Abuzuri

Pas cu pas (și mort cu mort) către alegeri

  Să începem cu următoarea observație: Iohannis minte! Atunci când invocă articolul 63 din Constituție, alineatele 2 și 4, ca […]

 

Să începem cu următoarea observație: Iohannis minte! Atunci când invocă articolul 63 din Constituție, alineatele 2 și 4, ca motiv pentru necesitatea organizării alegerilor la termen – afirmând că mandatul de parlamentar expiră după 4 ani, iar după expirarea mandatului, parlamentul nu mai poate adopta legi organice, ceea ce ar fi de neconceput într-o situație precum cea în care ne aflăm acum – Iohannis uită să spună că alineatul 1 al aceluiași articol prevede că „mandatul de 4 ani se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora”.

Cu alte cuvinte, alegerile ar putea fi amânate fără ca parlamentul să piardă atributul adoptării de legi organice, dacă Iohannis ar decreta, din nou, starea de urgență. Legiuitorul a pus la dispoziția șefului statului prerogativele necesare pentru a gestiona tocmai o astfel de situație, în care pe de o parte alegerile nu se pot desfășura în condiții de siguranță (cel puțin conform criteriilor pe care tot Iohannis și guvernul lui le-au folosit până acum pentru a suspenda drepturi și libertăți), iar pe de altă parte parlamentul nu trebuie să-și piardă capacitatea de a-și exercita pe deplin suveranitatea.

Pe de altă parte, starea de urgență nu ar implica și necesitatea extinderii restricțiilor existente, dar ar conferi cel puțin o aparență de legitimitate / constituționalitate numeroaselor „suspendări” de drepturi care sunt deja în vigoare, de la libertatea religioasă și libertatea economică, până la dreptul la educație (pe bune) și dreptul de a respira normal. Spre exemplu, Franța a decretat din nou starea de urgență pe 14 octombrie fără să reintroducă la fel de multe restricții ca în primăvară.

Acum, eu sunt de acord că situația generală – epidemiologică, economică, politică – e prea gravă pentru a fi lipsiți tocmai acum de un guvern cu o agendă de gestionare a situației validate electoral. Din punctul meu de vedere, chiar e momentul să avem o dezbatere națională foarte serioasă cu privire la ce-i de făcut, iar alegerile reprezintă momentul ideal pentru o astfel de dezbatere care se sfârșește prin validarea populară a unuia dintre planurile avansate de partidele aflate în competiție.

Deja există în lume mai multe modele de gestionare a epidemiei, de la cel neozeelandez până la cel suedez, trecând prin cel japonez, precum și un nou model care începe să prindă contur, în care statul intervine prin măsuri de carantină atunci când sistemul de primiri urgențe se apropie de capacitatea maximă fără să își facă prea mari iluzii cu privire la capacitatea de a controla epidemia în perioadele de libertate și o ține tot așa, nu e prea clar până când: până la vaccin sau până când lumea își dă seama că așa nu se mai poate. Așa cum am spus deja, aceste probleme nu sunt strict științifice care, drept urmare, pot fi lăsate complet în seama experților.

Că ne place sau nu, sunt probleme politice despre care ar trebui să discutăm cât se poate de serios. Nu mai vorbesc de celelalte probleme, precum relansarea economică sau plata facturii și a datoriilor de război anticovid. Chiar și dacă alegem să ne nenorocim, măcar să o facem democratic, să știm că ne-am făcut-o cu mâna noastră, nu pentru că Iohannis a făcut ce i-a spus Cercel, că altceva nu-l ducea capul să facă.

Însă din nefericire, cel mai probabil și aceste alegeri se vor desfășura după metoda brevetată astă-toamnă de Iohannis și deontologii societății civile la BCU. Adică vom alege – vorba vine, vom da cu ștampila – fără să dezbatem sau fără să avem de ales în condițiile în care toate partidele vor cânta, cu variații tot mai nesemnificative, același refren stupid. Deja, alternativa PSD-PNL, principala linie de clivaj politic oficial, se transformă, în chestiunea fundamentală a gestionării epidemiei, în non-alternativa Tătaru-Cercel.

De fapt, după ce am văzut la alegerile locale pentru Sectorul 1, să zicem mersi dacă voturile nu vor fi numărate doar de reprezentanții forțelor politice autentic europene! Or în condițiile degradării actului democratic la care asistăm neputincioși de ceva vreme, mă tem că alegerile au fost reduse la substratul lor biologic, reprezentând doar o sursă potențială de covid, că în rest, sunt suspendate drepturi care chiar mai înseamnă ceva concret pentru cei care beneficiază de ele, fie că vorbim de dreptul la muncă sau de dreptul la o educație normală. Să ne aducem aminte că același Iohannis ne avertiza că după sărbători vom avea înmormântări dacă vom primi lumina la domiciliu. De fapt, chiar și ateii lucizi vor fi siliți să recunoască faptul că dat fiind halul în care a ajuns democrația românească, poți să aștepți de la alegeri cam la fel de mult cât poți să aștepți de la pelerinaje (în ipoteza în care pornești de la premisa ateistă).

Desigur, Iohannis va merge mai departe în speranța că așa se va alege cu guvernul lui. Asta înseamnă nu doar că va organiza alegeri deși numărul de cazuri crește, în timp ce tot guvernul lui a închis școli, afaceri și a interzis manifestări religioase, ci și că cel mai probabil nu va impune o nouă carantină până după sărbători, indiferent de situația epidemiologică de pe teren (sigur, lucrurile s-ar putea schimba dacă bate vântul lockdown-ului dinspre vest, iar ai noști vor trebui să cedeze nu de frica covidului, ci în virtutea refrenului „vrem o țară ca afară”).

Erau pe vremuri poantele alea: care e culmea curajului, vitezei, gravitației etc. Culmea nesimțirii e să ții țara deschisă până de Moș Nicolae, ca să îți faci cadou guvernul tău, iar după aia să-i închizi pe fraieri de Crăciun și Anul Nou, o nesimțire pe care Iohannis nu cred că și-o va permite, nu de alta, dar riscă să aibă parte de un Crăciun asemănător cu cel petrecut de răposatu’ în 89. Unii zic că e bine, alții zic că e rău – sau cel puțin periculos, pentru că nu e deloc clar care va fi numărul de cazuri ATI pe 1 decembrie și pe 1 ianuarie, dar e clar că Iohannis se va fi legat de mâini și de picioare până la Bobotează, cel puțin. Un lucru e cert: că e de un oportunism grețos și că din atitudinea șefului statului cetățeanul de rând înțelege că autoritățile nu mai au dreptul să ceară de la el nimic, în numele luptei cu covidul, în timp ce el are tot dreptul să-și bage picioarele, la fel ca președintele.

                                                                    Alexandru RACU, alexandruracu.wordpress.com

 

1 Comment

  1. gigimutu

    pai da,

    sa ne bagam picioarele, adinc de tot, in gatii lu iohan, arafat, orbica, tartarel, rafilica, la cit ne-au mintit si amenintat cu inmormintari si la cit ne-au terorizat!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *