Cadran international

Paradigmele viitorului

  Anul trecut Rusia a fost cel mai mare  cumpărător (oficial) de aur de pe piață. Au dat dolari și-au […]

 

Anul trecut Rusia a fost cel mai mare  cumpărător (oficial) de aur de pe piață. Au dat dolari și-au luat aur. Este o mișcare agresivă pe față. La fel au procedat și chinezii, doar că ei nu cumpără la nivel oficial, ci prin intermediul zecilor de instituții ale statului. De multe ori, chiar și cumpărările din segmentul retail pot fi suspectate că au statul chinez în spate.

Poate vă întrebați de ce se fac asemenea mișcări pe piața aurului. Răspunsul e unul simplu: lumea se schimbă radical, însă nu printr-o revenire la vechile paradigme. O primă cifră care-mi vine în minte: 50% din comerțul dintre China și Rusia nu se mai face în dolari. Asta în condițiile în care, în 2015 peste 90% din tranzacțiile comerciale dintre cele două țări se făceau în dolari. Este cea mai mare dedolarizare de până acum și un semn al lumii care vine.

Probabil mulți se uită strâmb la cifre, părându-li-se destul de mic volumul. Doar cele două țări sunt adversari declarați ai SUA, astfel încât lumea s-ar fi așteptat ca întreg comerțul să ocolească dolarul. Simplu de spus, greu de realizat.

Dolarul are o infrastructură istorică, o acceptabilitate largă și o recunoaștere unanimă. Oriunde te-ai duce ți se schimbă dolarii în moneda locului sau în mărfuri. Cu alte cuvinte dolarul este recunoscut și lichid. Mai mult, dolarul are în spate servicii financiar-bancare perfecționate în timp. Probabil această ultimă observație reprezintă cea mai complicată fațetă a problemei. Dacă te-ai limita la o singură monedă, ar fi simplu să copiezi „modelul dolar”, însă cine ar adera la noua monedă într-o lume tot mai lipsită de încredere? Ar însemna să renunți la un jug pentru a te înhăma la celălalt. Chestiunea a fost perfect înțeleasă de către chinezi cu mult timp în urmă, încă de când încercau să-și facă loc în coșul valutar al FMI-ului. Între timp și-au făcut loc, dar au înțeles că e un model prea greoi față de invenția proprie, anume politica schimburilor bilaterale.

Invenția chinezilor e simplă și eficientă: stabilești un plafon de schimburi cu un partener comercial și, în limita acelui plafon, schimburile bilaterale se fac în monedă proprie. Dacă România ar semna un astfel de acord cu China, noi am putea cumpăra direct din China în lei, iar ei ne-ar plăti în yuani produsele pe care le iau de la noi. Apoi e treaba băncilor centrale ale celor două țări să facă schimbul de monedă și să stabilească dinamic paritatea. E o soluție foarte fiabilă în ceea ce privește acoperirea inegalităților întrucât țării preponderent cumpărătoare i se devalorizează cursul față de yuan astfel încât dezechilibrul economic se reglează dinamic.

Să revenim acum la schimburile bilaterale dintre Rusia și China. E o operațiune extrem de complicată deoarece cele două țări dețin sisteme proprii de plăți, de procesare a cardurilor, au infrastructuri financiare complexe care, dincolo de chestiunile uzuale, ascund alte circuite care țin de interesele proprii ale fiecăruia. Tratatul bilateral dintre China și Rusia a avut de luptat, între altele, și cu compatibilizarea celor două sisteme. Faptul că acum s-a ajuns la 50% înseamnă un progres imens care garantează că, în scurt timp, atingerea procentului de 100% va fi ceva de domeniul normalității.

Dincolo de un simplu tratat bilateral, fenomenul pe care-l vedem între China și Rusia e un nou framework financiar pe care, în scurt timp, îl vom vedea implementat peste tot în „lumea BRIC”.

Probabil vă întrebați ce-i cu aurul în noua schemă financiară. Vă asigur că nu se va mai întoarce nimeni la etalonul aur. E o schemă care ține exclusiv de trecut. Și-atunci de ce se îndoapă atât chinezii cât și rușii cu aur? Modelul a fost dezvăluit de chinezi atunci când au spart monopolul achizițiilor de petrol în dolari. Dacă mai țineți minte, au introdus un instrument de tranzacționare futures în yuan garantat cu aur. Iată așadar modelul: aurul e folosit ca garanție de ultimă instanță, un soi de colateral menit a da greutate instrumentelor tranzacționate în monedă proprie.Mai țineți minte cum au plătit ucrainienii gazul către ruși imediat după ce s-au trezit că vor Occident? Cu aurul din rezervă. Motivul? Rusia nu mai era dispusă să subvenționeze Ucraina. Acum modelul se generalizează. Cu toate că pare un fel de nou etalon-aur, nu este așa. Aurul va da însă instrumentelor financiare complexe greutatea pe care dolarul n-a avut-o niciodată.

De-aici ne va rezulta un șoc teribil. Practic, în scurt timp, lumea se va împărți în două: pe de o parte zona centralizată – reprezentată în principal de înțepenita societate occidentală și sateliții săi – iar de partea cealaltă tinerii tigri care se ridică. Națiunile Asiei, o mare parte din Africa – cea care se va dovedi, în scurt timp, dinamică  – și America de Sud vor trece accelerat la noul framework. Celelalte state vor încerca să se salveze închizându-se.

În urmă cu câteva zile vă prezentam situația TikTok, aplicație care, între timp, a fost interzisă în SUA. Mai nou, Pompeo a anunțat un halucinant plan de izolare totală la nivel de electronică și telecomunicații. „Clean Path” presupune eliminarea tuturor componentelor hardware și software provenite din China și, mai mult, tăierea legăturilor electronice cu partenerii care utilizează aceste componente. La modul simplu, asta înseamnă că dacă ai un telefon Huawei, când mergi în SUA nu-ți va funcționa. Același rezultat l-ai putea avea și dacă pe telefonul tău – conform din punct de vedere hardware – ai avea instalat TikTok-ul sau WeChat. Este într-adevăr o nebunie pe care însă am prevăzut-o încă de la începutul răzmeriței împotriva Huawei. Urmează marea separare tehnologică.

Iată un semn al neputinței: când simți că nu mai faci față concurenței, începi să te închizi. Poți însă rezolva ceva astfel? Cei care au prins comunismul, știu bine răspunsul. Ceilalți ar trebui să se pregătească de vremuri interesante. În prima fază va părea că treburile sunt rezolvate, însă apoi, treptat, leneveala lipsei de concurență va genera o scădere progresivă, o peticire grosolană și, în final, o implozie crâncenă. „Noua lume” are atât piața necesară, cât și determinarea, creativitatea și impulsul necesar trecerii la un alt nivel. Vechea lume e înțepenită în șabloane, iar toată gargara propagandistică de până acum începe să-și piardă suflul. Libertatea e până acolo unde deranjează retorica oficială. La fel era și-n comunism. Dacă citiți constituția comunistă, cu mici excepții, ați putea crede că se trăia în societatea ideală. Rugați-l însă pe unul care-a trăit pe pielea sa mirajul comunist să vă spună cum era cu „libertatea, egalitatea și fraternitatea” de-atunci.

