Internet

Oameni și șoareci – drumul spre autodistrugere, experimentul „Universul 25”

  În anii ’60-’70, etologul american John Calhoun a făcut un experiment social remarcabil, cunoscut ca „Universul 25”. După ce […]

 

În anii ’60-’70, etologul american John Calhoun a făcut un experiment social remarcabil, cunoscut ca „Universul 25”. După ce începuse prin 1958 cu „Universul 1”, a ajuns, în final, la o rafinare teribilă a experimentului și la concluzii de-a dreptul înfiorătoare.

ETOLOGIE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie. (Sursa: DEX ’09 )

„Universul 25” era un rezervor de formă pătrată cu latura de 2 m și înălțimea de 1.5 m, în care se păstra o temperatură constantă de 20 grade, ideală pentru șoareci. Animalele introduse aici aveau apă și hrană din abundență. Practic acesta era un paradis al rozătoarelor întrucât nu existau dușmani naturali, totul era septic(se făcea curățenie săptămânal, iar medicii veterinari se asigurau că grupul are o sănătate fizică deplină), bolile erau „eradicate”, iar existența din belșug a hranei elimina lupta pentru supraviețuire. Sistemul de hrănire și de alimentare cu apă era gândit astfel încât aproape zece mii de șoareci s-ar fi putut hrăni concomitent fără să simtă vreun disconfort.

Ei bine, în acest paradis s-a început popularea cu patru perechi perfect sănătoase de rozătoare. Obișnuirea cu spațiul, explorarea acestuia și nașterea primilor pui a fost denumită de Calhoun „Faza A”. Imediat după aceasta a început expansiunea, sau „Faza B” caracterizată printr-o creștere exponențială a populației în condiții apropiate de cele ideale(matematice). Astfel, la fiecare 55 de zile populația rezervorului se dubla. Această etapă însă a durat până în ziua 315 a experimentului când s-a constatat o scădere accentuată a ritmului de creștere a populației care se dubla abia la 145 de zile. Populația rezervorului în acel moment era de aproximativ șase sute de rozătoare.

Se intrase, conform lui Calhoun în „Faza C” a experimentului. În populația de șoareci se făcuseră ierarhii. Datorită condițiilor bune de trai, șoarecii trăiau mai mult, pierzându-și puterile fizice mult mai târziu decât în condiții naturale. Pe acest fond a apărut o nouă categorie socială, cea a „oropsiților”, compusă din exemplare tinere, victime ale agresiunilor șoarecilor în putere care ocupau centrul rezervorului. Așadar, aveam aristocrația formată din membrii maturi și perfect sănătoși și, de cealaltă parte, oropsiții – șoareci tineri, dar insuficient dezvoltați, remarcându-se prin blana mușcată și prin ocuparea unor poziții marginale în societate.

„Oropsiții” au dezvoltat un psihic din ce în ce mai precar. Culmea, într-un univers în care spațiul devenea o problemă, aceștia erau din ce în ce mai puțin agresivi, refuzându-și rolul social de apărători ai femelelor gestante și ai puilor. Astfel apare un stres suplimentar pe femele care compensează printr-o creștere a agresivității pentru a-și apăra progeniturile. Însă, în mod ciudat, agresivitatea nu mai este îndreptată doar spre exterior ci, culmea, spre interior, adică spre propriii pui. Vârful acestui comportament aberant a fost atins în momentul în care multe femele au început să-și nimicească puii, retrăgându-se în cuiburile superioare și refuzând împerecherea.

Acesta a fost momentul trecerii în „Faza D”, cea a distrugerii. Din grupul „oropsiților” au apărut treptat noi personaje denumite „frumoșii” sau „dichisiții”. Se distingeau de ceilalți întrucât aveau blana impecabilă. Grupul era compus, în principal, din masculi având un comportament absolut necaracteristic. Membrii săi refuzau să lupte pentru teritoriu sau pentru femele, nu se împerecheau și duceau o viață absolut pasivă. Durata medie a vieții unui șoarece din ultima fază era de 776 de zile, cu 200 de zile peste limita reproductivă. De asemenea, pe măsură ce se edifica grupul „frumoșilor” creșteau comportamentele homosexuale, agresivitățile inutile și alte comportamente inexplicabile. Spre exemplu, a apărut și s-a dezvoltat canibalismul, fenomen de-a dreptul aberant pentru o societate în care hrana nu era o problemă. Femelele refuzau să-și mai educe puii. Aceștia, de cele mai multe ori, deveneau victime ale propriilor mame lovite de „instinctul” canibal. În ziua cu numărul 1780 a murit ultimul locuitor al acestui paradis.

În momentul în care era limpede încotro se îndrepta populația de șoareci, Calhoun a încercat un nou experiment. A extras din rezervor mai multe perechi de șoareci pe care le-a transferat în alte rezervoare, în condiții la fel de ideale, în care nu mai exista „stresul spațiului”. A fost surprins să constate că, spre deosebire de primii șoareci care începuseră să se înmulțească în condiții ideale, aceștia n-au renunțat la comportamentul pasiv, găsindu-și sfârșitul fără să se împerecheze.

Concluziile experimentului lui Calhoun sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Fiecare specie caută să-și găsească și să-și dezvolte condițiile ideale de trai. Spre deosebire de animale, omul chiar este capabil să-și dezvolte universuri similare celui al lui Calhoun. Chiar și lumea în care trăim, lipsită de primejdii, dar din ce în ce mai stresată de lipsa spațiului, poate fi considerată un „Univers Calhoun”.

De altfel, rezultatele se văd prin apariția unor teorii aberante care tind să devină norme sociale, prin „robotizarea” individului s.a.m.d. Oamenii lipiți de ecrane și „frumoșii” orașelor noastre par a fi simptomele unei societăți care merge iremediabil spre autodistrugere.

                                                                                                                    Sursa: Facebook

10 Comments

  1. Adrian

    Interesanta preluarea.
    La cautarea pe youtube, “conspirationistii” sustin ca experimentul a fost finantat de Fundatia Rockefeller, totusi nu am gasit niciun document oficial. Pare plauzibila afirmatia conspirationistilor.
    Sursa youtube: https://youtu.be/0Z760XNy4VM

  2. Adrian Grigoriu

    Concluzia este aberantă, nerealistă, diversionistă.

    Experimentul a fost facut pe animale lipsite de conștiință, de un plan de acțiune pe termen lung etc. concluzia oricare ar fi fost ea, este imposibil de aplicat la oameni.

    Noi cunoaștem cu precizie ca scopul urmărit de catre criminalii de popoare pentru care promoveaza si sustin financiar, mediatic, instituțional deviațiile sexuale, aberatiile ideologice, nefirescul etc. , scopul fiind de a permanentiza actualul sistem de dominare si exploatare de catre criminali a restului poparelor. Este un plan bine stabilit de aproape 2,000 de ani.

    • Augusta

      Cati oameni astazi mai au o constiinta treaza, cu tot ceea ce presupune ea?

  3. Magdalena Dumitrana

    Nu cred ca a existat acest “experiment”; posibil sa fie o povestire – metafora. Chiar din sumarul necesarului de materiale se vede ca ar fi costat extrem de multi bani pentru ce? Ma amuza insa viziunea sutelor de sobolani pe care “cercetatorii” ii observau, care-i fata, care-i baiat, care cu care,,, Sobolanii sunt animale extrem de inteligente si adaptabile, sunt mult deasupra umanoizilor in strategiile corecte de supravietuire. Nici nu am auzit de sobolani canibali de dragul carnitei proaspete, spre deosebire de ‘elitele’ umanoide care au si hrana si spatiu.. Dar daca mai aveam vreo indoiala, sursa Facebook…haaaa, haaa, haaa!
    Cat despre “animale lipsite de constiinta” este o eroare (era sa spun ‘aberatie stupida’) caracteristica fericitilor mancatori de cadavre,
    Vina mea ca am pierdut timpul cu un asemenea text.

    • CD

      Ai dreptate ai pierdut timpul caci n’ai inteles nimic. Daca aveai o bucatica de creier te duceai pe Google sau pe Wikipedia si aveai de citit cateva zile de te puteai specializa in Etologie si te puteai pregati de un doctorat. Dar asa ai pierdut doar timpul.

  4. Liviu

    Este o “vrajeala”…
    Cu scopul de a justifica “ştiințific” & populariza anumite idei…
    Sa nu uităm…
    Ştiință a devenit religia sec XX ÷XXI, adică credem orbeste în ea.
    Presupunînd ca ar fi adevărat totuși, nu se poate face extrapolare la oameni, deoarece omul deși are înclinații “animalice” treb luat în considerare și complexitatea comportamentului uman.
    În primul rand reacția umana ca individ si/sau comunitate nu se reduce exclusiv la mecanica sociala.

  5. Este propagandă a lui Rockefeller, pentru a justifica reducerea populației. Șoarecii sunt puși într-un mediu artificial și de aceea încep să se comporte aberant. În natură nu se va întâmpla niciodată așa ceva. Ăștia care au făcut experimentul sunt neo-malthusieni, alți tâmpiți care vor să distrugă omenirea.

    http://www.cabinetmagazine.org/issues/42/wiles.php

    • Oare marile aglomeratii urbane sunt medii naturale?

      Pentru ca din ce in ce mai multi oraseni din toata lumea, satui pana peste cap de conditiile “naturale” din orase, isi iau boccelutele si incearca sa migreze spre zone ceva mai naturale, care sunt din ce in ce mai greu de gasit, ce-i drept. Fiind unul dintre ei, stiu exact cum se simte saturatia asta. Si e bine ca am reusit pentru o vreme sa scap de sentimentul asta sufocant. Rau e ca ma ajunge orasul din urma, fiindca se intinde in mod bolnav in jur, ca o raie. Acea gura de oxigen pe care am luat-o traind pentru o vreme la periferia inca neurbanizata a unui mare oras din Romania a fost o necesitate de viata si de moarte pentru mine. Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu as fi putut evada macar un timp. Acum ma simt din nou in capcana, de data asta fara scapare. Exact ca soarecii din acel oras, lipsiti de alternativa reala. Faptul ca esti om nu ajuta intotdeauna. Privind cu maxima sinceritate realitatea umana actuala, asa cum o pot vedea in direct in locul meu de vietuire, pe mine rezultatul nu ma surprinde chiar deloc. Dar inteleg de ce altii, cu care viata a fost mai blanda, pot sa il priveasca cu scepticism…

    • CD

      Danutel baiatule si tu esti pus intr-un mediu artificial unde prostii sunt promovati si desteptii eliminati, n’ai realizat inca asta?

  6. De acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *