Lichele

Petrov, doar Petrov …

  MOTTO: „Acum, aici, în faţa acestei audienţe şi a milioanele de telespectatori, aţi fi dispus să juraţi că la […]

 

MOTTO: „Acum, aici, în faţa acestei audienţe şi a milioanele de telespectatori, aţi fi dispus să juraţi că la mitingul electoral la care aţi participat în anul 2004 nu l-aţi lovit pe minorul Bogdan Istrăţoiu?”, a întrebat moderatorul.„Nu l-am lovit nici în plex, nici cu pumnul în faţă.”, a răspuns Băsescu. (3 decembrie 2009, la dezbaterea electorală pentru prezidențiale)

Iar după acest răspuns stupefiant, dat cu mâna pe Biblie, dar și cu ajutorul neprecupețit al Serviciilor devotate, Petrov s-a ales din nou președinte peste România. Deoarece dosul de palmă, VĂZUT DE TOATĂ LUMEA, mai puțin de Daniel Funeriu care, savant fiind, a calculat și căruia i-a ieșit din calcule că-i imposibil ca un cetățean frecvent sorbitor de licori galben-arămii, punând și patru cuburi de gheață peste ele, să aibă totuși așa o viteză de reacție, N-A FOST ÎN PLEX! Și dosul de palmă N-A FOST CU PUMNUL (!!!). Atunci populația s-a liniștit și l-a reales… a contribuit și faptul că și doamna Băsescu a dat publicității o scrisoare deschisă în care arăta ce soț și tată exemplar era Petrov când venea din cursă și ce armonie desăvârșită era în familie.

Petrov a fost ales de cetățeanul român, direct sau indirect (prin bușirea unor referendumuri de demitere), de șase ori: o dată primar-general, apoi președinte, apoi dându-se la coș primul referendum de demitere, apoi iar președinte, apoi iar „salvat” de la cel de-al doilea referendum de demitere, ultimele două, sigur, cu proptelele generoase ale serviciilor și ale străinătății- dar, să nu fim nedrepți, și cu suportul, de netăgăduit, al populației… iar acum a fost ales europarlamentar!

Petrov a fost iubit de intelectualii patriei pentru că a repudiat odiosul comunism… dar nu așa, oricum, ci documentat și utilizând talentul unui anticomunist notoriu, profesor la Universitatea din Maryland- Tismăneanu Volodea e numele lui. Liicenii , Pleșii și Cărtăreștii l-au adulat pe marele Petrov – căci iubeau anticomunismul lui necondiționat și, desigur, repulsia lui enormă pentru turnătorii fostei Securități. Iată cam câtă repulsie :

V-aş atenţiona la campania furibundă declanşată de Antenele TURNĂTORULUI Voiculescu, de televiziunea lui Ghiţă, o campanie furibundă de denigrare a tot ce ar putea fi democratic, fie că vorbim de justiţie, fie că vorbim de preşedintele care a ţinut ca statul de drept să înceapă să funcţioneze în România. Este o bătălia fără menajamente.” (Traian Băsescu, GANDUL.ro 27septembrie 2014)

Ieri seară am urmărit Antena 3. Am vrut să văd atitudinea învăţăceilor TURNĂTORULUI Voiculescu, într-un moment aparent dificil pentru ei, dar pe care tot ei l-au creat refuzând să respecte o hotărâre judecătorească definitivă . Nici urmă de demnitate la aceşti oameni, nici urmă de decenţă, nici urmă de respect pentru adevăr.”( Traian Băsescu , pe pagina lui de FACEBOOK, 16 februarie 2016)

Familia mea a fost un consumator constant al produselor cosmetice L’OREAL, al produselor lactate ZUZU produse de ALBALACT şi al medicamentului STREPSILS. Pentru că îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1, băgând bani în buzunarul TURNĂTORULUI Voiculescu, noi toţi am hotărât să nu le mai cumpărăm. De ce să-i dăm bani TURNĂTORULUI Voiculescu şi acoliţilor săi?” (Traian Băsescu citat în PAGINA DE MEDIA.ro, 27 februarie 2016)

„Am stat să mă întreb de ce face Senatul asta? Răspunsul e simplu: vedeți forța și influența TURNĂTORULUI Voiculescu. Vedeti spaima oamenilor politici de televiziunile ce i-ar putea eventual ataca și preferă să fie obedienti TURNĂTORULUI Voiculescu si propagandistilor de la Antena 3.”( Traian Băsescu, declarație de presă, 17 februarie 2016, Cotroceni)

Vedeți? Dispreț total pentru nenorociții ăștia de turnători!

Doar Petrov n-a fost turnător… deoarece răspunsul lui pentru aceia care-l întreabă este, din nou: „Nu l-am lovit nici în plex, nici cu pumnul în faţă”. Adică, așa :

„Am luat notă de faptul că Antena 3 a prezentat documente din dosarul întocmit de CNSAS şi trimis la instanţă pentru a se stabili prin hotărâre judecătorească dacă am fost colaborator al securităţii sau nu. Fac precizarea că nu există un angajament semnat de mine nici în dosarul inscripţionat cu numele meu şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nu există documente scrise de mine sau chitanţe care să ateste plăţi efectuate de fosta securitate către mine şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator”. ( Traian Băsescu pe FACEBOOK, 3 iunie 2019)

Așadar, nu sunt chitanțe, popor! Nu există chitanță la dosar, prin care Petrov să fi fost răsplătit pentru următoarele:

Elevul B.I., deși dintr-o familie sănătoasă, manifestă prin acțiunile sale și modul său de a gândi multa ușurință. Din discuțiile pe care le-am avut cu el, a rezultat că a venit la Institutul de Marină (…) pentru că această meserie îi da posibilitatea să obtină niște avantaje materiale într-un timp foarte scurt. De asemeni, nu este dispus să se căsătorească decât foarte târziu și cu o fată care să aibă situația materială bună. În vara anului 1973 și a anului 1974 a avut relații cu femei de cetățenie cehă, dar nu știu dacă în momentul de față mai întreține aceste relații.” ( Din Nota informativă 0020 din 05.05.1975)

Nu există chitanță, dar, în rest, sunt de toate: se potrivesc scrisul, numele celor turnați, perioada, împrejurările… iar fostul elev B.I. există și are ceva de spus despre ceea ce tocmai a aflat:

Reporter ANTENA 3: „Ce i-ați spune lui Traian Băsescu?”

B.I. „V-aș ține 10 minute numai în bip-uri. L-AM VOTAT DUMINICĂ! E o jigodie, javră, nemernic. Nu iert și nici nu uit”

Petrov a fost timp de zece ani președintele României. PREȘEDINTELE NOSTRU. Și, inclusiv cu ajutorul votului celui pe care l-a turnat acum mulți ani, Petrov a fost propulsat, pe 26 mai 2019, ca o tânără speranță a democrației în Parlamentul European. Poporul român l-a simpatizat pentru că e hăhăitor, dezinhibat și, mai ales, SINCER. Și nici n-ar avea cum să se îndoiască de sinceritatea lui deoarece, onest cum îl știm, el n-a afirmat niciodată, dar NICIODATĂ! că un dos de palmă aplicat pe fața unui copil e totuna cu o lovitură cu pumnul, dată în plex sau că o turnătorie ordinară e chiar turnătorie, atâta vreme cât nu s-a găsit CHITANȚA!

                                                                                                                  Luminița ARHIRE

P.S. Din creația marelui intelectual anticomunist și profesor universitar la Universitatea din Maryland, ales de Petrov pentru elaborarea „Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, m-am gândit să vă sugerez o piesă lirică. Poezia a fost scrisă în cinstea arestării lui Liviu Dragnea. Asta, ca să știm cum stăm… în varianta originală, de pe pagina de FACEBOOK a lui Volodea , cuvântul scris de mine M**E are toate literele. Subliniez: dânsul este PROFESOR UNIVERSITAR!

„Un găzar tare rău
A ajuns într-un bulău
Pe grătarul ruginit
Micii putrezeau cumplit
Iar din țuica de gutuie
El se sufoca de m**e
Mitocană- precum el
Pehlivan, pungaș, mișel!”

Geniul tovarășului Vladimir Tismăneanu alias Volodea Tismineţchi, fiul bolșevicului evreu și agent KGB Leon Tismineţchi zis „Ciungul”. Volodea a fost în România mare politruc comunist, la fel ca ta-su. Emigrat în SUA, s-a dat de trei ori peste cap și a devenit „dă dreapta” peste noapte. Acum răcnește cu ipocrizie „Jos ciuma roșie!”. Click pe imagine pentru mărire!

Citiți și Insectarul cu lichele: Vladimir  Tismăneanu alias Volodea Tismineţchi

 

 

2 Comments

  1. gigimutu

    m…e base,

    bulangiule si labarule!!! ai distrus tara asta, tu si curvele si labagistii tai din pede.

    • gelu

      Tara a fost distrusa de Baselu imreuna cu securistii de ieri vopsiti in srsisti in epoca de democratie originala marca Secu. Securistii impuscandu-i pe Ceausesti in Dec. 89 pentru a trece la democratia lor de fatada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.