Remember

Nedumeriri şi suspiciuni – România şi Occidentul (I)

        ILUZIA LIBERTĂŢII ÎNTR-O LUME CAPTIVĂ  „Una peste alta, revoluţia a fost o farsă politică, izbutită graţie […]

 

      ILUZIA LIBERTĂŢII ÎNTR-O LUME CAPTIVĂ 

„Una peste alta, revoluţia a fost o farsă politică, izbutită graţie unei sinistre aplicaţii militare patronate de Moscova şi Washington. Un criminal joc de-a războiul, în cursul căruia ţintele au fost vii şi gloanţele – adevărate” („Diplomaţia lupilor”).

                                                                       *
Dacă ţinem seama de evoluţia evenimentelor de la noi, s-ar părea că, atunci când vrei să-ţi supui o țară, lăsând însă impresia că ar fi liberă, în primul rând, trebuie să-i înlocuieşti puterea politică cu una subordonată ţie şi să te asiguri că poţi controla serviciile secrete, sistemul bancar şi Justiţia. Apoi o dezarmezi, folosindu-te de liderii puşi de tine, şi faci în aşa fel încât duşmanii tăi să devină pentru ea un Bau-Bau naţional, care să o sperie şi să o obsedeze şi de care tu te vei preface că o aperi – desigur, contra cost. În timp ce-i vei distruge sau prelua mijloacele prin care îşi asigură hrana, făcând-o cât mai dependentă de tine, o vei determina să-şi creeze structuri populate cu personaje trecute prin cursurile intensive ale şcolilor tale. Aici vor memora sintagme şi termeni „ce din coadă au să sune”, făcându-i să le lălăie şi-n somn, deşi – ca şi tine de altfel – nu ştiu cu precizie ce spun. În plan militar şi informativ, „parteneriatul” cu serviciile tale de resort le va transforma, de facto, în simple unităţi ale acestora, sporindu-ţi puterea.

Aparent, o asemenea ţintă ar fi destul de dificil de atins. În realitate, nu am trăit toate acestea în ultimele trei decenii? N-a început totul printr-un act de forţă şi câteva legi abil ticluite? Au înţeles mulţimile ce li se întâmplă? Prin prezenţă masivă şi prin strigări nu au chemat ele prăpădul ce tocmai începea, lăsând impresia că totul se pretrece la cererea lor? Aşa cum ne-a învăţat decembrie ’89, pentru asta e nevoie de o mână de oameni, gata să trădeze pe oricine şi să comită crime oricât de odioase, iar asemenea inşi nici nu costă prea mult. Din păcate, timpul a demonstrat nu numai că avem cam prea mulţi trădători printre noi, ci şi că, atunci când aceştia nu ne afectează extrem de direct, dovedim o mare toleranţă faţă de ei.

Referitor la decembrie 1989 sunt multe de spus. Voi aminti succint câteva momente din acel an, spre rememorare pentru cei care au uitat şi spre ştiinţa celor care erau prea mici pe atunci sau nu existau încă.

11 MARTIE

BBC şi „Europa liberă” mediatizează „Scrisoarea celor şase” (Gh. Apostol, Al. Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Gr. Răceanu, C. Pârvulescu şi Silviu Brucan).

13 MARTIE

La încheierea şedinţei CPEx, Ceauşescu deschide subiectul Scrisorii celor Şase, apreciind că autorii sunt „vechi clienţi, ca să zic așa, DERBEDEI POLITICI, declasaţi și moral și politic, faţă de care partidul a luat o serie de măsuri”. „BRUCAN, este EXCLUS mai de mult din partid și care este AGENT al serviciilor străine” (fiind, precizează Elena Ceauşescu, „recrutat de mult de americani”). Faţă de APOSTOL îşi face „mea culpa”, căci manifestase „prea multă înţelegere”, sperând „nu că o să se îndrepte, dar că o să-și vadă de treabă” („…înainte de redactare a fost prevenit să nu ia legătura cu Silviu Brucan, care este spion în slujba imperialismului american” – I. Coman, 18 august 1989). BÂRLĂDEANU „în ultimi ani se transformase în vânzător a tot felul de lucruri”, lucrând „cu un grup de borfași, și de mai mult timp se află în anchetă pe problema aceasta”. MĂNESCU „este vulnerabil la orice” (spune Elena Ceauşescu, cu trimitere la faptul că acesta bea în exces), iar PÂRVULESCU nu mai avea nevoie de prezentare.

31 MAI

Gh. Apostol declară în scris:  „…eu am organizat și atras și pe alții la această acțiune. Deși eram conștient că prin ceea ce am inițiat voi susține propaganda externă contra țării noastre și am să determin unele acțiuni de calomniere și denigrare a partidului și statului…

Încheierea suna astfel: „Asigur Comitetul Central al partidului că MĂ DEZIC ÎN TOTALITATE de acțiunile întreprinse, iar pentru faptele mele CER SCUZE PARTIDULUI, POPORULUI ROMÂN, conducerii partidului și statului. Totodată, rog ca, avându-se în vedere și vârsta înaintată ce o am, să mi se acorde CLEMENŢĂ.

Scrisoarea din arhivă nu poartă semnătura lui, dar cu ani în urmă am primit personal confirmarea autorului că, într-adevăr, a redactat o epistolă „de regrete”, în care solicita… înţelegere.
Nivelul de trai al oamenilor, dificultatea cu care se putea pleca peste hotare etc. erau teme reale, dar Scrisoarea celor Şase nu conţinea doar adevăruri. De exemplu, dacă agricultura chiar era atunci „în derută”, astăzi ce cuvinte să mai folosim? Era economia „în colaps”? De aceea au fost plătite datoriile externe?

Referitor la principalele solicitări ale celor şase semnatari (abandonarea proiectului sistematizării satelor, garantarea drepturile cetățenilor şi interzicerea exportului de alimente), Ceauşescu aprecia că „s-au legat de tot ceea ce doresc agenţiile străine”.
„N. Ceauşescu: Vor să aibă dreptul să aibă legături cu ambasadele străine.
C. Dăscălescu: Cu care?
N. Ceaușescu: ÎŞI ALEG STĂPÂNI pe cei care îi plătesc mai mult! Nu se duc la bulgari, ci la cei care îi plătesc bine! Nu se duc nici la coreeni, nici la cubanezi. Probabil că ei sunt încurajaţi de agenturile străine însă se pare că au prins mult curaj după cele ce se întâmplă în Uniunea Sovietică.”
Să nu-ţi aminteşti de politicienii actuali, care se acuză reciproc că „ling clanţele ambasadelor”? În vremea lui Ceauşescu a avut însă Ambasada Statelor Unite, de pildă, vreo poziţie similară celor din zilele noastre? Dacă „nu”, ce să pricepem: era terorizată de el sau respecta protocoalele internaţionale, ţara fiind independentă?

11 APRILIE

Ceauşescu anunţă că România şi-a achitat toate datoriile externe, punctând că, din acel moment, câştigasem „o deplină independență economică și politică”. Cine ne-a pus?!

15 IULIE

Ceaușescu (la împlinirea a 24 ani de la Congresul al IX-lea al PCR): „Situaţia ţărilor în curs de dezvoltare este deosebit de gravă. Mai mult de PATRU MILIARDE DE OAMENI TRĂIESC ÎN SĂRĂCIE şi în acest deceniu situaţia lor a continuat să se înrăutăţească, în timp ce ţările bogate – şi din acestea, desigur, un mic grup de bogaţi – au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situație care nu poate să continue mai departe. Așa reprezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechității, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani și o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus pentru totdeauna o asemenea cale! (…) Capitalismul în România a apus pentru totdeauna. Poporul este adevăratul stăpân şi va rămâne veșnic stăpân pe destinele sale, pe bogățiile ţării! (aplauze şi scandări îndelungi) Aceste cercuri şi aceşti domni ar trebui să-şi îndrepte privirea spre două direcţii: cum să se lichideze asuprirea ţărilor în curs de dezvoltare; să se rezolve DATORIA EXTERNĂ de o mie două sute de miliarde a acestor ţări. Şi aceasta NU PRIN SIMBOLURI. Simbolismul o fi bun în artă. În economie şi-n politică NU FACE DOI BANI!”

1 SEPTEMBRIE

Din cauza abaterilor sale, preotul supleant Laszlo Tökes este revocat de Eparhia Reformată Oradea (vezi adresa nr. 5430/28 august 1989 a Departamentului Cultelor). Urmare deciziei, Laszlo Tökes trebuia să-şi părăsească locuinţa primită în Timişoara (str. Timotei Cipariu 1).

21 SEPTEMBRIE

Episcopia Reformată Oradea solicită Judecătoriei Timişoara să dispună evacuarea lui Tökes.

20 OCTOMBRIE

Judecătoria dă dreptate Episcopiei. Tökes face recurs.
Dosarul Tökes nu a avut nici o componentă politică.

9 NOIEMBRIE

Începe demolarea Zidului Berlinului.

13 NOIEMBRIE

Are loc şedinţa CPEx, în care N. Ceauşescu prezintă pe scurt ideile esenţiale cuprinse în cele 140 de pagini ale Raportului pe care avea să-l citească la al XIV-lea Congres (vezi stenograma nr. 1840, 22 XI 1989 din Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. – dosar nr.63/1989). Prezint doar două dintre chestiunile menţionate.
                                                                  *
♦ „Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem la Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba de probleme legate de MOLDOVA SOVIETICĂ.

Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. AM ATRAS ATENŢIA TOVARĂŞILOR CĂ TREBUIA SĂ LE PUBLICE ÎN PRESĂ şi va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziţie în această problemă, având în vedere, în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. ANULAREA ACESTUI ACORD, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema BASARABIEI şi BUCOVINEI DE NORD.

Va trebui să discutăm cu Uniunea Sovietică această problemă ÎN PERIOADA IMEDIAT URMĂTOARE. // De altfel, ÎN TIMPUL LUI HRUŞCIOV AM MAI DISCUTAT ACEASTĂ PROBLEMĂ. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegaţiile celor două partide – şi s-au întâlnit – dar au intervenit problemele cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.

În 1965, în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, PROBLEMA AURULUI ŞI A TEZAURULUI NOSTRU, pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un Decret SEMNAT DE LENIN, prin care se spune că aparţine poporului român şi că VA FI RESTITUIT ATUNCI CÂND ÎN ROMÂNIA VA FI PUTEREA MUNCITORILOR ŞI ŢĂRANILOR.
Am întrebat, sunt şi STENOGRAMELE, dacă consideră că în România nu este încă puterea muncitorilor a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă Şaleapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să analizeze şi să vedem cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev, AU SPUS CĂ AURUL S-A PIERDUT. Pe mine NU MĂ INTERESEAZĂ CĂ S-A PIERDUT SAU CE AU FĂCUT CU EL, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat «albii». (…)

Pe noi nu ne interesează asta. În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu «albii». Este adevărat că nu am mai reluat această discuţie. Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta VA TREBUI SĂ RELUĂM ŞI PROBLEMA BASARABIEI.

Trebuie oricum să ridicăm problema populaţiei din Republica Moldovenească (sic!), în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asigure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei înşişi spun că sunt un popor moldovenesc. SUNT ROMÂNI ŞI NU-I LASĂ SĂ FOLOSEASCĂ LIMBA PE CARE O DORESC EI şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure LEGĂTURI CORESPUNZĂTOARE ÎNTRE MOLDOVA ŞI ROMÂNIA.

Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le publică şi SĂ AVEM ÎN LUNILE URMĂTOARE O DISCUŢIE SPECIALĂ PE ACEASTĂ PROBLEMĂ.

De altfel, în 1970–1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu problemele internaţionale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care NE CEREAU CA NOI SĂ RECUNOAŞTEM ÎN MOD DESCHIS CĂ BASARABIA ESTE A LOR.

Tov. Elena Ceauşescu: ASTA NU SE POATE NICIODATĂ.

Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul român, este un NON-SENS. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur, punându-se problema anulării înţelegerii cu Hitler, este evident că în mod corespunzător intervine şi aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă, pentru că NU SE POATE SĂ ACCEPTĂM ACEASTĂ SITUAŢIE ŞI FELUL CUM EI ACŢIONEAZĂ.

Vin şi fac o plenară şi ANUNŢĂ CĂ VOR SĂ ÎNDREPTE LUCRURILE, ce a fost în trecut, dar DE FAPT ADOPTĂ MĂSURI MAI BRUTALE DECÂT ÎN TRECUT şi continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.

Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă.
Dacă sunteţi de altă părere, vă rog să spuneţi. (…)
(Toţi tovarăşii sunt de acord.)

Aici nu este vorba de existenţa unei naţionalităţi sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci ESTE VORBA DE O PARTE A ROMÂNIEI, care a fost cedată datorită acordului (realizat de Stalin – n.n.) cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte VA TREBUI SĂ LE PUBLICĂM ŞI NOI. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.

I-am spus şi lui Matei [Ilie] şi lui Olteanu [Constantin], pentru că este legat şi de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct de vedere internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică MANIFESTA INTERES – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se spune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă de acest lucru. Un asemenea punct este şi în legătură cu Polonia, că în problema Poloniei şi Uniunea Sovietică manifesta anumite interese, adică împărţirea Poloniei. În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depăşească înţelegerea cu Hitler şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus: «ne-am înţeles numai atât».” (Gh. Buzatu, „Bătălia pentru Basarabia”, pp. 280-281.)
                                                                            *
Ceauşescu aduce în discuţie o idee pe care, recent, am auzit-o dinspre Budapesta:

„Tov. Nicolae Ceauşescu: (…) Sigur, faţă de problema UNITĂŢII EUROPENE, am afirmat poziţia noastră, nu m-am referit aici la «CĂMINUL COMUN», mă refer la unitatea între ţările independente.
În problema Balcanilor, am spus că TREBUIE SĂ NE ADRESĂM ŢĂRILOR DIN BALCANI, pentru a acţiona împreună în vederea depăşirii diferitelor obstacole, a apropierii, a întăririi CONLUCRĂRII CÂT MAI LARGI. Trebuie, realmente, în Balcani, să nu mergem spre o federaţie balcanică, ci spre o colaborare largă economică şi în toate domeniile şi la care pot participa şi unele ţări din bazinul dunărean, cum am mai discutat, şi, desigur, în primul rând am în vedere Ungaria şi Austria. Acest lucru l-am avut întotdeauna în vedere, dar eu în Raport nu m-am referit concret. Uniunea Sovietică nu are nimic cu Dunărea şi Germania la fel. (…)

Tov. Elena Ceauşescu: Rămâne Cehoslovacia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, şi Cehoslovacia. Adică grupul acesta de ţări care sunt vecine cu ţările balcanice şi multe lucruri comune. Spunem chiar a unor ţări din bazinul dunărean – nu le menţionez, dar în gândul meu este ca să le avem în vedere. Deci, este vorba de Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, dacă vor dori acest lucru, pentru că Balcanii privesc ţările din Balcani (Bulgaria, Iugoslavia [astăzi divizată], Grecia, Albania – Turcia? – n. ns.).

Acestea ar fi problemele privind situaţia internaţională, inclusiv am vorbit de subdezvoltare, poziţiile noastre care sunt cunoscute. Am menţionat unele lucruri unde trebuie să punem un accent mai deosebit.
La relaţiile între partide am pus problema necesităţii unor întâlniri şi consfătuiri regionale, inclusiv ne-am pronunţat pentru o Conferinţă internaţională a partidelor comuniste muncitoreşti.” (Gh. Buzatu, „Bătălia pentru Basarabia”, pp. 282-283).

16 NOIEMBRIE
În faţa ambasadelor României de la Moscova, Budapesta, Praga şi Berlin au loc proteste împotriva lui Ceauşescu. Acesta afirmă, în CPEx: „Este clar, în Uniunea Sovietică sunt cercuri care regizează şi desfăşoară toată această activitate.

Cum acţiunile s-au desfăşurat la numai trei zile după ce N. Ceauşescu vorbise în CPEx de Basarabia, Bucovina de Nord şi de Tezarul României de la Moscova, să fi fost ruşii anunţaţi de către unul dintre participanţii la acea şedinţă?

20 NOIEMBRIE

N. Ceaușescu, în discursul ținut la Congresul al XIV-lea al PCR: „Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluționării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă.
În primul rând, apare necesar să se adopte o poziție clară, fără echivoc, de CONDAMNARE ŞI ANULARE A TUTUROR ACORDURILOR ÎNCHEIATE CU GERMANIA HITLERISTĂ, trăgându-se concluziile practice pentru ANULAREA TUTUROR URMĂRILOR ACESTOR ACORDURI ŞI DICTATE.”

27 NOIEMBRIE

Informat asupra întâlnirii ce urma să aibă loc la Malta, Ceauşescu îi scrie lui Gorbaciov. Cum „dezvoltarea relaţiilor dintre URSS şi SUA constituie o pro¬blemă a celor două ţări” şi „având în vedere politica anticomunistă de destabilizare a situaţiei din ţările socialiste, în care Statele Unite ale Americii au un rol activ”, Ceauşescu era de părere că „la întâlnirea dintre conducătorii URSS şi SUA nu se poa¬te discuta, sub nici o formă, si¬tuaţia din ţările socialiste”.

Unii au spus că astfel l-ar fi jignit. Aşa o fi, dar atunci n-ar deveni firesc ca Merkel sau Macron să-i povestească lui Putin istorioare de prin bucătăria Uniunii Europene? Spre deosebire de Gorbaciov, care nu pare să fi avut vreo doctrină politică în care să creadă, Ceauşescu era devotat socialismului („Nu am și nu voi avea niciodată nimic mai presus decît poporul, patria, integritatea României și socialismul!”) şi nu m-ar mira dacă am afla că nu a abandonat puterea la al XIV-lea Congres tocmai pentru că îl ştia în pericol şi nu era vremea pentru schimbarea garniturii de lideri. Ca preşedinte al Statului, dacă nu ar fi fost credincios socialismului, şi-ar fi încălcat jurământul de investitură.


                                                                       *
Când Gorbaciov ne-a vizitat Capitala, bucureştenii au ieşit puhoi pe străzi, fără să fie scoşi de Securitate, Miliţie sau activişti de partid. Toţi erau numai un zâmbet şi mulţi îi strigau numele cu drag: „Gorbi! Gorbi! Gorbi…” Cum – pe ici, pe colo – umbla şoapta că „poate îl schimbă pe Ceauşescu”, să nu te întrebi dacă şi cât de liberi erau în sinea lor cei care se hrăneau cu astfel de speranţe? O ţară care aşteaptă ca problemele ei interne să fie rezolvate prin intervenţie străină poate fi vreodată cu adevărat şi pe deplin suverană? Când, fără să-l cunoşti bine, apreciezi un politician străin mai mult decât o face neamul lui, precis eşti înţelept? Precis nu eşti atins de ceea ce am putea numi „vasalitate nativă”?

Din 1990, relaţiile noastre cu Moscova s-au răcit brusc. Labilitate emoţională sau intervenţie ocultă a unor terţi interesaţi, în temeiul unor aranjamente secrete? Ce anume a determinat spectaculoasa răsucire a celor care cu un an în urmă îl apreciau atât de mult pe Gorbaciov? Spre deosebire de momentul în care Churchill i-a propus lui Stalin cunoscuta împărţire a sferelor de influenţă, de data aceasta, Moscova nu a mai avut de primit, ci de… dat? Ei, şi? Noi zâmbim galeş, bucuroşi că trecem dintr-o mână într-alta.

28 NOIEMBRIE

Tribunalul Judeţean Timiş menţine decizia de evacuare a lui Tökes. (Sentinţa avea să fie anulată de Curtea Supremă de Justiţie, la 22 februarie 1990. Curios?!)

Somație de evcuare Tokes. Click pe document penru mărire!

15 DECEMBRIE

Grupuri de oameni din parohia lui Tökes stau în dreptul locuinţei acestuia, pentru a împiedica evacuarea lui. Mulţi vorbesc ungureşte. Or fi de la noi? Or fi de prin vecini? În ziua următoare, „După liniştirea spiritelor, Laszlo Tökes a fost totuşi evacuat cu forţa, la cererea expresă a preşedintelui Tribunalului judeţean Timiş” (Filip Teodorescu, „Un risc asumat”, 1992, pp. 60–61).

16 DECEMBRIE

„În ziua de 16 decembrie primarul a încercat o detensionare a stării conflictuale, promiţând pas¬torului că nu va mai pune în aplicare hotărârea judecătorească de evacuare, iar oamenii să se ducă liniştiţi la treburile lor. Întrucât însă nu acesta era scopul urmărit de FORŢELE EXTERNE INTERESATE, în seara aceleiaşi zile, în zona parohiei s-au adunat câteva sute de persoane, între care, în afara curioşilor nelipsiţi de la orice început de incident, au apărut grupuri de TINERI AGITAŢI şi AGITATORI în acelaşi timp. (…) Au trecut la atac direct asupra plutonului de intervenţie al asupra căruia au aruncat o ploaie de bolovani din pavaj, 2000 de sticle de lapte goale stivuite lângă un magazin de profil. Au ATACAT tramvaiele ce-şi aveau traseul prin Piaţa Maria, le-au deconectat de la reţea, le-au SPART GEAMURILE, OBLIGÂND călătorii fie să se alăture, fie să fugă. Au INCENDIAT un autoturism ARO, concomitent cu DEVASTAREA tuturor magazinelor alimentare şi localurile de alimentaţie publică de unde s-au înfruptat în voie din băuturile deloc răcoritoare. // În această atmosferă încinsă s-a hotărât trimiterea a două cisterne ale pompierilor care nu numai că nu au reuşit domolească spiritele, dar mai rău le-au incitat şi au generat noi violenţe, victime fiind ele însele. // Rezultatul a fost dezastruos. În afara pagubelor materiale, plutonul de intervenţie a fost practic ZDROBIT, jumătate ajungând DIRECT LA SPITAL, iar restul scăpând cu fuga” (Filip Teodorescu, „Un risc asumat”, 1992, 60–61; în continuare, citatele care nu au altă menţiune afară de iniţialele autorului sunt preluate din aceeaşi lucrare, pp. 60–84; informaţiile se regăsesc şi în lucrările altor autori).

                                                                    *

Dacă plutonul de intervenţie ar fi avut muniţie s-ar mai fi întâmplat toate cele mai sus relatate sau ar fi fost suficiente câteva rafale trase în aer, pentru a-i calma pe furioşi?

17 DECEMBRIE

 „Este o adevărată lovitură de stat, aşa-zis paşnică!” (Ceauşescu).

Continui să citez din mărturiile lui Filip Teodorescu.

♦ „În jurul orei 11.00 am aflat despre o acţiune a cărei justificare mi-a fost imposibil să o înţeleg atunci, având în vedere urmările sale mai mult decât dezastruoase pentru ordinea publică în oraş. Două coloane de militari, în uniforme curate, cu armamentul individual (am aflat ulterior că nu aveau şi muniţie), drapelul de luptă şi fanfară în faţă au pornit să defileze de la două mari unităţi spre centrul oraşului. A fost o apariţie cu totul inedită, în urma coloanelor strângându-se, pe parcurs, sute, poate chiar mii de copii şi tineri, atraşi irezistibil de mirajul uniformelor, armelor şi a fanfarei. Totul ar fi putut da tonul unei sărbători naţionale dacă, odată ajunse zona centrală oraşului, coloanele de militari nu ar fost atacate violent cu pietre, sticle, ciomege, răngi improvizate … Au fost încercări de smulgere a armelor din mâna ostaşilor nevoiţi să-şi strângă rândurile şi schimbe pasul de defilare cu cel alergător, nerăspunzând în nici un fel la provocarea la care erau supuşi. // Cu dificultate s-a reuşit salvarea drapelelor de luptă (pentru că şi TRICOLORUL A FOST AGRESAT) împăturite şi ascunse sub manta de ofiţeri destoinici care ştiau foarte bine că pierderea drapelului însemna dizolvarea unităţii militare care nu a fost capabilă să şi-l apere. În plus, se aplică rigorile legii privind acţiunile sau inacţiunile militarilor. // Mai târziu, am aflat că defilarea fusese ordonată de generalul Vasile Milea şi se dorea să aibă semnificaţia unui avertisment pentru aceia care ar atenta la liniştea publică. În fapt, efectul a fost total invers şi NICI NU SE PUTEA ALTFEL. Un ordin NEINSPIRAT care a facilitat alcătuirea de grupuri violente, oamenii odată adunaţi asigurând masa de manevră de care aveau nevoie agitatorii anume instruiţi şi trimişi pentru crearea şi stimularea de dezordini.”

Oare ordinul lui Milea fusese doar „neinspirat”? Ministrul nu aflase de violenţele din ziua precedentă? Direcţia de Informaţii a Armatei nu informase din timp asupra a ceea ce urma să se întâmple? A trimite fanfara militară într-un asemenea moment şi a expune soldaţii dezarmaţi era doar lipsă de „inspiraţie”?
♦ „În jurul orei 14.00 a intrat în birou Radu Bălan – primul secretar al Comitetului judeţean de partid. Nu îl cunoşteam fizic. Era agitat, chiar speriat. A spus că sediul a fost ATACAT, DEVASTAT şi INCENDIAT, reuşind să iasă din clădire pe o uşă secundară. Nu a fost agresat deoarece s-a închis în cabinet iar încuietorile au rezistat atacului. A cerut şi a vorbit telefon, pe firul guvernamental, cu Nicolae Ceauşescu. L-a informat lapidar asupra celor petrecute şi, probabil, a primit instrucţiuni. Am dedus aceasta din confirmările: «da, am înţeles, tovarăşe secretar general»” (F.T.).

Filip Teodorescu a mers personal la faţa locului:

♦ „Era o harababură de neînchipuit. Toate geamurile faţadei erau ţăndări, iar obiectele de birou distruse şi aruncate în stradă. Holul şi toate încăperile de la parter erau complet devastate, dulapuri răsturnate, maşini de scris sparte şi aruncate pe jos, toate telefoanele distruse, corpurile de iluminat, materialele de propagandă vizuală etc. Nimic nu mai era întreg. O cameră din partea stângă ardea mocnit, cu fum gros, înecăcios, deşi se încercase stingerea.”

Lucru mai grav decât distrugerea unor dulapuri, AU FOST ATACAŢI MILITARI români, cu scopul evident de a-i UCIDE. De pildă, „comandantul tancului aflat pe podul Michelangelo, a fost lovit CU TOPORUL ÎN CAP” (74), iar tancul a fost INCENDIAT. Ajuns în Piaţa libertăţii, „grupul violenţilor” a „răsturnat şi incendiat autoturismul locotenent-colonelului Predonescu, au aruncat cu sticle incendiare în INCINTA COMANDAMENTULUI DIVIZIEI, reuşind să incendieze unele magazii de materiale, au spart şi devastat restaurantul militar, dar şi consignaţia alăturată de unde s-a furat tot ce s-a putut. În plus au incendiat toate chioşcurile din piaţă…”

Fostul locţiitor al şefului Direcţiei a III-a, Contraspionaj mai precizează:

♦ „Persoane pricepute au blocat cu o rangă şenila unui tanc care a început să se învârtească pe loc spre hazul asistenţei. Un altul a înfundat cu cârpe ţeava de eşapament în intenţia de a provoca oprirea motorului sau asfixierea cu gaze a echipajului tancului. Îi pândeau să deschidă capacul pentru a-i lovi, cu obiecte deloc elastice sau moi. Echipajul şi tancul au fost salvate prin intervenţia promptă a camarazilor lor din piaţă. În acele împrejurări s-a folosit armamentul din dotare. S-au tras focuri de AVERTISMENT şi de INTIMIDARE, iar în situaţia critică creată s-a tras şi spre atacatori. Atunci s-au înregistrat PRIMII MORŢI ŞI RĂNIŢI PRIN ÎMPUŞCARE ca urmare a acţiunii forţelor armate. Fac această precizare deoarece PRIMII RĂNIŢI PRIN ÎMPUŞCARE AU FOST DOI MILITARI ÎN TERMEN, ÎN JURUL OREI 15.00… // Din păcate, morţii şi răniţii din perimetrul Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 nu au fost dintre atacatori, ci dintre spectatori, acei curioşi incurabili. (…) // Trebuie să precizez că împuşcăturile din zona Piaţa Libertăţii nu le-am auzit şi nici nu am aflat despre ele decât mult mai târziu, în închisoare. …PRIMELE ÎMPUŞCĂTURI le-am desluşit în jurul orei 19.00, în orice caz după teleconferinţa care a început la ora 18.00.”

Aşadar, primii în care s-a tras au fost militarii.

DE CE să fi fost împuşcaţi doi pârliţi de soldaţi în termen, care, neavând muniţie, nu putuseră să facă nici un rău? Rănindu-i, nu îi întărâţi pe toţi şi nu rişti ca ei, aflând că eşti înarmat, să tragă la cea mai mică suspiciune, pentru a-şi apăra viaţa? Mai au ei timp să discearnă, când ştiu că oriunde în mulţimile de anonimi din faţa lor se poate găsi o armă, care să-i ţintească? În condiţiile acelea, dacă începeau să pârâie automatele, numărul victimelor nu ar fi crescut necontrolat, până spre „plafonul” anunţat de „Europa liberă”?

CINE i-a rănit pe cei doi? Întrucât faptul s-a petrecut pe când Armata NU PRIMISE MUNIŢIE de război nu rezultă că agresorii fie erau STRĂINI, fie făceau parte din trupele noastre speciale, care au dat aparenţa de revoluţie? Cum atât pe 17, cât şi pe 22 decembrie (după arestarea lui Ceauşescu), în Piaţa Operei din Timişoara s-a tras din aceleaşi puncte, ipoteza implicării străine, chiar şi ungureşti, ar fi credibilă?

♦ „…provocarea armatei prin agresarea militarilor, cu scopul păstrării unei permanente stări de tensiune, de nervozitate în cadrul acestora, a constituit un factor comun în strategia unor anumite grupuri de DEMONSTRANŢI (?)” („Şase zile care au zguduit România”, 1995, I, pag. 93 – lucrare a mai multor înalţi ofiţeri din M.A.I.).

Dacă au fost atacate tancurile, iar asupra militarilor s-a tras încă de pe la ora 15:00, chiar se mai putea vorbi de MANIFESTANŢI PAŞNICI la debutul incidentelor din Timişoara? La demonstraţie mergi cu toporul? Împotriva cui erau îndreptate violenţele? Aparent, îl vizau pe Ceauşescu, dar evoluţiile ulterioare nu au arătat oare că ŢINTA ERA ROMÂNIA, el fiind numai o piedică în atingerea anumitor scopuri oculte?

Ceauşescu intuise bine la teleconferinţa din 17 decembrie: situaţia era „şi mai gravă decât după intrarea în Cehoslovacia”, pentru că atunci acţionaseră doar state ale Pactului de la Varşovia, pe când în 1989 îşi dăduseră mâna „şi cei din Răsărit şi cei din Apus”.

♦ „Este o adevărată LOVITURĂ DE STAT, aşa-zis paşnică!”, spunea el.
Astăzi, la trei decenii după evenimente, ce răspundem la întrebarea: cei care au determinat-o se străduiau să ne salveze sau aveau alte gânduri cu noi şi cu… ale noastre?

                                                                             *
Şedinţa CPEx din 17 decembrie:

„Nicolae Ceauşescu: Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul comitetului judeţean de partid, SĂ BATĂ PE SOLDAŢI, PE OFIŢERI şi ei să nu intervină!? (…)
Vasile Milea: NU LE-AM DAT MUNIŢII.
Nicolae Ceauşescu: De ce nu le-aţi dat? Am dat ordin SĂ SE TRAGĂ ÎN AER, SĂ SOMEZE? De ce nu le-aţi dat muniţii? Dacă nu le-ai dat muniţii mai bine îi ţineai acasă!
Ce fel de ministru al apărării eşti tu? Ce fel de ministru de interne eşti tu Postelnicu? Spuneaţi că le-aţi dat muniţii de manevră! Ei au primit sarcină de luptă nu de manevră. Nu aţi spus adevărul. De abia acum spuneţi, PÂNĂ ACUM AŢI DEZINFORMAT. Aţi spus că aţi dat ordin să tragă. De ce aţi dezinformat?!”
Ceauşescu mai spune, printre multe altele (privitor la Milea, Vlad şi Postelnicu):
■ „O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul şi voi de fapt le faceţi jocul. Asta este realitatea. (…) În felul acesta punem oamenii să stea cu mâna în sân, iar ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici. (…) Acum în Europa este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru LICHIDAREA SOCIALISMULUI.”
■ „Să discutăm în Comitetul Politic Executiv această situaţie, iar eu, în calitate de comandant suprem, consider că aţi trădat interesele ţării, interesele poporului, ale socialismului şi n-aţi acţionat cu răspundere.”
■ „Din momentul de faţă, DACĂ Comitetul Politic Executiv este de acord, DESTITUIM pe ministrul apărării naţionale şi pe ministrul de interne şi pe comandantul trupelor de securitate (întrebaţi pe rând, ceilalţi aveau să aprecieze că nu era momentul oportun pentru asemenea decizii – n. ns.). Din acest moment PREIAU COMANDA ARMATEI, să-mi pregătiţi decretul. Convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem totul legal, în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai departe aşa. Toată noaptea am stat şi am discutat cu ei din 10 în 10 minute, ca apoi să-mi dau seama că ei nu fac ce le-am ordonat. (…) Tu [Iulian Vlad] crezi că huliganii aceia n-au ştiut care este situaţia cu voi, de au intrat în sediu?”
■ Referitor la „cei care încalcă legile”:
„Am spus să trageţi în aer, somaţi, şi dacă nu, trageţi în picioare”.
■ „…independenţa şi suveranitatea se cucereşte şi se apără cu luptă, pentru că dacă în 1968 nu am fi acţionat şi nu adunam aici poporul, nu înarmam gărzile patriotice, ar fi venit şi peste noi, cum au făcut în Cehoslovacia, pentru că atât sovieticii cât şi bulgarii erau la graniţă. Nu am dezarmat poporul.”
■ „Ştiţi cum aţi procedat acum? Cum aţi trimite pe front unităţi să le nimicească duşmanul, dezarmate, să fie nimicite de duşman. Asta aţi făcut. Aţi pus unităţile militare într-o situaţie foarte proastă. Ce garanţii există că voi toţi nu veţi proceda la fel ca pînă acum?”
S-a văzut: absolut nici una!
                                                                            *

                                                                   (va urma)

                                                                                                            Călin L. CERNĂIANU

2 Comments

  1. Ocuparea noastra s-a produs pe doua planuri: fizic si spiritual. Nu am fi avut cum sa ne dam seama! Traiul in colivia comunista ne-a privat de cateva experiente ce ar fi avut darul sa ne ințelepțeasca. Cum ar fi calatoria in afara, menita a ne largi orizontul. Dusmanii din afara cu care Ceausescu ne ameninta au devenit in mentalul nostru colectiv prietenii liberi care ne vor învăța ceea ce nu stim si care ne vor scapa din colivie.Descoperim acum ca nici ei nu sunt liberi. Nici macar masonii nu sunt. In obediența lor de oi zburdalnice au nimerit direct in gura lupilor din varful piramidei.
    Sa revenim la cele doua forme de ocupare a poporului roman…
    Fizic stii si tu si acum stim toti. Inclusiv intrarea in NATO a fost o mare cacealma menita a ne face sa devenim complicii crimelor facute in viitor de catre marea minciuna NATO.
    Spiritual am fost cel mai dur loviți. Prin toate porcariile new age si falsurile spirituale importate. Romanilor li se induce treptat ideea ca nu Dumnezeu este ” șeful” cel mare, ci astrologul sau numerologul. Dupa fatalismul mioritic a urmat o alta forma de fatalism: nu putem face nimic acum pt ca astrele sunt poziționate nefavorabil. Sau, numerologic, nu exista sincronicitați acum. Peste cativa ani, peste cateva milenii…etc
    Asa suntem dusi cu zăhărelul ca popor, fiind transformati in popor second hand ce nu mai gandeste singur, in relatie cu Dumnezeu. In locul lui gandesc astrologul, numerologul sau guru si guresa.
    Evident ca nu te ajuta Dumnezeu ca popor atunci cand tu te inchini la tot felul de zăpăciți ce, pana la Dumnezeu, iti jupoaie si pielea de pe tine, daca te lasi prins in jocul lor.
    In țarile musulmane, jocul francmasoneriei e mai dificil. Musulmanii rareori iau in seama ghicitorii si circarii hocus pocus. De aceea acolo jocul este atat de dur! Acolo e război pe bune. Aici? Razboiul iluziilor! Circ! Fariseism, fals spiritual, impostură cat cuprinde. Poporul roman se imbata cu apa chioara si foarte scumpa vanduta direct imbuteliata de la robinetul maestrului zen😂. Sau reiki, radiestezist, yoga, blabla…
    Poporul roman moare beat. Pentru fiecare roman dracu are o iluzie…Asta e Armaghedonul nostru si foarte puțini s-au trezit.

  2. IQ100

    alex.Barladeanu nu era roman.A fost conserva sovietica pana dupa Lovitura de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *