Cap limpede

Pandemia și alegerile din SUA, sfârșitul democrației

                       Lovitura de stat din America Nu am asistat în […]

 

                     Lovitura de stat din America

Nu am asistat în S.U.A. la alegeri, ci am văzut în desfășurare o lovitură de stat. O acțiune concertată a forțelor globaliste, care au nevoie de un președinte care să le urmeze fără „pâs” programul. Nu contează că acesta nu-și amintește nici numele rudelor, e chiar mai bine, e mult mai lesne de manipulat. Vederea la păpușa perfectă e fără obstacol.

Trump e un personaj de desene animate, dar politica lui a încercat să stea contra forțelor neoliberalismului, ale globalizării.

Ceea ce observăm în America e aplicarea politicii deep state-ului Unchiului Sam din variile părți ale lumii, unde au influență, transpusă pe pământ american. Propria mizerie li se revarsă în cap. Rețeta mârșăviilor americane din exterior s-a deversat la ei. Nu-i plâng, constat. Hoții la voturi, intimidări, eliminarea adversarilor politici pe baza dosarelor penale măsluite. Le-au testat în alte părți ale planetei, inclusiv în România, merg, sunt funcționale. Acum le folosesc, sunt omologate, au garanție, întorc realitatea spre ceea ce se dorește în mod nerușinat. Fără nicio tresărire pentru păstrarea aparențelor democratice.

Un subiect extrem de important. Ca să nu zicem apoi că una votăm și iese alt rezultat. E vorba de două programe de calculator ale CIA, Hammer și ScoreCard, folosite la furtul electoral din America. Ele au fost create inițial ca să scoată câștigători la alegeri, în țările unde au interese, pe candidații favorabili politicii Unchiului Sam. Uite cum, prin mizeria revărsată de la ei, poate vedem și noi ce ne interesează. Întrebarea e: respectivele programe sunt cumva folosite de instituțiile românești implicate în scrutinele electorale?

Alegerile din America seamănă cu pandemia. De la începutul poveștii cu Covid-19 s-au luat măsuri nemaivăzute, carantinarea țărilor și s-au interzis autopsiile, ceea ce încalcă practica medicală și chiar și legile. Totul parcă la un semnal. Isteria presei a pus benzină pe foc, deformând prezentarea lucrurilor. Cenzura a intrat în practica zilelor. Și pademia, și alegerile americanilor se prezintă ca simptome ale faptului că am devenit contemporani cu sfârșitul democrației.

În confruntarea electorală din SUA, a fost desemnat de media un câștigător, deși numărătoarea voturilor continuă, fapt fără precedent. Ba, o serie de șefi de state au început să-l felicite pe Biden, tot parcă la un semnal, ceea ce contravine regulilor diplomației, logicii relațiilor inter-statale. Isteria presei – la fel de prezentă. Sunt cenzurate vocile incomode. Se încearcă să se substituie realității o falsă realitate, o „realitate” proclamată și programată.

Împăratul Caligula și-a vrut calul consul. Unii din S.U.A. ovaționează un fosilizat președinte. Imperiul roman s-a prăbușit. Nici America nu stă pe picioare ferme.

                                                                                     Alexandru PETRIA

2 Comments

  1. Sonny

    Caderea noului babilon,doi ani inaintea Marelui macel mondial.Parca asa zicea o profetie…

  2. cornelius

    Excelent articol cu exceptia finalului care este TOTAL FALS! Ma explic:
    S-a terminat PROCESUL electoral in USA?
    NU, caci abea pesto o luna (14 dec.) marii electori vor sa sentinta !!!
    Iar pana atunci, multe murdarii, excrocherii si minciuni democrate vor aparea, precum de cel de acum 3zile care i-a bagat sub masa Soros si banda sa infecta!
    “Cine rade la urma rade mai bine !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.