Colimator

„Pas cu pas”, România calcă pe urmele Libiei

                       Când istoria rimează Înainte de a vă întreba într-un […]

 

                     Când istoria rimează

Înainte de a vă întreba într-un viitor foarte apropiat „de ce s-a ajuns aici?” vă voi spune câteva lucruri care-au fost date intenţionat uitării. Cu toate că evenimentele s-au petrecut sub ochii voştri, i-aţi închis ostentativ sau v-au fost închişi. Oricum, puţin contează asta. Important e rezultatul.

Îl mai ţineţi minte pe Gaddafi? Dacă sunteţi dintre cei mai tineri, probabil îl cunoaşteţi sub apelativul de „terorist”, „tiran”, „dictator” s.a.m.d. A fost preşedintele Libiei, apărut într-o perioadă tulbure. A fost omul care a reuşit ceea ce era considerat imposibilul într-o ţară africană şi musulmană. Oricare dintre teoreticienii fini de prin birourile capitonate, nu riscă să asocieze religia musulmană cu Africa deoarece se tem să nu cumva să le explodeze ceva prin birou.

Gaddafi și Ceaușescu, doi conducători care câștigaseră suveranitatea pentru popoarele lor și au fost „răsplătiți” prin suprimarea lor brutală.

Aveţi idee cum arăta Libia lui Gaddafi? În primul rând femeile aveau toată libertatea posibilă. Nu trebuiau să poarte nici văl, nici burka, nu trebuiau să se acopere sau să se descopere. Totul era la libera alegere a femeii. Apoi, în ceea ce priveşte învăţământul şi sănătatea, absolut totul era gratuit. Fără „fonduri ale clasei”, fără „cadouri pentru profesori sau doctori”, fără alte subterfugii. Totul era gratuit şi perfect funcţional. Mă rog, mai erau accidente, dar e normal la nivel de ţară. Oricum, cert e că atât profesorii cât şi medicii erau mândri de meseriile lor, fiind respectaţi atât de comunitate, cât şi de statul care gestiona ambele sisteme. Tinerii căsătoriţi primeau din partea statului echivalentul a 50 000$ pentru a-şi cumpăra o casă. De altfel, Libia a fost singura ţară din lume care a introdus dreptul de a avea o locuinţă între drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi. Evident, în Libia nu existau boschetari. Întrucât era un producător de petrol, pentru cetăţenii săi preţul carburantului era blocat la 0.14$/litru. Fără variaţii determinate de preţul mondial al petrolului sau alte artificii. Întrucât petrolul se extrăgea de pe teritoriul libian, preţul său era blocat.

Mâncarea nu lipsea de pe masa niciunui libian. Probabil existau şi excepţii, însă, conform FAO, rata subnutriţiei era sub 5% în Libia. În ceea ce priveşte nivelul de viaţă, din punctul de vedere al Human Development Index(care oricum era manipulat de „băieţii buni”) ţara era deasupra a două treimi dintre naţiunile lumii. Ca să mai facem o paralelă, voi specifica încă un element: Libia nu avea datorii externe. Mai mult, Gaddafi făcuse un Fond Naţional de Rezervă care, la căderea sa, avea active de nu mai puţin de 150 mld. $. Şi, ca să înţelegeţi cât de rău era „tiranul”, acesta privatizase întreaga rezervă de petrol a Libiei. Dar nu către vreun investitor străin suspect, cum a fost cazul nostru, ci către cetăţenii ţării. Iniţial aceştia urmau să primească o sumă de 21.000$ fiecare, urmând ca, treptat, să-şi ia fiecare „dividendul” din exploatarea petrolului. O să mai amintesc încă un element: Gaddafi reuşise să facă cel mai mare proiect de irigaţii din istorie, GMR (Great Man-Made River) care a asigurat alimentarea cu apă a întregii ţări.

Libia după asasinarea lui Gaddafi și pe vremea când era condusă de acesta.

Pentru toate acestea, pentru că ştia câte ceva mai mult despre şpăgile învârtite de „partenerii europeni” şi pentru că, suplimentar, începuse să facă planurile pentru emiterea unei monede trans-africane acoperite integral în aur, Libia a fost atacată de NATO (în frunte cu Franţa al cărei preşedinte de-atunci luase şpagă de la Gaddafi) şi redusă la tăcere. Însă adevăratul criminal a fost propriul său popor. Nu doar că l-au omorât ca pe un câine, dar i-au mai şi expus cadavrul timp de o săptămână într-un mall, probabil cel mai grotesc spectacol oferit de lumea de azi.

Libia după „democrație”și înainte, pe vremea dictaturii lui Gaddafi.

Poate vă întrebaţi cum e acum în Libia, că doar a dat democraţia peste ei. În primul rând ţara e absolut devastată, se dau lupte ziua-n amiaza mare între diversele facţiuni tribale, iar foametea a devenit o realitate. Fondul de rezervă al lui Gaddafi e sub un control incert şi, încet şi sigur, e golit de profesioniştii din domeniu. Petrolul libian a ajuns sub controlul marilor câini internaţionali: francezi, englezi şi, desigur, americani. Preţul combustibilului a explodat, iar sistemul de sănătate – cel care mai există – e privat. N-ai bani, suferi! Despre învăţământ nu mai amintesc. Se face pe unde-apuci, dacă-ţi mai arde întrucât prima luptă care se să e cea cu foametea.

Probabil şi libienii se întreabă acum cu disperare, cum de au fost toate acestea posibile? Uite-aşa, luând de bun tot ce vine de la criminalii profesionişti. Naivitatea – ca să nu-i spun prostia – se plăteşte greu. Dacă faceţi paralele între noi şi ei, sunteţi tentaţi să staţi liniştiţi pe moment. La noi abia acum se creionează întreg genocidul asupra ţării. Ne îndatorăm fără nicio justificare, cumpărăm arme nefuncţionale şi depăşite tehnic plătind ca la curve, cu banii înainte, vedem toate aceste abuzuri, dar luăm poziţia ghiocelului. Tocmai ce s-a statutat că singurul serviciu medical pe care-l veţi primi gratuit este cel de urgenţă. Adică acolo unde-ţi fac un calmant şi-ţi dau o trimitere. Pentru restul va trebui să plătiţi. Petrolul nu vă mai aparţine, gazele din Marea Neagră au fosta date pe gratis. V-a mai rămas şi vouă ceva: lista infinită de taxe pe care trebuie să le plătiţi statului sau monopoliştilor cărora statul le-a dat liber la jaf (societăţi de asigurări, bănci, tutun, etc.). În timpul ăsta ardelenilor li se suflă dulce în urechi „gând de autonomie”. De ce? Ca să stârnească haosul, să declanşeze nebunia. Deoarece din nebunia popoarelor profită ei.

Ăsta e abia începutul. Nu vă culcaţi pe-o ureche: va fi şi mai rău. Vă vor introduce taxe insuportabile pe case, în timp ce „din raţiuni sociale” vor proteja marii proprietari de imobile. Vă vor zdrobi şi nu se vor opri nici atunci. Nici când veţi dispărea fizic nu le va fi îndeajuns. Se vor zbate să vă şteargă şi din memoria omenirii.

Vă reamintesc un lucru simplu: la 1 Decembrie doar un singur om a avut curajul să-i strige Plăvanului ce-a avut de strigat. Restul s-au limitat la a-l privi bovin. Dacă nu cumva l-or fi dat pe bietul om pe mâna securiştilor. Asta e atitudinea care vă inculpă, care vă va condamana până la urmă la fel ca pe libieni. Treziţi-vă până nu va fi prea târziu!

                                                                                                             Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

Citiți și Libia a fost o țară înfloritoare sub dictatorul Gaddafi, acum este o ruină democratică

 

3 Comments

  1. Sorin

    Primăvara arabă iar acum iarna arabă, când ești prost tot prost rămâi, mă uit la noi,a strigat cineva să vină regele în 90?

  2. Ionel

    Sterge-te de maroul din jurul gurii….auzi la el, “regele”. Sunt de acord că “piticul” și-a meritat fiecare cartuș, dar nu înseamnă că tre’ sa pupam cururi cu iz regal. Basca că au fost dovediți hoți (vezi isprăvi Carol I și II – cale ferată, avioane, etc). Isprăvile celor de azi….le știm și pe acestea, mai apar rar în presa burgheză nelibera (fie ea și de stânga – baronii rosii). Ce putem face? Ia fa gat…îți rup cocoașa jandarmii înainte să scoți în sunet, te blochează SRI înainte să tastezi. Pentru ce am scris aici o sa afle și ce gen de filme îmi plac….stai că bate cineva la usa

  3. Vlad Tepes

    Dar de ce ”„piticul” și-a meritat fiecare cartuș” ???
    Citi ani ai ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *