Istorie

Primul atentat terorist din istoria României a fost înfăptuit în 8 decembrie 1920, de trei evrei comuniști: Bomba a explodat în Parlamentul țării!!!

  Comuniștii evrei au avut un rol important în transformarea României într-o țară comunistă La înființarea sa în anul 1921, […]

 

Comuniștii evrei au avut un rol important în transformarea României într-o țară comunistă

La înființarea sa în anul 1921, Partidul Comunist Român era format majoritar din evrei. Aceeași proporție majoritar evreiască s-a păstrat și imediat după al Doilea Război Mondial, când comuniștii au preluat puterea în România, prin falsificarea alegerilor.

Peste toate, odată cu instaurarea comunismului în țara noastră, un număr important de evrei bolșevici veniți din URSS, pe tancurile sovietice, au ajuns la butoanele țării, destui dintre ei fiind părinții unor politicieni importanți de astăzi, ajunși și ei la butoanele de comandă ale țării.

Dar, înainte chiar de formarea oficială a Partidului Comunist Român, în anul 1921, evreii comuniști și-au arătat intențiile printr-un atentat terorist comis în chiar Parlamentul României, în urmă cu exact 100 de ani, în ziua de 8 decembrie 1920.

                                                                                                                      Daniel Roxin

Iată ce ne spun despre acesta revista Historia, Stelian Tănase și Wikipedia:

Wikipedia: La 8 decembrie 1920, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, au pus la cale un atac terorist cu bombă artizanală plasată în sala Senatului României. Goldstein era șeful unui grup anarhist-terorist format din evrei comuniști, condus de Abraham Grinstein, șeful serviciului de terorism cu sediul la Odessa. Se bănuia că grupul lor nu a acționat singur, ci i-a avut drept complici și pe alții, ca Alecu Constantinescu, conducătorul aripii de extremă stângă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta și a format Partidul Comunist din România (cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).

Deflagrația i-a ucis pe Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, decedat la spital, și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost și răniți printre care președintele Senatului, Constantin Coandă, episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu.

StelianTanase.ro: Făptasul era Max Goldstein, născut la Bîrlad, avea 23 de ani. I se zicea Ciungul sau „omul cu cârlig” pentru că mîna dreaptă îi fusese amputată în urma unei explozii pe cînd se afla în Rusia la o școala de terorism. Fusese deja condamnat în România la zece ani de închisoare pentru crime împotriva statului în 1920. In 1917/8 a dezertat la Odesa și s-a amestecat printre bolșevici, și românii extremiști, fiind o vreme garda de corp a lui Cristian Racovski. Întors în țară a fost prins, judecat, dar a reușit să evadeze din închisoare în condiții spectaculoase și să ajungă clandestin în Rusia. S-a întors îndoctrinat ca agent, stipendiat de la Moscova de Ceka, instruit să comită atentate. Era o mașinărie umană perfect antrenată să ucidă. Este deja un terorist profesionist. După atentatul de la Senat a fugit la Iași și Chișinău, apoi în Rusia.

A fost arestat din nou în noiembrie 1921 la Călugăreni (avea asupra lui 15 kg explozibil). Trecuse fraudulos frontiera la Giurgiu după ce trăsese asupra unui grănicer. A fost judecat în 1922 odată cu comuniștii arestați la congresul lor din mai 1921, în așa anumitul „proces din Dealul Spirii”. În iunie 1922 regele Ferdinand cu ocazia căsătoriei fiicei sale Marioara cu regele Iugoslaviei, la Belgrad a dat o amnistie. Nu se încadrau aici cei judecați pentru terorism. Procesul lui Max Goldstein și complicii lui Leon Lichtblau (în contumacie) și Saul Ozias a continuat. Max Goldstein a fost condamnat pe viață. A fost internat la Doftana unde a murit în octombrie 1925, dupa 57 de zile de greva foamei. Nu a regretat niciodata atentatul săvirșit, considerindu-l punctul culminant al vieții lui de „revoluționar”.

Historia.roCum s-au petrecut evenimentele… Explozia a avut loc la ora 14.30, înainte de reînceperea şedinţei de plen. Materialul explozibil a fost aşezat cu o seară înainte sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor. Acesta era un obuz de provenienţă nemţească, obuz care fusese modificat şi căruia i se adăugase un ceas. Se pare că doar o treime din cantitatea pusă de atentator a explodat. Aceasta a fost suficientă însă ca toate geamurile Senatului să se facă ţăndări.

Ţinta era Octavian Goga. În primă fază nu s-a ştiut cine ar fi avut vreo intenţie să detoneze o bombă în Senatul României şi, timp de câteva zile, s-a crezut chiar că bomba a fost aruncată de cineva aflat la balcoanele destinate publicului. Ulterior, autorităţile şi-au dat seama că au de-a face cu o bombă cu ceas, ceea ce reprezenta o premieră.

Gruparea acuzată de atentat era cea a lui Max Goldstein, un evreu comunist, originar din Bârlad. Acesta, împreună cu Saul Osias şi Leon Lichtblau, au fost, de altfel, consideraţi vinovaţi. Goldstein nu era la primul atentat împotriva unor reprezentanţi de rang înalt ai statului român. Cu aproape o lună înainte, el încercase, fără succes, să arunce în aer trenul în care se afla ministrul Constantin Argetoianu, un aprig prigonitor al comuniştilor în perioada interbelică.

Sursa: daniel-roxin.ro

13 Comments

  1. Riga Crypto

    Îmi place limbajul cușăr pe care l-ați adoptat. Un titlu incorect politic ar fi „Trei jidani-ruși cominterniști, instruiți la Odessa, au pus o bombă în Senatul României pe 8 decembrie 2020, comițând încă o agresiune bolșevică neprovocată, dintre cele care au avut loc între 1918-1924”

  2. Marian

    Nu prea e corect politic să vorbim despre atentatele teroriste și despre crimele comise de jidani.
    Până și martirii închisorilor sunt judecați și găsiți vinovați pt a doua oară, dar nici o vorbă despre asasinatele comise de jidani în Basarabia și Bucovina după 26 iunie 1940 (e vorba de peste 42.000 de soldați, ofițeri și membri ai administrației locale morți și răniți), sau despre teroarea impusă după 23 august 1944 (Ana Pauker, Silviu Brucan, Nicolschi etc.)

  3. Malagamba

    Jidanii au terorismul si crima in singe.
    IAR CU TERORISTII NU NEGOCIEZI. II LICHIDEZI PUR SI SIMPLU

    • cornelius

      Chiar mos cum sunt, ma inscriu daca aveti nevoie de ajutor! Am experienta anilor ’50 …….

    • Nick

      Nimic de adăugat

  4. Cornel-Dan NICULAE

    ntre 2 şi 6 martie 1919, la Petrograd, în Uniunea Sovietică, avusese loc congresul de constituire al Internaţionalei Comuniste, Komintern-ul. Momentul era văzut de liderul sovietic V.I. Lenin ca „începutul internaţionalizării revoluţiei“. Komintern-ul trebuia să fie un stat major al „revoluţiei mondiale proletare“ (marxiste).
    Tot în 1919 România se confruntase, armat chiar, cu bolşevismul instaurat în Ungaria, armata română izgonind regimul comunist al lui Bela Kuhn, după ce respinsese pretenţiile bolşevicilor care au vrut să invadeze Basarabia şi Bucovina, ea avea să fie asaltată în interior de agenţii comunismului.
    Aşa că în 1919-1921, România a fost supusă mai multor acţiuni de destabilizare, coordonate de Komintern.
    Astfel a apărut şi atentatul cu bombă de la 8 decembrie 1920 din clădirea Senatului României, comis de echipa de terorişti comunişti a lui Max Goldstein. Aproape toţi comuniştii lui Goldstein erau evrei, ca şi el: Gelber Moscovici, Leon Lichtblau, Saul Ozias, Willy Trux, Iosif Kahane, Petre Ulariat, Lupu Goldstein, Raşela Holzman sau Lazăr Zeldman, dar întâlnim şi nume de „români“ precum Constantin Algiu, Ion Simion şi Ion Ionescu.
    Printre organizatorii actului terorist s-a aflat chiar şi celebra Ana Pauker. „Ana Robinsohn organizează împreună cu Goldstein atentatul de la Senat (1920)… Goldstein e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. Acolo întâlneşte pe tânărul Pauker (alt evreu comunist, care studia ingineria), cu care se căsătoreşte, devenind Ana Pauker“. (Gheorghe Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi 1991, p. 291.)
    Ana Pauker avea să se întoarcă pe tancurile sovietice în România, în 1944, i să instaureze în forţă regimul comunist.

  5. maxtor

    YouTube – Poporul a fost mintit cu televizorul in 89′ – YouTube

    un clip cu activitatile jidovului Froim Bernard aka ” Teodor Brates ”
    obsesia pentru “ceas” provine probabil din mania pentru impiedicarea lucrarii Domnului,
    uite mecanismul de pus in opera vointa Jidanului.

  6. “Aceasta pleava,ast gunoi”s-au autointitulat luptatori in ilegalitate al PCR-ului lor,dupa !944,23 august,cand Romania a devenit mosia lor de destrabalare pe spinarea sarmanilor romani.Ghe.Ghe.Dej si Nicolae Ceausescu au reusit sa-i pun pe fuga,dar talharii inascuti in acte criminale,au atacat din nou neamul romanesc in dec.1989.Urmasii sobolanilor interbelici,au invadat Romania instaurand,la fiecare punct de reszistenta a neamului nostru,evrei de-ai lor.si sapa tara noastra,din nenorocire cu ajutorului porului roman intrat in intr-o transa mortala.Cred ca AUR reprezinta o raza de speranta,daca nu cunva este un ultim esalon al fiorosilor dusmani ai Romaniei,care isi folosesc toate fetele perfide impotriva ei.Poate gresesc.Vreu sa gresesc.Nu poate fi adevarat ca tradarea nemernica de neam sa atinga si crestele divinitatii.Doamne ajuta/

  7. coltescu

    iar priimul atentat terorist din istoria guvernului mondial, ne-a pacalit cu teroristu cu antrax ca sa insittuie Regulamentul Saniitar International, pe baza caruia suntem guvernati de o echipa de alchimisti criminali care se inchina lui lucifer.. si uite asa cu teroristi crescuti de mosad, au ajuns sa terorizeze toata planeta,,,,ca ne aparam de teroristi dom’le, facem legi antitero ca sa-i terorizam pe cetateni nu pe teroristi….mare parsiv e diavolul….rade si cu curu de oameni,
    copii diavolului azazel si parpanghel, ovreyy si tzganii, se kk in capul nostru si noi tot nu vrem sa intelegem, ca abia dupa ce ne-au prostit cu iubirea de dusmani rastalmacita au primit un deget si ne-au luat tot pamantul de sub picioare. acum o sa ne ia sufletul, ca vine invazia militarilor si politistilor ONU zombificati genetic din china sa intretina pacea sociala in tarile devastate ale albilor cretinizati de liberalism.

  8. GHEORGHE

    Nu cred că gen. M. CHELARU va trăda poporul ROMÂN vreodată!

  9. Mihai

    FOARTE BINE! Cei care comenteaza pe aici HABAR N-AU de ce conditii MIZERABILE avea poporul roman in Regat. Vai de staua voastra de imbecili, parca n-ati fi auzit de GREVELE GENERALE de dupa finalul Primului Razboi Mondial si cum au fost reprimate de reglatitate si guvernele liberale si taranesti. Imi pare rau ca n-a reusit sa nimiceasca decat 3 deputati, trebuiau sa lichideze absolut tot Parlamentul nenorocit anti-national, slugile marilor industriasi care lasau poporul in foamete si chin!

    • M

      Deci tu esti comunist?

  10. adevarul

    Acest articol este o mostra , doar una, care explica motivul pentru care ,de-a lungul istoriei, multe popoare (egiptenii,imperiul roman, arabii,etc) aun inceput razboi cu poporul evreu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.