Observator

Premiile circului Nobel

    În anul 1867, suedezul Alfred Nobel (1833-1896) inventează dinamita. Ca orice savant, de regulă de bună credință și […]

 

 

În anul 1867, suedezul Alfred Nobel (1833-1896) inventează dinamita. Ca orice savant, de regulă de bună credință și cu capul în nori, nu a prevăzut că descoperirea lui va fi preluată de ministerele de război (și apoi de teroriști) pentru a ucide. Remușcările l-au determinat să folosească marea avere strînsă în urma descoperirii sale pentru instituirea unui premiu acordat, conform voinței sale exprimate prin testament, „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității”. Inițial aceste premii erau în număr de 5, ulterior adăugîndu-se un al șaselea, pe care îl socotesc absurd, cel pentru economie. Aceste premii sînt acordate de Academia Regală de Știință din Suedia (Premiul Nobel pentru Fizică, pentru Chimie și pentru Economie), Institutul Karolinska din Stockholm – Premiul Nobel pentru Medicină, Academia Suedeză – Premiul Nobel pentru Literatură și un comitet alcătuit din 5 persoane alese de Parlamentul Norvegiei – Premiul Nobel Pentru Pace.

O vorbă din bătrîni spune că „cele rele să se spele, cele bune să se adune”. Membrii comisiilor care din anul 1901 desemnează laureații, au spălat cele rele, dar nu prea văd ce bune s-au adunat. În condițiile acestea, eu voi scoate la iveală acele rele spălate, dar care au încălcat voința testamentară exprimată de Nobel.

Evreul german Franz Heber (1868-1934) este descoperitorul armei chimice, folosite în timpul primului război mondial de către armata germană împotriva celei franceze, la Ypres, în anul 1917 (de altfel iperita a luat numele de la acest oraș). În anul următor, 1918, Fritz Haber primește Premiul Nobel pentru Chimie.

În domeniul fizicii, îi găsim laureați pe toți inventatorii armelor nucleare.

Aplecîndu-mă asupra Proiectului Manhattan (crearea la Los Alamos a primelor bombe atomice americane) am identificat un număr de 172 de persoane care au lucrat în colectivul condus de evreii americani Julius Robert Oppenheimer – șef și Philip Morrison – adjunct (dintre aceștia, cel puțin 51 erau evrei iar dintre aceștia, surpriză, 7 erau agenți sovietici!). La proiect au venit să lucreze și mari fizicieni europeni, laureați anteriori ai Premiului Nobel. Este vorba de evreul germano-american Albert Einstein (1879-1955, laureat în 1921), evreul danez Niels Henryk David Bohr (1985-1962, laureat în 1922), italo-americanul Enrico Fermi (1901-1954, laureat în 1938). În echipă a lucrat și evreul maghiaro-american Edward Teller (1908-2003) care, în afară de contribuția la crearea bombei atomice, este considerat și părintele bombei cu hidrogen. Bomba cu hidrogen sovietică este creația evreului Vitali Lazarevici Ginzburg (1916-1909, laureat Nobel în 2003).

Dar Premiile Nobel pentru Pace sînt halucinante: le-au primit miniștri de război, criminali de război, teroriști de stat, simpli teroriști, etc. Iată o listă departe de a fi completă:

– 1953 – gen. George Catlett Marshall Jr. (1880-1959), fost secretar de stat și al apărării al SUA;

-1973 – evreul germano-american Henry Alfred Kissinger (ns. 1923), la momentul decernării premiului, secretar de stat al SUA, unul dintre cei mai sîngeroși criminali civili, care au organizat crimele prin CIA; a primit premiul în anul în care a făcut declarația incredibilă conform căreia pensionarii ar trebui eutanasiați (azi, la 94 de ani, nu se cere eutanasiat) și în care CIA a orchestrat lovitura de stat din Chile în urma căruia președintele legitim Salvador Allende a murit (vom afla vreodată adevărul asupra morții sale sau trebuie să credem că s-a sinucis?) fiind înlocuit cu dictatorul criminal Augusto Pinochet; pentru ce a primit Premiul Nobel pentru Pace? Iată pentru ce: „În anul 1973 primește Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu vietnamezul Lê Đức Thọ, pentru contribuția lor decisivă la stabilirea unui acord de pace între cele două țări. Le Duc Tho refuză premiul, argumentând lipsa unei păci efective în Vietnam, la acea dată, în ciuda acordurilor diplomatice. Încheierea conflictului din Vietnam a fost una dintre promisiunile cheie ale campaniei Președintelui Nixon din 1968. Americii i s-a promis o rezolvare rapidă a războiului și o întoarcere acasă a efectivelor sale militare, dar anii următori au marcat o escaladare a conflictului, intensele campanii de bombardamente fiind supervizate chiar de Kissinger, ceea ce a alimentat nemulțumirea multora și înmulțirea criticilor dure la adresa acceptării Premiului Nobel pentru Pace. Deci dupa 1968, Kissinger a supervizat escaladarea razboiului.”; în dec. 1975, Kissinger și președintele Gerald Ford se întîlnesc cu președintele Suharto al Indoneziei, ocazie cu care sprijină invadarea Timorului de Est – au fost uciși 200.000 de oameni; i-a sprijinit, și sînt convins că nu numai moral, pe khmerii roșii din Cambogia – un criminal cu “guler alb”, despre care se știa că este criminal în momentul în care i s-a acordat premiul;

– 1978 – fostul terorist evreu Menachem Begin (1913-1992), în acel moment prim-ministru al Israelului; la 22 iulie 1946, în calitate de lider al Irgun, a aruncat în aer hotelul King David din Ierusalim, provocînd moartea a 91 de britanici, palestinieni și evrei; a folosit dinamita inventată de Nobel!;

– 1986 – evreul roman-american Eliezer (Elie) Wiesel ( 1928-2016); pentru ce? Pentru scrierile sale SF în care povestea tragedia pe care a trăit-o într-un lagăr nazist în care nu a fost niciodată (cum a fost acuzat chiar de atunci de un evreu care într-adevăr a fost deținut în acel lagăr);

– 1994 – trei teroriști: Yasser Arafat (1929-2004), palestinianul care a înființat și condus între 1969-2004  Organizația pentru Eliberarea Palestinei precum și evreii Itzak Rabin (1922-2005) și Shimon Peres (1923-2016), foști prim-miniștrii ai Israelului;

– 2007 – Albert Arnold Gore Jr. (ns. 1948), fost vicepreședinte al SUA în 1999, cînd saxofonistul Bill Clinton a atacat și bombardat statul independent Iugoslavia cu scopul de a-l destrăma;

– 2009 – Barack Obama (ns. 1961), proaspătul președinte ales al SUA, care după ce a primit premiul, a declanșat infernul în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord;

– 2012 – Uniunea Europeană, cea care trimitea trupele țărilor membre în statele invadate de SUA.

Vă ajunge? Dacă nu, mai căutați pe lista cu laureați.

Premiul Nobel pentru Economie este ceva de necrezut (ca acea girafă văzută pentru prima dată de un oltean, sau de un ardelean, nu mai țin minte) Pentru ce se acordă acest premiu? Doar ei știu. Nici unul dintre laureați nu a prevăzut marea criză din 2008-2009, nimeni nu a avansat soluții pentru depășirea crizei. Singurul care a avut viziune, evreul Nouriel Rubini, născut în Turcia din părinți evrei iranieni, crescut în Italia, ajuns în SUA și care a tras din timp semnalul de alarmă, nu a primit acest premiu. Cu toate că prin tradiție premiul este acordat evreilor americani (care au primit nemeritat zeci de milioane de coroane suedeze), Roubini, cel care îl merita, nu l-a primit (probabil, scrierile lui i-au deranjat pe mulți).

La premiul pentru medicină nu mă refer – simt și eu rana deschisă pe care a suferit-o dr. Nicolae Constantin Paulescu cînd acestuia i-a fost refuzat premiul întrucît scrisese două cărți considerate antisemite. Mulți evrei folosesc insulina, dar au sufletul împăcat întrucît pentru ei nu este descoperirea unui român antisemit, ci a unor canadieni (care de fapt, i-au furat studiile publicate).

În final mă voi referi pe scurt și la cel de-al șaselea premiu, cel pentru literatură. Mă voi referi după ureche, întrucît am citit prea puține dintre cărțile laureate, dar mi-am dat seama că importantă nu era valoarea, ci simbolul politic, acesta era criteriul – cel puțin, în ultima jumătate de secol, cînd premiile s-au politizat. Dau cîteva exemple:

– 1958 – evreul sovietic Boris Pasternak (1890-1960), cel care în cărțile sale (în primul rînd „Doctor Jivago”, descria ororile bolșevice și Gulagul – în treacăt fie spus, în „Codul lui Lucifer” de fapt eu am indicat numele inițiatorilor Gulagului („Organizatorul, în anul 1930, al lagărelor de muncă forțată din URSS cunoscute sub denumirea de “gulag”, a fost evreul Naftali Aronovici Frenkel (1883-1960). În cea mai crîncenă perioadă de represiune, între anii 1932-1937, șeful Gulagului a fost evreul Matvei Davidovici Berman (1898-1939). Comisar al poporului pentru „Lagărele morții” a fost evreul Lev Inzhir.”;

– 1966 – evreul israelian Shmuel Yosef Agnon (1888-1970, născut în Austro-Ungaria), cu motivarea „for his profoundly characteristic narrative art with motifs from the life of the Jewish people”  și evreica suedeză Nelly Sachs (1891-1970, născută în Germania) premiată pentru „for her outstanding lyrical and dramatic writing, which interprets Israel’s destiny with touching strength” – dar oare despre destinul nefericit al zeci de milioane de creștini (ruși, români, alți est-europeni) sau arabi, s-a scris vreo carte? a fost publicată? a fost propusă pentru Premiul Nobel? S-a scris vreo carte despre masacrarea amerindienilor? Sau a arabilor uciși în ultimul sfert de veac de Unchiul Sam? Ar putea vreo astfel de carte să fie premiată cu premiul suprem?

– 1970 – Alexandr Isaievici Soljenițin (1918-2008), autorul „Arhipelagului Gulag”;

– 1978 – evreul polonez Isaac Bashevis Singer (1902-1991) „for his impassioned narrative art which, with roots in a Polish-Jewish cultural tradition, brings universal human conditions to life”

– 1991 – evreica sud-africană Nadine Gordimer (1923-2014), luptătoare anti-apartheid (de altfel, în Africa de Sud, mulți evrei au luat parte la această mișcare – cel mai important și mai demn dintre ei a fost Ronald Kasrils (ns. 1938, ministrul securității între anii 2004-2008, cel care în urma unei vizite în Israel și în teritoriile ocupate, a declarat că îi este ruține că este evreu);

– 2004 – evreica austriacă Elfriede Jelinek, dar și cu urme romînești în arborele genealogic (ns. 1946 și, imaginați-vă, comunistă!);

– 2009 – șvăboaica Herta Muller, originară din România (ns. 1953) care, dacă nu ar fi emigrat în Germania, nu avea în nici un fel cum să primească milionul de dolari – a primit premiul fiindcă, așa cum îi place Occidentului, a scris despre viața grea pe care românii o duceau în România lui Ceaușescu, nu așa de grea cum o avem azi; noi nu avem nevoie de așa un roman (fiindcă l-am trăit), dar vouă, occidentalilor, vă place, este exotic, este poate incredibil, dar fără să vă gîndiți la nenorocirile din țările voastre, sau la cele pe care țările voastre le provoacă în alte țări (ca de pildă în România)

– 2016 – evreul american Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman, ns. 1941). În tinerețea mea, adoram melodiile și versurile lui. Dar anul trecut, opțiunea comitetului m-a scîrbit. Dacă, așa cum țin minte, în acel an, nu au avut nici un evreu căruia să îi acorde premiul, l-au ales pe Bob Dylan. Iar Bob Dylan m-a dezamăgit pentru faptul că, după multe rezerve, l-a acceptat. Pentru mine, textele cîntecelor din Piața Universității, compuse de Stelian Maria și cîntate de Vali Sterian și Cristian Pațurcă, au fost mai importante, mai mobilizatoare și mai pline de riscuri, de care Bob Dylan era ferit.

Cred că în ultima jumătate de secol au fost publicate cărți de o importanță deosebită pentru a trezi omenirea, pentru a deschide ochii celor care pot înțelege adevărul și pericolul care ne pîndește – cărțile care denunță pericolul sionismului. Fie scrise de profesori universitari evrei de bună credință (Israel Shahak, Naom Chomsky, Gary Norman Finkelstein – primul, trăitor în lagărele naziste, ultimul, fiul unor foști deținuți în lagărele naziste, etc.), fie scrise de creștini (Roger Gauaudy, Robert Faurisson, etc., la care, de ce să nu îl adăgăm cu mîndrie patriotică pe veteranul general Radu Theodoru – să îl ajute Dumnezeu ca la cei aproape 94 de ani ai săi, să poată să scrie în continuare!) – dat aceștia, nu vor primi niciodată Premiul Nobel! Nici măcar post-mortem!

Ne mîndrim cu 4 laureați ai Premiului Nobel, dar mă apucă rîsul. George Emil Palade (1912-2008) a primit premiul (1974) întrucît căsătorit cu fiica industriașului aromân Nicolae Malaxa, a putut să emigreze la timp în SUA. Despre Elie Wiesel, îmi este greață să mai vorbesc. Despre Herta Muller, am scris. Mai este Stefan Walter Hell (ns. 1962), care în anul 2014 a primit Premiul Nobel pentru Chimie – fiindcă a emigrat în Germania! (altfel nu-l primea!). Unii, din exces de patriotism, mai includ un român, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în anii ‘80, pe care Ceaușescu nu l-ar fi lăsat să plece să-și ridice premiul – hai să fim serioși! Acest român (nu mai stau acum să îi caut numele) fusese membru în conducerea unei asociații umanitare, nu el primise premiul, ci asociația!

Iată cărți premiate la cel mai înalt nivel pentru faptul că scriu rău despre România, dar nu cea de azi, care este mult mai rea. Priviți filmele românești care sînt premiate, care sînt apreciate în lumea „civilizată”. Fiindcă nu pot să fac o analiză temeinică, nevizionînd prea multe dintre acestea, îmi spun punctul de vedere asupra a ceea ce am văzut:

– „4 luni, 3 săptămîni, 2 zile” – a avut un succes enorm în Europa, europenilor le plăcea să vadă un film în care, din cauza dictatorului Ceaușescu, femeile mureau în urma avorturilor ilegale. Este adevărat că Ceaușescu a încriminat avortul (cred că prin decretul 770/1966), nu din motive creștine. Dar cîți știu (din toată Europa) că în timp ce în România femeia care își înrerupea singură cursul sarcinii sau consimțea la aceasta era pasibilă de o pedeapsă de pînă la 2 ani, care se aplica de regulă cu suspendare sau, mai rar, cu muncă corecțională, dar niciodată cu executare, în statul catolic și membru UE Portugalia pedeapsa pentru aceeași faptă era de pînă la 3 ani închisoare. De abia în urma referendumului din 2007, după multe alte referendumuri ratate, tînăra generație, obținînd dreptul de vot, a reușit să obțină majoritatea pro-avort (cu un an înainte, în alt stat profund catolic, Spania s-a hotărît că minorele pot avorta fără acordul părinților! Iar de curînd, un alt stat profund catolic, Irlanda, a admis prin referendum căsătoriile homosexuale!).

– „Printre dealuri” – film in care un incident nefericit este generalizat și ne transformă într-un popor barbar, cu obiceiuri și tradiții ca atare;

– țin minte că înainte de 1989, o scenă de referință pe scena Teatrului Mic din București în care Valeria Seciu își expunea în public o țîță, atrăgea spectatorii (sper că nu mă înșeală memoria – era vorba de „Maestrul și Margareta”). După 1990, democrația și libertatea au condus la piese în care actori și actrițe apăreau pe scenă în pielea goală (așa, erau siguri că se vînd biletele!). Apoi, cinematografia a preluat rețeta. Au apărut la început filmele cu nuditate masculină (în top, Răzvan Vasilescu), după care scenele de nuditate, de sex, de vulgaritate si de limbaj vulgar s-au generalizat („Nicki Ardelean, colonel în rezervă”, „Marți, după Crăciun”);

– filmul „Călătoria lui Gruber”al lui Radu Gabrea, nu face altceva decît să arunce în spinarea românilor pogromul savîrșt de naziști în Iași;

– filme absolut comerciale, imbecile, fără nici un subiect concret și logic.Este adevărat însă că de cîțiva ani nu am mai văzut nici un film romînesc.

Cred că singurul film românesc pe care l-am apreciat a fost nefericitul film neterminat „California dreamin’’.

Ce se va întîmpla cu toate aceste filme noi? Ce influență vor avea asupra noilor generații, lipsite de cultură, de informații, de discernămînt, de etică, asta doar Dumnezeu o știe. Sau poate, nici măcar El!

                                                                                                                                Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. alex

    Dupa cat imi dau seama, evreii s-au abonat in corpore la Premiile Nobel. Foarte bine zis Circul Nobel.

  2. mihai

    Nu este nimic de mirare în cele de mai sus :
    nu contează cine crează , câștigă , donează , votează , etc . dar contează cine stabilește câștigătorii , cine distribuie , cine numără etc . iar treaba astă o fac cel mai bine …evreii ( și grecii) . Deci și în continuare va fi aceiași situație ( ferească Domnul de mai rău )

  3. Silvestru

    “Unii, din exces de patriotism, mai includ un român, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în anii ‘80, pe care Ceaușescu nu l-ar fi lăsat să plece să-și ridice premiul – hai să fim serioși! Acest român (nu mai stau acum să îi caut numele) fusese membru în conducerea unei asociații umanitare, nu el primise premiul, ci asociația!”
    Domnule ai scris ceva pe care mi-e greu sa calific! Nu este exces de patriotism,este o REALITATE nu o poti contesta .Dac ti-e greu sa-i cauti numele(nu il sti!!)ti-l spun eu; Dr.Ion Morar (este de langa Medias-Com Darlos)si nu asociatia l-a primit ,ci toti medicii plini de umanism ce au facut parte din ea”Medicii fara frontiere”!! In rest sunt de acord cu Dumneavoastra,da politica si-a bagat coada si-n aceste domenii!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.