Cadran international

O excelentă analiză: „Asasinarea Greciei” de James Petras

                                 Asasinarea Greciei     […]

                                 Asasinarea Greciei

                                                                                                                                                                               de James PETRAS     

                                                       

 

Ce este în joc?  Mijloacele de existenţă a 11 milioane de lucrători greci, angajaţi şi oameni de afaceri mici şi viabilitatea Uniunii Europene. În cazul în care guvernul Syriza capitulează cerinţelor bancherilor UE şi este de acord să continue programele de austeritate, Grecia va fi condamnata la decenii de regresie, sărăcie şi supunere colonială. Dacă Grecia decide să reziste şi este forţata a ieşi din UE, aceasta va trebui să repudieze 270 miliarde Euro datorii străine, deci trimiterea pieţelor financiare internaţionale în distrugere,  determinând UE să se prăbuşească.

Conducerea UE se bazează că Syriza  va  abandona angajamentele sale către electoratul grec, care, la începutul lunii februarie 2015, avea o majoritate covârşitoare (peste 70%), în favoarea încheierii austerității şi plata datoriilor şi se pronunța pentru investitii de stat în  economia nationala şi dezvoltare socială” (Financial Times 7-8215, p. 3). Deciziile sunt riscante: consecinţele au o  semnificaţie istorică pentru intreaga lume. Problemele merg dincolo de interesele locale sau chiar regionale. Întregul sistem financiar mondial va fi afectat” (FT 10215, p. 2).

                                                                      

                                                                    Scurt istoric

 

În 1980 Grecia fost admisă în Comunitatea Economică Europeană (CEE) ca un stat vasal al viitorului Imperiu franco-german. Alegerea lui Andreas Papandreou, liderul Partidului Socialist Panhellenic (PASOK), cu o majoritate absolută în Parlament, a apărut ca o speranţa că ar aduce schimbări radicale în politica internă şi externă.

În special, în timpul campaniei electorale, Papandreou a promis o desprindere de NATO şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), revocarea acordului pentru baza militară SUA şi o economie bazată pe „proprietate sociala”, a mijloacelor de producție.

După ce a fost ales, Papandreou imediat a asigurat CEE și Washington că regimul său va rămâne în cadrul CEE şi NATO şi a reînnoit acordul bază militară SUA.

Studiile de la începutul anilor 1980, facute de către guvern, documentau rezultatele negative pe termen mediu şi pe termen lung in cazul  ramânerii Greciei în UE, în special pierderea controlului comerţului, bugetelor şi pieţelor, au fost ignorate de Papandreou care a ales să sacrifice independenţa politică şi autonomia economică în favoarea unor transferuri de fonduri, împrumuturi şi credite din CEE. Papandreou a vorbit de la balcon maselor despre independenţă şi justiţie socială, păstrând însă legături oculte cu bancherii europeni şi cu oligarhii greci din transporturile maritime. Elita europeană de la Bruxelles şi oligarhii din Atena au păstrat în continuare un control puternic al sistemului politic şi economic grec.

Papandreou a reținut practicile politicii clienterale stabilite de partidul de dreapta, Nea Democratia (Noua Democrație), înlocuind numai funcționarii de dreapta cu cei din PASOK.

Elitele CEE stiau că, în cele din urmă, hățurile sale financiare asupra economiei îi permit să dicteze politica greacă şi să păstreze Grecia în interiorul graniţelor Imperiului European în devenire.

Retorica demagogică, demna de „lumea a treia”, a lui Papandreou, a stabilit definitiv Grecia în UE şi NATO. Între 1981-85, Papandreou a aruncat deoparte retorica lui socialistă în favoarea creșterilor cheltuielilor sociale, creşterea salariilor, pensiilor şi acoperirilor de sănătate, în timp ce firmele economice erau în stare de faliment necesitând ajutor, „refinanţarea” rula în stil cleptocractic  capitalist. Ca rezultat, în timp ce nivelul de trai a crescut, Grecia, ca structura economică, încă semăna cu un stat vasal, puternic dependent de finanțele CEE,  de turiştii europeni şi cu o economie de tip rentier.

Din octombrie 1981, până în iulie 1989, consumul Greciei a crescut în timp ce productivitatea a stagnat; Papandreou a câştigat alegerile din 1985 folosind fonduri de la CEE. Între timp, datoria greacă în Europa a decolat…

Liderii CEE au pedepsit furtul de fonduri de catre armata vasta de kleptocrati a lui Papandreou, dar nu prea tare. Bruxelles a recunoscut că Papandreou şi PASOK au fost forțele cele mai eficiente de pacalire a electoratul radical grec şi păstrarea Greciei sub tutela CEE şi ca vasal loial al NATO.

In guvern sau din afara, PASOK a calcat pe urmele adversarului de dreapta (Noua Democraţie)  îmbrăţişând NATO-CEE . Grecia a continuat a menţine cel mai înalt nivel de cheltuieli militare pe cap de locuitor fata de orice membru European NATO. Ca rezultat, a primit împrumuturi şi credite pentru finanţarea reformelor sociale pe termen scurt şi pe scară largă, corupţia ramanand pe termen lung, extinzand aparatul politic al partidului-stat.

Cu ascensiunea premierului neoliberal Costas Simitis în 2002, regimul PASOK, poreclit si „conturi false”, a falsificat conturile Guvernului, ascunzând  deficitului bugetar cu ajutorul bankerilor de pe Wall Street şi a devenit membru al Uniunii Monetare Europene. Prin adoptarea euro, Simitis promovează aprofundarea subordonării financiare a Greciei oficialilor europeni (nealeși) de la Bruxelles, grup dominat de Ministerul German de Finanțe și de bănci particulare.

Oligarhii din Grecia au făcut loc la partea de vârf pentru o nouă rasă de elită cleptocratică PASOK, care a delapidat milioane de euro din achiziţiile militare, a comis fraude bancare şi s-au angajat în masive evaziuni fiscale.

Elita Bruxellului a permis clasei mijlocii grecești să trăiasca iluzia de a fi „prosperi europeni”, deoarece elita UE a păstrat pârghia decisivă prin împrumuturi şi acumularea datoriilor.

Frauda bancară pe scară largă, care a implicat dispariția a trei sute de milioane de euro, a atins biroul ex-premierului Papandreou.

Relaţiile clientelare din Grecia au fost egalate de relaţiile clientelare dintre Bruxelles şi Atena.

Chiar înainte de criza din anul 2008, creditorii UE, bancheri particulari și creditorii oficiali, au stabilit parametrii politici ai Greciei.

Criza globală a dezvăluit bazele fragile ale statului grec şi a condus direct la intervenţiile brutale ale celor trei: Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană  –  infama „troică”. Acesta din urmă a dictat  politica de „austeritate” ca o condiţie pentru „cauţiune” care a devastat economia, provocând o depresie majoră; pauperizare peste patruzeci la sută din populaţie, reducerea veniturilor cu 25% şi şomaj de 28%.

 

                                       Grecia: Captivitate pe bază de invitație

 

Grecia, ca o captivă politica şi economica a UE, nu a avut nici un răspuns din partea  partidelor politice. În afară de sindicate, care a lansat treizeci de greve generale între 2009 – 2014, cele două partide majore, PASOK şi Noua Democraţie, doar au invitat EU să preia conducerea.

Degenerarea PASOK într-un apendice de oligarhi şi colaboratori vasali ai UE a golit retorica „socialistă” lăsând-o fără nici o semnificaţie. Aripa de dreapta, partidul Noua Democraţie, a consolidat şi adâncit legăturile UE asupra economiei greceşti. Troica a împrumutat statului grec vasal fonduri-cauțiune, care au fost folosite pentru a plăti înapoi datoria către oligarhii din marea finanță germană, franceză şi engleză și pentru revigorarea băncilor private greceşti. Populaţia greacă a fost înfometată de „austeritate”, ca modalitate de a plăti datoria curenta si viitoare.

 

                                              Europa: Uniune sau imperiu?

 

Prăbuşirea economică europeană din 2008 – 2009 se manifesta mai rău pe verigile sale slabe: Europa de Sud şi Irlanda. Adevărata natură a Uniunii Europene ca imperiu ierarhic, în care statele puternice  – Germania şi Franţa  –  ar putea în mod deschis şi direct controla investiţiile, comerţul, politica monetară şi financiară a fost dezvăluita.

Multlăudata „salvare pe cauțiune” a Greciei de către UE a fost de fapt pretext pentru impunerea unor schimbări structurale profunde. Acestea au inclus deetatizarea şi privatizare din toate sectoarele strategice economice; plăţi de perpetuă datorie; dictatura străina asupra veniturilor şi reglementărilor de investiţii. Grecia a încetat să mai fie un stat independent, a fost total colonizată.

 

                             Crizele perpetue ale Greciei: sfârşitul iluziei europene”

 

Elita greacă și, în ultimii 5 ani, cea mai mare parte a electoratului, a crezut că masurile adoptate de regresiva „austeritate”, reduceri bugetare, privatizari etc. au fost pe termen scurt. „Medicină” dură, care în curând ar conduce la reducerea datoriei, bugete echilibrate, noi investiţii, creşterea şi recuperare. Cel puţin asta este ceea ce li s-a spus de către experţii economici şi lideri de la Bruxelles.

De fapt, datoria a crescut, căderea în spirală a economiei a continuat, șomajul a crescut și s-a aprofundat. „Austeritate” a fost o politică de clasă pe baza proiectului de la Bruxelles, doar pentru a îmbogăţi bancherii de peste mări şi să jefuiască sectorul public din Grecia.

 

Creşterea Syrizei: moşteniri dubioase, lupte de mase şi promisiuni radicale nerespectate

 

Creşterea Syrizei dintr-o alianţă de mici secte marxiste într-un partid de masa electoral este în mare parte datorită încorporării de milioane de angajaţii publici, clasa de mijloc, pensionari şi oamenii de afaceri mici. Mulți au susţinut anterior PASOK. Ei au votat Syriza pentru a recupera condiţiile de viaţă şi siguranţa locului de muncă, anterioare perioadei de „prosperitate” (2000-2007), care s-a realizat în cadrul UE. Respingerea lor radicală pentru PASOK şi Noua Democraţie a venit după cinci ani de suferinţă acută, care ar fi putut provoca o revolutie în altă ţară. Radicalismul lor a început cu proteste, marşuri şi greve, care au fost încercări de a pune presiune pe regimurile vasale ca să modifice politica UE pentru a termina austeritatea, dar păstrând aderarea la UE.

Cum Syriza  a obținut victorie electorală în 2015, a început să reduca din programul său original de schimbări structurale radicale (socialiste) şi a adoptat măsurile care au ca scop acomodarea intereselor de afaceri grecesti. Tsipras a vorbit despre „negocierea unui acord” în cadrul german dominat în Uniunea Europeană. Tsipras şi ministrul său de finanțe au propus să renegocieze datoria, obligaţia de a plăti şi 70% din „reforme”! Atunci când  vor semna un asemenea acord, va  înseamna că au capitulat complet!

 

„Datoria greacă” nu este cu adevărat o datorie a poporului grec. Creditorii instituţionali şi euro-bancherii au împrumutat bani, cu bună ştiinţă,  pentru oligarhi şi bancheri greci, care au sifonat majoritatea fondurilor în conturi din străinătate sau în proprietati imobiliare în Londra şi Paris, activități lipsite de orice capacitate de a genera venituri ca să plătească înapoi datoria. Cu alte cuvinte, în mare parte, datoria este ilegitimă, nedreaptă și a fost aruncată pe poporul grec!

SYRIZA, de la începutul „negocierilor”, nu pune în discuţie legitimitatea datoriilor și nici nu identifică cine ar trebui să le plătească.

În al doilea rând, în timp ce Syriza a contestat politica de „austeritate”, nu a făcut nici o referire la organizaţiile şi instituţiile UE care au impus-o.

Afirmarea dogmatică a UE cu reguli extremiste, ultra neoliberale, incluzând  practica dezmembrării economiei naţionale a Greciei şi transferarea sectoarelor cele mai profitabile în mâinile investitorilor imperiali este reflectată în paginile din toată  presa internațională. Financial Times, Wall Street Journal, New York Times, Washington Post, Le Monde, care sunt, în fapt, armele de propagandă a extremismului UE.

Confruntându-se cu Bruxellesul și cu decizia istorica: „capitulare sau radicalizare”, Syriza a încercat convingerea regimurilor cheie.

SYRIZA a avut numeroase întâlniri cu miniştrii UE. Prim-ministrul Alexis Tsipras şi ministrul Finanţelor Yanis Vardoufakis au călătorit la Paris, Londra, Bruxelles, Berlin şi Roma căutând un acord de „compromis”. Acest lucru nu a dus la nici un rezultat. Elita Bruxellesului în mod repetat a insistat: „Datoriilor trebuie să fie plătite integral şi la timp”.

„Lipsa de flexibilitate economica sau de dorinţa de a accepta chiar un minim compromis  a UE este o decizie apolitică: să umilească şi să distrugă credibilitatea SYRIZA ca guvern de austeritate în ochii susținătorilor sai  interni şi potenţialilor imitatori de peste mări în Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda .“ (Economist nr. 11715, p. 53).

Un sălbatic răspuns la o încercare eroica a unui întreg popor aruncat în sărăcie, condamnat pentru a fi condus de cleptocrații conservatori şi social-democraţi.

Imperiile nu predau coloniile lor prin argumente rezonabile sau prin falimentul „reformelor” lor agresive.

Atitudinea Bruxellesului faţă de Grecia este ghidată de politica de „reguleaza sau ruineaza”. „Cauţiunea” este un eufemism pentru finantarea bancilor grecesti recicland înapoi la băncile controlate de Euro, în timp ce lucrătorii şi angajaţii greci sunt împovărati cu o mai mare datorie şi o continuua dominaţie.

Cautiunea Bruxellesului este un instrument de control al instituţiilor imperiale, indiferent dacă acestea sunt numite „troica” sau altcumva.

Un succes grecesc, ieşirea din Imperiului Germano – Bruxelles probabil ar duce la destrămarea Uniunii Europene și ar determina celelalte state vasale rebele să urmeze exemplul greacesc.

Ele pot renunţa nu numai la austeritate, dar și la datoriile şi plăţile de dobânzi veşnice. Întregul imperiu financiar – aşa-numitului sistem financiar global – ar putea fi scuturat…

Grecia ar putea deveni din nou „leagănul democraţiei”.

                                                                                                                          James PETRAS     

Post Scriptum: Acum treizeci de ani în urmă, am fost participant activ şi consilier pentru trei ani (1981-84) al premierului Papandreou. El, ca si Tsipras, a început cu promisiuni de schimbări radicale şi a ajuns să capituleze în fața Bruxellesului şi NATO,  îmbrăţişând oligarhia şi cleptocrația în numele  „compromisurilor pragmatice”. Să sperăm că prim-ministrul Alexis Tsipras, care se confruntă cu o revoltă de mase, va urma o cale diferită. Istoria nu are nevoie a se repeta pe sine, ca tragedie sau farsă.

                                                        * * *                                                          

                                                                                                                                                                          James Petras este profesor (Bartle emeritus) de sociologie la Universitatea Binghamton, New York. El este autorul a 64 de cărţi publicate în 29 de limbi şi a peste 560 articole în publicaţii profesionale, inclusiv American Sociological Review, British Journal of Sociology, Journal of Contemporary Asia şi Journal of Peasant Studies.

Petras-Book-image

James Petras a fost Director al Centrului pentru studii mediteraneene din Atena (1981-1984) şi consilier al prim-ministru Andreas Papandreou (1981-84). El a demisionat ca protest împotriva expulzării de către premierul Papandreou a liderilor sindicalistii din PASOK pentru organizarea unei greve generală împotriva „programul de stabilizare”.

Petras este coautor al „Paradoxurilor Mediteraneene: politica și structura socială în Europa de Sud”. Cărţile sale cele mai recente includ „Imperialismul Extractiv în cele două Americi” (cu Henry Veltmeyer) şi „Regulile Imperiului: SUA, Israel şi Orientul Mijlociu”.

Sursa: http://www.veteransnewsnow.com/2015/02/21/515763the-assassination-of-greece/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*