Puncte de vedere

Perfidia propagandei holocaustice

                  Perfidia propagandei holocaustice                 […]

                  Perfidia propagandei holocaustice

                                               De colonel (rtg.) Vasile I. ZĂRNESCU

Propaganda jidănească are deosebit de multe forme perfide de manifestare, mai ales în ceea ce privește intoxicarea opiniei publice internaționale cu teoria pretinsului holocaust suferit de jidani îndeosebi în Al Doilea Război Mondial. În acest scop Cahalul recurge la un complex de modalități de difuzare a născocirilor, folosind toate nivelele de creare a respectivelor fabulații prin angajarea confecționerilor de maculatură holocaustică drapată în toate genurile de texte scornite, plecând de la cei mai modești grafomani până la „lucrări de referință“ ale  unor „condeie consacrate“ – consacrate, evident, de propaganda jidănească.

Iată un citat dintr-o carte a lui Antony Beevor,tipărită în 2012, despre care se vorbeşte în termeni ditirambici: «Germans preferred not to dwell on their fate. This, they later persuaded themselves,was due to ignorance when it was in truth much closer to denial. As Ian Kershaw wrote: „the road to Auschwitz was built by hatred, but paved with indifference“.

German civilians, on the other hand, had little idea of the infamous medical experiments at Auschwitz carried out by Dr Josef Mengele and his colleagues. Even today, those carried out on Russian, Polish, Roma, Czech, Yugoslav, Dutch and German political prisoners at Dachau by SS doctors are comparatively unknown. More than 12.000died, usually in agony, as a result of tests and practice operations and amputations. The victims included those injected with diseases, but also at the request of the Luftwaffe, those subjected to extremes of high and low pressure, immersed in freezing water as research for aircrew shot down over the sea, force-fed alt water and subjected to liver-puncture experiments. In addition, prisoners in the autopsy room were forced by SS personnel to remove and neat the good-quality skin of corpses (but not those of Germans) ‘for use as saddles, riding breeches, gloves, house slippers and ladies handbags’» [1].

Să traducem: «Germanii preferau să nu se gândească la soarta lor. Asta, ulterioreis-au convins pe ei înşişi, a fost din cauza ignoranței, când, de fapt, era mai mult din cauza negării [realității – n.n., V.I.Z.].După cum a spus Ian Kershaw, „…drumul spre Auschwitz a fost construit cu ură, dar pavat cu indiferență“.

Civilii germani, pe de altă parte, nu au ştiut mare lucru despre infamele experimente medicale de la Auschwitz, efectuate de dr. Josef Mengele și de colegii săi. Chiar și astăzi, cele efectuate pe ruși, polonezi, roma [citește: „țigani“ – n.n., V.I.Z.], cehi, iugoslavi, olandezi și pe deținuții politici germani de la Dachau de către medicii S.S. sunt relativ necunoscute. Mai mult de 12.000 au murit, de obicei, în chinuri, ca urmare a testelor, operațiunilor de practică și amputărilor. Printre victime se numără și cele injectate cu boli, dar, de asemenea, la cererea Luftwaffe, și cele supuse la experimentede presiune extrem de înaltă și joasă, cufundate în apă aproape de îngheț ca cercetare pentru echipajele aeriene doborâtedeasupra mării. Li s-a dat forțat să bea apă sărată și au fost împunși în ficat. În plus, unii prizonieri din camera de autopsie au fost forțați de către personalul S.S.să jupoaie și să curețe pielea de bună calitate de pe cadavre (dar nu de pe cele germane) „pentru a fi utilizată ca șei, pantalonide echitație, mănuși, papuci de casă și poşte de damă“».

După cum vedeți, Antony Beevor a cules, în anul de grație 2012, din literatura pornografică holocaustică diverse destinații pentru utilizarea pielii umane jupuite de pe cadavrele jidanilor, dar a omis să le enumere pe cele citate mai des: confecționarea de abajururi pentru veioze și coperte de cărți! A uitat să mai menționeze și fabricarea de săpun din grăsime de jidan. Este evident că, între timp, nu a citit dezmințirea dată de către Shamuel Krakoski, directorul arhivei de la Muzeul Holocaustului din Yad Vashem, Ierusalim, în articolul „Human fat wasn’t used by Nazis“, publicat în THE GLOBE AND MAIL, din 25 aprilie 1990, sau de către Bill Hutman, care, în articolul „Nazis never made human-fat soap“, din THE IERUSALEM POST, International edition, din 5 mai 1990, îl citează pe profesorul Yehuda Bauer; acesta, din postura sa de „eminent istoric al Holocaustului“, susține: „…thattheNazisnever made soapfromhumanfat“: „că naziştii nu au făcut niciodată săpun din grăsime umană“[2].

05.05.1990 – The Ierusalem Post Jew-soap-hoax

Dar, în mod cert, Antony Beevor a citit articolul cu acest titlu emoționant: „Cutremurător: Evreii prefăcuţi în săpun la Auschwitz, abandonaţi între buruieni“, al unei idioate de la ziarul jidănesc adevărul, din 1 iulie 2011, în care, printre alte clişee utilizate în maculatura holocaustică, scrie, profund marcată de realitatea mascată de samavolnicele și antisemitele buruieni din România: «Nici măcar locul unde a fost îngropată o bucată de săpun fabricată din trupurile evreilor omorâţi în lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz şi Dachau nu este îngrijit. Pe placa monumentului, din cauza ierburilor, cu greu se citeşte cutremurătorul mesaj: „Aici sunt îngropate victimile barbariei naziste, omorâte şi prefăcute în săpun. Rugaţi-vă pentru dânşii!“» [3].Dincolo faptul că jidanii au scris, chiar aşa, greşit, „victimile“ – explicabil, fiindcă ei vorbeau idiş între ei şi doar de nevoie vorbeau și româneşte –, greşeala majoră este că au ridicat acest monument pentru o născocire perfidă. Dar este bine că jidanii de la noi se preocupă de perpetuarea acestei fantasmagorii, precum face jidanul mincinos ca toți jidanii, altfel, după nume, „român get-beget“ –… Mihai Paraschivescu: «Mihai Paraschivescu, unul din cei opt evrei care mai trăiesc în Târgovişte, ne-a spus că doar în câteva cimitire din ţară există un asemenea mormânt, care aminteşte de Holocaust. „Se lucrează la un proiect privind atragerea de fonduri europene pentru repararea şi renovarea sinagogilor şi a cimitirelor evreieşti din România. Vrem să le includem în circuitul turistic european. Avem alături de noi o firmă din Italia, specializată pe aşa ceva“, precizează Paraschivescu», scrie mincinoasa autoare-fără-nume. Este bine, ziceam, deoarece, prin menținerea mormintelor „unde este îngropat săpunul din grăsime de jidan“ și etalarea lor turistică, se menține și dovada materială a dublei lor perfidii: aceea privind așa-zisul holocaust și, totodată, a propagandei holocaustice insidioase și permanente, așa cum se procedează și în filme. După ce vor reamenaja și vor pune „în circuitul turistic european“ asemenea morminte-făcături, va trebui să dezgropăm, de față cu toată presa, „calupurile de săpun din jidani“ pentru a-i dovedi de escroci!

Fig. 57. Monumentul sapunului din grasime de jidan

Adevărul este că nu „doar în câteva cimitire din ţară există un asemenea mormânt“, ci sunt multe cimitire jidăneşti care au morminte cu monumente despre „calupuri de săpun din grăsime de jidan“:

«Ca și în restul țărilor beligerante, și în România au circulat zvonuri privind presupusa proveniență a săpunului R.I.F. Prima referire scrisă cu privire la fabricarea săpunului din cadavre de evrei apare în cartea jurnalistului evreu Marius Mircu, “Pogromurile din Basarabia” din 1947[41]. Una din anexele lucrării este intitulată: XIV. R.J.F. (Reine Jüdisches Fett, p.68), material apărut anterior în ziarul Unirea, an I, nr.4, din 23 noiembrie 1945. Autorul precizează, în afară de amănuntele binecunoscute:S’au găsit și la noi în țară câteva bestii care să se gândească să fabrice săpun din grăsimea evreilor asasinați. În trenul celebru, care a transportat o parte din victimele măcelului dela Iași, din cauza căldurii extrem de mari, sângele și grăsimea morților schingiuiți acopereau podeaua unora din vagoane, în straturi apreciabile. Cei vii se bălăceau în sângele și grăsimea celor morți. În unele vagoane, stratul de grăsime trecea de genunchii celor în picioare. La Roman, unde vagoanele au fost curățate, s’au găsit doi locuitori care au sustras câteva căldări cu grăsime amestecată cu sânge. Prinși de o santinelă, au declarat că vor să facă săpun.

De asemenea, face și câteva precizări privind „procesul tehnologic“ de fabricație:Tehnicienii germani au făcut cercetări și calcule migăloase ca nimic să nu se piardă din victimele lor, totul să fie utilizat. S’au găsit note și socoteli stabilind valoarea în monetă germană a fiecărui cadavru. Cadavru, adică materialele diferite cuprinse într’un corp, din care savanții germani scoteau: 900 de creioane, 2000 de chibrituri, un cui de fier, var pentru spoit un coteț, etc. etc.

Marius Mircu povestește cum evreii au colectat toate bucățile de săpun R.I.F., care puse într-o cutie, cca. 1500 buc., au fost înmormântate în 15 noiembrie (1945, probabil, autorul vorbește de vineri, a zecea zi a lunii Kislev, anul 5706), în Cimitirul din Șoseaua Giurgiului, cu car mortuar și slujbă religioasă, în prezența mai multor rabini și oficialități ale comunității evreiești. Astfel de acțiuni au fost organizate peste tot în țară, acolo unde existau mari comunități evreiești, în Fălticeni, Galați, Brăila, Târgoviște etc…, ulterior fiind ridicate monumente în memoria presupuselor victime transformate în săpun. Nu este un fenomen specific României, astfel de monumente ridicate în memoria evreilor transformați în săpun există peste tot în Europa, în cimitirele evreiești.Deși s-a dovedit în mod științific că săpunul R.I.F. nu conține nici un fel de grăsime, această istorie este reluată periodic[42][43]»[4].

Acest Marius Mircu, fabulatorul nemernic din 1945-1947, este acelaşi „scriitor sincer“ Marius Mircu din 2001, lăudat de profesorul Ion Rotaru pentru sinceritatea sa. În mod evident, venerabilul Ion Rotaru nu cunoştea elucubraţiile cvasi-patologice debitate de jidanul „onest“ Marius Mircu, fostul jidan denigrator Israel Marcus devenit ziaristul „român“ Marius Mircu, altfel fratele mai mare al matematicianului Solomon Marcus, membru al Academiei Române!

Iată un alt fragment dintr-o altă carte mult lăudată a aceluiași escroc „științific“Paul Johnson:

«Soluţia finală a început să fie pusă în practică din primăvara lui 1942. Primele gazări în masă au început la Belzec, la 17 martie 1942. Acest lagăr avea capacitatea de a omorî 15.000 de oameni pe zi. În luna următoare a fost rîndul Sobiborului (20.000 pe zi), Treblinkăi şi Maidanekului (25.000) şi al Auschwitzului, pe care Höss îl numea „cea mai mare instituţie de anihilare umană din toate timpurile“. Documentaţia privitoare la genocid este uriaşă. Cifrele sunt aproape incredibile. În decembrie 1941 Hitler avea aproximativ 8.700.000 de evrei sub conducerea lui. Dintre aceştia, pînă la începutul lui 1945 omorîse cel puţin 5.800.000: 2.600.000 din Polonia, 750.000 din Rusia, 750.000 din România, 402.000 din Ungaria, 277.000 din Cehoslovacia, 180.000 din Germania, 104.000 din Lituania, 106.000 din Olanda, 83.000 din Franţa, 70.000 din Bulgaria, 28.000 din Belgia, şi 9.000 din Italia. La Auschwitz, unde au fost asasinaţi 2 milioane de oameni, procesul a fost condus ca o operaţiune industrială de mare amploare. Firme germane au prezentat oferte competitive pentru „unitatea de procesare“, care trebuia să aibă „capacitatea de a scăpa de 2.000 de cadavre la fiecare douăsprezece ore“. Cele cinci cuptoare erau furnizate de firma germană Topt&Co din Erfurt. Camerele de gazare, descrise drept „pivnițele cu cadavre“, au fost proiectate de German Armaments Incorporated, cu o specificație care cerea „uși etanșe cu garnitură de cauciuc și un post de observare din sticlă dublă de 8 milimetri, tip 100/192“. (…) Victimele intrau în pivnițe, despre care li se spunea că sunt băi, și la început nu observau gazul care venea prin niște perforații în coloanele de metal: Apoi simțeau gazul și se înghesuiau cît mai departe de coloanele amenințătoare iar în cele din urmă năvăleau spre uşa uriaşă de metal cu ferestruică, unde se îngrămădeau unii peste alţii într-o singură piramidă moale, împroşcată cu sînge, agăţîndu-se unul de altul şi sfîşiindu-se chiar şi în spasmele morţii (…)» [5]. Și continuă descrierea macabră, copiată de la un alt confecţioner de baliverne halucinante: GeraldReitlinger, în The Final Solution, Londra, 1953.

Referitor la descrierea lui Johnson cu „pivniţa“, Arthur R. Butz face o analiză minuţioasă, semantică și tehnică, în capitolul „Supplement 5: Vergasungskeller“, prin care demonstrează absurditatea şi ridicolul afirmaţiilor de acest tip, care abundă, de exemplu, în cartea lui Jean-Claude Pressac, Auschwitz: TechniqueandOperation of theChambers, publicată în 1989 și care a fost desființată de critica făcută, în principal, de Robert Faurisson[6], apoi de A. R. Butz însuşi.

Scena cu „intrarea în pivnițe“ a fost folosită în filmul HAVEN,difuzat în noaptea de 20-21 martie 2015, pe canalul TV Cinemax, sub titlul „La adăpost“, film eminamente fals, confecționat prin aglutinarea diverselor descrieri de genul acesteia cu „pivnița“. Iată un fragment din publicitatea făcută pe ultima copertă a cărții lui Johnson, din ediția a doua, din 2005: „Rareori se întâmplă ca o carte de istorie, și încă una de istorie contemporană, să cunoască succesul pe care l-a avut masivul volum al lui Paul Johnson imediat după apariția sa, în 1983. Și totuși succesul Istoriei lumii moderne nu are nimic surprinzător, căci autorul – renumit publicist și scriitor britanic – știe să alieze ca puțini alții detaliul analitic cu ampla viziune sintetică, scrupulele omului de știință cu accesibilitatea stilului“. Nimic mai fals: în mod evident, scrupule nu are şi nu este istoric, căci – în baza panseului „Cărțile din cărți se fac!“ – face o compilație foarte laborioasă („detaliul analitic cu ampla viziune sintetică“, zice, cu preţiozitate, redactorul cărţii ca să-i „umfle“ prestigiul științific) pentru a fi cât mai convingătoare din diverse cărți de propagandă holocaustică, despre multe dintre acestea Arthur Robert Butz demonstrând că sunt falsuri autentice, cum sunt cărțile unor Raul Hilberg, Lucy Dawidowicz,MiklosNyiszli (cartea acestui mare fabulator, Auschwitz: A Doctor’sEyewitnessAccount, a fost tradusă în româneşte sub titlul Am fost medic la Auschwitz) și ale altora asemenea lor, sau precum este declarația colonelului Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz, între 1940-1943, dată în închisoare sub presiunea speranței cultivate diabolic de către temnicerii săi că, dacă va da o declarație așa cum le convine, atunci ar scăpa cu viață: a scris cum au vrut jidanii care manevrau Procesul de la Nürnberg, dar tot a fost spânzurat; această declaraţie a fost analizată amănunţit şi demonstrată ca fiind insutenabilă, eminamente falsă, de către Arthur R. Butz[7].

Totuşi, în ciuda nenumăratelor note bibliografice date, Johnson a evitat să indice de unde a luat el informația că Hitler „omorâse 750.000 de jidani din România“! În urmă cu circa un deceniu circula în țara noastră temerea că jidanii vor dubla pretenția expusă la Templul Coral și nu vor solicita daune de holocaust doar pentru cei 400.000 de jidani etalați la baza menorei ridicate lângă gard (câte 50.000 de euroi pentru fiecare jidan holocaustat), ci pentru 800.000 de jidani; probabil că panica se stârnise din cauza apariției primei ediții a cărțiiO istorie a lumii moderne a mercenarului Paul Johnson!

În literatura jidănească interbelică se susținea că numărul jidanilor din țara noastră ar fi fost de circa 750.000 de persoane. La 1910, Nicolae Iorga semnala căjidanii ajunseseră la peste 500.000 de indivizi, iar numărul lor creștea vertiginos prin infiltrare ilegală; unele statistici românești oficiale avansau cifra de un milion, iar „dacă ne orientăm după cifrele avansate în anul 1937 de Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, adică un număr de 1.986.000 de evrei, proporţia este de-a dreptul catastrofală: un evreu la 7 români!“ [8].„Studiile statistice privitoare la numărul evreilor din România, după pierderea Basarabiei, Bucovinei, Ţinutului Herţei, Nordului Ardealului şi Cadrilaterului, avansează cifra de 312.972 de evrei. Această cifră este confirmată de studiul statistic intitulat Regional development of the Jewish population in Romania, apărut în anul 1957 sub semnătura dr. Sabin Manuilă (fostul Director General al Institutului Central de Statistică din România) şi dr. W. Filderman (fostul Preşedinte al Comunităţii Evreieşti din România). În raport cu această cifră, propaganda evreiască pretinde că dictatura se face vinovată de 400.000 de evrei masacraţi în România! Inadvertenţa este flagrantă, încât orice comentariu este de prisos. Din păcate, nici în trecut şi nici astăzi, nu s-a întreprins nimic pentru a se înfiera aşa cum se cuvine această calomnie la adresa poporului român. La inaugurarea Memorialului Holocaustului de la Washington, Ion Iliescu nu a schiţat nici un gest de protest faţă de grava acuzaţie ce se aduce poporului al cărui preşedinte era. O atitudine care nu-i face cinste şi care-l descalifică moral, dovedind încă o dată că România de azi nu se deosebeşte cu nimic de România comunistă de ieri“ [9].

Vasile-I.-Zărnescu-HOLOCAUSTUL-Gogorita-diabolica

Guvernul Goga denunța numărul de un milion de jidani înregistraţi cu acte, și încă un milion intrați ilegal, iar pe aceştia ultimii voia să-i expulzeze! Dar să rămânem la cifra de 750.000, agreată de jidani. Acest număr este invocat și de o carte de popularizare, InsightGuides ROMANIA, editată de DISCOVERY CHANNEL: „At Romania’s 2002 census, just 5.780 people declared themselves ethnically Jewish: a further 1.200 attested to being members of the Jewish faith. At the outbreak of World War II there were as many as 750.000 Jews in Romania, representing nearly 6 percent of the population“ (op. cit., pag. 54): „La recensământul din 2002 al României, doar 5.780 de persoane s-au declarat ca fiind de etnie jidani. Alte 1.200 s-au declarat de religie iudaică. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial erau cel mult 750.000 de jidani în România, reprezentând 6 la sută din populație“.Un site jidănesc actual consemnează că, în 1924, în România existau 796 056 de jidani [10].GhidulInsightGuides ROMANIAa fost editat în 2008! Oricum am lua-o, numărul jidanilor din etapa interbelică, de 796.056 indivizi, era agreat şi de oficialii jidanilor de atunci şi acceptat, prin rotunjire la 750.000, inclusiv de redactorii de acum ai ghidului turistic englezesccare se referă la acea etapă.Deci, dacă ne luăm după balivernele lui Paul Johnson, pe care le preia pe nemestecate de la alţii, putem conchide că „Hitler omorâse toţi jidanii din România Mare“, micşorată de Aliaţi, în mod nevolnic, la actuala Românie. Bine ar fi fost ca afirmația falsă a lui Johnson să fi fost adevărată: Hitler să fi ucis, într-adevăr, 750.000 de jidani din România, căci am fi scăpat de mulți dintre ei!

Azi, după opinia competentă a memorialistului Voicu Tudor, ar exista în România peste două milioane de jidani, ca şi în 1937 [11]. Cum au apărut aceştia?! Prin generaţie spontanee?! Exclus. Fiindcă, evident, numărul avansat de Aurel Vainer, preşedintele F.A.C.E.R., şi acreditat – pe baza recensământului din 2002 – de ghidul turistic al Perfidului Albion, de 5.780, este o glumă jidănească; de peste șase decenii, jidanii, prin Moses Rosen, Nicolae Cajal, Aurel Vainer și alți lideri ai lorraportaseră acelaşi număr: circa 7-8.000 de indivizi. Jidanii nu mor, nu se înmulţesc, nu emigrează, nu imigrează, nu vin ca afacerişti și rămân aici pentru că le place – ca ex-ambasadoriijidani Sandu Mazor(al Israelului) și Mark Gitenstein(al S.U.A.) –, nu vin ca turişti şi uită să mai plece, nu fug din ţară să se pună la adăpost în Israel, ca escrocul Sorin Beraru când gaboriiau vrut să-l bage la gherlă pentru grave escrocherii, nu, nimic din toate acestea – exact ca într-un articol anonim din 1869, dintr-un ziar american, care afirma, senin, că, de la Solomon încoace, jidanii se menţinuseră, timp de multe milenii, la exact 6 (șase) milioane de persoane! Adică exact ca în filmele cu proşti. Dar, dacă înainte de Al Doilea Război Mondial România Mare avusese 750.000 de jidani – cum scrie InsightGuides ROMANIA –, iar „Hitler omorâse 750.000 de jidani din România“ – deci exterminase toţi jidanii din ţară, cum de nu fuseseră, totuși, exterminați toți jidanii din România, cum de nu dispăruseră în neant, cum de mai rămăseseră 8.000 de jidani în România, după ce, între 1945-1989, emigraseră din România alți500.000 de jidani în Capitalism, fiindcă se săturaseră de Socialism? Până în 1989, circula o anecdotă: „În România există 8.000 de evrei, plus cei o mie de jidani din Comitetul Central al P.C.R.!“

La fel de falsă este afirmația lui Paul Johnson, „La Auschwitz, unde au fost asasinaţi 2 milioane de oameni, procesul a fost condus ca o operaţiune industrială de mare amploare“, născocire scrisă în ediția din 2005 și, probabil, menținută și în cea de anul trecut, 2014. Dar iată ce spunea, cu 15 ani mai înainte, David Irving, în octombrie 1990, despre plăcile memoriale pe care fusese înscris numărul morţilor de la Auschwitz; iniţial, din cauza lichelismului conducătorilor poloni ai lagărului de la Auschwitz, fusese trecut numărul şase milioane (ca să respecte numărul magic de șase milioane, declamat incontinent de jidani!), apoi fusese modificat succesiv:«Au redus numărul la patru milioane de victime, după care au înlocuit din nou placa memorială cu una având un conținut și mai mic, ajungând la un milion de victime.Evident că acesta nu este finalul poveştii. Sunt convins că e doar un „memorial intermediar“. Cred că acum placa e de carton, deoarece nu are sens să iroseşti bani pe una de marmură când ştii că peste câteva luni iarăşi trebuie schimbată. Va trebui să-l schimbe, evident. Nu voi afirma că numai un milion, nu voi spune nici un fel de estimare numerică a morţilor la Auschwitz. Nu ştim numărul de morţi exact.

Ruşii ne-au ajutat. Ei au publicat în septembrie anul trecut [în 21 septembrie 1989 – n.n., V.I.Z.] registrele mortuare de la lagăr. Aceasta a fost o lovitură fatală pentru „cuirasatul Auschwitz“, pentru echipajul său, deoarece ruşii, prin publicarea celor 46 de registre mortuare ale lagărului Auschwitz – care acoperă anul 1942 complet; anul 1943 aproape complet și anul 1944 incomplet – au arătat, prin aceste 46 de registre, că la Auschwitz au fost cu totul 74.000 de morţi. 74.000 de morţi din felurite cauze!

Acum profesorul jidan Arno Mayer, pe care îl respect, este unul dintre cei care au reuşit să participe la programul de televiziune SenderFreies Berlin – el nu a fost dez-invitat ca mine, deci probabil că este un tip în regulă –, așadar Arno Mayer de la Universitatea Princeton ne spune în cartea sa „De ce nu s-au întunecat cerurile?“ că, dintre cei care au murit la Auschwitz și în alte lagăre de concentrare, probabil că mult mai mult de jumătate dintre morți au survenit din cauze naturale – oricum ar fi acelea ținând cont că au avut loc pe timp de război. Desigur, însăși fraza este suspectă. Dar aceasta demonstrează – indiferent de ce vrea să demonstreze – că mai puțin de jumătate au fost uciși. Ceea ce înseamnă că mai puțin de 74.000 de oameni au fost omorâți la Auschwitz. Haideți să fim generoși și să considerăm că 40.000 ar fi putut fi omorâți la Auschwitz pe parcursul celor trei ani – ceea ce reprezintă o cifră teribilă! Este o crimă gravă. Este aproape la fel de mult cât am omorât noi, britanicii, într-o singură noapte la Hamburg.

Asta înseamnă să reduci lucrurile la dimensiunea lor reală!“ [12].

Această conferință a lui David Irving a fost publicată în Anglia și a produs multă iritare printre jidani și jidăniți. Deci este imposibil ca Johnson să nu o cunoască! Dar a preferat să o ignore și să debiteze inepții cu aer doct, pentru a-și putea umfla mangoții de holocash. Dar marele ziarist fără scrupule și-a ignorat propriile sale scrieri, mizând pe faptul că nu toți cititorii îi citesc toate operele, în același timp, ca să-i observe făcăturile. Astfel, în cartea A HISTORY OF THE JEWS /O ISTORIE A EVREILOR, el scrie sigur pe condeiul său înțepător, cu care-și răspândeșteinsanităţile şi falsurile: „În România antebelică trăiau 757.000 evrei.Guvernul român l-a urmat pe Hitler, numai pînă în 1942, pas cu pas în politica sa anti-evreiască, cu mult mai puțin eficientă dar mult mai îndîrjit. Începînd din august 1940, legile i-au deposedat pe evrei de toate posesiunile lor și i-au dat afară din slujbe, supunîndu-i la muncă forțată. Au avut loc pogromuri – în ianuarie 1941, 123 de evrei au fost uciși în București. Românii au jucat un rol major în invadarea Rusiei care, pentru ei, era de asemenea un război împotriva evreilor. În Basarabia și Ucraina au omorît 200.000 evrei. Evreii erau îngrămădiți în camioane pentru vite, fărămîncare sau apă și erau mutați dintr-un loc în altul, fără vreo direcție anume. Sau erau dezbrăcați de haine și duși în marș forțat, unii goi pușcă, alții înveliți în ziare. Trupele române, care conlucrau cu Einsatzgruppe D în sudul Rusiei, i-au revoltat pînă și pe germani prin cruzimea lor și din pricina faptului că nu îngropau cadavrele. Pe 23 octombrie 1941, românii au comis un masacru general în rîndul evreilor din Odessa, după ce o mină le-a distrus cartierul general al armatei.A doua zi au mînat cu forța două grupuri mari de evrei în patru depozite uriașe, i-au stropit cu benzină și le-au dat foc; între 20-30.000 de evrei au murit arși de vii. Cu acordul german, au tăiat provincia Transnistria din Teritoriul Ucrainei, aceasta fiind contribuția lor la soluția finală. Au creat astfel o zonă de exterminare unde au fost uciși 217.757 evrei (aproximativ 130.000 din Rusia, 87.757 din România), românii înșiși ucigînd 138.957 de evrei. După Germania și Austria, românii au fost, în Transilvania și Ucraina, cei mai mari ucigași de evrei“[13].Istoricu’-lu’-peşte Paul Johnson şi-a publicat A HISTORY OF THE JEWS în 1987 şi, pe atunci, era notoriu că Transnistria fusese numită oficial, încă de la înfiinţarea sa, în 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.)! Aceasta era o recunoaștere evidentă – și încă făcută de jidanii care conduceau Rusia Sovietică de la Moscova – a faptului că Transnistria aparținuse provinciei Basarabia, adică României! După răpirea Basarabiei de către U.R.S.S. în iulie 1940, R.A.S.S.M. a fost împărţită în două: partea răsăriteană a fost dată Ucrainei, iar partea vestică a fost înglobată în Basarabia furată, redenumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. De asemenea, este la fel de notoriu că, din 30 august 1940 până în octombrie 1944, Transilvania a fost răpită de Ungaria prin Dictatul de la Viena și, de aceea, românii nu i-au ucis pe jidanii din Transilvania – care fuseseră uciși de horthyști –, ci i-au salvat pe jidanii despre care alt impostor, Elie Wiesel, afirmă, ca și Paul Johnson, că românii i-ar fi „ucis, ucis, ucis!“Dacă ar fi fost un istoric veritabil şi nu un mercenar, cum se dovedeşte a fi acum, Paul Johnson ar fi scris corect, nu baliverne. În schimb, pe coperta a patra a cărţii, revista Sunday Telegraph, din Perfidul Albion, scrie: „Magistrală şi convingătoare. … Entuziasmul şi sârguinţa lui Johnson sunt, ca de obicei, extraordinare“. Evident, entuziasmul şi sârguinţa erau pe măsura mangoţilor cu care Johnson fusese plătit de jidani, după cum fusese plătită şi revista pentru publicitatea apologetică făcută acestei Istorii…lipsite de orice valoare ştiinţifică! Desigur, am greși fundamental dacă l-am taxa pe marele, pe celebrul ziarist-scriitor-istoric Paul Johnson ca fiind idiot sau dobitoc sau alt asemenea calificativ minimalizator; nu, el este un tip instruit, capabil, inteligent – de aceea este cu atât mai periculos fiindcă este mai perfid și de aceea este capabil să încropească asemenea cărți fățoase –, dar este eminamente lipsit de caracter, este profund imoral. Epitetul cel mai adecvat este acesta pe care i l-am dat: de mercenar; scrie mizerii contra cost, iar acum cele mai bine plătite făcături sunt cărțile de propagandă holocaustică. Dovadă este chiar surpriza pe care el a stârnit-o prin confecționarea acestei cărți situată în afara preocupărilor sale de până atunci: O ISTORIE A EVREILOR. Iată pupăncurismul manifestat de revista Sunday Timesîn termeni ditirambici, ca să arate că-și merită și ea banii pentru reclama eclatantă:

„Tulburătoare, această O ISTORIE A EVREILOR, scrisă de un neevreu, izbutește să creeze o imagine convingătoare a evoluției de patru ori milenară a acestui popor, cu destinul său singularizat. Riguroasă până la infinitul mic, de o impresionantă documentare, cartea este împărțită în șapte mari capitole, în care se îmbină, cu strălucire, tematicul cu istoricul. Fizionomia particularizată în lume a poporului evreu – cu sacrificiile, izbânzile extraordinare și suferințele sale atroce – e recompusă cu talent și știință a detaliului caracteristic, în această istorie palpitantă și mult cuceritoare la lectură“.Altfel zis, Paul Johnson și-a meritat „mălaiul“. O dovadă a artificialității și a falsității maculaturii sale rezidă în faptul că „împărțirea în șapte mari capitole“ este făcută în mod deliberat de Johnson pentru a cânta în strună semnificației cabalistice vehiculate de jidania numărului 7.

Dar să facem socoteala „riguroasă până la infinitul mic“: Hitler a ucis 750.000 dintre jidanidin România– scrie Johnson în O istorie a lumii moderne –, dintre cei 757.000 de jidani existenți în România înainte de Al Doilea Război Mondial, consemnați de același Johnson în O istorie a evreilor; deci, au mai  rămas 7.000de jidani – taman cam cât declamă, de şase decenii, Moses Rosen, Aurel Vainer et comp. Despre celelalte aberații-clișeu colportate de grafomanul Paul Johnson în maculatura sanu mai comentez, aici, deocamdată.

Comparând informațiile contradictorii dintre cele două texte, ne putem întreba: unde este aliat „detaliul analitic cu ampla viziune sintetică“ a lui Paul Johnson, atât de lăudat?! NU este nicăieri; este doar „rahat pă perje!“, cum zice mucalitul ardelean. Sau, zis mai academic, până şi un ghid turistic britanic îl demască de impostor pe „marele scriitor“ britanic Paul Johnson, cât ar fi el de plin de scrupule.

Totuşi, dacă nu ar fi fost un impostor, un sordid mercenar și ar fi fost adevărată dimensiunea lui de „mare istoric“, în cadrul acestei pretinse „viziuni sintetice“ atribuite lui Johnson ar fi încăput şi informaţia istorică notorie despre privilegiile de care s-au bucurat jidanii în România îndeosebi în vremea mandatului mareşalului Ion Antonescu. Inserez aici un text integral al unui iubitor de jidani, cărora,fiindcă-i iubeşte, le zice, „evrei“ și, culmea, chiar „mari români“ (?!).

 

Mărturia scriitorului Marius Mircu despre regimul aplicat evreilor de Ion Antonescu

 

Pentru a afla cât a fost de anti-semit Ion Antonescu, îl convocăm ca martor pe unul dintre cei mai cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme – Marius Mircu.La o jumătate de se­col după consumarea holocaustului din România, în cadrul unei dezbateri publice desfăşurate în Israel, Marius Mircu consemnează, pentru ştiinţa tuturor evreilor deci, că prin legile  guvernării antonesciene şi mai ales prin legea Centralei Evreilor din România, „a fost creat în România un stat (evre­iesc) în stat, spre a-i menţine evrei, pe evrei“.

În felul acesta au fost posibile unele realizări cu totul extraordinare în contextul european de atunci şi nu numai de atunci.Şi anume, în perioada 1940-1944:

„- au fost redeschise toate şcolile evreieşti din România, închise de regimurile precedente şi au fost înfiinţate multe şcoli noi;

– a fost creată, pentru prima dată în România, o universitate evreiască;

– au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreieşti şi azilele de bătrâni care mai înainte fuseseră rechi­zi­ţionate de armată;

– au fost reînfiinţate cele două teatre evreieşti, de la Bucureşti şi Iaşi;

– au fost înfiinţate cantine gratuite pentru evreii săraci;

– evreii aflaţi în lagărele de muncă obligatorie sau în închisori au fost mereu aprovizionaţi cu îmbrăcă­minte şi medicamente;

– evreii deportaţi în Transnistria au fost aprovizionaţi cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente, unelte gospo­dăreşti şi unelte specifice meseriaşilor;

– cu sprijinul Centralei Evreilor au fost readuşi în România – deci salvaţi, din Transnistria -, cca 2.000 de copii orfani;

– autorii evrei şi-au putut publica o serie de lucrări (numai eu am scos trei). […].

– nicicând, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul „Bareşeum“ n-a avut şi nu va avea asemenea săli arhipline, deşi funcţionau două săli;

– nicicând n-au făcut asemenea dever cafenelele, ceai­năriile, restaurantele evreieşti, magazinele alimentare evre­ieşti, tot atâtea prilejuri de adunări evreieşti;

Urmăriţi colecţia „Gazeta evreiască” din acei ani: pentru fiecare zi e anunţată cel puţin o manifestare evreiască, spectacol de teatru/revistă, concert, conferinţă.

La 28 noiembrie 1940 (deci pe vremea guvernării legio­nare – n.n.) evreii au obţinut de la Ministerul Educaţiei Naţio­nale aprobarea pentru înfiinţarea „Colegiului pentru Studenţii Evrei“, denumire sub care se ascundea caracterul universitar al cursurilor. […]

Toate aceste cursuri universitare au fost frecventate în total de 2.000 de studenţi. […] Un sprijin important l-a acordat Crucea Roşie din România (preşedintele – savantul medic Ioan Cantacuzino) care, cu acordul Minis­te­rului Sănă­tăţii, a ajutat „facultatea“ evreiască de medicină să deschidă o policlinică pentru practica studenţilor.Această policlinică a ser­vit şi populaţia săracă din cartier, în marea majoritate evrei. […].

Important a fost şi sprijinul acordat de unele cadre didactice români din învăţământul superior de stat, care au ajutat la întocmirea programelor de învăţământ şi punerea la punct a cursurilor, pentru a fi cât mai corespunzător celor de stat, ceea ce a fost esenţial pentru viitorul studenţilor“.

Marius Mircu ne oferă şi mărturia altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein: „Aceste şcoli evreieşti din România au fost unice printre ţările bântuite de fascism, au fost o componentă a rezistenţei poporului evreu“.

Şi concluzia aceluiaşi onest martor Marius Mircu: „Dar dacă aceste şcoli n-ar fi fost susţinute de oficialităţile româneşti, dacă nu ar fi fost tolerate de mareşalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest «mic Israel» din Bucureşti, anticipaţie a Statului Israel?“

Nota: Recomandăm acest text care conține mărturia unui evreu întreg la minte, dată în Israel, dinaintea altor evrei, mulți dintre ei plecați din România după ce au prins guvernarea Mareșalului, deci buni cunoscători ai realității.

Citatul ne-a fost pus la dispoziție de alt evreu, Teșu Solomovici. Nu poate exista replică la acest text din partea „negaționiștilor“ sioniști, adică a evreilor care neagă binefacerile de care au avut parte evreii în România. Marius Mircu, ziarist și scriitor evreu, născut în România, decedat în Israel, autor a zeci de cărți publicate în România și Israel. Credibilitatea lui MARIUS MIRCU e de cântărit și în funcție de faptul că a avut doi frați, mari români și ei: acad. SOLOMON MARCUS  și eseistul MARCEL MARCIAN.  De MARCEL MARCIAN m-a legat o prețuire reciprocă vecină cu prietenia. Dumnezeu să-l odihnească. Ion Coja»[14].

Evident, la elaborarea acestui text și-au adus contribuția, pe de o parte, ignoranța profesorului Ion Coja privind biografia „onestului“ Marius Mircu și, pe de altă parte, posibilității ca Marius Mircu, înainte să o mierlească, să fi început să se teamă de Dumnezeu (fie el și Iehova al său) și să lase în urma lui și texte corecte despre România, spre a se curăța, cât de cât, de păcatele autentic jidănești comise prin faptele sale din tinerețea jidano-bolșevică. Și din cauza lipsei de delimitare a paternității fragmentelor din text, presupun, totuși, că expresia „după consumarea holocaustului din România“, expusă în introducerea la acest material curios, aparține lui Teșu Solomovici-Dezinformatoru’ [15]și nu profesorului Ion Coja, altfel foarte cunoscut și foarte injuriat tocmai pentru că susține că în România, dimpotrivă, nu a existat holocaust!

Mai mult. Eruditul și cultul în cap Paul Johnson ar mai fi putut citi – dacă ar fi dovedit că deține,realmente, „documentare până la infinitul mic, viziune sintetică și scrupule“ – și despre privilegiile jidanilor dezvăluite, cu „sinceritate“ încă din 1901,de către… Edmond Sincerus: „…lesJuifs(…) jouissaient en Moldavie aussiqu’enValachie de privilègesdontétaient exclus lesétrangers, en Valachiesurtout“ [16]. Deși este cam pe românește, totuși să traducem şi pentru Johnson: „Jidanii (…) se bucurau în Moldova ca și în Valahia de privilegii de la care erau excluși străinii, în Valahia îndeosebi“; adică „străinii“ excluși erau ceilalți minoritari, fiindcă jidanii aveau pretenția să fie considerați „pământeni“, cum scria în chiar acel paragraf Sincerus, adică să fie considerați „români“, cum zice, în mod fals,conciliant şi escamotând adevărul, și prof. Coja, iubitorul de „evrei“!

 

Aşadar, perfida propagandă jidănească referitoare la pretinsul holocaust este dispersată atât prin maculatura de duzină, „care umple rafturile bibliotecilor“, cum scrie, în zeflemea, Norman Finkelstein,cât şi prin cărţile „prestigioase“ ale unor „somităţi“ ca Antony Beevor sau Paul Johnson, care, în mod evident, „au pus botul“ la propaganda holocaustică: din banii strânși din „despăgubirile de holocaust“, plătite degeaba şi de noi, li s-a dat și lor o ciozvârtă pentru maculatura lor glazurată cu pudrăștiințifică, folosind „detaliul analiticcu ampla viziune sintetică“. De menționat că O istorie a lumii moderne lui Johnson a mai apărut într-o ediție, a treia!, în 2014! Dacă nu ar fi fost aşa de voluminoasă şi de dificilă ca proces tipografic, probabil că editura jidănită Humanitas ar fi editat-o ca pe Jurnalul Anei Frank, în zeci de ediţii, deşi Jurnalul…este tot un fals şi deşi ediţiile anterioare nu s-au epuizat, sau ca editura RAO, care a tipărit a treia oară broșurica Dora Bruder doar pentru că Modiano, de meserie jidan, a primit în 2014 Premiul Nobel pentru Literatură, deși, vorba frustă a unui critic, acest Modiano Patrick „cacă cărți“. Maculatura de doi bani a lui Patrick Modiano, „înnobilată“ cu Premiul Nobel, și cărțile de tipul celor doi publiciști, Paul Johnson și Antony Beevor, poleite prin reclama gălăgioasă cumpărată cu bani negri strânși din taxe de holocaust, sunt cotate, apoi, ca cărți „de referință“, care măresc „documentația uriașă“ a propagandei holocaustului – cum scrie chiar Paul Johnson în căutarea de argumente cu care să-și proptească șubreda sa demonstrație „științifică“.

Cum confecționarea de maculatură holocaustică este o meserie foarte bănoasă, constituind, cum s-a spus, „cașcavalul secolului“ [17], pe lângă „seniori“ ca Paul Johnson(1928-2018) și Antony Beevor (1946-2025), la acest gustos și mare „cașcaval“ s-au abonatși alții, mai prolifici, ca sus-amintitul Patrick Modiano (1945-2023), sau mai tineri, ca Antonio G. Iturbe (1967-2035), cu a sa LA BIBLIOTECARIA DE AUSCHWITZ, publicată anul trecut: „Una emocionante novela basada en hechos reales querescatadelolvido una de las másconmovedorashistorias de heroísmo cultural“: „Un roman captivant bazat pe evenimente reale care salvează de la uitare una dintre poveștile cele mai emoționante ale eroismului cultural“ (http://www.planetadelibros.com/la-bibliotecaria-de-auschwitz-libro-112791.html). Cartea este prezentată, la fel de emoționant, și audio-video, pe https://www.youtube.com/watch?v=jk5_4alTlTg.Pe coperta de la ediția portugheză se dă chiar ca subtitlu această precizare: „Umromancebascadonumahistória real“ – „Un roman bazat pe o poveste adevărată“. Dar, la fel ca şi în celelalte cazuri, este, într-adevăr, doar un roman încrețit cât mai mult, cules cu corp 12, ca să iasă o carte groasă, in octavo, să facă impresie bună ca volum.Este o carte-maculatură, chiar dacă pornește de la existența reală a protagonistei, în jurul vieții căreia autorul însăilează tot felul de născociri de-ale sale brodate pe descrierile la fel de imaginativ scornite de alți fabulatori holocaustiști. Periculozitatea unor cărți precum aceasta a lui Antonio Iturbe – devenită bestseller, cum o prezintă reclama comercială – rezidă în faptul că acest mercenar a confecționat-o cu foarte mare talent: chiar eu, deși detest abinitio cărți de acest gen, deoarece sunt cărți-mercenare, menite să maculeze mintea cititorilor, am fost impresionat, realmente, până la lacrimi de unele fraze extrem de reușite, deși eram conștient că sunt absolut născocite. Pe acest mecanism psihologic mizează şi filmele comerciale, dar bine făcute.

Antonio G. Iturbe - La bibliotecaria

Citiți și vă cutremurați:

„Hay comida de gala en el comedor de oficiales.Sopa de tomate, pollo, patatas, lombarda, lucio al horno, helado de vainilla, cerveza. Las que sirven son prisioneras testigos de Jehová; son las favoritas de Höss porque nunca se quejan, consideran que si ésa es la voluntad de Dios hay que acatarla alegremente.

– Mirad – les dice a sus colegas levantándose de la mesa sin quitarse la servilleta de la pechera. Hace una seña a una de las camareras para que se acerque y desenfunda su Luger. Le pone el cañón de la pistola en la sien. Los demás jefes nazis han dejado de comer lasopa y observan expectantes.Se ha hecho el silencio, y flotauna cierta tensión en el comedor. La prisionera se ha quedado quieta sin inmutarse con un par de platos sucios en las manos, sin mirar siquiera la pistola o a quien la empuña.Mira hacia ninguna parte y reza en un susurro inaudible. Ni una queja, ni una protesta, ni un gesto de temor.

– ¡Está dando gracias a Dios! – les dice Höss con una risotada.

Los demás den levemente, por cortesía. Rudolf Höss ha sido relevado recientemente de la comandancia general de Auschwitz porque los oficiales bajo su mando han cometido ciertas irregularidades en la gestión de las cuentas dellager, y algunos altos cargos de la Gestapo no lo miran ya con tan buenos ojos. Eichmann no espera a que Höss regrese a la mesa y se pone a comer su sopa en silencio. Esas bromas le parecen fuera de lugar durante una comida. Matar judíos le parece una tarea seria. Por ello, cuando ese mismo 1944el propio jefe de las SS, Heinrich Himmler, le pida que paren la solución final en vista de la inevitable derrota, elcontinuará ordenando asesinatos masivos hasta el final“[18] – „În salonul ofițerilor are loc o masă festivă. Supă de roșii, pui, cartofi, varză roșie, știucă la cuptor, înghețată de vanilie, bere. Cele care servesc sunt deținute din secta martorii lui Iehova (sic): sunt preferatele lui Höss, pentru că niciodată nu se plâng, consideră că dacă aceea este voința lui Dumnezeu, trebuie să o respecte cu bucurie.

– Priviți, le spune tovarășilor săi, ridicându-se de la masă, fără să-șidea jos șervetul de la gât.

Îi face semn uneia dintre chelnerițe ca să se apropie și să-i scoatădin teacă pistolul marca Luger. Îi pune țeava pistolului la tâmplă. Ceilalți șefi naziști au încetat să mai mănânce supa și privesc așteptând să vadă ce se întâmplă. S-a lăsat tăcerea și în sala de mese plutește o oarecare tensiune. Prizoniera a rămas nemișcată fără să se neliniștească, cu două farfurii murdare în mâini, fără să se uite măcar la pistol sau la cel care îl ține în mână. Privește în gol și se roagă cu un murmur neauzit. Nici o văicăreală, nici un protest, nici un gest de teamă.

– Îi mulţumește lui Dumnezeu! le spune Höss cu un hohot de râs.

Ceilalți râd încet, din politețe. Rudolf Höss a fost destituit de curând de la șefia generală de laAuschwitz, pentru că ofițerii din subordinea lui au comis anumite nereguli în ceea ce privește finanțele dinlager; iar câțiva înalți demnitari ai Gestapo-ului nu-l mai privesc cuochi buni. Eichmann nu aşteaptă ca Höss să se întoarcă la masăşi începe să-şi mănânce supa în linişte. Glumele acelea ise par deplasate în timpul unei mese. Să omori evrei i se pare o muncă serioasă. Deaceea, când,în acelaşi an, 1944, însuşi şeful ofiţerilor SS, HeinrichHimmler, le cere săînceteze punerea în practică a soluţiei finale având în vedere inevitabila înfrângere, el va continua să poruncească asasinate masive pânăîn ultima clipă“.

Sau alt fragment:

„Los prisioneros y prisioneras que sellevan los camiones y que saben que van a morir están cantando.

Distinguen el himno checo, el Kdedomovmuj. Otro camión, al pasar, trae las notas de la canción judía Hatikvah, yen algún otro de los camiones se escucha La Internacional.

La música tiene un inevitable aire quebrado, como de fuga,que decrece a medida que se alejan los camiones, y sus voces se van encogiendo hasta perderse. Esa noche, miles de voces se apaganpara siempre.

La noche del 8 de marzo de 1944, 3.792 presos procedentes del campo familiar BIIb fuerongaseados y posteriormenteincinerados en el crematorio III de Auschwitz-Birkenau“ [19].

„Prizonierii şi prizonierele pe care-i duc camioanele şi care ştiu că osă moară cântă.

Disting imnul cehKdedomovmuj. Alt camion, trecând, poartă notelecântecului jidănesc Hatikvah, iarîntr-un alt camion se aude Internaţionala. Înmod inevitabil, muzica sună, cumva, destrămat, ca pe fugă, descrescând pe măsură ce camioanele se îndepărtează, iar vocile se atenuează pânăcând se pierd. În acea noapte, mii de voci se sting pentru totdeauna.

În noaptea de 8 martie 1944, 3.792 de deținuţi care proveneaudin lagărul familial BIIb au fostucişi prin gazare şi, apoi, incineraţi în crematoriul IIIde Ia Auschwitz-Birkenau“. Această ultimă „informaţie“ – eminamente falsă şi ea – privind gazarea celor 3.792 de deţinuţi este luată din cartea-gunoi a lui Rudolf Vrba, JE ME SUIS ÉVADÉ D’AUSCHWITZ.

 

Fireşte, când lecturezi cartea lui Iturbeca pe o literatură beletristică de duzină, nici măcar ca pe un roman poliţist – care-ţi cere, totuşi, mai multă acuitate intelectuală –, ai impresia că ar fi o descriere „bazată pe fapte reale“, cum pretinde reclama din recenzii. Dar, dacă pui, cât de cât, raţiunea în mişcare, nu se poate să nu remarci contradicţiile, chiar idioţeniile textului.

Este un exemplu de „creație literar-artistică“ à laAntonio Iturbe, chiar dacă vrea să pară à la Antony Beevor. Oricum, Iturbe a fost şi el în documentare pe teren, în Europa, a vizitat lagărul de la Auschwitz cu falsurile sale binecunoscute, a căutat-o acasă pe eroina romanului şi i-a luat un lung interviu de care s-a folosit la confecţionarea „operei“ sale literare etc. Cine i-a plătit toate aceste cheltuieli?! Redacţia revistei la care lucra? Greu de crezut. Iar ca să-şi „împăneze“ cartea cu bibliografie spre a o face mai credibilă, dă, la sfârşit, şi lista de cărţi consultate, deşi pentru un roman nu se utilizează această practică de factură academică. Ultima din listă este cartea unuia dintre personajele romanului, Rudi (Rudolf) Rosenberg, fostul jidan slovac Walter Rosenberg, care, pentru a-și masca originea jidănească și a da o glazură de „obiectivitate“ aberațiilor sale, şi-a schimbat numele în Rudolf Vrba (1924-2006), Iturbeutilizând o traducere în limba franceză: Vrba, Rudolf, y Alan Bestic, JE ME SUIS ÉVADÉ D’AUSCHWITZ. ÉditionsJ’ai Lu, 1998 (pag. 481).Despre această cartea luiVrba, a cărei primă ediție poartă titlulI CannotForgive(Nu pot ierta), tipărită în 1963, deci la 16 ani de la evadare şi devenită şi ea bestseller, retipărită în 2002 cu titlul I Escapedfrom Auschwitz [20], care a servit ca text principal la redactarea Raportului Biroului pentru Refugiaţi al S.U.A. (Raportul W.R.B.),Arthur R. Butz a demonstrat că este o autentică porcărie, un fals absolut [21]. Strâns cu uşa de criticile la adresa cărţii sale, Rudolf Vrba a recunoscut că maculatura sa era „o operă literară“ și nu o lucrare ştiinţifică! Pe asemenea fantasmagorie și altele de aceeași speță îşi bazează Iturbe maculatura sa, pretinzând că se „bazează pe fapte istorice, reale“.

Așadar, de la cărți „științifice“ ca ale lui Paul Johnson și Antony Beevor la maculatură literară scrisă mai bine, ca a lui Antonio Iturbe, sau mai prost ca a lui Patrick Modiano sau, ca un exemplu dintre nenumăratele altele, ca a escroculuiSimon Wiesenthal cu a sa carte Asasinii printre noi, execrabila și criminala propagandă holocaustică ajunge, cu mare succes şi ca un veritabil halucinogen, la mintea și inima cititorului și îl prostește, îl manipulează şi îl face să creadă că această „cea mai mare escrocherie a secolului XX“, holocaustul jidanilor, chiar ar fi existat!

Această multiplă modalitate de propagare perfidă a propagandei holocaustice este utilizată de jidani și în domeniul cinematografic. Într-adevăr, filmelorde tipulLista lui Schindler, Auschwitz: The Nazisandthe Final Solution (2005), The Boy in theStripedPyjamas (2008), The Pianist (2002), The Grey Zone (2001), Judgment at Nuremberg (1961),The LastDay (1998),Simfonie pentru 6 milioaneși al celorlalte expuse în lista filmelorholocaustice li se asigură o reclamă deosebită. Faptul că, de exemplu, faimosul film Lista lui Schindler (Schindler’sList, S.U.A., 1993, în regia și mai faimosului Steven Spielberg) a fost categorisit cu 7 (șapte!)Premii Oscar nu înseamnă că este, realmente, un mare film, un film „clasic“, un film „grozav“, ci este doar groaznic, morbid, emanând o psihologie patologică și denotă mașinăria jidănească de promovare eclatantă a producțiilor pro domo, după cum Premiul Nobel este acordat cu predilecție jidanilor, ca să fixeze dogma că „poporul ales“ este singurul superior celorlalte „neamuri“. Dar respectivele filme au început – prin difuzarea lor ultra-repetată, prin caracterul lor scabros,degradant pentru morala și condiția umană – să-i agaseze tot mai tare pe tot mai mulți telespectatori. Astfel, în seara zilei de 20 martie 2015, pe canalul TV Paramount, de la ora 20 şi 30 min s-a difuzat filmul „Codul de onoare“ (School Ties, S.U.A., 1991), o dramă psihologică despre persecuțiile morale suferite, sanchi!, de un jidan student în S.U.A. (adică o falsitate deplină!); în continuare, de la 22h 40 min, s-a difuzat Lista lui Schindler, care Listă… se mai difuzase de câteva ori în ultimul an și la fel în anii anteriori. Apoi, cum am precizat mai sus, tot în noaptea de 20-21 martie, s-a difuzat, în continuare, dar pe alt canal, filmul HAVEN, de aproape patru ore, despre „calvarul“ unei jidance ziariste, Ruth Berger, pentru acordarea statutului de refugiat de război la vreo mie de jidani. Or, Arthur Robert Butz a demonstrat cu prisosință că înființarea, pe lângă Departamentul de Stat, a Biroului pentru Refugiații de Război a fost una dintre marilealte escrocherii regizate de jidanii care manevrau politica externă a S.U.A. cu scopul de a asigura intrarea masivă în S.U.A. a foarte multor jidani est-europeni, întrucât statutul de „refugiat de război“ implica acordarea de substanțiale ajutoare bănești pentru instalare, atribuirea unei locuințe, asigurarea unui locde muncă, asigurarea gratuită a asistenței medicale, gratuitatea instrucției școlare pentru copii etc. – adică alocarea unor cheltuieli enorme plătite de contribuabilii americani, care, oricum, erau sătui de război şi de regimul de austeritate aferent [22].

De aceea s-a trecut și la a doua metodă: la strecurarea propagandei holocaustice după metoda „picăturiichinezești“.Așa cum am mai relevat, aproape că nu mai e film de la Hollywood, indiferent de studioul care-l confecționează, de tematica filmului şi de natura genului, în care să nu apară o kipă, un antebraț având tatuat un număr de lagăr, amintirea unei mătuși moarte la Auschwitz etc. Sau, mai subtil, ca în filmul „Hemingway și Gellhorn“ ((Hemingway & Gellhorn, S.U.A., 2012, regizor Philip Kaufman, cu Nicole Kidman și Clive Owen), despre lunga călătorie-aventură a marelui Ernst Hemingway alături de una dintre ultimele sale amante-viitoare-soție, în Spaniaîn vremea Războiului Civil, în vremea retragerii combatanților republicani învinși în Franța, în China în vremea celui de-Al Doilea Război Mondialetc. După ce sunt expuse mai multe scene de război din diverse țări – dar nu din Germania! –, amanta-viitoare-soție vorbește, netam-nesam, despre ororile din lagărul Dachau, după care ea declară sentențios: „Dar acestea nici nu se compară cu cele petrecute la Auschwitz!“ Lagărul de la Auschwitz a devenit cunoscut drept culmea ororilor naziste!Am mai relevat și filmul polițist „Șlefuitorul“ (The Cutter, S.U.A., 2005, regizor William Tannen, cu imbatabilul Chuck Norris și frumoasa Joanna Pacula), despre un ex-comandant de lagăr nazist care-l căuta pe un șlefuitor de diamante jidan, care confecționase, după un proiect propriu și ținut secret, un diamant unicat la… Auschwitz! Și tot așa… O kipă, un antebraț tatuat cu număr de lagăr, o amintire cu o rudă moartă la Auschwitz sau la Buchenwald sau la Dachau sau la Chelmo, Maidanek, Treblinkaetc. și filmul holocaustic este gata pentru a fi vizionat de proști – cum ne desconsideră jidanii și cum unii dintre noi chiar ne lăsăm prostiți dacă nu suntem informaţi. Prostiţi, pe de o parte, de această propagandă, pe de alta de către guvernanţii noştri, care au început, de câţiva ani, să plătească şi ei, în secret, „despăgubiri de holocaust“ pentru cei 400.000 de jidani „uciși de fasciștii germani, unguri și români“, menţionaţi pe soclul menorei de la sinagoga Coral, dar care, de fapt, au emigrat de bună voie, iar acum s-au întors să-şi revendice proprietăţile confiscate de „comunişti“, adică tot de către iudeo-bolşevicii lor, dar pentru care primiseră despăgubiri grase la emigrare! Iar recent, Guvernul Ponta a mărit, la presiunea lui Aurel Vainer, indemnizaţia „supravieţuitorilor holocaustului“! Apropo de Vainer, acesta a pretins că „aproximativ 300.000 de evrei și-au pierdut viața în anii Holocaustului, în urma măsurilor de represiune“; este evident că nu l-a citit – altfel l-ar fi citat– pe marele scriitor-istoric Paul Johnson, cu cei „750.000 de jidani din România omorâţi de Hitler“. Sau l-o fi citit, dar şi-a dat seama că fiul Perfidului Albion îi numără pe jidanii omorâțila fel cum număra polițaiul Pristanda steagurile.

Ca atare, în pofida unei literaturi istorice şi ştiinţifice „revizioniste“ tot mai competente și în continuă proliferare, care, oricum, de la începuturile sale a demascat marea escrocherie a holocaustului, jidanii îi dau înainte cu propaganda lor holocaustică, bazându-se pe vasta ignoranţă a indivizilor şi pe imensa putere de disuasiune a mass media, aflate în mâinile lor şi sperând că această supremaţie propagandistică va dura la nesfârşit. Dar mizează pe o mare eroare: internetul se extinde miraculos, informaţia începe să pătrundă tot mai viguros în conştiinţa popoarelor, iar răbdarea populaţiei globului se micşorează vertiginos, apropiindu-se de explozie. Şi să sperăm că această explozie îi va spulbera pe toţi jidanii, căci, prin obiectivul lor de a-i subjuga pe toţi ceilalţigoyimi– obiectiv străvechi „de patru milenii“, cum pretinde rabinul jidan-khazar-„american“ S.S. Wise, sau „de 17 milenii“, cum pretinde rabinul jidan-așchenaz-„francez“JosyEisenberg–, prin acest obiectiv, ziceam, jidanii au devenit inamicul numărul 1 al întregii omeniri! S-a ajuns, realmente, la această dihotomie categorică şi implacabilă: jidanii versusOmenirea – care pe care!

Oricum, printre multele sale dezinformări, tot Paul Johnson consemnează şi un fapt istoric pe care trebuie să-l „reedităm“şi noi: „Regimul comunist postbelic din China, de pildă, şi-a impus propria soluţie finală împotriva populaţiei evreieşti a Chinei, majoritatea provenind din exodul refugiaţilor din Rusia Sovietică şi Europa lui Hitler, dar incluzând şi descendenţi ai evreilor care se aflaseră în China încă din secolul VIII. Toţi au fugit sau au fost expulzaţi, doar Hong Kong-ul, cu aproape 1.000 de evrei, şi Singapore, cu 400 reprezentând avanposturi singuratice în Extremul Orient“ [23]. Trebuie să-i alungăm pe toţi jidanii din România – în aceasta a şi constat „soluţia finală“ preconizată de Hitler: mutarea lor în afara Europei germane sau germanizate prin cucerire şi nu exterminarea lor, cum pretinde perfida propagandă holocaustică –, iar dacă nu vor să plece de bună voie, aşa cum se realizase mutarea jidanilor în Palestina prin faimosul Agreement Transfer trecut mereu sub tăcere de jidani, atunci să recurgem la „soluţia finală“ de care se vaită,acum, jidanii că ar fi suferit: să trecem nu doar la ștergerea de pe hartă a statului Israel – „that Israel wouldonedaybe “wiped off themap”“, cumîndemna preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad [24] –, ci la exterminarea tuturor jidanilor. Nu putem permite celor 13.580.000 de jidani, câţi există acum pe Glob [25], să devină stăpânii celor șapte miliarde de oameni ai întregii Lumi, care să ajungă, astfel, sclavii jidanilor:acest risc major este din ce în ce mai plauzibil dacă nu se înlătură actuala situaţie. E simplu: ori jidanii, ori Omenirea. Tertium non datur.

 

NOTE

 

[1]. Antony Beevor, THE SECOND WORLD WAR, Weidenfeld & Nicolson, London, 2012, pag. 297.

[2]. Vezi alte referințe aici: http://www.zundelsite.org/assets/971204.htmlși, succint, dar cu o bogată bibliografie, în articolul „Jewish Soap“, al lui Mark Weber, aici: http://www.whale.to/b/weber11.html.

[3]. *** „Cutremurător: Evreii prefăcuţi în săpun la Auschwitz, abandonaţi între buruieni“, înadevărul, din 1 iulie 2011, pe http://adevarul.ro/locale/targoviste/cutremurator-evreii-prefacuti-sapun-auschwitz-abandonati-buruieni-1_50adad5f7c42d5a663990d5b/index.html.

[4]. Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83pun_f%C4%83cut_din_gr%C4%83sime_uman%C4%83.

[5]. Paul Johnson, O ISTORIE A LUMII MODERNE. 1920-2000, Editura Humanitas, Bucureşti, ediția a doua, 2005, pag. 405-406.

[6]. Arthur Robert Butz, The Hoax of theTwentiethCentury. The Case AgainstthePresumedExtermination of European Jewry, Theses&Dissertation Press, Chicago, Illinois, September 2003, pag. 443-448; vezi traducerea în capitolul «SUPLIMENT C (2), Vergasungskellersau „Pivniţa de gazare“», pe http://www.altermedia.info/romania/2014/04/07/inselatoria-secolului-xx-49/; http://www.altermedia.info/romania/2014/04/06/inselatoria-secolului-xx-48/.

[7]. Cf. The Höss „Confession“, în Arthur Robert Butz, op. cit., îndeosebi pag. 130-145; vezi și traducerea în capitolul „IV. 2. Spovedania sau mărturia sub jurământ a lui Rudolf Höss“, pe http://www.altermedia.info/romania/2014/03/08/inselatoria-secolului-xx-19/.

[8].Gabriel Constantinescu. EVREII ÎN ROMÂNIA, Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 2000, pag. 148.

[9]. Ibidem, pag. 175.

[10]. Cf. http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/vjw/romania.html.

[11]. Voicu Tudor, „OCTAVIAN GOGA – 132 de ani de la naştere“, pe http://www.altermedia.info/romania/2013/03/25/octavian-goga-132-de-ani-de-la-nastere/.

[12]. David Irving, Battleship AUSCHWITZ – Cuirasatul AUSCHWITZ, pe http://www.altermedia.info/romania/2015/01/06/battleship-auschwitz-cuirasatul-auschwitz/. Vezi și ArnoMayer, WhyDidtheHeavensNotDarken?: The Final Solution in History, pe http://www.amazon.com/Why-Did-Heavens-Not-Darken/dp/184467777X.

[13]. Paul Johnson, O ISTORIE A EVREILOR. Editura Hasefer, București, 1999, pag. 391.

[14]. Ion Coja,„Trei mari români: evreii Marius Mircu, Marcel Marcian și Solomon Marcus“, pe http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/trei-mari-romani-evreii-marius-mircu-marcel-marcian-si-solomon-marcus/.

[15].Vasile I. Zărnescu, „Teşu Solomovici-Dezinformatoru’“, pe http://www.altermedia.info/romania/2010/09/11/tesu-solomovici-dezinformatoru/.

[16].Edmond Sincerus, LES JUIFS EN ROUMANIE. Depuis le Traité de Berlin (1878) jusqu’a ce jour. Londres, Macmillanand co., Limited, 1901, pag. 212.

[17]. Vasile I. Zărnescu, „Literatura holocaustică – cașcavalul secolului“, pe: http://www.altermedia.info/romania/2008/10/12/literatura-holocaustica-cascavalul-secolului-1/; http://www.altermedia.info/romania/2008/10/13/literatura-holocaustica-cascavalul-secolului-2/.

[18].Antonio G. Iturbe, LA BIBLIOTECARIA DE AUSCHWITZ, Ed. Planeta, 2014, pag. 162-163.

[19].Ibidem, pag. 297.

[20]. Vrba, Rudolf, I CANNOT FORGIVE, bySidgwickand Jackson, Grove Press, 1963 (cf. şi http://www.amazon.com/Cannot-forgive-AKA-Escaped-Auschwitz/dp/1573830968);I ESCAPED FROM AUSCHWITZ. BarricadeBooks, 2002 (pe http://www.amazon.com/Escaped-From-Auschwitz-Rudolph-Vrba/dp/1569802327).

[21].  Cf. The War Refugee Board Report: Birth of the Auschwitz Legend, în Arthur R. Butz, op. cit., îndeosebi pag. 116-124; vezi și „Raportul War Refugee Board sau naşterea legendei Auschwitzului“, pe http://www.altermedia.info/romania/2014/03/07/inselatoria-secolului-xx-18/; despre Vrba se reia analiza în http://www.altermedia.info/romania/2014/03/15/inselatoria-secolului-xx-26/.

[22]. Ibidem.

[23]. Paul Johnson, O ISTORIE A EVREILOR. Editura Hasefer, pag. 439.

[24].Rick Gladstone, „Iran’sPresidentCalls Israel ‘an Insult toHumankind’“, în New York Times, 17 august 2012, pe http://www.nytimes.com/2012/08/18/world/middleeast/in-iran-ahmadinejad-calls-israel-insult-to-humankind.html?_r=0.

[25]. Cf. Valentin Vioreanu, „Harta evreilor: Câți mai sunt în lume și unde locuiesc“, Capital, 30 iulie 1012, pe http://www.capital.ro/harta-evreilor-cati-mai-sunt-in-lume-si-unde-locuiesc-169706.html.

 

 

Postat aici:http://www.altermedia.info/romania/2015/04/07/perfidia-propagandei-holocaustice/

1 Comment

  1. Frumos articolul, totusi pt o mai buna documentatie trebuie urmarite mai multe filme de acest gen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *