Remember

Nedumeriri şi suspiciuni – România şi Occidentul (II)

        ILUZIA LIBERTĂŢII ÎNTR-O LUME CAPTIVĂ  „Una peste alta, revoluţia a fost o farsă politică, izbutită graţie […]

 

      ILUZIA LIBERTĂŢII ÎNTR-O LUME CAPTIVĂ 

„Una peste alta, revoluţia a fost o farsă politică, izbutită graţie unei sinistre aplicaţii militare patronate de Moscova şi Washington. Un criminal joc de-a războiul, în cursul căruia ţintele au fost vii şi gloanţele – adevărate” („Diplomaţia lupilor”)

                                                                         *

17 DECEMBRIE 1989

Ceauşescu, la teleconferinţă:
„Începând de astăzi toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv GLOANŢE! Fără discuţie! Cu RESPECTAREA REGULAMENTELOR şi normelor legale de somaţie CONFORM LEGILOR, constituţiei. Dar ORICINE ATACĂ UN OFIŢER, UN SOLDAT, trebuie să primească riposta.”

                                                                  *
Mai mulţi generali, reprezentând Armata (Ştefan Guşă, Ion Coman, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac), Securitatea (Emil Macri) şi Miliţia (Constantin Nuţă şi Velicu Mihale) părăsesc Capitala, zburând către Timişoara cu un avion militar.

18 DECEMBRIE

Nicolae Ceauşescu pleacă în Iran.
Graniţele României sunt închise, pentru că toţi turiştii „s-au transformat în agenţi de spionaj”.

19 DECEMBRIE

La Timişoara încep grevele.

20 DECEMBRIE

Întors de la Teheran, Nicolae Ceauşescu rosteşte ultimul lui discurs televizat, care i-a enervat pe mulţi orăşeni, mesajul lui fiind diametral opus celor pe care le recepţionau de la „Europa liberă”. El aminteşte de implicarea unor „grupuri antinaţionale, teroriste”, de „distrugeri de tip fascist” produse de „elemente huliganice”, pe care le prezintă a fi „în strânsă legătură cu cercuri reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine”. În Ţară, unde se zvonea că ar fi pus tancurile pe oameni, existând zeci de mii de morţi, nu l-a crezut mai nimeni, ostilitatea faţă de el sporind.
În acelaşi discurs, Ceauşescu afirmă: „Populaţia din Timişoara CUNOAŞTE şi A VĂZUT toate aceste DISTRUGERI DE TIP FASCIST care au avut loc.

Era 20 decembrie! Dacă Ceauşescu ar fi ştiut că în urmă cu trei zile în acest oraş muriseră ÎMPUŞCAŢI oameni inocenţi, mai apela el atât de sigur pe sine la „arbitrajul” timişorenilor, despre care presupune că ar fi fost revoltaţi de violenţele produse? Le-ar mai fi cerut el acestora să „contribuie la liniştea şi ordinea în întreaga ţară”, în pasajele imediat următoare declarând „cu toată răspunderea că unităţile armatei noastre … au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare”, nerăspunzând nici „când soldaţii şi ofiţerii au fost loviţi”?

Click pe document pentru mărire!

Ce ştia Ceauşescu despre situaţia din Timişoara? Cât de corect fusese informat? Cert este că avea unele reţineri sub acest aspect, repetând că afirmaţiile mai „sensibile” se bazează pe „datele de care se dispune până în prezent”.

Generalul Vasile Milea era complet străin de ceea ce pare să fie eronata informare a şefului Statului? Vom vedea.

Ar fi acceptat Ceauşescu să se tragă în timişoreni? Aproape toţi cei care scriu despre acele zile ne asigură că „da”. Poate au dreptate, dar câtă vreme întregul CPEx era de acord că nu se poate deschide focul asupra muncitorilor neînarmaţi (Ceauşescu: „Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor…”) nu pare improbabil?

Da, s-a discutat de MUNIŢIE de război, dar nu pentru asta sunt fabricate armele de foc şi nu (şi) pentru aşa ceva există „armele din dotare”? Soldatul nu are nici dreptul la legitimă apărare? Unităţile militare asupra cărora se aruncă cocteiluri Molotov cum reacţionează? Sună la 112? În Occident, după câte un atentat terorist, trupele sunt înarmate cu gloanţe din cauciuc? În Statele Unite, cum reacţionează un poliţist care, fiind ATACAT, se simte în primejdie?

Cererea lui Ceauşescu („Am spus să trageţi în aer, somaţi, şi dacă nu, trageţi în picioare.”) se baza pe prevederile Decretului nr. 367 din 18 oct. 1971 privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, care stipula că „persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau a misiunilor militare”.

Mai precis: „Art. 37 – În cazurile prevăzute la art. 36 lit. b, d si e [«e) pentru imobilizarea infractorilor care, după comiterea unor acţiuni grave, încearcă să fugă, iar rămânerea lor în stare de libertate ar crea un pericol deosebit de grav»] se va face uz de armă numai după ce s-a făcut SOMAŢIA LEGALĂ. // Somaţia se face prin cuvântul «STAI!». În caz de nesupunere se somează din nou prin cuvintele «STAI CĂ TRAG!». Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin TRAGEREA FOCULUI DE ARMĂ ÎN SUS, în plan vertical. // În cazul în care, după executarea somaţiei legale, potrivit prevederilor din prezentul articol, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia. Articolul 39 prevedea că, atunci când se apelează la armă, era preferabil să se tragă „pe cât posibil, LA PICIOARE, pentru a se evita cauzarea morţii”.
                                                                 *
Teleconferinţă. Ceauşescu spune referitor la „scopul clar de a provoca dezordine, de a destabiliza situaţia din România, de a acţiona în direcţia lichidării independenţei şi integrităţii teritoriale a României”:

♦ „Chiar preşedintele Statelor Unite ale Americii a declarat că A DISCUTAT DE PROBLEMELE ROMÂNIEI CU GORBACIOV, la Malta. Gorbaciov nu a zis nimic, ceea ce înseamnă că l-a aprobat. Acum, după declanşarea atacurilor Statelor Unite împotriva Republicii Panama, reiese clar că şi evenimentele acestea, de la noi, fac parte din PLANUL MAI GENERAL împotriva statelor care îşi apără independenţa, integritatea şi suveranitatea şi nu doresc să capituleze în faţa dictatului cercurilor imperialiste reacţionare, a celor care vor să lichideze independenţa şi integritatea teritorială a statelor.
Greşea? Când structuri ungureşti din Parlamentul României nu recunosc Constituţia Ţării, contestând că este „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, când poartă doliu de ziua naţională a Ţării şi solicită autonomie teritorială pe criteriu etnic, nu s-or alia revizioniştilor din Budapesta? Independenţa României constă în libertatea altora de a face ce vor cu ea?

Spre noapte, Ceauşescu convoacă reprezentanţii ambasadei URSS, cerându-le să-şi retragă agenţii din Timişoara. Atunci când Ceauşescu a invocat „agenturile străine”, noi am zis că spune prostii şi am râs de faptul că rostea „agenturili”. Nu cumva, din băşcălie în băşcălie, am căzut într-o capcană? Oare nu sunt agenturile o realitate? Este vreuna asociaţie filantropică? Nu ajunge să comparăm inventarul economiei din 1989 cu actualul pustiu din jurul nostru ca să vedem dacă nu cumva or fi trecut şi pe-aici? Şi, dacă ne uităm mai atent…

21 DECEMBRIE

Piaţa din dreptul Balconului C.C. este plină de oameni, mulţi având cu ei portretele lui „nea Nicu” sau pe cel al soţiei şi lozinci – „Condamnăm cu fermitate trădătorii şi vânzătorii de ţară!”, „România a ales Socialism, Pace, Progres” etc.

Unii susţin că N. Ceauşescu ar fi fost „influenţat TELEPATIC să ţină mitingul din 21 decembrie”. Vorbe glumeţe! El credea în popor, în socialism şi în discuţiile sincere ale omului politic cu mulţimile. Dacă în seara de 20 s-a adresat Ţării întregi, mitingul din 21 pare să fi fost în principal pentru muncitorii din întreprinderile bucureştene. Din spusele lui la teleconferinţe şi în şedinţele CPEx reiese teama că nu toţi oamenii percep pericolul la adevărata lui dimensiune, nebănuind ce urmări ar avea îndepărtarea regimului socialist de către forţele oculte care-i puseseră gând rău. Să nu-i dai dreptate, când până şi ministrul Milea a declarat în şedinţa CPEx din 17 decembrie: „N-AM ÎNŢELES PRIMEJDIA DE LA ÎNCEPUT, acum îmi este clar”?

Ceauşescu anunţă majorări ale retribuţiei minime „de la 2000 la 2.200 lei” (de care „vor beneficia aproape 1,5 milioane de oameni ai muncii”), a alocaţiilor pentru copii (de la 30 la 50 de lei), a pensiilor minime „de la 800 la 900 lei”, „pensia de urmaş să fie majorată cu o sută de lei”, ajutorul social urmând să crească de la „circa 500 la 800 de lei”. După ruşinoasa lui lichidare, băieţi fini, cu condei şi lexic bogat, au opinat că lumea nu s-a lăsat „cumpărată” cu mărunţişul promis. Aşa o fi fost, dar înregistrările dovedesc că oamenii au strigat „Uraa!” şi că au scandat „Ceauşescu şi poporul!” – manifestări din care nu prea reiese că s-ar fi simţit umiliţi. Minţeau? N-ar fi cu atât mai rău?

Să reluăm filmul acelui miting, ultimul transmis „live”.

Când este invitat să vorbească, Ceuşescu începe adresând „mulţumiri iniţiatorilor şi organizatorilor acestei mare (sic) manifestări populare din Bucureşti, considerând aceasta ca…”, după care se întrerupe, fiind acoperit de neclare şi neaşteptate zgomote şi ţipete din Piaţă. C. Dăscălescu îi spune peste umăr „Vino în sediu” şi dispare înăuntru. Apoi revine: „Vino-n sediu!”, la care Ceauşescu îi răspunde enervat de insistenţa lui: „Nu, mă! Ho!

Dacă Ceauşescu ar fi părăsit balconul în acel moment, când nu apucase să transmită nici un mesaj, când foarte mulţi dintre cei prezenţi în Piaţă începuseră să umble haotic, aruncând pancartele şi când freamătul creat putea fi interpretat ca reacţie „revoluţionară” împotriva lui, ar fi fost oare arestat cu o zi mai devreme? „Fuga” ar fi fost decalată cu 24 de ore? Cine ar fi jucat însă rolul lui Stănculescu? Ministrul Milea, despre care Militaru ne asigură că făcea parte din conspiraţie?

Jos, lumea se agită dezordonat, dar, exceptând câteva voci stinghere, nu contestă regimul sau persoana lui Ceauşescu, ci este înspăimântată aici de o petardă (se pare), în alte locuri de strigăte precum „vin tancurile”, „se trage”, iar în câteva puncte de actele de violenţă comise de necunoscuţi împotriva unor participanţi la miting.

Imaginea tremură şi dispare pentru scurt timp, apoi una dintre camere se fizează pe un perete al clădirii, de unde se mută spre cer.

Ceauşescu înţelesese ce se petrece: „Asta-i o provocare...” Acum spune el „alo, alo…” şi îndeamnă în repetate rânduri: „tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi”, iar când ea strigă ca la şedinţă: „linişte! linişte”, o temperează: „Stai, mă!”. În cele din urmă, destul de brusc, rumoarea se stinge. „Încă o dată, doresc să subliniez că trebuie să demonstrăm cu toată puterea forţa şi unitatea în apărarea independenţii, integrităţii şi suveranităţii României. Aceasta constituie una din problemele fundamentale ale întregii noastre naţiuni…” (Ultima frază este aproape în întregime acoperită de urale).

Ceauşescu mai spune: „În ce priveşte evenimentele de la Timişoara. Am vorbit despre ele aseară. Apare tot mai clar că este o acţiune conjugată de cercuri care vor să distrugă INTEGRITATEA şi SUVERANITATEA României, să oprească construcţia SOCIALISMULUI, să pună sub STĂPÂNIRE STRĂINĂ, din nou, poporul nostru. Şi de aceea trebuie să apărăm cu toate forţele INTEGRITATEA şi INDEPENDENŢA României.” Cei din piaţă răspund cu valuri de urale. Câţi dintre noi, dacă s-ar fi aflat în locul lui Ceauşescu, la balconul C.C., ar fi bănuit că totul era minciună?

Când noi, oamenii simpli cu drept de vot suntem prefăcuţi, mai putem aştepta ca deciziile conducătorilor pe care îi alegem să ne fie pe plac altfel decât din greşeală? Este înţelept să alegi: „răul mai mic”, nu „binele mai mare”? Iar dacă „răul mai mic” este pentru noi un principiu benefic de la care nu ne abatem, de ce funcţionează numai la alegeri? De ce n-am accepta fără crâcnire măririle de taxe, în ideea că mereu există unele şi mai mari decât cele existente? Când tratăm alegerile ca pe un joc de noroc, în care miza o reprezintă ani din propria viaţă, ne mai putem socoti victime atunci când pierdem?

La acea vreme, râdeam nervos-superior de cuvinte ca „integritate”, „suveranitate” sau „independenţă”, socotindu-le nişte fixuri ale lui Ceauşescu, în seama căruia puneam tot răul din Ţară – şi, nu-i vorbă, a făcut şi el destule greşeli. Iată însă că am ajuns să trăim vremuri în care, într-adevăr, cedăm tot mai multe dintre atributele suveranităţii. Cât priveşte integritatea Ţării, cu toată agitaţia ungaro-secuiască, încă nu se pune problema schimbării hotarelor, deoarece nu mai este nevoie ca o zonă sau alta să fie anexată de vreun vecin, întrucât acesta oricum se poate folosi de ea ca şi când i-ar fi stăpân şi fără să aibă vreo răspundere. Austria, de pildă, nu are astăzi ce nici nu visa pe când era imperiu?

22 DECEMBRIE

Dacă, într-adevăr, şi în această zi a avut loc o şedinţă a CPEx, stenograma ei rămâne cea mai suspectă dintre toate şi conţine cel puţin o informaţie pe cât de importantă, pe atât de falsă.
Câteva observaţii.

(I) Ceauşescu nu se referă nici la morţii de la „Inter”, nici la evenimentele petrecute acolo. CE A ŞTIUT EL despre faptele derulate cu nici 12 ore în urmă? Postelnicu spune: „Am înţeles DE IERI că împotriva muncitorilor NU SE VA TRAGE.” Se poate deduce de aici că ordonase deschiderea focului în ziua precedentă?

La rândul lui, Ceauşescu afirmă, referindu-se îndeosebi la Milea: „În Capitală NU AU APLICAT NICIO MĂSURĂ, nu au aplicat dispoziţiile date.” Ce să pricepem? Chiar şi în ipoteza în care el ar fi cerut să se tragă, nu rezultă că nici Internele, nici Armata nu-i ascultaseră ordinul? Şi totuşi morţi au fost. CINE A PRODUS VICTIMELE DE LA „INTER”? Serviciile speciale? Dacă „da”, de ale cui servicii e vorba? Erau infiltrate printre forţele de ordine sau chiar printre manifestanţi? Erau plantate în blocuri, ca la Timişoara? Sub a cui comandă au acţionat?

În zona Inter – Sala Dalles au murit 48 de persoane. O parte dintre victime (8 morţi şi peste 10 răniţi) au fost lovite de gloanţe menite să le ucidă, dar care – întâmplător? – au fost trase în momentul în care ceilalţi deschiseseră foc de avertisment, acoperind fonic celelalte posibile împuşcături.

(II) Stenograma din 22 decembrie ar atesta şi că Victor Atanasie Stănculescu ar fi fost uns ministru de Ceauşescu. Oare? Nu numai că n-a mai existat NICI UN MARTOR la „numire”, dar putea Ceauşescu să numească pe cineva despre care ştia că se află în misiune, la Timişoara (Stănculescu a venit în Capitală fără să aibă acceptul superiorilor – la un moment dat, a spus că i-ar fi permis Milea, dar, dacă ar fi fost aşa, ce nevoie mai era de piciorul pus în gips?). Apoi, măcar pentru gravitatea evenimentului şi pentru că soarta Apărării stătea în mâinile lui, era de aşteptat ca primele trei informaţii pe care le-ar fi transmis Ceauşescu celor din CPEx să fi fost:

1) Milea i-a trădat;
2) Milea s-a sinucis sau a fost ucis;
3) în locul lui Milea vom numi pe…

Nici vorbă de aşa ceva! Contrar obiceiului, Ceauşescu începe abrupt, întrebându-l pe Ion Radu, care fusese la ICEM şi la Turbomecanica: „Ce-ai făcut, Radu?”. De Milea aminteşte în trecere, ca de un fapt divers, de parcă sinuciderea unui ministru în clădirea C.C. ar fi fost ceva obişnuit: „Acum reiese că acţiunea este bine organizată şi pusă la punct. Cu puţin înainte, generalul Milea s-a împuşcat. Aveţi armament în întreprinderi?”

Ceilalţi nu numai că nu cer amănunte, dar nu au nici o tresărire la auzul veştii. Să fi aflat ştirea pe alte căi? Se poate, dar nu pare ciudat să nu fi dorit să obţină detalii? Scurt timp după aceea, Ceauşescu (ar) deschide singur subiectul: „Generalul Milea a plecat de la mine şi după două minute am fost informat că s-a împuşcat. Având în vedere şi comportarea sa în toată această perioadă, REIESE că el, de fapt, a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii.”

După câteva minute, revine asupra subiectului: „Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. I-am spus să se ducă să dea ordin să aducă unităţile militare şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis şi atunci REIESE clar că tot timpul a sabotat şi, de fapt, a acţionat împotrivă, a făcut tot ce se cunoaşte. Noi am hotărât că împotriva intereselor ţării NU EXISTĂ ÎNŢELEGERE.”

Confuze şi contradictorii fraze. Din cele dintâi, poţi să deduci că lui Milea i s-a(r fi) cerut „să aducă unităţile militare” (care anume şi în ce scop?), el ar fi acceptat, dar, după ce l-a părăsit pe Ceauşescu s-a(r fi) sinucis. De ce? Ca să nu execute ordinul, zic unii. Ultima frază poate fi interpretată cu totul altfel, amintind de o condamnare (la moarte?): Milea ar fi lezat „interesele ţării” şi, pentru asemenea faptă, „nu există înţelegere” – din partea celorlalţi, evident.

După moartea lui Milea, Stănculescu ar fi „întors din drum” anumite unităţi sau ar fi ordonat „retragerea în cazărmi”. Dacă mulţimile şi militarii se „înfrăţiseră”, ce justificare aveau asemenea ordine? S-a intenţionat SCOATEREA DIN JOC a ANUMITOR unităţi militare, care nu bătuseră palma cu puciştii şi care puteau avea reacţii imprevizibile, respectându-şi JURĂMÂNTUL? Un lucru este cert: în vreme ce unii au fost trimişi acasă, alţii (de încredere?) au fost chemaţi degrabă (paraşutiştii, de pildă, ei jucând un rol-cheie în arestarea şi executarea soţilor Ceauşescu).

Şi-atunci, nu apare şi întrebarea: Milea a fost lichidat pentru ca un nucleu compus din câţiva civili, o mână de ofiţeri vânduţi şi câteva unităţi trădătoare să poată prelua fără luptă comanda întregii Armate? Dacă Milea i-a fost fidel lui Ceauşescu, de ce s-ar fi sinucis? Dacă „nu”, în cadrul Armatei au existat, neştiute, două facţiuni rivale sau, pur şi simplu, Milea a fost sacrificat de „colegii” pucişti?

Strâns cu dosarul, Iliescu se simte obligat să vorbească: „s-a sinucis pentru că a SIMŢIT că intră într-un joc periculos şi nu voia să poarte răspunderea acestui lucru”, iar dumnealui, funestul ex-prezident, chiar l-a „apreciat ca un gest de responsabilitate”, deoarece „Armata nu trebuie să se implice în apărarea regimului”. Să-l apere nu poate, dar să-l dărâme are voie? (vezi Mediafax, 24 decembrie 2019).

(III) Putea Victor At(h)anasie Stănculescu să fie ministrul Apărării?
În stenograma şedinţei CPEx din 22 decembrie, citim următoarele dialoguri:

„Nicolae CEAUŞESCU: Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. (…)
Manea MĂNESCU: Cine îi ia locul?
Constantin DĂSCĂLESCU: Are grijă şeful statului.
Nicolae CEAUŞESCU: L-am chemat pe primul adjunct şi ESTE DEJA LA DISPOZIŢIA MEA. Lucrează aici.”

Să recitim, fără grabă.

1)Întrebarea „Cine îi ia locul?” [lui Milea], pe lângă faptul că sună brutal, era de aşteptat să fie formulată la începutul discuţiei. Era ea însă necesară, atâta timp cât legea stabilea că şeful M.St.M. (pe atunci, generalul Ştefan Guşă, care avea şi calitatea de prim-adjunct al ministrului) era locţiitor DE DREPT al ministrului Apărării Naţionale?

Oameni importanţi din Armată au declarat că M.Ap.N. ar fi avut DOI prim-adjuncţi ai ministrului, unul fiind Stănculescu, iar celălalt, Guşă, şeful M.St.M. Este posibil să aibă dreptate, dar eu nu am găsit actul normativ care să prevadă asta (nu spun că n-o exista). În schimb, Decretul nr. 331/1976, care modifică decretul nr. 444/1972 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, stipulează clar: „Ministerul are în conducerea sa un ministru, UN PRIM-ADJUNCT al ministrului şi 5 adjuncţi ai ministrului” (art. 17, alin.1). Decretul 444/1972 a fost abrogat prin legea nr. 41 din decembrie 1990.

2) Numele lui Stănculescu nu apare nici măcar în stenogramă, necum în vreo ciornă a unui act normativ. Ceauşescu ar fi spus: „L-am chemat pe primul adjunct şi este deja la dispoziţia mea”, dar nu precizează de cine anume era vorba (în cazul în care chiar erau doi prim-adjuncţi). „Lucrează aici”, ar fi adăugat el, dar care dintre cei 22 de participanţi la şedinţa CPEx l-a văzut şi unde? Au dat ochii cu el doar după ce i-a arestat.

3) Cum Ceauşescu subliniază în mai multe rânduri că trebuie să respecte litera legii şi cum Constituţia îi dădea dreptul să numească şi să revoce miniştrii, însă numai „la propunerea primului-ministru” (art. 75), ar fi plauzibil să fi făcut excepţie tocmai într-un caz atât de delicat? Oricât ar umfla imaginaţia unora puterile lui Ceauşescu, Stănculescu nu avea cum să devină ministru fără CEREREA LUI DĂSCĂLESCU, a cărui pretinsă replică („Are grijă şeful statului”) este stupidă.

4) „Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis.” Dacă a părăsit „Cabinetul 1” pentru a pune în practică un anume plan convenit, n-ar însemna că, în acel moment, Ceauşescu nu avea motive să îl suspecteze de trădare? Şi atunci, de unde i s-ar fi năzărit că Milea se sinucisese, mai ales când el ştia că Milea NU AVEA ARMĂ ASUPRA LUI?

5) Dacă rănirea lui Milea s-a produs la 9:30, iar la 10:51 George Marinescu deja citea pe post anunţul morţii acestuia (deşi încă era viu!), nu se comprimă cam prea mult timpul (81 de minute, cu tot cu posibila şedinţă a CPEx)?

                                 DEZINFORMĂRI ŞI INFORMAŢII ASCUNSE

Ceauşescu nu comunica şi cu alţi militari, Milea fiind singura lui punte de legătură cu exteriorul? Ar fi ciudat – dacă nu imposibil. În şedinţa din 17 decembrie el spune: „Am fost aici la sediu, după aceea AM PLECAT SĂ VĂD CE ESTE ÎN ORAŞ…

Stenograma posibilei şedinţe CPEx din 22 decembrie fiind un fel de creaţie literară de cazarmă, singurele informaţii în care putem avea încredere rămân cele care provin direct de la Nicolae Ceauşescu, în timpul aşa-zisului proces. Chiar dacă şi acestea sunt CENZURATE, măcar avem garanţia că nu sunt strecurate şi afirmaţii ireale.

De ce oare nu se găseşte nicăieri pe Internet întregul film al „procesului”, din peste 64 de minute rămânând mai puţin de un sfert de oră? Ruşinos ori ba, nu face parte din istoria acestui neam? Cum să învăţăm ceva din ea, când sunt grosier fardate până şi resturile la care ni se permite accesul? Cum să ştim de cine să ne ferim şi cui să fim recunoscători?

„Judecătorul Gică POPA: (…) Spune în ce împrejurări a murit generalul Milea? A fost împușcat, de ce și de cine? (…)
Nicolae CEAUȘESCU: ȘI EU VOI FACE ANCHETĂ, pentru a lămuri de ce s-a sinucis generalul Milea.
Procurorul Dan VOINEA: De ce l-ai DESTITUIT pe generalul Milea? Și l-ai făcut trădător?
(Pasaj CENZURAT.) (…)
Nicolae CEAUȘESCU: Pentru lămurirea dumneavoastră, TRĂDĂTORUL Milea…
Judecătorul Gică POPA: De ce nu l-ați judecat dacă era trădător?
(Pasaj cenzurat?)
Nicolae CEAUȘESCU: Pentru că atunci am constatat treaba aceasta, chiar în ziua respectivă. Și A PLECAT CA SĂ APLICE MĂSURI – vă spun asta pentru judecata dumneavoastră –, DINTR-UN GRUP ÎNTREG și au venit ofițerii care erau cu el și ne-au anunțat că s-a împușcat. Și de ABIA DUPĂ ACEEA AM CONSTATAT CĂ N-A APLICAT ORDINELE STABILITE, ca unitățile militare să-și facă datoria (…)
Procurorul Dan VOINEA: (către Gică Popa) …inculpatul spunea ca generalul Milea nu a respectat ordinele primite. Care sunt aceste ordine? Ce n-a respectat?
Nicolae CEAUSESCU: Voi spune în Marea Adunare Naţională ce ordine n-a respectat în Bucureşti şi de ce a trădat.”

În „proces”, procurorul Dan Voinea invocă DESTITUIREA lui Milea. Să-i fi ajuns la ureche unele şoapte privind şedinţa CPEx din 17 decembrie, când Ceauşescu propusese demiterea lui Milea, Vlad şi Postelnicu, pentru „pactizare cu inamicul”? O fi şi altceva? Din păcate, şi aici a intervenit cenzura, iar simpla prelucrare a casetei arată că anumite afirmaţii (acuzaţii?) ale lui Ceauşescu nu conveneau „revoluţionarilor”.

Una dintre cheile evenimentelor s-ar putea să se găsească în sfertul de ceas dintre momentul în care Milea a plecat din cabinetul lui Ceauşescu spre a-i executa ordinele şi cel în care a aflat că acesta se sinucisese. De unde a venit subita lui siguranţă că Milea îl trădase? Ce i se spusese (de cine?) sau ce văzuse? Oare răspunsul se găseşte (parţial) în comunicatul TVR, de la ora 10:55?

                                                                       *
Vasile Milea a fost împuşcat în jurul orei 9:30–10:00 şi, conform mai multor surse, nu i s-a acordat mare atenţie, cu toate că era în viaţă şi, poate, salvarea lui era posibilă. A fost transportat la „Elias”, însă nu este limpede când şi în ce stare a ajuns. La 1 aprilie 1991, medicul Zingher David a declarat pentru Comisia Senatorială „Decembrie 1989”: „Sângerarea a durat aproape DOUĂ ORE. Dacă ar fi avut stop cardiac, se oprea hemoragia.

La ora 10 a(r fi) avut loc şedinţa CPEx – cerută când şi de cine?

La 10:51, crainicul TVR, George Marinescu, dă citire pentru prima oară actului prin care se instituia „starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării”, specificând la încheiere: „Decretul este semnat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu…

În continuare, crainicul trage de sub mapă o altă foaie scrisă şi citeşte: „Ministrul forţelor armate a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi dându-şi seama că este descoperit s-a sinucis. Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător.

 Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strânsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară. Apelăm la clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, la întregul popor, de a acţiona cu înaltă răspundere pentru a întări ordinea şi liniştea. Problemele noastre să le rezolvăm în strânsă unitate, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ. Să facem totul pentru a apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea României socialiste.

De ce acest mesaj a fost citit la ora 10:51, când toată lumea ştia că în acea zi TVR emitea 5 ore, între 13:00 şi 15:00 şi în intervalul 19:00 – 22:00?

Click pe imagine pentru mărire!

Cine şi de ce s-ar fi uitat la televizor la ora 10:51? De ce comunicatul a fost reluat de încă trei ori? A fost un mesaj pentru cineva anume?

Începând cu a doua lectură a comunicatului, textul este completat, astfel încât după cuvintele „…A INFORMAT FALS în legătură cu situaţia din ţară” a (fost) adăugat: „NESPUNÂND NIMIC DESPRE CRIMELE şi distrugerile din Timişoara”.

Tare cuvânt, „CRIME”! Putem crede că privea uciderea „elementelor huliganice” ori a „grupurilor antinaţionale, teroriste”, care devastaseră centrul Timişoarei şi fuseseră invocate de Ceauşescu în discursul din 20 decembrie ori se referea la victimele inocente, a căror existenţă afirmă că i-a fost tăinuită? În clipa în care a aflat că la Timişoara se comiseseră „crime”, care îi fuseseră ascunse, să-şi fi dat seama şi cât de nepotrivite fuseseră unele formulări din discursurile lui din 20 şi 21 decembrie? Dacă în 20 decembrie ar fi avut informaţiile din 22, ar mai fi spus cu atâta siguranţă că „Armata şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor şi cuceririle socialismului”?

În cazul în care fusese minţit (şi este posibil ca aşa să fi stat lucrurile, din moment ce nu a amânat vizita în Iran), iar în stenogramele CPEx ori ale teleconferinţelor nu se face NICI O REFERIRE LA PIERDERI DE VIEŢI OMENEŞTI, mai putem să punem cu atâta uşurinţă întreaga vinovăţie în seama lui Ceauşescu? Să nu ne amintim de 17 decembrie, când a vrut să-i demită pe Milea, pe Vlad şi pe Postelnicu tocmai pentru că îl dezinformaseră, dar s-au opus cei din CPEx?

De asemenea, Comunicatul amintit nu ne obligă să privim mai prudent şi afirmaţiile potrivit cărora TIR-ul cu cadavre ar fi fost adus în Bucureşti la cererea Elenei Ceauşescu? Nu contest că acţiunea s-ar fi desfăşurat aşa cum se pretinde, deşi există detalii care fac să avem mai multe variante. Mă întreb de ce oare această faptă, dacă a fost reală, nu a fost amintită la proces. Oare pentru că era martor şi Victor Stănculescu şi, aşa cum susţin mai multe surse, acestuia i se raporta despre îndeplinirea acelei misiuni? De generalii Nuţă şi Mihale nu mai vorbesc – morţi fiind, ce nu se poate spune despre ei?

Revin la dezinformare. Filip Teodorescu recunoaşte: „Am început să scriu o informare cuprinzând situaţia absolut reală (…) După ce am scris vreo două pagini, le-am întins generalului Macri fără nici o vorbă. Le-a citit cu atenţie, a spus că am dreptate, dar nu putem trimite o asemenea notă.” („Un risc asumat”).

Nu ştim ce conţinea raportul şi nici nu contează prea mult, esenţial fiind că aceste cuvinte atestă faptul că dezinformarea era o politică în acele zile. În favoarea cui?

                                                                    „FUGA”

Din discuţiile în CPEx nu transpare intenţia lui Ceauşescu de a fugi. Dimpotrivă, întreabă: „Care este hotărât să lupte şi care nu?” şi, după ce toţi răspund afirmativ, trage concluzia: „Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară. (…) Sunteţi de acord?” Au fost şi, peste nici o jumătate de oră, comunicatul era citit la TVR.

Repet, Victor Stănculescu, despre care se pretinde că tocmai ar fi fost uns ministru al Apărării, NU A PARTICIPAT LA DISCUŢIE, deşi, dacă ar fi avut această calitate, prezenţa lui era inevitabilă.

De trei decenii se vorbeşte de „fuga” lui Ceauşescu, dar nu există nici o probă, care să convingă că soţii Ceauşescu s-ar fi urcat în elicopter de bunăvoie. Unică „dovadă” că ar fi plecat LIBERI, din proprie voinţă, rămâne mărturia unui general trădător şi a echipei din care făcea parte. De ce i-am crede când le cunoaştem FAPTELE?

DE CINE şi DE CE ar fi fugit Ceauşescu? Sediul Comitetului Central era mai sigur chiar decât Ministerul Apărării. S-au făcut afirmaţii de tipul: „…revoluţionarii forţează intrările CC. Acesta este momentul în care uşile cedează. Ceauşescu fugea pe scări pentru a se urca în elicopterul ce trebuia să îl salveze.
FABULAŢII! În clădire nu se putea pătrunde cu forţa decât dacă s-ar fi tras cu tunurile de pe tancuri sau, poate, dacă uşile ar fi fost izbite cu ţeava turelei, iar filmările atestă că mulţimile n-au avut intenţia să pătrundă în clădire, cât timp el s-a aflat în incintă. În plus, cu excepţiile de rigoare, majoritatea nu a intrat în C.C. cu un scop anume. Clădirea acestuia nu a fost o Bastilie de la sud de Carpaţi, după cum bucureştenii nu erau revoluţionari. Ba, placardele aduse la mitingul din 21 decembrie şi lozincile strigate cu acea ocazie nu dovedesc nici măcar vreo urmă de nemulţumire, deşi aceasta exista.

Cum de Ceauşescu, dependent de insulină, a plecat fără să-şi ia medicamentul de care îi putea depinde viaţa? Cum de nu l-a luat nici la Snagov, pe unde se pretinde că ar fi trecut? Cum de nu aveau nimic asupra lor?

Cum se explică faptul că, după ora 10, N. Ceauşescu nu a mai luat legătura cu nimeni – măcar cu Ilie Ceauşescu, care, puţin înainte de ora 12, îl primise pe ambasadorul URSS şi urma să-l întâlnească pe cel al Chinei?

Dacă n-ar fi fost lovitură de stat, ar fi lăsat Armata şi Securitatea deschise uşile Comitetului Central şi ar fi fost oamenii invitaţi să intre? În acel moment, a mai fost respectat jurământul militar? Ce coincidenţă teribilă face ca în povestea „fugii” Ceauşescu să fi poposit la Snagov fix până când grupul condus de Caramitru şi Dinescu a apărut pe post? Etcetera, etcetera…
                                                                         *
În decembrie ’89 „ne-am câştigat libertatea” sau atunci am pierdut-o? Ce înţelegem prin „libertate”? Să înjurăm în gura mare şi să exportăm oameni ca să importăm produse? Să putem merge la cules căpşuni în Spania, să facem împrumuturi ori să îngrijim bătrâni în Italia, lăsându-i pe ai noştri să se descurce cum or putea? Dacă atunci când am comis asasinatele din ziua de Crăciun într-adevăr eram liberi, chiar ne mai putem socoti un neam viteaz şi nobil, cum am fost cândva?

                                                                                                            Călin L. CERNĂIANU

Citiți și prima parte: Nedumeriri şi suspiciuni – România şi Occidentul (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *