate. Să fie o omisiune involuntară sau textul nu face decât să creeze mijlocul prin care tot ce „scapă” laboratorului să poată fi „corectat” de clinician?

În general, care sunt „simptomele înalt sugestive” în cazul COVID-19? Şi, tot în general, fără autopsie poţi să afli detalii despre o boală necunoscută? Dacă nu, cum o tratezi? Spre binele naţiunii şi al omenirii, experimentezi medicamente scumpe date de alţii, că nu-s nici banii, nici sănătatea ta la mijloc?

                                                          *

Testul pentru SARS-CoV-2 poate depista şi alţi coronaviruşi (bunăoară, pe „fratele” lui mai mare, SARS-CoV[-1], cu care seamănă în proporţie de peste 90 la sută?)? Dacă da, a fost verificată reacţia în cazul altor mamifere, care găzduiesc diverse genuri similare de coronaviruşi, ba chiar şi al peştilor sau a păsărilor? Dacă nu, testul fiind dedicat strict structurii iniţiale a SARS-CoV-2, cum de continuă să fie eficient, atâta vreme cât unii specialişti ne asigură că a cunoscut multe mutaţii Şi, dacă se respectă legile Naturii şi modificările continuă, mai putem spera să obţinem suficient de repede un vaccin care să ne şi folosească, măcar pentru un an?

                                                              *

La 2 aprilie, OMS a prezentat trei situaţii în care o persoană poate transmite altcuiva virusul SARS-CoV-2, căci numai despre el este vorba acum:

1) este bolnavă (a dezvoltat simptome specifice infecției cu acest virus);

2) este infectată, însă nu ştie, deoarece nu au apărut semnele, microbul fiind în perioada de incubaţie (categoria pre-simptomaticilor) şi

3) este asimptomatică (laboratorul atestă existenţa virusului în organism, dar acesta nu manifestă nici unul dintre simptomele COVID-19).

Primele două variante sună firesc, constituind două etape din evoluţia unui virus. Ultima, însă, atrage atenţia prin faptul că prezintă situaţia stranie, imaginabilă doar prin procese, în care faptul evident se află în deplină contradicţie cu testarea. Ca medic, în ce să crezi: în ceea ce observi cu ochii tăi şi în ceea ce afli de la pacient, sau într-o hârtie pe care scrie „Coronavirus” şi are bifată căsuţa lângă care este semnul „+”? Da, chimia şi-a făcut datoria şi a găbjit micuţul care i-a fost dat spre urmărire şi care există, dar face el oare tot ceea ce se aude din înaltele sfere ale ştiinţei? Şi, dacă astăzi îl vede şi îl înhaţă, mâine spune că nu mai e, poimâine iar îl prinde şi tot aşa, ce să pricepem: că virusul domiciliat în asimptomatici mai iese la plimbare din când în când sau că testul este necazul sau că testul este hiba?

Prin acelaşi document, OMS informează că laboratorul a confirmat puţine cazuri cu adevărat (?) asimptomatice şi precizează că în acel moment nu exista vreo transmitere asimptomatică documentată.

  • („DOCUMENTÁT, -Ă, documentaţi, -te, adj. 1. Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentaţii; p. ext. bine informat. 2. Dovedit, susţinut pe bază de documente” – DEX.)

Pentru completă informare, iată întregul pasaj privind transmiterea asimptomatică:

„Asymptomatic transmission.

An asymptomatic laboratory-confirmed case is a person infected with COVID-19 who does not develop symptoms. Asymptomatic transmission refers to transmission of the virus from a person, who does not develop symptoms.

There are few reports of laboratory-confirmed cases who are truly asymptomatic, and to date, there has been no documented asymptomatic transmission. This does not exclude the possibility that it may occur. Asymptomatic cases have been reported as part of contact tracing efforts in some countries.

WHO regularly monitors all emerging evidence about this critical topic and will provide an update as more information becomes available.” – „Coronavirus disease 2019 (COVID-19). Situation Report – 73”, 2 aprilie 2020, pag. 2.

 

Click pe imagine pentru mărire!

La trei luni după izbucnirea pandemiei, OMS accepta ideea că asimptomaticii ar putea constitui o cale de îmbolnăvire a celorlalţi, deşi nu deţinea dovezi privind cazuri concrete de asemenea pacienţi? (Dacă OMS nu are probe, în ce temeiuri or afirma autorii „Cursului de microbiologie specială” [UMFT, 2020, vol II, pag. 61], că „Există numeroase infecţii asimptomatice” produse de SARS-CoV-2?)

În raportul comun din 16–24 februarie, la pagina 12, specialiştii OMS şi cei chinezi afirmă aceleaşi lucruri (dovadă că din februarie şi până la 2 aprilie nu s-au strâns dovezi privind pretinsul rol al Asimptomaticului în răspândirea infecţiei):

  • „Asymptomatic infection has been reported, but the majority of the relatively rare cases who are asymptomatic on the date of identification/report went on to develop disease. The proportion of truly asymptomatic infections is unclear but appears to be relatively rare and does not appear to be a major driver of transmission” – „Report of the WHO-China Joint Mission on Coronavirus Disease 2019 (COVID-19)”.

De aici înţelegem de ce, la 2 aprilie, OMS se referă la „cases who are truly asymptomatics”: asimptomaticii nu numai că erau rari, dar majoritatea lor (dacă nu toţi) dezvoltau boala COVID-19 – de unde se deduce că iluzorii asimptomatici erau, în fapt, pre-simptomatici. Iar transmiterea pre-simptomatică este astfel prezentată de OMS (tot la 2 aprilie):

  • Pre-symptomatic transmission. // The incubation period for COVID-19, which is the time between exposure to the virus (becoming infected) and symptom onset, is on average 5-6 days, however can be up to 14 days. During this period, also known as the «pre-symptomatic» period, some infected persons can be contagious. Therefore, transmission from a pre-symptomatic case can occur before symptom onset.”

Oamenii zdraveni nu sunt, cu toţii, asimptomatici? Ar fi natural ca despre un om sănătos să spunem că suferă de toate bolile pământului, dar este asimptomatic? Nu ar fi periculos, astfel putând justifica până şi închiderea lui forţată în balamuc, sub pretextul că ar fi „nebun asimptomatic”?

Poate unora le pare un joc de cuvinte, dar, dacă ar da timpul înapoi…

                                          Între adevăr şi nevoi politice?

La 9 iunie, OMS a informat public că, din datele existente, rolul „asimptomaticilor” în împrăştierea infecţiei poate să existe, dar este nesemnificativ. (Maria van Kerkhove: „From the data we have, it still seems to be rare that an asymptomatic person actually transmits onward to a secondary individual. It’s very rare.”)

În ziua următoare, situl ONU posta spusele lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS:

  • „«Trouver, isoler et tester les personnes qui présentent des symptômes, ainsi que mettre en quarantaine leurs contacts est le moyen essentiel pour arrêter la transmission de Covid-19», a indiqué mercredi l’Organisation mondiale de la santé (OMS), clarifiant ainsi la position de l’Agence onusienne au sujet de la transmission du virus par des cas asymptomatiques.

«Depuis début février, nous disons que les personnes asymptomatiques peuvent transmettre la Covid-19, mais que nous avons besoin de plus de recherches pour établir l’étendue de la transmission asymptomatique»…”

După aceste două declaraţii, s-a produs oarecare agitaţie atât în rândul cercetătorilor care îşi bazează teoriile pe simpaticul Asimptomatic, dar şi între politicieni, căci tot spre el au arătat şi ei, ori de câte ori au anunţat diverse decizii politice, care n-au produs doar neplăcere, ci şi prăbuşiri economice, sărăcind şi mai mult pe cei oricum săraci şi creând pentru cei avuţi o largă piaţă a chilipirurilor. Întâmplare? Presa fie a fost critică la adresa OMS, fie şi-a găsit de lucru, privind lung în zare. De aceea, după o săptămână de normalitate, la 14 iunie, OMS şi-a „revenit”, iar Asimptomaticul a ajuns din nou personaj central în piesa Pandemia. Inclusiv Chinei s-ar putea să-i placă de el.

OMS nu a fost o adeptă entuziastă a încuierii tuturor oamenilor în case, ci numai a celor infectaţi. Aşa s-a procedat de când lumea, fiind izolaţi cei care puteau împrăştia molima, nu cei zdraveni. Ideea de a fereca automat pare metodă preventivă: cei rămaşi în case ar fi feriţi de turbatul care circulă dincolo de ziduri, dus de vânt sau de gâtlejul unui asimptomatic. Teoria poate fi valabilă pentru obiecte (le aşezi în vitrină ca să ne se depună praful pe ele, le ascunzi în seifurile băncilor etc.). La om lucrurile nu stau puţin altfel? Afară de anumite cazuri din psihiatrie şi de bombardamente, unde anume mai este folosită izolarea ca terapie, respectiv, ca metodă de apărare a vieţii? Străzile trebuiau golite de oamenii sănătoşi, nu de bolnavi?

                                                            *

Când o persoană asimptomatică nu se „negativează” timp de peste o lună de zile, nu se poate pune şi întrebarea dacă „pozitivarea” ei este reală sau s-a datorat unei erori de laborator?

Ce durată de viaţă are SARS-CoV-2 în organismul uman? Cât timp nu apare boala, viruşii se mai multiplică (replică)? Să admitem că există oameni infectaţi cu acest virus, fără să aibă vreun simptom – fiind, adică, sănătoşi. Trece o săptămână, trec două. După o lună de şedere în corpul insensibil al unui individ asimptomatic, ce se întâmplă cu viruşii cazaţi acolo? Dacă prezenţa lor nu este indicată decât de teste, n-ar trebui să privim mai atent spre acestea şi spre laborator? SARS-CoV-2 nu are carte de identitate şi CV şi nici vizibil nu este, decât pentru cei care au pricepere şi microscop electronic. Indiscutabil, testele dovedesc prezenţa în corp a CEVA, căruia i se poate da orice nume şi despre care se poate spune/imagina orice. Problema este dacă acel CEVA, numit SARS-CoV-2 în pandemia noastră, aduce moartea sau nu. Nu există sute de viruşi aproape total inofensivi? Ei nu pot fi depistaţi cu o „moleculă” ca aceea a lui Drosten? Ajunge să-i depistăm, pentru a putea trece în contul lor decese cu care nu ar avea nici o legătură?

Anumite estimări sau recomandări ale OMS nu au fost tocmai fericite, dar nu s-au bazat pe statisticile şi rapoarte naţionale? Şi când în cuprinsul acestora asimptomaticul apare în procente variind de la sub 10, la peste 80 la sută şi (mai?) niciodată cu dovezi anexate dosarului cazului, statele membre n-or avea nici o responsabilitate?

Să facem o comparaţie între Franţa şi China, de pildă. Cu o populaţie de 22 de ori mai mică, Franţa are de două ori mai multe îmbolnăviri şi de 6,4 ori mai multe decese, iar rata mortalităţii este de 18,42%, în timp ce China rămâne la 5,55 procente. Şi aici apare buba (existentă şi în alte mari state apusene), căci numărul rateurilor medicale nu se mai explică rezonabil, oricât am trage de mutaţiile – reale – apărute la SARS-CoV-2. Deocamdată, dacă numărul raportat al celor infectaţi poate fi oricât de mare, fără să poată fi contrazis, s-ar putea ca ponderea deceselor să devină tot mai greu de susţinut ştiinţific, pentru că este anormal să fii cel mai bine dotat şi să ai printre cei mai buni specialişti, dar să ai mai mulţi morţi decât ţări cu sistem sanitar precar, aproape inexistent. Spre norocul cârmacilor, majoritatea celor care speră că au scăpat de Pandemie e prea veselă că i s-a dat drumul de pe lanţ, ca să-i mai pese ce şi cum a fost. Şi pare a fi de înţeles: să se joace cât mai pot, căci unele ştiri din zona celor care decid ne sugerează că până acum a fost doar încălzirea. S-a intrat în epoca Liliacului? O vreme vom evolua în nocturnă?

                                                           *

■ „Gândul”, 10 aprilie: „Coronavirusul, scăpat de sub control. Ce mutații ale virusului seceră vieți în Europa: «Se mișcă prea rapid pentru a fi studiat»”. O fi mai antrenat, mai disciplinat şi mai bun tactician. Şi, mai ştii?, chiar niţel mai deştept!

■ „Savanții susțin că vor putea prezice unde va lovi pe viitor coronavirusul, pe baza segmentării genomului” („Gândul” la 29 aprilie).

Am păţit-o! Mâine-poimâine, savanţii vor stabili şi pe care dintre noi îl loveşte? Prevestirile acestor erudiţi nu aduc – aşa, un pic! – a programare la cimitir?

                                                    (va urma)

                                                      NOTE

La 16 ianuarie, Mediafax anunţa că în Germania a fost „dezvoltat primul test pentru diagnosticarea virusului depistat în China”. Este interesant faptul că Berlinul a fost mai iute decât Beijingul, care, culmea, de dinainte de epidemia SARS din 2003, face şi tot face – o vreme, în colaborare cu Statele Unite – studii asupra coronaviruşilor liliecilor! Majoritatea, chiar la Wuhan! Unicul raport solid privind primele 41 de cazuri de COVID-19 a devenit public la 24 ianuarie, când l-a editat „The Lancet”. Iar în el citim:

„By Jan 2, 2020, 41 admitted hospital patients had been identified as having laboratory-confirmed 2019-nCoV infection”.

Cum o fi fost posibilă confirmarea laboratorului din Wuhan? Când a fost descoperit SARS-CoV-2, astfel încât prezenţa acestui virus necunoscut să poată fi depistată? Cei din laborator ştiau precis ce caută sau le-a ciocănit virusul în bobina lentilei electromagnetice a microscopului?

                                                       *

Christian Drosten (directorul Institutului de virusologie din cadrul spitalului berlinez Charitet) a declarat pentru „The Associated Press” că testul respectiv avea să primească în curând avizul OMS, laboratoarele din toată lumea urmând să comande în Germania „o moleculă pentru a compara mostrele prelevate de la pacienţii depistaţi pozitiv”. Când pacienţii sunt deja depistaţi, pentru ce mai este necesar testul? Şi repet: cum rezultatele alternează frecvent de la o testare la alta, să înţelegem că virusul, cu boala la braţ, ne mai ies uneori din corp, ca să ia aer, după care revin? Oare cineva ne priveşte amuzat?

Cât or fi costat până acum testele şi produsele pentru protecţie personală? «Deja am început să primim comenzi şi vom începe să comercializăm molecula», a precizat Drosten.”

  • „La société TIB Molbiol [Syntheselabor GmbH], à Berlin, a développé les premiers tests homologués par l’OMS pour dépister le Covid-19. Elle les fournit aujourd’hui au monde entier” („Courrier international”, 11 aprilie).
  • Societatea este condusă de Olfert și Constanze Landt, biologi.

Cum simptomele Covid-19 sunt aceleaşi cu ale gripei, cine şi cum a demonstrat că actuala pandemie este produs exclusiv al virusului SARS-CoV-2, mai ales în situaţia noastră, unde nu a fost declarată epidemie de COVID-19, ci epidemie de GRIPĂ (încă de la 5 februarie, când numărul deceselor „confirmate cu virus gripal” crescuse la 18)? Nu pun la îndoială existenţa unui virus, altul (poate) decât cei gripali consacraţi, dar cine şi cum a probat că – la noi, cel puţin – el a cauzat decesele din ultimele luni?

În România, SARS-CoV-2 nu a preluat ştafeta de la viruşii gripali care au omorât 73 de persoane? Un timp, a acţionat simultan cu aceştia, ducând la coinfecţii? Dacă da, când a început şi când a încetat „coabitarea” lor? Când se produce decesul celui care a suferit o dublă infecţie, fără să mai fi suferit de o altă boală, cum se stabileşte  care virus a fost fatal?

Este posibil ca, în urma unei duble infectări să apară o tulpină virală nouă? Ştiind că gripa şi COVID-19 au aceleaşi simptome, cum anume au distins medicii sau laboranţii prezenţa SARS-CoV-2 şi ce garanţii privind manifestarea lui le-a oferit practica? Cum au ştiut dacă pentru a salva pacientul este suficient să prescrie un banal Paracetamol sau trebuie să apeleze la medicamente impuse „de sus”, urmare a bătăliei dintre marile firme de profil, discret sau făţiş susţinute de lume politică de top? Cum şi-au dat medicii seama când s-a stins epidemia de gripă, singura declarată oficial la noi? Cum au cunoscut noua boală şi, dacă a fost şi epidemie de COVID-19, când şi cum şi-au dat seama de asta?

                                                          *

24 martie. „Deutschland.de” îl prezintă elogios pe Christian Drosten, bărbat de 48 de ani, care până mai ieri avea o bună reputaţie în lumea virusologilor, „mais guère au-delà”, pentru ca odată cu declararea pandemiei să devină „l’un des hommes les plus influents d’Allemagne”. Supranumit „Doktor Corona”, a devenit consilier ştiinţific al Executivului (un fel de Anthony Fauci al nemţilor?). Dând sfaturi tuturor politicienilor, îşi petrece ziua între Institut, Guvern (Cancelarie) şi studiouri de televiziune. Astfel, intră rapid pe tărâmul stăpânit de politicienii decidenţi, de unde nu uită să repete că el este un independent cu „robusteţe academică”, un om care, nefiind în pericol să-şi piardă locul de muncă, îşi spune părerile „sans gêne”.

La 30 mai, „Deutsche Welle” relatează despre conflictul dintre Drosten şi „Bild”:

„Drosten susţine în continuare că este vorba despre publicarea unor date. Afirmaţiile colegilor sunt absolut fireşti în cercetarea ştiinţifică, dat fiind că în aşa numitul proces «Peer-Review», studiile sunt publicate pentru a fi corectate ulterior. În podcastul Coronavirus-Update administrat de postul public NDR, Drosten specifică în mod repetat acest lucru. Politicienii sunt cei care iau deciziile.

Oamenii de ştiinţă preferă să schimbe opinii dincolo de spaţiul public. Dar ajustarea informaţiilor, în funcţie de evoluţia situaţiei, i-a iritat pe anumiţi politicieni. Premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, Armin Laschet, s-a plâns în cadrul unui talkshow la televiziunea publică de faptul că unii virologi îşi schimbă părerile «la câteva zile» şi fac afirmaţii contradictorii. Ceea ce complică situaţia pentru politicieni.”

Da, politicienii iau deciziile, însă virusologii nu se gândesc că, dacă informaţiile din studiile lor nu sunt exacte, hotărârile politice bazate pe ele pot aduce dezastre? Sau nu le pasă? Când politicianul îl susţine pe savant, iar acesta îi oferă propteaua „ştiinţifică” de care are nevoie, nu aduce relaţia lor a complicitate? Şi atunci când, nu contează de ce, o afirmaţie ştiinţifică nu mai este valabilă, nu trebuie să se revină asupra efectelor politice pe care – direct sau indirect – le-a produs asupra întregii societăţi?

Drosten a avertizat că, în opinia lui, va urma un al doilea val, „mai puternic şi mai incontrolabil”. Este posibil. Dumnealui cunoaşte multe şi nu numai despre viruşi, ci şi despre anumiţi oameni importanţi şi intenţiile lor, deoarece, vrând-nevrând, nu mai este doar om de ştiinţă. Probabil că nu face politică, dar cine dintre cei atraşi în sfera politicienilor nu a fost influenţat de aceştia suficient de mult ca să fie ca unul dintre ei? Acum, când lumea a fost convinsă că de sub aripile liliecilor au început să cadă viruşi tot mai mortali, când zoonozele par să ne fi pus gând rău şi când specialiştii ne anunţă că urmează nu se ştie câte alte furii ale pandemiei deja instalate, o catastrofă premeditată, de tip Hollywood, ar mai surprinde pe cineva? Oare nu există terorism în lume?

În România, căci ea ne interesează prioritar, a fost măcar anunţat franc, bărbăteşte, că s-a comis, scuzaţi, o cât de măruntă eroare – de colosalele prostii (ticăloşii?) ce să mai vorbim?

                                                                                      Călin L. CERNĂIANU

Citiți și episoadele anterioare:

Nedumeriri şi suspiciuni – Afacerea „GRIPA” (I)

Nedumeriri şi suspiciuni – Afacerea „GRIPA” (II)

Nedumeriri şi suspiciuni – Afacerea „GRIPA” (III)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *