Colimator

Prostia și reforma

  M-am întrebat tot timpul dacă prostia are grade de mărime. Nu râdeți, pentru că nu știu să răspund acestei […]

 

M-am întrebat tot timpul dacă prostia are grade de mărime. Nu râdeți, pentru că nu știu să răspund acestei întrebări fundamentale pentru societatea românească. Adicătelea, cum ar veni, îi zici unuia: „Ești prost!”, dar peste două zile vezi că altul e mai prost decât ăla. Sau sunt la fel de proști, doar că se manifestă diferit.

Securitatea cea nouă a decis că trebuie să preia PSD-ul și l-a preluat. Nu s-a oprit însă aici, ci a spus că vrea să-l „reformeze”(?!) Cum dracu poate „reforma” Securitatea un partid pe care-l controlează? Asta chiar e o dilemă, pentru că ei funcționează din ordin în ordin, până la curul suprem, iar cuvântul reformă nu există în vocabularul lor.

Despre Securiștii ăștia care ne conduc s-a creat o adevărată legendă, inclusiv de pe timpul comunismului, când se zicea că-i racolau doar pe ăia cu nouă și zece de pe la licee sau facultăți. Racolau pe dracu! De cele mai multe ori racolau și-i băgau la Securitate pe ăia care corespundeau, adică erau lingăi, pe care nu-i dădea inteligența pe dinafară și care erau în stare s-o vândă și pe mă-sa. Iar cu Securiștii de azi, exemplele arată că prostia este calitatea de bază pe care trebuie să o aibă ca să ajungă șef. L-ați văzut și dumneavoastră pe Coldea, se scălâmbăia ca dracu’ de ziceai că-l dor ideile, de Hellvig ce să mai spun, nu degeaba i se spune „Șobolanul”, că mintea lui umblă prin canale. La vânzare e cel mai priceput: a început cu Crin Antonescu și va termina cu el însuși, după ce va vinde România și pe noi toți lui Soroș.

Ăilați doi, Lucică Pistolaru’ Vânător zis și Pahonțu, căruia îi mor dușmanii la propriu când merge și el la vânătoare cu ei, ca-tât îl duce pe el capul de jandar/securist sau Kovesi care e atât de proastă că-ntr-o noapte când voia să se ducă la amantul ei din Comarnic, a căzut în groapa săpată de unu’ care-și făcea canalizare, iar a doua zi i-a făcut ăluia dosar și l-a băgat în pușcărie. Nu râdeți că e pe bune! Amândouă „e” pe bune! Vă dați seama? S-a dus și Lucică la vânătoare și un glonț dintr-o pușcă a nimerit fix în capul dușmanului lui, după care Lucică fără frică a tulit-o de n’a știut nimeni din anchetă că a fost pe-acolo și l-a acoperit Băsescu. De atunci a rămas el șocat așa: de la glonțul din capul ăluia. Iar aia? Cât de proastă să fii, de să dai în gropi când te duci la amant? Dar nu știți tot! Într-o noapte, ea și Coldea, frânți de beți, au îmbrățișat cu mașina un stâlp de pe Ștefan Cel Mare care de atunci le poartă numele: Stâlpul Prostiei Bete.

Nenorocirea este că ei racolează politicienii-securiști după criteriul să fie mai proști ca ei, adică să fii atât de prost încât să execuți ordinele aberante ale altui prost. Asta este o performanță în sine a prostiei dusă la excepțional.

Mă tot întreb cum poate Ciolacu și cu Paul Stănescu să reformeze ei partidul, ba Paul zicea că vrea el să aducă ’telectuali și tineri la partid, probabil să-i învețe „armetica”. Am aflat azi că „după ce tăiem porcul, tăiem porcul”(?!?) și că n-a căzut nici un „capăt”. P’ăștia doi, dacă-i lași singuri pe stradă, se pierd și dacă se țin de mână. LipsescTudose și Grindeanu, dar înțeleg că se rezolvă. Atunci devine „duplă” prostie la pătrat, un fel de „pi” dar nu „pi”-ul pe care-l caută Dăncilă și acum, ci „pi”-ul lui Orban când limba lui era încurcată în dosul ălora de la Bruxelles sau Berlin, că nu mai știu nici el cum să-și împartă biata limbă. Poate/o taie ca la șarpe, jumate’n tr-o bucă jumate-n bucile lui Merkel, o altă deșteaptă pe care dac’o n’trebi cu buletinul în mână nici acum nu știe proasta dacă a fost agentă STASI sau BND. E atât de încuiată că nu știu că e același lucru, cu toate că Iohannis i-a confirmat din propria-i experiență.

Una peste alta, un politician controlat de un securist sau un politician/securist arată nivelul execrabil la care a ajuns politica în România. Cred că mai jos de atât nu se poate, sau dracu’ știe, că tot timpul descoperi ceva nou.

Totuși, asta cu Reforma e cea mai bună glumă: Cel mai tare ne-a Reformat Băsescu: La două cuvinte pac „Reforma”! Atât a reformat Justiția… până a subordonat-o direct lui Maior și lui Coldea, un bețiv și-un scălâmbicios. A Reformat Economia până n-a mai rămas nimic din ea, a Reformat toată Societatea, iar, atunci când l-a înlocuit Iohannis, ne-a găsit atât de bine reformați încât ne omorâm „om cu persoană”, asta când nu te prinde Dincă să te bage la butoi.

Și cum voi, cei mai de dreapta, sunteți pregătiți să râdeți ca batistuță-n-tr-un picior de PSD, tocmai ce v-a anunțat și pe voi Sică Mandolină că și el Reformează Economia, asta după ce ne-a reformat Iohannis de ne alergăm unii pe alții pe stradă. Eu m-am tot gândit, mu..a invocată de Iohannis ca fiind… (cum dracu i-a zis?) act civic sau ceva de genul ăsta, face parte tot din Reformă? Asta-nseamnă că și Caligula era reformist.

Deci este clar: Marcel Ciolacu și Paul Stănescu reformează PSD-ul. Securitatea i-a format și reformat pe Ciolacu &comp., Băsescu a reformat tot, iar Iohannis (ce mândrie de bărbat!) a Reformat tenisul și pe antrenor, pe noi toți, de ne mai trebuie doar bocancii să ne considerăm rasă superioară nouă înșine (hai că mi-a ieșit).

În concluzie, Securitatea, care de azi conduce cu acte-n regulă PSD-ul, ne-a regulat (scuze, reformat) pe toți, de ne-a transformat într-o populație de zombi hotărâți să ne reformăm între noi (vedeți că nu am mai greșit?) până ne-o ieși pe ochi Reforma. Să aveți o zi plină de Reforme! Hai, că v-am urat de bine.

                                                                                                                           Gelu VIȘAN

1 Comment

  1. stelica

    Masura prostiei sau etalo ul ei era pina in ’89 militea ul.Acum e greu sa gasesti un etalon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *