Puncte de vedere

O teorie a inspirației…

  Din punctul meu de vedere, Plutocrația Globală a câștigat războiul cu Omenirea. Nu trebuie să fii mare analist, nici […]

 

Din punctul meu de vedere, Plutocrația Globală a câștigat războiul cu Omenirea. Nu trebuie să fii mare analist, nici să ai un IQ cât roata carului ca să pricepi deznodământul. E de ajuns să te apleci oleacă mai sârguincios asupra mersului lucrurilor și să observi mai îndeaproape cum a decurs tărășenia. A fost simplu și ușor! În prima fază, derulată déjà, nemernicii au studiat terenul. Au constatat că e lung și lat, și că pot să se joace pe el cât vor și cum vor! În faza a doua (care nu se va lăsa mult timp așteptată), nemernicii vor recurge la trierea miliardelor de sclavi de pe mapamond. Va fi la fel de simplu și ușor! Sclavii considerați inutili vor fi eliminați pe față (nu ca acum, cu scărpinatul pe după urechi), iar cei utili vor fi puși la muncă de le vor sări capacele. Va încerca cineva să se sustragă muncii? Atât îi trebuie! Medicocrații, care vor avea un rol de mare importanță în planul Plutocrației Născătoare de Noi Ordini Mondiale, îl vor declara bolnav (fizic sau cu nervii, nici nu mai contează), iar recalcitrantul va fi ascuns. Ascuns pentru totdeauna, să ne înțelegem, pentru că și Judecătorimile, și Procurorimile, și Securimile, și forțele de ordine civile și militare vor fi la dispoziția Plutocrației. De ce vor fi la dispoziția Plutocrației? Simplu! Pentru că vor fi plătite extrem, extrem de bine (că va avea balta pește, cum de altfel are și acum) și pentru că li se va garanta că, îndeplinind fără crâcnire ordinele plutocraților, vor avea numai și numai de câștigat. Pentru că pârghiile de putere adjudecate de-a lungul timpului vor funcționa ca unse. O bună parte din banii sclavilor utili în direcția asta va fi canalizată. În răsplătirea noilor vătafi, care vor avea rolul de a-i supraveghea îndeaproape, paradoxal, pe aceiași sclavi utili care le asigură traiul mai mult decât îndestulător și fără griji.

În opinia mea, în schimbul unei iluzorii siguranțe, cei mai mulți dintre sclavii utili vor accepta să fie sclavi utili. Și îi vor privi de sus pe sclavii inutili. Îi vor repudia, ba, unii chiar îi vor urî. Sclavii inutili vor fi inutili și în ochii stăpânilor de sclavi, și în ochii sclavilor utili. Pentru că inutilitatea lor va fi argumentată și demonstrată în așa mod, încât sclavilor utili nu le va păsa nici cât negru sub unghie că sclavii inutili vor fi hărăziți stâncilor tarpeiene. Sigur că sclavii utili vor deveni și ei, cu vremea, sclavi inutili. Sigur că și inutilitatea lor va fi argumentată și demonstrată, atunci când Plutocrația Scelerată va găsi de cuviință, la fel. Dar, pentru sclavii utili, întotdeauna va prima confortul existențial din perioada în care sunt utili. Sclavilor utili li se va cultiva asiduu ideea că trăirea clipei, coroborată cu marota numită siguranță personală, contează mai mult decât orice proiect de viitor.

În acest moment, eu sunt un sclav inutil. Am pierdut războiul și sunt conștient de asta. Ca mine sunt mulți (bătrâni, bolnavi, cu puterile secătuite și cu perspectivele frânte). Sunt mulți, dar degeaba, fiindcă nu au nicio putere. Din mulți câți sunt, sclavii inutili vor deveni, cât va bate Plutocrația Dementă din palme, o cantitate neglijabilă. Apoi, nici atât. Praf de stele va scrie pe ei. Generații în șir vor avea soarta asta. Veți zice că și plutocrații, cât sunt ei de bogați și de atotputernici, vor muri. Că le va veni și lor rândul să treacă Styx-ul, că nu vor trăi veșnic. Așa este! Și plutocrații vor muri. Doar că vor muri în postura de stăpâni de sclavi, nu de sclavi…

                                                                                                            Florin MATEI

3 Comments

  1. ryzen

    Poate avem noroc și noi și ne țin pe post de cobai sau sclavi de lux, cu venit minim universal, ne luăm mona cu mahoarcă și nu își mai bat nici ei capu să ne păzească că ne ducem dracu de bună voie și nesiliți de nimeni.

  2. Nick

    Greșești Matei dragă, nu-i așa simplu. Îți înțeleg mînia dar e un pic mai complicat. Tocmai pentru că lumea e ignorantă in corpore, va reacționa tumultuos la primul organizator al furiei colective Asta va forma o avalanșă de neoprit și de necontrolat care vă spăla totul. Aici a spăla înseamnă a ucide în masă o anumită categorie socială cu un sadism incredibil. Cei care au făcut parte din protipendadă vor fi omorîți fără judecată. Așa a fost în Rusia în 17-19, așa a fost în iunie 90, etc.Cei care împing la acest tip de deznodămînt nu știu ce fac. Și e foarte bine așa, conform proverbului: Orice rău e spre bine. EI vor să micșoreze populația, dar pria lor moarte, conf. din nou cu prv. Cine sapă groapă altuia va cădea singur în ea. Dumnezeu spune clar că în astfel de situații să aștepți , să nu faci nimic. Cînd se va alege grîul de neghină, neghina va fi arsă. Românii știu de ce. Rugați-vă…să fiți auziți !!!!

  3. Ion

    Da dar….Robotizarea muncii va face ca ” sclavii utili” sa fie o cantitate neglijabila…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *