Puncte de vedere

Falimentul şi administratorii lui

  Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa şi în întreaga lume. […]

 

Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa şi în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie şi, iată, vine noiembrie şi lucrurile se înrăutăţesc dramatic. Măsurile restrictive care au lovit economia în moalele capului nu au servit la nimic. Ni se cere să ne pregătim pentru alte 8-10 luni de închidere în casă, de muncă la distanţă (cine poate!), de şcoală cu ţârâita sau deloc, cu sistemul sanitar pe cale de a fi depăşit, de-a nu mai putea răspunde la valul de internări, justificate sau nu.

Eşecul politicului de aproape pretutindeni e patent, iar dezastrul economic abia începe. Lipsa de viziune, de anticipare va produce curând foamete, suferinţă, afecţiunile psihice se pot înmulţi exponenţial. Ca să nu mai vorbim de catastrofala gestionare a celorlalte boli, multe foarte grave. Cele mai multe dintre ţările atinse serios de pandemie au în frunte politicieni de toată jena, arivişti, impostori, corupţi. Nu aveau cum să decidă măsuri mai bune în interesul întregii populaţii.

Noiembrie va aduce unele clarificări în Statele Unite, după votul de marţi, sau, dimpotrivă, criza americană se poate adânci. Alegerile prevăzute pentru începutul lui decembrie în România, indiferent de rezultatele lor, nu au cum să aducă vreo ameliorare, vreo speranţă. Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Ce ajutor au primit de la stat familiile modeste şi foarte modeste în ultimele opt luni? Dar întreprinderile mici şi mijlocii ? În schimb, îngâmfarea, umflarea în pene a politicienilor de la putere şi din opoziţie – „aceşti bolnavi care ne conduc”, după titlul unei cărţi celebre – au atins cote ameţitoare. Se pretind salvatorii noştri. Cum ne-au salvat ei de fapt?

Lunile care urmează se anunţă mult mai periculoase. Dr Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), profeţeşete prelungirea pandemiei până la începutul lui 2022. Se va impune o administrare mult mai serioasă, responsabilă, cu luarea în grijă a celor mai săraci şi, până la urmă, a întregii populaţii. Ministerele de forţă, mari cheltuitoare de fonduri, şi, mai larg, aşa-zisele ministere „regaliene” (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, dimpreună cu serviciile secrete) vor fi obligate să-şi asume răspunderi directe, să se implice. Supa populară se va impune, foarte probabil, în toate cartierele sărace, dar nu numai. Singurele măsuri care şi-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolaţi, testaţi, trataţi, hrăniţi şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, şi cu adevărat protejaţi. Pretenţiile sforăitoare, „democratice” din UE şi SUA, după obiceiul marilor ţări care dau lecţii la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos.

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în cele mai dezoltate ţări occidentale. În schimb, cea mai bună situaţie e raportată în Africa (1,5 miliarde de oameni), poate şi pentru că africanii sunt de multă vreme mari consumatori constanţi de hidroxiclorochină împotriva malariei. Prognozele catastrofiste ale lui Bill Gates pentru Africa (a anunţat peste 10 milioane de morţi în februarie) nu s-au confirmat deci deloc. Nici comparaţia de ansamblu între Occident şi Asia nu-i este favorabilă Occidentului – la o populaţie mult mai mare, Asia are mult mai puţine victime decât Europa de Vest şi SUA. Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei, pentru medicamente cum e Remdesivir (produs de Gilead) sau pentru vaccinuri miraculoase (inutile din moment ce există tratamente ieftine şi eficace).

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e că, până la urmă, vom ajunge să ne salvăm fiecare individual, cu ajutorul familiei şi al prietenilor. Guvernul, în afară de a îngrămădi lumea în spitale „specializate” în Covid şi a o închide în casă pe multe luni, în afară de achiziţii faraonice de echipamente medicale şi de medicamente, multe scumpe şi inutile, nu dă semne că ar fi capabil să vină în ajutorul populaţiei grav descumpănită, speriată de moarte. Şi nimeni nu poate evalua amploarea falimentului care ne aşteaptă.

                                                                                                  Petru ROMOȘAN 

 

7 Comments

  1. Decebal Marcusanu

    Corect, succint si la obiect, asa cum ne-a obisnuit si la art-emis.ro.
    Iata un editorialist de marca.

    • Dan

      ” […] Singurele măsuri care şi-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolaţi, testaţi, trataţi, hrăniţi şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, şi cu adevărat protejaţi. Pretenţiile sforăitoare, „democratice” din UE şi SUA, după obiceiul marilor ţări care dau lecţii la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos[..] . 

      Nu e deloc nici succint, si cu atat mai putin, “corect” …..
      autorul  MINTE PRIN OMISIUNE, pt a ne prosti pe fața si a face propaganda IZOLARII, care nu a rezolvat nici o pandemie, in istoria omenirii si a medicinei, cum explica de 8 luni, continuu, prof.univ.dr. Astarastoae si altii :  : Suedia nu a avut nici o CARANTINA / IZOLARE / URGENTA si merge perfect … Autorul “omite” faptul ca TOTUL e comandat de sus, de la nivel globalist, guvernele fiind niste marionete-copii-la-indigo santajate si santajabile , care sunt trase de sfori sa ne faca  vant in cusca Noii Ordini Mondiale
      ( Twitter-Facebook-Youtube ii cenzureaza pe Trump si pe medicii onesti, Trump l-a tinut in functie pe criminalul Fauci  (Arafat-StreinCercel-ul SUA), Macron baga Franta in carantina ca sa scape de acuztiile de inalta tradare, Merkel baga Germania in carantina, ca sa continue piesa de teatru demonic  “COVID”, etc…)

      • Dan

        “MAREA RESETARE” a Lumii […]. Arhiepiscopul Vigano, fostul Nunțiu Papal la Washington, divulgă planurile unei “oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19

      • Nea Gheorghe De La Tara

        Esti prost si cofuz, trollica…

      • Nea Gheorghe De La Tara

        De fapt tu esti trollul imbecil…

        • ioanca

          #Nea Gheorghe De La Tara- uită-te în oglindă şi ai să vezi; …trolul confuz, etc.etc.etc… . In tot articolul nu există nici o referire la globalism, spre care ne îndreptăm tot mai în viteză datorită păpuşarilor plantaţi, cât despre cei din spatele cortinei…, totul este tabu. deci Dan se apropie mult de adevăr, fără vorbe jegoase.
          Mai cugetă măi Gheo.

  2. Omenirea se afla pe muche de cutit.Niciodata nu mi-am imaginat muchea asta de cutit la adevata ei infatisare.Acum o vad.E baza ghilotinei peste care va cadea miracolul divin sau focul diavolului.Lumea,omenirea e neputincioasa asa cum a fost in toate timpurile.Ea s-a aplecat,s-a faramitat in mii de bucatele de victime,sau s-a”impodobit”cu o aura din sangele celor de langa ei,care n-au avut norocul sa se salveze,iar istoria a mers mai departe,manjita de invingatori sau tinuta pe stindardul liberetatii efemere.Mai sant cateva zile pana cand zarurile se vor oprii din rostogolirea lor implacabila.In orice caz impertinentul mafoit care se numeste Covit19(denumire data de legea lor intunecata a ritualurilor masonoce)va ramane o pagina de groaza si o lectie data umanitatii.Sper ca mintile si judecatile de sorginte umana,laste de Dumnezeu,sa fie mai patrunzatoare decat mintile si judecatile artificiale construite in laboratoarele diavolului.Lumea se afla acum intr-un ocean efervescent ,malurile salvatoare nu se prea vad.Frica orbeste privirile pierdute ale multimii indobitocite apriorii.Lumea nu vrea sa stie ca acest ocean fara maluri nu este decat o furtuna intr-un lihean de spalat pe ochi.Patriotii omenirii dau o ultima batalie,aproape parasiti de ortacii lor fara nume si fara speranta,impotriva unui dusman universal imprtinent,imoral si criminal.Doame ajuta/Doamne ajuta/”Noi ce din mila Sfantului?Umbra facem Pamantului/Rugamu-ne-ndurarilor/Luceafarului Marilor”…ajuta-ne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.