Abuzuri

Iohannis a numit șefi de parchete obedienți statului subteran, candidaturi respinse de CSM! Până și pupincuristul prezidențial Tăpălagă s-a revoltat!

   Guvernul meu, Justiția mea. Alegerea președintelui Klaus Iohannis Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de numire în funcție […]

 

 Guvernul meu, Justiția mea. Alegerea președintelui Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de numire în funcție a noilor procurori șefi, ignorând cele două avize negative date de secția de procurori a CSM în cazurile Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu. Ignorând avizele, șeful statului trece și peste recomandările MCV. Iohannis transmite astfel un semnal prost în sistem, prin promovarea unui procuror la vârful DIICOT care nu prezintă nici cele mai mici garanții de independență, integritate și profesionalism.

Dimpotriva, în cazul Giorgianei Hosu existau toate motivele pentru a fi respinsă: avizul negativ CSM, reputația proastă a acestui procur în sistem, faptele. Iar faptele n-o recomandă pe dna Hosu nici măcar pentru funcția de procuror simplu.

Soțul noului șef al DIICOT, Dan Hosu, este trimis de trei ani în judecată pentru fapte de corupție. Pe mama Georgianei Hosu, în vârstă de 80 de ani, o găsim acționară în firme offshore.

Colonelul Paraschiv, șeful brigăzii speciale a Jandarameriei anchetat pentru violențele din 10 august, este bun prieten cu Dan Hosu iar soția lui ar trebui să garanteze acum o anchetă independentă a dosarului aflat la DIICOT.

Fapte seci, vorbesc singure. Sunt prea flagrante pentru a fi trecute ușor cu vederea. Sfidarea președintelui este totală. A semnat decretele pe tăcute, în lipsa oricăror explicații oficiale.

Acum înțelegem ceva mai bine strădania sistemului de a le asigura celor două propuneri cu aviz negativ protecție mediatică maximă. O mare de ziariști s-au zbătut pentru a-i face președintelui Iohannis viața cât mai ușoară în momentul semnării unor decrete care nu ar trebui să ajungă vreodată în Monitorul Oficial, la fel cum s-a întâmplat cu OUG 13.

Relevant că aliații președintelui în acestă odioasă acțiune de manipulare mediatică pe tema noilor procurori șefi au fost ziarul unui cercetat de DNA, Radu Budeanu, și două televiziuni anti-justiție, România TV și Antena 3.

Simpla complicitate a borfașilor cu propunerile ministrului justiției, Cătălin Predoiu, ar fi trebuit să-i dea de gândit președintelui Iohannis.

La fel multora ar trebui să dea de gândit azi gestul președintelui de a pune cu mâna lui în funcția de șef al unei instituții care ar trebui să lupte cu crima organizată și cu terorismul un procuror slab, vulnerabil și perfect controlabil.

În ce privește numirea Gabrielei Scutea, și aici sunt câteva probleme nelămurite pe deplin. Încă nu știm exact care a fost rolul doamnei Scutea în scrierea ordonanței 13, cu dedicație pentru Dragnea. Noul Procuror General era în ianuarie 2017 secretar de stat la ministerul justiției condus pe atunci de Florin Iordache. Asta în sine ridică un semn de întrebare.

Cine a ținut-o în Guvernul PSD după ce Dragnea a câștigat alegerile? O mână nevăzută cu misiunea de a opri OUG-ul? Atunci n-are ce căuta la Parchetul General, ci ar fi bine să aștepte poate următoara misiune importantă pentru țară. În treacăt fie spus, Scutea a absolvit în 2012 „Colegiul Naţional de Informaţii”, în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Scutea susține că a jucat un rol pozitiv în urmă cu trei ani, că a scris OUG-ul în așa fel încât să nu poate fi aplicată în cele din urmă. Totuși, alte voci din sistem pun la îndoială faptul că Scutea chiar s-a opus OUG 13, că alții din minister au meritul de a introduce termenele care au întârziat publicarea în Monitorul Oficial și că noul procuror general se cațără azi pe meritele altora. N-ar fi singurul caz.

Cert este că n-am auzit-o vreodată pe doamna Scutea, până zilele trecute, povestind despre OUG 13 deși PSD a plecat demult de la guvernare. Ar fi avut ocazia să lămurască încă de atunci, imediat după plecarea din guvernul Grindeanu, ce s-a întâmplat de fapt la ministerul justiției, dar n-a făcut-o deși toată România era bulversată de tupeul borfașilor din politică ajunși stăpâni peste țară.

Altfel spus, cu toate că părerile sunt împărțite în ce privește profesionalismul doamnei Scutea și rolul ei în Guvernul PSD, aș avea o mare rezervă în a susține un magistrat atât de sulfuros, de controlabil, în funcția de șef al Parchetului General. Justiția are nevoie de procurori independenți, autonomi și curajoși, nu de militari.

Vă amintiți, apropo de OUG 13, momentul în care președintele Iohannis avertiza Guvernul Grindeanu asupra elefanților din încăpere? Mă tem că elefanții, mai mititei dar cu potențial mare de distrugere în justiție, s-au mutat de data asta la Cotroceni.

Într-o Românie normală, cu justiție cu adevărat independentă, procurorii șefi trebuie să fie dincolo de orice suspiciune că ar dispune de vulnerabilități sau pârghii de control.

Prin instalarea unor procurori cu panou de comandă atașat sau cu profil șters la șefia celor trei parchete cheie (Parchetul General, DNA, DIICOT), clasa politică veche se protejează învâțând din eroarea trecutului. Când au fost promovați procurori-șefi cu grad mare de autonomie (Morar, Kovesi), nimeni nu s-a mai simțit în siguranță.

Clasa politică, oamenii de afaceri influenți, mogulii, nimeni nu pare să mai dorească parchete puternice, scăpate de sub control, care în final ajung să se întoarcă până și împotriva celor mai puternici oameni din stat, vezi cazul familiei Băsescu. Sistemul dorerește instituții previzibile, perfect controlabile, care să garanteze liniștea puternicilor zilei.

Politicienii vor din nou garanția impunității, sentimentul plăcut că sunt mereu deasupra legii și că justiția este la dispoziția lor, nu ei la dispoziția justiției, ca orice muritor de rând care încalcă legea.

În fine, după câștigarea celui de-al doilea mandat cu aproape 70%, președintele Klaus Iohannis arată fără echivoc că vrea cât mai mută putere. Am scris a doua zi după alegerile prezidențiale din noiembrie că „riscurile unui comportament de tip monarhic trebuie luate serios în considerare” și că ele reprezintă unul dintre efectele victoriei lui Klaus Iohannis la scor zdrobitor.

Dacă își dorește putere politică prin mijloace legitime și democratice, este de înțeles. Președintele dorește să lase în urmă ceva după un prim mandat cam sărac, să reformeze țara și să faca, în fine, măcar un pas înainte din suita anunțată la început de mandat.

Dacă dorește însă Puterea prin orice mijloace, dacă vrea, după guvernul lui și Justiția lui, pentru a controla puterea și opoziția, dacă a devenit un simplu prizonier captiv vechiului sistem de putere și de complicități, atunci o luăm de la capăt cu șefi de stat care își pierd busola în al doilea mandat.

Dacă se ajunge aici, va trebui să ne apărăm din nou democrația.

                                                                                                        Dan TĂPĂLAGĂ

PS: Dacă PSD ar fi efectuat numirile de mai sus așa cum le-a făcut președintele Iohannis, începeau să se adune oameni în Piața Victoriei.

Sursa: g4media.ro

Citiți și Dan Tăpălagă, lingător de clanțe și „influencer” al propagandei globaliste

 

4 Comments

  1. Romania e singura tara din lume, in afara de Coreea de Nord, unde presedintele tarii si acolitii lui se caca pe Constitutia Romaniei, pe deciziile CCR si pe legile tarii.
    Procurorii corupti, incompetenti si favorabili statului paralel, ii convin politrukului nazist auto-declarat pentru ca pot fi controlabili de catre el.

  2. Adrian

    Nu mai tin minte sigur, dar Giorgiana Hosu si sotul dansei sunt mentionati intr-o carte a domnului Cornel Dan Niculae. Puteti verifica, va rog?

  3. alex

    De ce face Iohanis toate aceste nereguli? Fiindca poate! De ce poate? Fiindca nu a fost suspendat cand trebuia! De ce nu afost suspendat? Fiindca in cei 30 de ani de la Lovilutie,
    s-a perindat la guvernare toata gloata tradatoare a partidelor aparute. De ce traim azi urmarile acestei tradari? Fiinca ii lasam!

  4. IQ100

    Se lupta intteele factiunile scarbiciilor defecte si tradatoare de Romanie.
    Pt noi, sclavii, nu conteaza cine, ce sau cat câștigă..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*