În final nu-mi pot înfrâna dorința de a răspunde în avans eternei replici: „dacă-ți place atâta la ruși și chinezi, de ce nu mergi acolo?”. Ei bine, dragii moșului, aș avea vreo două răspunsuri pentru voi. Primul ar fi ceva mai scurt: aveți grijă să nu fiți voi primii doritori să emigrați acolo. Ar fi bine să știți că acolo nu prea e cu emigrația, astfel încât, dacă nu ești vreun Snowden, posibilitatea să emigrezi în China sau Rusia e garantat de 0%. Pur și simplu sunt mult mai selectivi și n-au nevoie, doar pentru a mima democrația, să se umple cu toate bălăriile pământului. Cel de-al doilea răspuns e mult mai sarcastic: dacă nu va place societatea din China sau din Rusia, aflați că oamenilor de-acolo le place. Altfel Occidentul ar fi inundat de transfugii de-acolo. Și nu e! Mai mult, cum vouă în continuare nu vă place, ar trebui să conștientizați asta de-acum și să faceți ceva deoarece, dacă veți rămâne tributari șabloanelor sterile în care trăiți, nu doar că veți cunoaște căderea cea mai crâncenă, dar veți ajunge, în final, să fiți târâți în respectivele paradigme deoarece ele vor fi învingătoarele. Și-i veți urî pe copiii și pe nepoții voștri care vă vor spune că sunteți niște boșorogi care n-aveți habar de „noua democrație”. Așa că, dacă vă este frică, luați încă de pe-acum măsurile care se impun. Și care dictează că, pentru a ne menține, trebuie să acționăm asemeni unei mari națiuni: pe picioarele noastre, nu pe-ale altora. „Prin noi înșine”, dar nu ca jegurile liberale care-au lansat sloganul strict ca să poată fura ei mai mult!

                                                                                          Dan DIACONU, Trenduri economice

3 Comments

  1. wind

    Un 10+ pt articol. Ca unul care-a trait ceva timp in Federatie,pot sa spun ca nivelul de trai e cam acelasi ca-n Romanica noastra(imaginati-va daca n-ar fi fost sanctiunile),exceptie facand Moscova si Skt.Petersburg, unde castigurile intrec orice asteptari (cunosc oameni care au plecat cu cativa ani in urma din Italia pt un salariu mai bun in Russia).Dpv al emigratiei, e dificil sa faci rost de un permis de munca,daramite sa accesezi cetatenia,altfel ca si clandestin te zboara afara ca pe-o masea stricata si au destule,preponderent din tarile asiatice (ex urss).Nu in ultimul rand as dori sa subliniez si confirm totodata ca rusii, in majoritate covarsitoare, sunt indragostiti de tara lor si au in ei un soi de drag si mandrie pt apartenenta la Natiune pe care nu le-am intalnit pana acum la niciun popor(si nu e nicicum vb de acel “exceptionalism” specific ameri_cainilor). Ma gandesc uneori, cati dintre noi au cunoscut realitatile specifice unor tari altfel decat din povestile/gogonelele culese din Net ?! Presupun ca f. putini.Ce ma mira e ca f. multi isi dau cu experta parere …
    Cat despre China, din pacate citesc in alte limbi de circulatie despre lumea lor, insa tot mai la-ndemana e sa intri in contact cu ordinary people, desi si aici te lovesti (mai intotdeauna) de-un zid impenetrabil.
    Cat despre noi, stim ce-am devenit ca si tara. Si din pacate n-avem vocatia unui Orban V. ori (si-aici surad manzeste) Putin.

  2. unLegionar

    F. bun articol, interesant… Chestia cu “libertatea, egalitatea și fraternitatea” e o mare MINCIUNĂ francmasonică nesimțită și ipocrită (implementată cu spurcata Revoluție franceză 1789 zis “bolșevica” vremurilor de atunci care a distrus Aristocrația franceză veche de secole) În Natură nu există și Egalitate și Libertate la pachet(nu suntem roboți “toți la fel”) E CONTRADICȚIE GRAVĂ ÎN TERMENI… În Natură găsim ierarhii și Echilibru.. Asta nu au înțeles dobitocii cu rețelele lor de masoni… Franța și acum are motto-ul ca stat… Fantastic câtă mârșăvie… Nu le-a convenit modelul National Socialist german altor “europeni” din afara continentului, petecul insular Britanica veșnic complexat și invidios… nici alte mișcări… doar prostia comunisto-bolsevică (inventată de evrei și masoni pentru distrugere). Culmea ipocriziei.

    Încă o dată, bun articolul, e ca o palmă pentru MANCURTIZAȚI.

  3. Gab

    Nu știu cum e cu Rusia însă China nu dă voie la dubla cetățenie. Așa că sunt milioane de chinezi în toată lumea care nu se întorc trăind cu rezidență numai de frica anulării pașaportului chinezesc.
    Sunt convins că dacă această piedică va dispare, zeci de milioane de chinezi s-ar revărsa în toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *