Observator

Pedofilie, incest, canibalism – ce va mai intra prin ferestrele deschise ale lui Overton?

  La sigur, fiecare dintre noi a auzit expresia „fereastra lui Overton”, în raport cu anumite situații. Cum funcționează această […]

 

La sigur, fiecare dintre noi a auzit expresia „fereastra lui Overton”, în raport cu anumite situații. Cum funcționează această tehnologie și oare utilizarea ei este chiar atît de periculoasă pentru lumea obișnuitelor noastre valori și închipuiri?

                             De la „inadmisibil” la „normal”

Tehnologia „ferestrele lui Overton” își trage denumirea de la savantul și psihologul american Joseph Overton, care în anii 90 ai secolului trecut, studiind tehnologia influențării asupra rațiunii umane, a scris o disertație la această temă. În lucrarea sa, Overton demonstra cum orice teorie, la prima vedere chiar cea mai absurdă și percepută negativ în societate, poate fi aplicată dacă este trecută prin următoarele etape: Inadmisibil – Radical – Acceptabil – Rezonabil – Popular – Normă de stat.

De fapt, el doar a arătat o metodologie creată cu mulți ani în urmă și care funcționează eficient și azi. Pur și simplu în lumea contemporană au apărut numeroase inovații și, deci, o influență mai rapidă asupra maselor largi de oameni.

În esență, sarcina primordială a celor care utilizează această tehnologie este distrugerea treptată a principiilor morale ale omului. Asta în timp ce majoritatea oamenilor nu înțeleg că cineva îi manipulează. Ei cred sincer că fac o alegere de sine stătătoare și iau o decizie conștientă.

Un exemplu perfect a faptului cum lucrează tehnologia „fereastra lui Overton” este atitudinea față de homosexualitate. Sub ochii noștri ea a parcurs calea de la percepția ei ca perversiune la o ideologie practic obligatorie în multe țări.

                                 Cu drapelul curcubeu

Acum 200 de ani această particularitate era percepută extrem de negativ și considerată o abatere. Adică, potrivit teoriei lui Overton, ceva inadmisibil. Dar de prin sec.19, această „fereastră” se deschide tot mai larg. La început psihanaliștii, Sigmund Freud și adepții lui, și-au publicat teoriile la tema dată.

În sec. ХХ s-a alăturat mass-media și diverse organizații publice. La început se acționa foarte prudent, se demonstra că, deși homosexualitatea este o abatere, este ceva firesc, de aceea s-o condamni e ca și cum ai condamna o statură înaltă sau constituție obeză. Apoi au început a apărea publicații precum că multe personalități cu renume practică relațiile unisexuale, iar ceilalți privesc loial acest lucru.

În ultimele decenii fereastra a fost deschisă vraiște. În țările occidentale homosexualitatea a devenit nu doar o normă, ci un indicator al prestigiului. Artiștii populari, politicienii, diverse mondenități recurg la așa numitul „cuming out”, adică recunosc public că-s adepții iubirii unisexuale. Chiar nu demult în multe țări s-a desfășurat o acțiune la scară largă – ambasadele țărilor occidentale au arborat steaguri cu curcubeie – anume curcubeul a fost ales de homosexuali drept simbol. În culorile curcubeului s-au vopsit și unele companii cu renume mondial.

Pe acest fundal, adversarii relațiilor unisexuale – numiți homofobi – arată ca niște sălbatici înapoiați, retrograzi, chiar oameni periculoși, demni de tot felul de ocări și chiar de urmărire.

Un fel de poligon pentru perceperea pozitivă a homosexualității a devenit și țara noastră (Nota redacției „Justițiarul”: republica Moldova). Chiar dacă la început în Moldova conștiința publică respingea acest tip de relații, și considera o indecență afișarea lor deschisă, unde mai pui că la noi marea majoritate a locuitorilor împărtășește ortodoxia și susține familia tradițională, din an în an moldovenilor li se insuflă că homosexualitatea este ceva normal și corect. În Moldova, propagandiștii LGBT au propria organizație, revistă, festival, cluburi gay, ei organizează parade gay, în fruntea cărora mărșăluiesc nu numai ambasadorii țărilor occidentale, dar și politicieni din partea locului. Protecția homosexualilor este consfințită legislativ în renumita Lege privind egalitatea șanselor, adoptată sub presiunea puternică a Occidentului. Drept că lucrurile nu au ajuns încă la mărturisiri publice și afișarea steagurilor, însă este doar o chestiune de timp.

                                        Să ucizi un copil

Dacă putem spun e că ideologia homosexualității a învins și acum mărșăluiește triumfător pe planetă, o altă tehnologie este abia pe cale de a fi implantată în conștiința publică. Este vorba despre eutanasia infantilă. Aici putem urmări pas cu pas cum se mai deschide o fereastră a lui Overton.

Din start, ideea că omul își poate ucide oficial copilul bolnav arată îngrozitor. Chiar și discuțiile la această temă se consideră inacceptabile. În aceste condiții este imposibil să începi propaganda eutanasiei infantile – societatea va respinge această idee. Dar să faci un studiu științific la temă nu este interzis. Apoi – să desfășori o conferință științifică la tema „Starea disperată a minorului din punctul de vedere medical”. Și să pui în discuție nu aspectele morale, dar aplicarea diferitor metodologii și preparate pentru curmarea nedureroasă a vieții a unui bolnav fără șanse. După care trebuie să publici într-o revistă medicală opiniile unor cercetători. Apoi să sprijini publicarea lor în edițiile de masă. Ceea ce era de neconceput devine radical. Iar după ce tema va migra din publicațiile popular-științifice în internet și pe ecranele TV, tabuul nu va mai exista. Se formează un grup, mic deocamdată, de adepți ai eutanasiei infantile. Importantă în acest caz este schimbarea iscusită a terminologiei, fără a folosi cuvintele „uciderea copilului”.

Pe urmă societății i se impune discuția despre faptul, dacă e posibilă o lege privind curmarea suferințelor bolnavilor incurabili, în cazuri rare și pentru binele lor. Se povestesc istorii dureroase despre persoane cu dezabilități, țintuite la pat pentru totdeauna, și despre suferințele părinților acestora. Fluxul informațional crește. Percepția oamenilor devine mai deschisă și fereastra trece din stadiul „radical” în cel „acceptabil”.

Așadar, ascultătorii/cititorii/spectatorii s-au obișnuit cu această temă, ea nu mai trezește indignare. Își amintesc de spartanii care se izbăveau de copiii bolnavi de dragul națiunii sănătoase. Plus la nenumăratele reportaje și opinii, apar manifestațiile adepților eutanasiei infantile. Toți cei care continuă să judece rațional și nu se împacă cu această perspectivă, vor fi declarați persoane ignorante, lipsite de perspicacitate și chiar nemiloase, care acceptă să chinuiască copilașii nevinovați de dragul unor noțiuni morale învechite. Stadiul „acceptabil” trece în ”rațional”.

Stadiul „rațional” resetează atitudinea umană față de însuși faptul uciderii copiilor. Se creează show-uri televizate cu participarea părinților sau a unor actori care interpretează aceste roluri. Apar și copii care nu doresc să trăiască cu dezabilitatea pe care o au – iar dacă dintre aceștia nu există, se vor găsi de cei falși.

Se știe că argumentul forte este cel care apelează la emoțiile oamenilor. De aceea apar cărți și pelicule cinematografice care vorbesc despre soarta amară a acestor copii și spectatorului i se insuflă ideea că âpoate de bună seamă ar fi mai bine ca ei să fie izbăviți de strădaniile interminabile. Tot mai des se vorbește, inclusiv în eșaloanele de sus ale puterii, despre necesitatea adoptării legii privind eutanasia .

Apar sondaje care arată un procent înalt al celor care tratează subiectul cu compasiune. Apoi apare o oarecare persoană cunoscută – politician, interpret, artist care are un copil bolnav ce nu dorește să trăiască, dar care nu poate rezolva această problemă în lipsa legii respective.

Conștiința publică este formată: e timpul să schimbăm ceva! E timpul să trecem fereastra la stadiul „normă de stat”.

Etapa finală – o listă a legilor din care reiese că orice părinte sau orice copil bolnav care a atins o anumită vîrstă, este în drept să decidă eutanasia. Iar cel care este împotrivă atentează la libertatea și dreptul lui de a alege.

Se creează centre medicale specializate, pentru care se alocă bani, și mecanismul e pornit. Cale întoarsă nu există.

                                Arta – în mase?

Un studiu despre ideile care, conform tehnologiei ferestrelor Overton, se află în primele stadii de implementare a efectuat publicista rusă Elizaveta Cvasniuc.

Analiza culturii de masă moderne arată că organizatorii unor asemenea inovații nu doresc să se oprească. Apar deja teme noi, care trec primele stadii ale ferestrelor Overton, le trec cu succes și relativ nevăzut pentru întreaga societate. Pătrund în conștiința oamenilor ca un șarpe din tufișuri. Se observă și din filmele și desenele animate destinate publicului larg, din titlurile știrilor difuzate de agențiile informaționale și ziare, în mare parte devenite internaționale sau mondiale. Autoarea studiului propune să identificăm prin exemple concrete ce anume se încearcă a fi legalizat în conștiința publică.

Prostituția. Nu în zadar a fost numită cea mai veche profesie. Da, un timp îndelungat ea a fost legalizată în Europa și chiar în Rusia țaristă. Dar chipul unei prostituate nu a mai fost elogiat, romanțat și chiar idealizat în cultură. Chipul unei prostituate nu a mai fost cel al „Cenușăresei”, ca în filmul devenit clasic deja „Frumușica”.

Mai înainte, chiar dacă operele literare sau cinematografice abordau problema prostituției, prostituata era arătată drept victimă a circumstanțelor, un rezultat al sistemului vicios. În zilele noastre cinematografia romanțează și umanizează chipul prostituatei benevole. A femeii care și-a ales această profesie. Ea devine eroina principală a filmelor și serialelor.

Pornografia. Această direcție a fost întotdeauna un conac în industria cinematografică și, deși a adus întotdeauna un profit mare, într-o societate decentă nu a fost discutată și nu era văzută un gen de artă. Cu toate acestea, în ultimii ani, starurile porno nu se rușinează de genul lor de ocupație – dimpotrivă, ele dau interviuri la stînga și la dreapta, devin participanți și conducători a diverse emisiuni TV, scriu cărți, devin renumiți bloggeri și lideri de opinie. Se dorește ca noi să ne obișnuim cu ideea că aceasta este aceeași profesie ca oricare alta – poate chiar mai interesantă decît a un contabil sau inginer.

Pedofilia. Dacă romanul lui Vladimir Nabokov „Lolita”, care vorbește despre dragostea dintre un bărbat adult și o fetiță, iar filmul cu același nume la un moment dat a provocat un „scandal în familia nobilă”, acum spectatorul este presurat cu astfel de lucrări cu pachete. Acesta este și filmul american „Tăietorul de lemne”, care, cu mare empatie, arată chinurilea unui profesor drăguț pedofil, și „Lollipop”, unde victimă devine însuși un iubitor de fete, și multe alte filme. În cele mai multe dintre ele, se impune ideea că pedofilia este un sentiment natural și dacă acest lucru provoacă bucurie ambelor părți, atunci ce poate fi în neregulă cu asta?

Sadismul și violurile. Amintiți-vă, deseori filmele anilor 50 vorbeau despre violuri? Sau operele din secolele 19, 18? Poate, arta plastică?

Nimeni nu spune că ele nu aveau loc în viață, dar în literatură, pictură sau cinematografie – nu. Acum însă tema violurilor este abordată în filme, cărți, și nu doar ca crimă, dar și ca un Joc, o elogiere a frumuseții feminine, o manifestare a dragostei din partea bărbatului. Din engleză ne-a parvenit termenul „cultura violului”, adică cultura societății în care violul este o normă, deși pedepsită oficial prin lege.

Azi violența sexuală este activ romanțată în filme, cărți, muzică, cultura maselor în general. În operele despre vampiri, populare azi, adesea vedem scene în care monștrii își mușcă jertfa. Cel mai paradoxal este faptul, că de cele mai multe ori monstrul însuși este un personaj pozitiv, iar victimei sale în face plăcere violența.

Cea mai recentă descoperire la acest subiect a devenit celebra carte, după care și pelicula „50 nuanțe de gri”, foarte populară grație campaniei publicitare masive în mass-media. Subiectul povestește despre relațiile unei tinere cu un sadist. Din dragoste pentru bărbat, fata îi permite să-și bată joc de ea și înțelegecă asta îi face plăcere. În pofida numeroaselor proteste ale organizațiilor religioase și publice, în Rusia filmul a fost prezentat pe marile ecrane.

Canibalismul se află încă în primele stadii, înghesuindu-se în fereastra „radicalului” în Europa, însă vedem cum tema în cauză iese treptat din umbră.

La început, în anul 1981, Thomas Harris a scris un roman despre un intelectual – Dr. Lector. Un om cu o minte subtilă, iubitor al muzicii clasice, cunoscător al psihologiei, cu o soartă complicată… și un singur neajuns – consuma carne de om. O consuma la fel de inteligent, din carnea victimelor sale crea capodopere culinare și hrănea cu ele numeroșii săi prieteni și musafiri.

                        Cînd nu vor mai exista bărbați

Romanul a fost ecranizat, au urmat alte cărți, filme, spectacole. Dr. Hannibal Lector a devenit parte a culturii americane, cea mai cunoscută imagine a unui maniac. Imagine, în care erau prezente note pozitive. El nu consuma carnea prietenilor săi sau a oamenilor pe care îi stima, pe masa lui nimereau cei care trezeau, lui și spectatorilor, ostilitate evidentă. Anume de aceea Lector era un fel de Robin Hood, care omora și consuma potlogarii, ipocriții, perverșii.

Сu timpul, în cărți canibalului Hannibal i-a apărut o traumă din copilărie, precum și iubirea pentru Clarissa Sterling, o angajată FBI. În peliculele cinematografice Lector are un sfîrșit nu foarte trist, deși neplăcut: el este lipsit de un braț și respins de Clarissa. Însă în romanele originale el obține tot ce și-a dorit – bani, femeia și o viață fericită lipsită de griji. În ultimii ani, tema doctroului Lector a fost reluată. În a.2013 a apărut serialul ”Hannibal”, unul de succes, în care chipul lui Lector a fost puțin modificat. Printre victimele sale se nimeresc cei care pur și simplu s-au pomenit nu acolo și nu atunci. Noul Lector a devenit mai deștept, mai de succes ca predecesorul său, mai puternic ca dușmanii săi, și îl așteaptă nu pedeapsa binemeritată, cum ar fi fost în alte „opere învechite ”, dar un happy end fericit.

Din aceeași categorie face parte prezența zombie pe ecrane, deveniți mai nou personaje pozitive chiar și în desenele animate pentru copii, spre exemplu Monstrul High. Dacă anterior în subculturi zombie erau doar ținta în care trăgea eroul unui nou joc video, acum în multe orașe ale lumii au loc parade zombie. Ceea ce pentru cineva pare o distracție nevinovată, poartă un caracter global și este una dintre etapele de trecere a ferestrei Overton spre legalizarea canibalismului.

În Marea Britanie au fost deschise magazine care comercializează carne de om. Evident, nu veritabilă, dar foarte bine deghizată. În pofida revoltei sociale, magazinele continuă să lucreze.

Cultura maselor creează în mod regulat pretexte informaționale care popularizează indirect canibalismul ca normă. În iarna lui 1999 la Madrid un artist din Mexic a prezentat performanța ”Je Latina”, reflectată pe larg în mass-media. Esența acțiunii consta în consumarea unei figuri umane dezgolite, asemănătoare autorului, confecționată din jeleu. Figura se afla în sicriul din tortă cu cremă. „Artistul” dezgolit tăia personal bucăți și-și ospăta musafirii.

În 2011 în emisia directă a unui post TV, moderatorii au consumat cîte o bucățică din carnea lor. În februarie 2014, actorul care a interpretat rolul lui Cristian Gray în filmul „50 nuanțe de gri”, a consumat o bucățică din tortul care reproducea forma lui proprie.

Incestul. În țări dezvoltate ca Elveția, Belgia, Țările de Jos incestul nu mai este interzis prin lege. Același lucru se pregătește și pentru toți ceilalți, care doresc să facă parte din „societatea civilizată”.

Incestul este promovat în special în literatură și cinematografie. Spre exemplu, în serialul canadian „Borgia” o linie de subiect este consacrată dragostei dintre Lucreția și Cezar Borgia – frate și soră, personalități istorice reale, a căror viață privată încă pe timpul lor era înconjurată de numeroase zvonuri groaznice. Se spunea că Cezar viola prizonierele și seducea soții străine, iar Lucreția era în relații de dragoste cu tata și fratele său. Nu vom mai putea afla dacă așa a fost, însă autorii filmului, precum și autorii cărților despre viața Lucreției Borgia transformă zvonurile despre incestul din familia Borgia în istoria lui Romeo și Julieta. E de menționat, că filmările consacrate oamenilor celebri cu devieri sexuale formează deja un trend, care de facto este mecanismul de legalizare a fenomenelor similare în viața societății.

Una dintre cele mai cunoscute este seria de romane „Games of Thrones” ale lui George Martin, care au fost ecranizate și au un număr mare de admiratori. Din numărul mare al liniilor de subiect și de personaje, nu putem să nu-i evidențiem pe cei mai spectaculoși eroi – Cersei și Jamia Lannister. Doi gemeni – frate și soră – care au relații intime pe parcursul multor ani. Ei au numeroși copii sănătoși și frumoși (ceea ce poate fi luat drept o minciună conștientă a autorilor, căci de cele mai multe ori incestul duce la patologia urmașilor) și doar culoarea aurie a părului lor trădează păcatul părinților.

Astăzi tema incestului este prezentă și în literatura pentru copii și adolescenți. Lisa Jane Smith, care a scris saga ecranizată pentru copii „Cercul tainic” și „Agenda unui Vampir”, a introdus în ultima parte o pereche de gemeni, al căror comportament poate fi tratat univoc.

Ne putem aminti de cartea pentru copii „Spune, Scufiță Roșie” scrisă de Beata Teresa Hanika. Acolo se povestește deschis despre un bunel-pedofil, care o dorește pe propria nepoată. Cartea se poziționează ca lucrare care trebuie să inspire copii să spună adevărul, dacă în familie are loc ceva incorect. Dar de fapt istoria este arătată așa, de parcă eroinei principale pur și simplu nu-i place ceea ce are loc, și de aceea este o problemă. Lanțul logic este simplu – dacă i-ar fi plăcut, nu e nimic rău în asta.

Iată cum, prin mass-media și opinia publică, ni se impun ideile străine ale unei noi viziuni anti-umane asupra lumii.

                          „Nu avem nimic de ascuns!”

Iată și un trend foarte proaspăt, din anul curent. Mulți experți și cetățeni neindiferenți vorbesc despre pericolul unei posibile cipizări și a controlului electronic total asupra fiecăruia dintre noi, ceea ce va nimici toate drepturile și libertățile omului.

Dar iată că deja răsună întrebări, timide deocamdată, de genul: dar ce ai de ascuns, dacă ești un om onest? De ce te temi? Și ce dacă cineva străin va afla ce servești la micul dejun și care este rasa pisicii tale? Că doar tot una plasezi aceste informații în internet! Iar dacă ești împotriva urmăririi totale, înseamnă că ai ce ascunde, deci – ai intenții proaste.

Iată în ce direcție se va deschide următoarea fereastră a lui Overton. Cetățenii onești, care respectă legea, vor fi nevoiți să-și confirme loialitatea, oferind toate datele personale, fără a ține cont de noțiunea spațiu personal sau chiar intim. Iar cei care se vor împotrivi ochiului atotputernic al ”fratelui mai mare”, vor fi declarați criminali potențiali.

                    „Omul este lat, eu l-aș îngusta”

Așadar, valorile pe care noi le consideram neîndoielnice, de fapt nu-s imperative, iar problemele de moralitate necesită numeroase discuții. Noile valori occidentale nasc o nouă moralitate. Dar dacă morala creștină presupune jertfire de sine, apoi noua morală occidentală – jertfirea altora. Agresiv și dur. Chiar și standardele de frumusețe au fost revăzute și înlocuite cu inesteticul deliberat. Acum niște ani, în Marea Britanie s-a iscat un scandal – unei cunoscute agenții de publicitate i-au fost înaintate pretenții de ce folosește doar imaginile unor fete frumoase și suple. Asta înseamnă sexism, dar și discriminarea celor corpolente și urîte, ceea ce trezește unora dintre ele complexul inferiorității.

Adică, nu trebuie să te îngrijești și să devii mai bună, mai suplă, mai frumoasă. Iubește-te așa cum ești. Nu tinde spre altceva. E suficient faptul că exiști. Bucură-te de ceea ce ești – și de virtuți, și de vicii.

Liberalismul radical devine tot mai agresiv și acest lucru provoacă împotrivire. Are loc un adevărat război al valorilor.

Politologul rus Serghei Miheev crede că rădăcina acestor probleme este în renunțarea la Dumnezeu: „Dacă renunțați la Dumnezeu, în locul lui vine un fals. Există lucruri care se aseamănă între ele, dar cu Dumnezeu ele-s reale, fără Dumnezeu – falsuri și parodii. Cum numai occidentul a renunțat la bazele religioase și a început să le distrugă în numele unor noi valori, imediat tot ce era bun a început să se transforme într-o parodie proprie. Respectul față de om a început să se transforme în contrariul său, într-o batjocură a bunului simț.

Renunțarea la valorile veritabile, pe care ei o justifică prin progres, se soldează cu aceea, că nu vom avea valori deloc. Dacă Dumnezeu nu există, omul ajunge la ideea că pe locul lui Dumnezeu este el însuși! Și dacă el este dumnezeu, orice dorință a lui este lege și ideal. Și asta duce la negarea nu numai a răului, dar și a binelui. Nu există morală. În realitate, aceasta duce în mod paradoxal la negarea propriei persoane”.

Și reiese, că legile morale și idealurile precedente nu au fost niște piedici care nu-i permiteau omului să se dezvolte, din contra – ele țineau omul și contribuiau la dezvoltarea culturii și civilizației. Aceste idealuri și adevăruri  au fost scrise cu sînge, obținute prin suferință, ele acumulează colosala experiență a omenirii.

Prin fraza „Omul e lat, eu l-aș îngusta”, Dostoevski avea în vedere dorințele exorbitante ale omului. Și spusele lui precum că este nevoie de automodelare, autoeducare și autolimitare nu-s un fleac. Pentru că permisivitatea duce nu la dezvoltare, ci la autodistrugere. Nu degeaba popoarele lumii întregi, în toate secolele, impuneau cel mai strict tabu pe aceste lucruri.

Paradoxal: cel care are un comportament strict față de propria persoană, cel care se autolimitează, obține rezultate mai bune. Și dimpotrivă – cel care își permite multe, se rostogolește tot mai jos. La fel cum structura dură și severă a substanței o transformă în diamant, structurarea dură a caracterului face personalitatea trainică și scumpă ca un diamant. Iar permisivitatea o transformă într-un lichid fără formă.

Dacă sumăm toate tipurile de „libertăți progresiste” – homosexualitatea, incestul, pedofilia, canibalismul – obținem următoarele: cel mai progresist și liber va fi cineva, care și-a violat micul fiu, apoi l-a ucis și la devorat. Iată gradul extrem de auto-exprimare și libertate, chintesența lor, ca să zicem așa.

Boris Iachimenco, director adjunct al Centrului de expertiză istorică de la URPP crede că aceste procese nu au început azi. „Ele au început odată cu dezvoltarea internetului, pentru că internetul presupune că nu există o opinie mai corectă și mai importantă ca alta. Nu există adevăr – există diferența de opinii. Astfel un profesor a fost egalat cu un bloggher. Și orice restanțier din clasa a șaptea îi poate spune unui academician – nu-s de acord, tu ești un retrograd, eu am altă părere . Și părerile lor par a fi egale. Aceasta este prima problemă.

A doua: noi credem că ei au propriul sistem de valori, noi îl avem pe al nostru. Și astfel noi ne auto-liniștim că noi ne-am putea înțelege cu ei, deoarece avem coordonate comune. Însă problema constă în faptul, că noi avem sistemul nostru de valori, iar ei nu îl au! Nu există limba în care noi am putea comunica cu ei. Limba culturii postmoderniste, pe care se ține totul la ei, este limba în care nimic nu poate fi exprimat. În limba Renașterii – se poate, în limba culturii clasice – se poate, dar în aceasta – nu se poate face nimic. Cultura umanistă nu se poate înțelege cu acest gol nou. Și în timp ce noi vom cugeta asupra faptului în ce categorii ne-am putea înțelege cu ei, ei ne vor nimici.”

Ce-i de făcut? Ce putem face pentru a opri circulația temelor interzise prin Ferestrele Overton?

Să înțelegem și să analizăm conștient ideile și obiectivele pe care ni le servește mass-media, cărțile, cinematografia. Să dezvoltăm în noi, în prietenii, rudele, copiii noștri aptitudinile unei analize adecvate. Să difuzăm maxim viziunea adecvată asupra fenomenelor de acest fel și să luptăm activ pentru moralitate.

Să efectuăm propriile investigații, să publicăm rezultatele lor, să ne adresăm în instanță ori la procuratură. Este declarat un război împotriva moralității, familiei tradiționale și normelor sociale. Numai opoziția activă a fiecăruia dintre noi poate opri și inversa acest proces.

                                                                                                         Cristina AGATU

Sursa: https://noi.md/md/analitica/pedofilie-incest-canibalism-ce-va-mai-intra-prin-ferestrele-deschise-ale-lui-overton

5 Comments

  1. unLegionar

    F. Bun articolul, felicitări! apropo Este un răspuns și pt aberațiile “marelui” psiholog celebru” ovreiaș zis “fondator” Sigmund Freud cu nebuniile lui ridicate în slăvi zeci de ani după de psihologi exact cum e și cu marele excroc dovedit AlbertEinstein-evreul ashkenaz, se numește psihoanaliza lui G.Jüng (germano-elvețian, care după “prietenia” de început cu khazarul Freud, mai târziu s-a descotorosit nu s-au mai întâlnit având idei diferite și-au despărțit drumurile, percepțile fiind altele…)
    În fine… pedofilii sunt brute diabolice la care trebuie răspuns cu măsuri/legi aspre cum se făcea mai demult… Nu putem tolera deloc/accepta continuu asemenea abominații diavolești! Doamne ajută.

  2. IQ100

    bun articolul, mersi, in sfarsit apar si date publice despre canttatea de otrava din productia cinematografica!!
    ‘Game of Thrones”: merita un articol separat; este o colectiede magie neagra , mai mult decat am putut afla direct de oriunde;
    acolo e plin de simboluri iluminati..: incest multiplu combinat cu poligamia ( in prima serie un “tata” concepe fiice cu propriile fiice cucare va concepe in continuare CHINATOWN.2 , iar baietii ii dadea spre ‘zombificare” cr eaturilor “white walkers”) MKultra, personalitati multiple, jupuiri de vii, sacrificari de copii/copile/ fecioare, pedofilie, sadism, sex deviant [email protected], tortura , ucidere ritualica masonica (smulgerea limbii odata cu laringele si traheea), turnat de aur topit in cap (precum Pumbul Inchizitiei pt “purificarea sufletului” sau martirizarea calugarilor ortodocsi de catre tatari in filmul ‘Andrei Rubliov”, Tarkovski), spargere de cranii, invieri din morti, acuplare cu ‘entitati” si nastere de “creaturi” diabolice hibride, canibalism constientizat post-factum (un tata este “pacalit” sa manance supa din proprii fii, ca pedeapsa pt injunghirea adversarilor, inclusiv a unei femei gravide; toate aratate filmografic suficient de CLAR ,: zgometede teste sfaramate, saude intestine varsate pe jos; in plus in limbaj se vorbeste si de bestialitatae ” pe cutare femeie o vom da cailor nostri” ;
    era sa uit REPTILIANISMUL: dragonii sunt personaje [principale; la un moment dat avem si un dragon zombie!!
    si toata lumea zice vaaai ce serial grozav!
    nec plus ultra , logo-ul casei de productie, ce apare pe generic ultimul, la finalul fiecarui episod, este format din 2 cranii si o lumanare aprinsa, toate alb negru rosu si parca parce senumea ‘Big Head, Small head” , alt ‘Skull and Bones sau simbol iluminat , satanist
    …..
    2”Și ce dacă cineva străin va afla ce servești la micul dejun și care este rasa pisicii tale? Că doar tot una plasezi aceste informații în internet! Iar dacă ești împotriva urmăririi totale, înseamnă că ai ce ascunde, deci – ai intenții proaste.’
    Vezi filmul , de mult mai mic impact ‘Cercul”, cu Tom hanks si fatuca din harry Potter, unde e rau ca baietii rai te supravegheaza cu drone, dar e ok daca asta o fac fetele bune

    • IQ100

      sorry greseli de tastare necorectate!

      • ioanca

        #IQ100…mai taie şi tu puţin din iq-ul ăla…

  3. satan existã

    Există o profeție a unui sfânt legate de vremurile acestea
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/profetia-sfantului-antonie-cel-mare-va-veni-vremea-ca-oamenii-sa-innebuneasca/
    Îi înțeleg pe cei ce promovează aceste deviații ca fiind ceva normal fiindcă ei sunt vânduți 😈,au încheiat pact cu satan și fac voia lui;nu îi înțeleg pe cei ce le acceptă ca fiind normale.
    În ceea ce privește cipuirea oamenilor, într-adevăr a început și pe la noi promovarea acesteia de cãtre persoane publice,influenceri cum se numesc ei mai nou;de aici rezultă că suntem mai aproape ca oricånd de încătușarea lui satan și ale servitorilor lui;totodată și a celor ce vor accepta cipuirea;ceea ce au fost profețite cu siguranță se vor întâmpla;este posibil că până n anul 2030 pământul să numai fie așa cum îl vedem acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *