Atitudini

Profesorul Ion Coja comentează scrisoarea lui Virgil Tănase

                                  Virgil Tănase? După […]

 

                                Virgil Tănase?

După publicarea pe acest site, zilele trecute, a scrisorii pe care dl Virgil Tănase a trimis-o unui prieten din Franța (Virgil Tănase: „În democraţie, nu strada guvernează”), comentând cele întâmplate în Piața Victoriei, alt prieten, de data asta prieten de-al meu, din străinătate, îmi cere să comentez și eu scrisoarea domnului Virgil Tănase… Mă execut și zic:

Scrisoarea este meritorie în mai multe feluri și din mai multe motive. Altfel nu aș fi pus-o pe site. Dar am și rezerve serioase, pe care nu le-aș fi făcut publice, dacă nu mă stârnea domnul Puiu! Rezervele mele privesc câteva afirmații ale autorului, precum și notele finale ale prezentatorului.

Bunăoara afirmația că Virgil Tănase „a studiat filologia la Universitatea din București (1963-1968) și regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale“ (1970-1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori…” conține un neadevăr scandalos: după 1963 nu putea fi exmatriculat un student de la Facultatea de filologie pentru vina de a-l fi menționat pe Emil Cioran! Se putea găsi un coleg, dornic să parvină, care să-l toarne pe Virgil Tănase că l-a menționat pe Emil Cioran, dar nu văd profesorii care pentru acest act de curaj l-ar fi exmatriculat pe un student. Dacă nu mă înșel, la vremea aceea decan era Alexandru Rosetti, iar prodecan Romul Munteanu. Niște boieri!

L-aș ruga pe dl Virgil Tănase, la care sper să ajungă aceste rânduri, să ne lămurească cum au stat lucrurile. Eu am fost student la aceeași facultate în perioada 1960-1965 și țin bine minte care era atmosfera din facultate. La admitere, în 1960, mi-a căzut la examenul de admitere să vorbesc despre romanul Bărăganul, la mare preț printre criticii oficiali. Eu am declarat în fața comisiei că nu am citit cartea lui V.Em. Galan, am încercat, dar mi s-a părut așa de prost scrisă că m-am lăsat păgubaș. Examinatorii, profesorii Ciompec și Chiosea, mi-au cerut să fiu mai explicit, m-am conformat și mi-au dat nota 10!… În 1963, dacă nu mă înșel, a apărut volumul de poezii ale lui Blaga, scos de Ivașcu, pare-mi-se! Este exclus ca menționarea lui Cioran, la o întrunire a scriitorilor, să atragă asemenea sancțiuni!… Domnule Virgil Tănase, cum a fost de fapt cu exmatricularea dvs?!…

În scrisoarea sa – repet: meritorie, remarcabilă, dl Tănase evocă însă, neinspirat, „momentul în care Nicolae Ceauşescu încerca să mă omoare la Paris pentru articolele împotriva lui publicate” la Paris. În Parisul unde dl Tănase fusese surghiunit de autoritățile române, expulzat, se poate spune.

La vremea aceea, povestea cu un Ceaușescu care dă ordin să fie asasinat tînărul scriitor Virgil Tănase avea ceva șanse să fie crezută, luată în serios! Dar azi, la 27 de ani de la asasinarea lui Ceaușescu, asemenea poveste nu mai poate fi vîndută decât la fraieri! Nu există nicio crimă politică care să se fi petrecut după 1964. Necum comandată de Ceaușescu! Ce mare adversar și mare pericol era dl Tănase cu articolele sale sau cu romanul publicat în Franța înainte de a fi „exmatriculat” și din Țară?! Hai să ne vedem lungul nasului!

L-am cunoscut pe Haiduc, în 1984, la Paris. Haiduc a fost ofițerul de securitate însărcinat chipurile cu asasinarea dlor Virgil Tănase și Paul Goma. Nu intru în detalii, ca să nu ne întindem prea mult la vorbă. Toată povestea a fost gândită de francezi, de serviciile speciale franceze, la comanda directă a lui Mitterand. Probabil și cu complicitatea aripei trădătoare a Securității. Scopul fiind compromiterea lui Nicolae Ceaușescu.

Mitterand a fost foarte activ în campania anti-Ceaușescu care a precedat și a provocat căderea acestuia. Un apropiat al soților Ceaușescu mi-a dat informația că Mitterand i-a cerut lui Ceaușescu un ajutor de un milion de dolari, nerambursabili, de care avea trebuință în campania electorală. Ceaușescu l-a refuzat, iar Mitterand ar fi primit acei bani de la Budapesta. De unde și schimbarea de atitudine a lui Mitterand, marcat anti-românească! Basmul cu încercarea de asasinat a celor doi scriitori români, Virgil Tănase și Paul Goma, i-a folosit lui Mitterand ca pretext pentru a suspenda relațiile cu Bucureștiul. Un pretext inventat de subalternii președintelui francez. Probabil că Virgil Tănase și Paul Goma nici azi nu cunosc exact-exact care a fost rolul lor!

Haiduc, un fel de play boy, sau de papițoi, mai pe românește, se trage din părinți securiști, prieteni și colegi cu celebrul Nicolae Pleșiță. Un ins, acest Haiduc, fost Hirsch la naștere, pe care nu poți pune nicio bază. Un sporovăitor găunos, pe care numai în postura de asasin la comandă nu-l poți imagina! Un astfel de asasinat este o treabă serioasă, nu-i pentru hahalere! Mai degrabă îl vezi pe Haiduc încălcând legea penală cu vreo găinărie, vreo mică escrocherie, dar nu cu un dublu asasinat în inima Parisului.

Repet ceea ce nu a mai spus nimeni dintre cei care au comentat dramoleta al cărei protagonist a fost domnul Tănase: e foarte probabilă o colaborare cu DST-ul francez din partea Securității, din partea aripii trădătoare, cea care a pregătit căderea regimului ceaușist și a beneficiat din plin de tot ce a urmat!

                                                                                                                                              Ion COJA

3 Comments

  1. C

    Intamplarea (sau nu) face sa fi citit, doar cu o zi inainte de aparitia pe site-ul ioncoja.ro a scrisorii lui Virgil Tanase, cateva pagini din cartea profesorului Corvin Lupu: „Tradarea Securitatii in Decembrie 1989”, Editura Elion, 2015.
    Numele Virgil Tanase mi-a atras atentia in articolul de pe site; am vazut apoi articolul si pe justitiarul.ro.
    Desi prima intentie a fost sa reproduc de atunci fragmentul de mai jos (pe care il reproduc fara diacritice), am observat ca un cititor i-a cerut profesorului Ion Coja sa comenteze articolul, ceea ce s-a si facut.
    Prin urmare:
    Iata intregul paragraf la care ma refer (incepe la pagina 74 si se continua pe pagina 75 a cartii mentionate):
    Notele de subsol 85-88 sunt la pagina 74, iar 89-90 la pagina 75).

    ————————————————————————————————————————
    „Securitatea, ca si alte servicii secrete din blocul sovietic, in primul rand K.G.B., a dorit sa tina sub control pe cei care se opuneau regimului ceausist. Aceasta preocupare s-a accentuat dupa anul 1977, cand au fost trimisi in Occident un numar de critici ai regimului socialist de stat, in general si a celui ceausist, in special. In ultimii 10-12 ani ai regimului, au fost monitorizati, protejati si sustinuti adversari dovediti ai lui Ceausescu: Silviu Brucan (Saul Bruckner), Virgil Magureanu (Imre Asztalos), Radu Filipescu, Ion Ilici Iliescu, Mircea Dinescu (85), Andrei Plesu, Gheorghe Apostol, Virgil Tanase (86), Paul Goma (87) si altii. Multi dintre ei au primit pasapoarte sa circule in voie in strainatate si au revenit in tara. In anul 1988, Silviu Brucan a circulat intre Occident si Moscova, in vederea pregatirii inlaturarii lui Nicolae Ceausescu, contribuind la coordonarea actiunilor conspiratorilor, cu cele ale serviciilor secrete din Occident si din U.R.S.S., respectiv sa faca legatura intre conspiratori si serviciile straine care au declansat, cu ajutorul Securitatii si al pucistilor din Armata, revolta populara anticeausisita. Silviu Brucan a fost ocrotit chiar de seful Unitatii 0110 („anti-K.G.B.”), gl. Victor Niculicioiu (88). Pe langa legaturile cu Securitatea, Silviu Brucan a recunoscut ca vizita saptamanal Ambasada U.R.S.S. din Bucuresti, impreuna cu Ion Iliescu, sub pretextul ca merg sa citeasca cotidianul moscovit „Pravda” (89). Brucan fusese pedepsit de Ceausesti cu domiciliu obligatoriu in Damaroaia, unde nu s-a mutat, locuind la fiica sa, in cartierul Primaverii, cu stirea Securitatii. Gl. Aurel Rogojan afirma ca dizidentii erau niste oportunisti. Ei nu s-au ridicat public impotriva regimului Ceausist, ci unelteau din umbra pentru a prelua puterea.”

    ————————————————————————————————————————

    85. Socrii lui Mircea Dinescu, respectiv Ludmila Loghinovskaia si Albert Kovacs, intretineau legaturi permanente in Uniunea Sovietica, cu stirea si indulgenta Securitatii.
    86. Scriitorul Virgil Tanase, oponent al regimului ceausist, trimis de Securitate la Paris si ramas acolo, a figurat la Securitate ca defector, nu ca transfug.
    87. Paul Goma a fost recrutat din anii studentiei de serviciul intern de informatii si, ulterior, a fost transferat la D.I.E. si pregatit pentru a emigra in Occdent si a indeplini acolo misiuni, El este ginerele ilegalistului P.C.R. Petru Navodaru, intelectual care a privit cu dispret atat regimul lui Dej, cat si dictatura de dezvoltare a lui Ceausescu. A plecat la Paris, cu pasaport de turist eliberat de Securitate. In 1977, cand a plecat la Paris, cu pasaport de turist si nu s-a mai intors, a fost condus la aeroport cu masina, de insusi gl. Nicolae Plesita. Vezi Viorel Patrichi, op cit., p.62. Termenul pe care gl.Plesita il foloseste pentru a desemna instruirea unui agent in folosul muncii informative a Securitatii este „a brichisi”.
    88. Alex Mihai Stoenescu, „Istoria loviturilor de stat…”, p.330
    89. Antonia Rados, op.cit., p.141
    90. Aurel Rogojan, „Dintr-o iarna in alta…Romania in resorturile secrete ale istoriei”, Editura Proema, Baia Mare, 2009, p.23

  2. Dan Cristian Ionescu

    Ii dau dreptate d-lui. Coja. Nici eu nu cred ca Pavel Matei Haiducu (intr-adevar, nascut Hirsch – multi Hirsch si-au schimbat numele in Romania, unii spun ca tot acesta a fost si numele la nastere al tatalui lui Sorin Oprescu) a primit ordin sa ii ucida pe d-nii Virgil Tanase si Paul Goma, doi romani pentru care am o apreciere deosebita. Scrierile acestora nu ii tulburau noaptea somnul lui Ceausescu. Dar nu imi vine sa cred nici intr-o conspiratie condusa de Mitterand, cu participarea DST-ului si a unei „aripi tradatoare” a securitatii. Mai degraba, cred eu, a fost o legenda povestita de Haiducu pentru a obtine azil politic. Putin probabil sa aflam adevarul, mai ales dupa moartea, in 1998, la nici 50 de ani, a haiducului Hirsch.
    Acum, chiar supralicitez: nu cred nici faptul ca Ceausescu l-a angajat pe Carlos „Sacalul” sa arunce in aer sectia in limba romana a Europei Libere, dar care a plasat bomba la sectia in limba ceha. Acest atentat, din cite stiu, nu a fost asumat de Carlos. Si este greu de crezut ca un profesionist al terorismului, extrem de minutios in pregatirea actiunilor sale, a gresit usile redactiilor. Sa incurce usile, nu li se intimpla decit mascatilor nostri.

  3. Dan Cristian Ionescu

    Cind am inceput sa scriu comentariul meu, nu il citisem pe cel al d-lui „C”. L-am citit acum. Am auzit si eu de varianta ca d-nii Tanase si Goma ar fi fost plantati in Occident de securitate. Ei bine, la un moment dat ajungi atit de obosit incit nu mai VREI sa crezi totul. Stiu ca dupa 1985 Europa Libera, in deplina coniventa cu Moscova, a instalat pe socluri de dizidenti o serie de romani racolati ori de sovietici, ori de occidentali. Dar oare ceilalti dizidenti, erau oamenii securitatii? Adica in Romania nu au existat dizidenti? Au existat, destui, dar despre care Europa Libera nu pomenea nimic. Nu accept ca dizidentii laudati de Europa Libera erau toti fie tradatori, fie agenti ai securitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*