Lichele

Panoplia cu lichele: Germanofilul Andrei Marga, veșnicul cameleon

                           Andrei Marga este un profitor al tuturor […]

                          

Andrei Marga este un profitor al tuturor regimurilor. Profesorul cu nume de margarină este atât de plin de propria persoană, încât, atunci când îl auzi vorbind pe un ton emfatic studiat, ai impresia că infatuatul va da pe dinafară. El face pe marele înțelept, filosoful ratat  a ajuns să ne țină lecții de morală, în loc să dojenească cățeii maidanezi prin parcuri fiindcă udă manșetele academice  ale nădragilor săi.

Citiți în prima parte fragmente dintr-un articol al profesorului Andrei Marga, publicat recent în „Cotidianul”, în care acesta îl critică pe Iohannis și vorbește despre statul subteran, puteri oculte, dar nu uită să ridice în slăvi Germania, al cărei agent de influență este. În partea a doua este un material despre legăturile lui Andrei Marga taman cu Klaus Iohannis și cu acele puteri oculte pe care acum le critică, probabil tot la ordin, ca să așterne o perdea de fum peste actuala situație politică din România

                                      Ce urmează?

Cetățenii României asistă acum la scene curente de abuzuri și nepricepere. La prima vedere, ele sunt grotești și pot amuza, numai că ating viața fiecăruia și prefigurează alte scene.

Bunăoară, președintele se laudă că „s-a suit în capul psd-iștilor”. Dar „isprava” sa nu este altceva decât împiedicarea unor eforturi indispensabile pentru România.  De pildă, efortul de a normaliza justiția. Căci este la mintea cetățeanului care nu are ceva de ascuns că justiția existentă nu face față la devalizări de resurse, îmbogățiri frauduloase, comercializarea de ființe umane și la întinsele nedreptăți.

În plus, în România de azi s-a ajuns să nu mai conteze faptul că doar în cazuri patologice un parlamentar ales pe o listă se poate trezi pe lista opusă. Președintele, neștiind pesemne că unde nu-i legitimare nu este democrație, a reușit astfel să distrugă majoritatea care a fost votată de cetățeni în ultimele alegeri parlamentare. Uimitor, el cere PNL-ului „să vină cu idei”. Adică cum? Dai foc la casă și ceri altuia să facă iute ceva? Iar apoi, ca o culme a ridicolului, spune că PNL nu „va mai fi lăsat de capul lui”!

Ceea ce juriștii americani au numit „președinție africană” – o președinție care se ocupă doar de perpetuare, cu indiferent ce mijloc – pare depășit. Africanii menajau uneori aparențele. La noi, odată cu „suitul în cap”, nu mai contează nici Constituția și nici voința cetățenilor, chiar dacă prețul este desfigurarea instituțiilor. (…)

„Liberalii” de azi, rudimentari și nedemni,  vor să fie aduși la guvernare nu de votul cetățenilor, nu de un program superior, nu de valoarea reprezentanților, ci de președinte și de noua Securitate.

Așa stând lucrurile, nimic nu mă împiedică însă să spun, cu toată obiectivitatea, că sunt patru pași noi făcuți în context de guvernarea recent curmată. Este vorba de profilarea motorului consum intern pentru economie, inclusiv prin mărirea veniturilor populației; de normalizarea justiției prin legi care să o scoată din aservirea actuală față de „șef”; de desființarea „statului paralel”, ce reia maleficul „stat profund”, la care tot felul de impostori ajunși la decizii apelează de la Carol al II-lea încoace; și de restabilirea controlului instituțional asupra resurselor naturale.

Cei patru pași aveau nevoie de strategie riguroasă, cu altă selecție a demnitarilor și informare mai bună a populației. Dar aici începe o altă discuție. Căci devine tot mai clar că primii miniștri și miniștrii dubioși ai ultimilor ani au fost stabiliți tot ocult. Se și pune întrebarea tristă: unde este ceea ce au votat cetățenii? (…)

Nu le-ar strica decidenților actuali din România să învețe că ei pot citi la microfoane verzi și uscate, dar faptele contează. N-ar strica să înțeleagă că poți „câștiga” o bătălie „politică”, poți „câștiga” alegeri, dar, mai degrabă sau mai târziu, survin  întrebări.

Ai câștigat curat sau falsificând orice? De la numărătoarea voturilor prin militarizare și referendumuri pe întrebări de răfuială, în care, așa cum s-a văzut, și inițiatorul se încurcă, la reducerea la tăcere a contracandidaților prin șantaje și încarcerări, instrumentând procuratura și serviciile secrete. (…)

România a ajuns campioană mondială la emigrări în timp de pace. Doar în 2018, au emigrat un sfert de milion de cetățeni! Neîncrederea în viitor – ca siguranță a veniturilor, a triumfului dreptății în justiție, a șanselor la educație – este mai mare. Performanțele scad. Emblematic, la ultimele Jocuri Olimpice (2016) România a înregistrat cele mai slabe rezultate din istorie. Alte țări  controversează, dar creează și se dezvoltă. Decidenți ai României actuale lovesc fără scrupule, călcând  în picioare orice.

Actualul președinte a adunat fapte care, în democrații, atrăgeau demult trimiterea acasă. Destul să luăm în seamă dispariția în vacanțe exotice, reducerea politicii externe la excursii, aberația „guvernului meu”, instrumentarea procuraturii în dauna statului de drept, reluarea condamnărilor politice, apelul la „mișcarea străzii” ca sursă de drept, sustragerea de la restituirea de venituri necuvenite, împiedicarea funcționării instituțiilor, umplerea de funcții de forță cu inși care au adus servicii personale, tolerarea comerțului cu ființe umane. Și, desigur, încălcarea Constituției și discreditarea țării în declarații externe! S-a ajuns în situația în care, așa cum spunea un intelectual ceh, „nu trebuie să-i ataci pe români, o fac ei înșiși acum, prin aleșii lor!”.

Nu se face politică nici ca să faci excursii, nici ca să te îmbogățești, ci ca să aplici un proiect chibzuit. În țara ce rămâne un exemplu, Germania zilelor noastre, proiectul de societate este condus de perspectiva creștină a „demnității umane” și promovează „valorile fundamentale derivate: libertatea, solidaritatea și dreptatea” (vezi Angela Merkel, Machtworte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2010, p.109). Un asemenea proiect este cultivat.

Ce proiect când la responsabili lipsește capacitatea de a-l articula? Și „România normală” și „România educată” sunt încropeli pentru amatori de vorbe goale, dacă nu cumva simple ofense. În definitiv, cine trebuie adus la normal? Cine este de educat? La ieșirea din austeritate, din degradarea instituțiilor și din stagnarea externă, oamenii „șefului” nu au venit cu vreo idee, ci cu blocarea brutală. Iar aceasta nu este „politică”, cum se crede, ci doar o apucătură suburbană.

Este destul să observăm că în țara europeană cu democrația cea mai solidă de astăzi nu obstinația creștin-democrație versus social-democrație contează, ci abordarea mai bună. Înșiși cancelarii federali au criticat uneori opoziția că nu a elaborat suficient alternativa. Personalități explicit conservatoare (cum a fost Frank Schirrmacher, Ungeheurliche Neuigkeiten, Blessing, München, 2015) nu au ezitat să preia teme social-democrate, precum demnitatea persoanei, și să o declare răspicat. (…)

Cine face politică la propriu se ocupă și de ultimul cetățean. Unde este reacția președintelui la abuzurile inșilor pe care i-a desemnat? Unde este o vizită la un azil de bătrâni sau la oropsiții de sub penibilul său mandat? Unde este credo-ul democratului – „nu sunt de acord cu opinia ta, dar nu voi precupeți nici un efort ca tu să-ți poți exprima opinia”? Pentru un om responsabil, politica nu este numai campanie de realegere, indiferentă la efecte, nu este doar „luptă” pentru a-i discredita pe alții. (…)

Cine intră în politică se preocupă de soluții în interes public. O reflecție atrage atenția: „Limba comună, valorile imperative, orientările demne de încredere, conștiința rădăcinilor istorice și fundamentele culturale, legate cu un patriotism deschis spre lume” țin laolaltă o societate modernă (Was eint uns? Verständigung der Gesellschaft über gemeinsame Grundlagen, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2008, p.22). La noi, președintele s-a preocupat de persoana sa. Care dintre decidenți s-a mai luptat prin instanțe, cu concetățeni, pentru cauze meschine?

Cu desăvârșit bun gust, Helmut Schmidt își petrecea concediul într-o construcție personală, ridicată pe credit în locurile natale, Helmuth Kohl pe malul unui lac, Angela Merkel într-o comunitate lângă Berlin, ca să nu vorbim de alții. Nimeni nu i-a găsit în ipostaze jenante, dictate de lacune civice.

În seara victoriei la alegerile prezidențiale din 2014 am vorbit cu unul din liderii Forumului Democrat German, pentru a-i transmite felicitările de rigoare. Îmi voi aminti mereu reacția lui: „Andrei, așteaptă să vezi!”.

Într-adevăr, se ia razna când se iese din citirea de foi insipide. Și nu poți să nu te întrebi: de unde disprețul pentru „niște evrei”, de unde tema „scoaterii din România” a social-democraților, de unde restrângerea educației la formarea de „competențe”, de unde tema „eșuării” unei guvernări cu creștere economică, măriri de venituri și eforturi de restrângere a abuzurilor, de unde alte aberații? (…)

După ce a fost colonizată cu tema „penalilor”, creată, de altfel, de penali cu acte, apoi de isteria haștagistă,  România se trezește încurajată acum, prin aceleași abuzuri și falsificări, la o abrutizare a relațiilor din societate. Nu se înțelege că la democrație nu se ajunge cu limbajul de școală generală: „acela chiulește”, „este corigent”, „este înșurubat” etc. Cum nu se ajunge nici cu isterie și nici cu abrutizare! Nu se înțelege că România are nevoie de cu totul altceva – de valorificarea meritocratică a cetățeniei fiecăruia, nu de violența sectară a diletanților.

Helmut Kohl cerea integritate și în cele mai dezavantajante situații (vezi Heribert Schwan, Tilman Jens, Vermächtnis. Die Kohl-Protokole, Heyne, München, 2014, p.199). Unde este la noi integritatea? După ce i-a defăimat pe rivali, președintele le revendică meritele. Acum el vrea să-și adjudece succesul repurtat de guvernul care a exercitat președinția europeană, încât un responsabil francez a putut vorbi de „schizofrenie” în politica autohtonă!

Parlamentari germani mărturiseau că dacă în Germania s-ar fi descoperit protocoale între procuratură, judecători, servicii secrete, precum cele semnate din România anilor 2009-2018, oamenii „ar fi luat foc”. Se poate înțelege! În democrații propriu-zise, justiția este o valoare respectată la propriu. Contează nu doar sentințele din tribunale, ci și calea pe care s-a ajuns la ele.

Ceea ce se petrece în România ultimilor ani agravează întrebarea:  de ce se înlocuiește necesara democratizare cu instrumentarea noii Securități și a procurorilor? De ce se înlocuiesc rezultatele alegerilor mature, în respectul voinței politice a cetățenilor, cu securismul? De ce sub președintele care se bate în piept cu cărămida  anticomunismului s-a ajuns la cel mai securist stat în timp de pace? (…)

Nu iese mai nimic fără cultură și fără cultură civică. Un ilustru cancelar federal le pretindea decidenților să citească necontenit (Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt, Kiepenheur & Witsch, Koln, 2016, p.108-114). Mentalitatea suficientă, fie ea și drapată sub gesturi de vătaf înțepenit de provincie, nu rezolvă ceva. Ea este anacronică. România nu se va putea reface decât dacă la deciziile ei ajung oameni care se informează continuu, înțeleg destul și concep totul în interes public.

                                                                                                                             Andrei Marga

Întregul articol în Cotidianul

 

   „Fraţii” internaţionalişti Andrei Marga şi Klaus Iohannis

Ați auzi de Universitatea „Patrice Lumumba” („Universitatea prieteniei între popoare”) de la Moscova? Nu?  Foarte rău, tovarăși! Tovarășul Andrei Marga, politruc și agent german de influență de la Cluj a auzit, fiind bun prieten cu tovarășul Vladimir Mihailovici Filippov, rector al universității în cauză, după cum o să vedeți în cele ce urmează.

Andrei Marga a fost ministru de Externe între 7 mai 2012 și 6 august 2012 (guvernul Victor Ponta, președinte Traian Băsescu), ocazie cu care a afirmat despre Vladimir Mihailovici Filippov că este prietenul său şi al lui Vladimir Putin.

Iată ce spunea  despre prietenul lui Andrei Marga jurnalistul Petru Bogatu, într-un material publicat în Jurnal de Chişinău:

Vladimir Mihailovici Filippov, un individ scund şi îmbrăcat de cele mai mult ori într-un costum gri, a fost ministru al învăţământului în Rusia din 1998 până-n 2004. Fusese desemnat în această funcţie la insistenţa comuniştilor lui G. Ziuganov. Era poreclit pe atunci «ministrul prieteniei popoarelor». Şi nu întâmplător. Toată viaţa matură a lui Filippov este legată de Universitatea Prieteniei Popoarelor «Patrice Lumumba” din Moscova, patronată de Serviciul de Informaţii Externe al Armatei Ruse (GRU). Fondată în 1960, această instituţie de învăţământ superior, unde îşi făceau studiile preponderent tineri din ţările Africii, Asiei şi Americii Latine, era o adevărată forjerie de cadre pentru spionajul militar din URSS. Practic, nimeni nu putea fi înmatriculat la «Patrice Lumumba» fără a fi racolat în prealabil.

Printre colegii lui Carlos Şacalul de la universitate s-a numărat şi Vladimir Filippov. Viitorul ministru a fost bursier, iar apoi salariat al universităţii cu pricina. Deşi a ajuns doctor în matematică, Filippov nu este savant, ci politruc. Mai mulţi ani, sub puterea sovietică, el a deţinut funcţia de secretar al comitetului de partid al Universităţii «Patrice Lumumba», iar după dispariţia URSS a devenit rector. Un detaliu curios. La sfârşitul deceniului al nouălea, ziarul «Moskovski Komsomoleţ», în urma unei investigaţii jurnalistice, a demonstrat că ministrul Vladimir Filippov este colonel GRU.

Andrei Marga, în calitatea sa de rector al Universităţii Universităţii Babeş – Bolyai de la Cluj i-a înmânat prietenului său, Vladimir Filippov, de la „Patrice Lumumba”, titlul de Doctor Honoris Causa, pe care l-a acordat şi Angelei Merkel, cancelarul Republicii Federale Germania.

Dacă despre tendinţa rusofilă a domnului Andrei Marga am primit veşti doar cu ocazia trecerii meteorice a acestuia pe la Ministerul de Externe, în schimb despre germanofilia aceluiaşi personaj aflasem de multă vreme, acesta fiind şi germanofil datorită anilor de studii petrecuţi în Germania pe vremea regimului comunist și după lovitura de stat din decembrie 1989. Marga „a prins” câteva burse de studiu în RFG, printre care și la „fabrica” de politruci globaliști și agenți de influență  „Max Planck” din Starnberg,  or se știe că fripturiștii care huzuresc pe banii statului german, proveniți din alte țări, este obligatoriu să devină agenți de influență ai BND-ului (serviciile secrete germane), unii dintre aceștia devenind astfel agenți dubli, după ce fuseseră trimiși în străinătate de serviciile secrete ale țării de proveniență.

Andrei Marga, rectorul Universității Babeș-Bolyai cu pomanagiul Clujului la „Klausenburg Cafe-Konditorei”, aparţinând milogului Rareş Bogdan şi colegului șantajist Vasilică Octavian Hoandră, ambii supuși austrieci, de aceea și-au botezat bârlogul cu numele german al urbei. Click pe fotografie pentru mărire!

În timpul regimului comunist  nu puteai să pleci nici măcar în excursie cu O.N.T.-ul, darămite să locuieşti într-o ţară occidentală, fără să semnezi „pactul cu diavolul”, adică angajamentul de informator al Securităţii. Probabil că de aici provine şi acuza, lansată de Sebastian Lăzăroiu, că Andrei Marga ar fi colaborat cu Securitatea, având numele de cod „Andrei Mureşanu”.

Simpatia pentru tot ceea ce este german l-a apropiat pe Andrei Marga, încă de pe vremea când era ţărănist şi ministru al Educaţiei, de Klaus Iohannis pe care l-a şi promovat  –  total ilegal! – în funcţia de inspector şcolar general al judeţului Sibiu, în anul 1999. Spunem ilegal fiindcă fostul inspector școlar detronat abuziv de Marga în favoarea lui Iohanis a dat în judecată Ministerul Educației și a căștigat procesul în primăvara anului 2000, astfel încât Iohannis era șomer atunci când candidase la Primăra municipiului Sibiu.

Prima întrevedere a celor doi, Marga și Iohannis, a fost mijlocită de fostul deputat sibian Romeo Marius Trifu, care l-a şi transportat pe inspectorul şcolar Klaus Iohannis cu maşina la Bucureşti. Afinitatea dintre cei doi profesori, unul universitar şi celălalt de liceu, avea să se materializeze mai târziu şi prin numirea lui Klaus Iohannis ca senator de onoare al Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj de către rectorul Andrei Marga, deşi singurul „merit” a constat în absolvirea de către primarul sibian a Facultăţii de Fizică de la Cluj.

Iohannis a fost un student mediocru, media modestă de la examenul de licență a determinat repartizarea lui ca profesor în școli din localități prăfuite de la marginea județului Sibiu.

Andrei Marga și-a cultivat cu sârg relațiile cu mafioții, indifferent că proveneau din politică, presă sau servicii secrete. Aici îl vedeți pe Andrei Marga împreună cu Viorel Hrebenciuc, Eduard Hellvig, Rareș Bogdan și Octavian Hoandră.  În ultimii doi Marga a pompat  la greu banii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca  pe vremea când era rector, chipurile pentru publicitate, în realitste fiind taxa de protecție. (Foto: MONITORUL DE CLUJ)

Iohannis nu şi-a manifestat până în prezent simpatia pentru ruşi, ca prietenul său Andrei Marga, în schimb a fost decorat de toate ţările adversare rușilor, cele care au constituit puterile Axei în al Doilea Război Mondial! Astfel Klaus Werner Iohannis a fost distins cu Crucea Federală de Merit de către Republica Federală Germană (2006); Ordinul Naţional al Italiei – Steaua Solidarităţii Italiene, în grad de Comandor (2008), Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxemburg, în grad de Ofiţer (2009) – în 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich; Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint”  al Statului Austriac (2009) –  Anschluss-ul: Germania a anunțat anexarea Austriei pe 12 martie 1938, transformând țara în provincia „Ostmark”;  Ordinul de ofiţer al Coroanei Belgiene (2009) –  în 1940, Belgia a fost ocupată de către trupele Germaniei naziste. Iar pentru ca Axa beligeranţilor din al Doilea război Mondial să fie completă, în octombrie 2009, când Klaus Iohannis a fost propus de către Crin Antonescu în funcţia de premier al României, primarul Sibiului tocmai se afla într-o vizită oficială în Japonia. Simple coincidenţe? Oare acceptarea „proiectului Iohannis” şi a premierului cu acelaşi nume de către rusofilul Mircea Geoană, candidat la președinția României în anul 2009, să fie tot o „simplă coincidenţă”?

Puţini ştiu că Andrei Marga urma să-i confere cancelarului german, Angela Merkel, titlul de Doctor Honoris Causa în data de 4 decembrie 2009, cu două zile înaintea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României.

În prima săptămână de după primul tur de scrutin, când mai rămăseseră în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni doar Traian Băsescu şi Mircea Geoană cu al său premier Klaus Werner Iohannis, acesta din urmă, sub pretextul unei întâlniri culturale internaţionale de la Paris, la care a zăbovit doar o zi, a petrecut în secret restul săptămânii la Berlin. Acolo s-a stabilit o vizită particulară a cancelarului german, Angela Merkel pentru perioada 3-4 decembrie în România. Justificarea vizitei era dată de decernarea titlului academic de la Cluj pe data de 4 decembrie, iniţial anunţată pentru luna mai 2009 şi amânată.

Însă, înaintea vizitei de la Universitatea Babeș-Bolyai, programul cancelarului german prevedea o întâlnire cu Klaus Iohannis la Sibiu. Dacă „proiectul Iohannis” se pupa în Piaţa Mare din Sibiu cu Angela Merkel, atunci Traian Băsescu putea să-şi facă deja bagajele ca să părăsească Palatul Cotroceni, fiindcă votul românilor ar fi fost clar influenţat de susţinerea cancelarului german pentru „premierul” Klaus Iohannis şi, implicit, pentru Mircea Geoană.

Vizita a fost stopată datorită unei adrese oficiale, expediată „fulger” de către autorităţile române,  care nu recomandau o vizită, fie ea şi privată, a unei personalităţi politice de calibru mondial în perioada alegerilor prezidenţiale din România. Titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeș-Bolyai a fost acordat ulterior, în cadrul vizitei oficiale întreprinse de cancelarul Angela Merkel în România.

Angela Merkel la Cluj împreună cu gazda și admiratorul său, Andrei Marga.

Strânsa legătură dintre Klaus Iohannis şi Andrei Marga, acesta din urmă fiind şi singurul ministru nominalizat de „premierul” de o noapte, Klaus Werner Iohannis, când cu „Mihaela, dragostea mea, am învins!”, nu se rezumă doar la relaţia celor doi cu Germania şi nici la raporturile cu serviciile secrete GRU, BND (Serviciul de Informaţii Federal al Germaniei) sau SRI.

Această „frăţie” a fost cimentată de apartenenţa acestor doi profesori, deveniţi politicieni, la masoneria internaţională. Andrei Marga este chiar caraghios cu veşnica sa „uniformă” de mason neomarxist, compusă din cămaşă albastră şi cravată roşie. În fond, cele două tabere de la alegerile pentru preşedinţia României, din 6 decembrie 2009, au stat sub semnul ingerinţei masoneriei internaţionale. Mircea Geoană a fost sprijinit de alianţa masonică germano-rusă, iar Traian Băsescu s-a bucurat de ajutorul masoneriei americane, britanice şi evreieşti. Cine a fost mai puternic… s-a reflectat în rezultatul alegerilor!

                                                                                            Marius Albin Marinescu

 

1 Comment

  1. Gheorghe

    Da. Aceeasi masonerie profunda care-si itzeste tichia din spatele cortinei si striga hotii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *