Lichele

„Puterea umbrei”: Virgil Măgureanu, pionul Securității Mircea Dinescu și colegii lui spioni din decembrie 1989

  Cartea document „Puterea umbrei” – Generalul de brigadă (r) Aurel I. Rogojan față în față cu jurnalistul Dan Andronic […]

 

Cartea document „Puterea umbrei” – Generalul de brigadă (r) Aurel I. Rogojan față în față cu jurnalistul Dan Andronic

Dan Andronic: Pe cale de consecință, Ceaușescu decide să-l strămute pe Virgil Măgureanu la Focșani.

Aurel Rogojan: Ceaușescu, când a înțeles, dar prea târziu, că lucrurile se precipită, fiind vorba de „Scrisoarea celor șase“, de cazul Răceanu, de rețele active ale K.G.B.-ului, nu doar de cazul Volodin – Petre Mihai Băcanu, a zis că: „Ăștia n-ar mai trebui să se întâlnească, să-i mutăm la mama dracului!“ Și a luat decizia pe care a luat-o, cu Virgil Măgureanu, la Focșani, cu Andrei Pleșu, la Tescani, cu alții prin alte părți. Da, decizia i-a aparținut lui, ori de câte ori au avut loc astfel de transferuri „în interes de serviciu“. A și menționat că Virgil Măgureanu nu trebuie să se întâlnească cu Nicolae Militaru și Ion Iliescu, iar Andrei Pleșu să fie despărțit de Mircea Dinescu. Ce semnifică asta? Că pe Virgil Măgureanu și pe Andrei Pleșu i-a luat în serios.

D.A.: Andrei Pleșu era în altă zonă.

A.R.: Cumva, în zona celor stipendiați cu 400 de dolari pe lună, ca să existe și în România opoziție cât de cât reprezentativă?! După celebra declarație a lui Lawrence Eagleburger, din anii când era subsecretar de stat pentru afaceri politice, Departamentul de Stat a deschis liste de plată pentru indemnizațiile luptătorilor anticomuniști.

Andrei Pleșu era interfața de poliglot și de filozof a lui Mircea Dinescu, pe care-l însoțea la ambasadele unde era invitat, fiindcă Mircea nu prea le avea cu limbile străine și nici cu eticheta diplomatică.

D.A.: Care Mircea Dinescu, așa cum ați mai spus, aveați informații că era conectat la serviciile de informații sovietice.

A.R.: Cazul lui Mircea Dinescu este interesant și sub alte aspecte… Dosarul său de Securitate, din care vreo șapte volume numai la Direcția Informații Interne, avea deschise capitole speciale la Unitatea Specială U.M. 0110, pentru conexiunile cu serviciile de informații rusești, consecință a antecedentelor cominterniste ruso-maghiare din familie, ale socrilor, dar, în același timp, era și obiectiv al contraspionajului, pe liniile britanică și olandeză. Dinescu a fost, până la un punct, un produs al Securității și al Academiei „Ștefan Gheorghiu“. Urmare a intervenției unchiului său, Gheorghe Tănase, fost prim-secretar al Comitetului Județean P.C.R. Ialomița, dar și șef al Secției Cadre a C.C. al P.C.R., la generalul Iulian Vlad, Mircea Dinescu a fost încorporat ca militar în termen la trupele de Securitate și a făcut armata la Clubul Sportiv Dinamo, ca furier.

Ulterior, ofițerii de Securitate care răspundeau de Uniunea Scriitorilor l-au ajutat să fie angajat acolo şi l-au îndrumat să urmeze Academia „Ștefan Gheorghiu“, în care sens s-a aranjat alegerea sa ca secretar al organizației U.T.C., altfel nu era primit la Academia Partidului. La rândul său, Mircea Dinescu și-a oferit cu generozitate și talent serviciile ofițerilor de Securitate, care l-au folosit inclusiv pentru plasarea de scrumiere cu microfoane la mesele de la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Era un promotor convins al principiilor ideologiei oficiale, iar în notele furnizate ofițerilor de securitate îi combătea vehement pe dușmanii socialismului și pe criticii regimului. Pentru astfel de merite a fost școlit și în Anglia, trimis de Pantelimon Găvănescu, fost prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Mircea Dinescu a susținut public, cu entuziasm, reformele promovate de Mihail Gorbaciov.

D.A.: Când spuneți școlit, vă referiți la o pregătire și în zona de spionaj?

A.R.: Nu neapărat, el a fost trimis cu o bursă de specializare în jurnalistică. Nu prezenta garanții pentru o activitate secretă. Structural era și a rămas un agitator. Din când în când ne trezește nostalgiile, la „Politică și delicatețuri“, cu muzică rusească de cea mai bună calitate.

D.A.: Am citit pe undeva, într-un dosar C.N.S.A.S. sau carte de memorii, că și acolo, în Anglia, a avut contacte cu serviciile de informații britanice. Este adevărat?

A.R.: A avut peste tot pe unde a umblat, din Pribaltica până în CaucazÎn Marea Britanie a fost contactat acoperit de agenți ai contrainformațiilor, ai serviciului de contraspionaj (M.I.5), care-i trecea prin sită pe toți cei veniți din Est, și după aceea l-a luat în preocupări spionajul (M.I.6), iar când el s-a întors din Anglia, ofițerul britanic care îl contactase, sub o anumită legendă și acoperire, care i-a fost ca un fel de ghid din partea gazdelor, a fost trimis și el ca adjunct al atașatului militar la București, ca să aibă în continuare legătura cu el și aici, legătură care era realizată și prin intermediul lui Coen Stork.

D.A.: Ambasadorul olandez la București.

A.R.: Ambasadorul olandez, fiindcă în diviziunea internațională a muncii de spionaj din N.A.T.O., olandezii erau, se pare, cei care aveau în răspundere contrainformativă România. Și de aceea nu trebuie să ni se pară surprinzătoare declarația unui fost șef al contrainformațiilor olandeze, care a făcut acea afirmație, devenită de referință, că Securitatea nu a lezat Occidentul, că Securitatea era interesată de probleme economice și nu s-a implicat în chestiuni politico-militare care să prejudicieze Alianța Nord-Atlantică, fapt pentru care Serviciul Român de Informații, chiar dacă menține activi ofițeri proveniți din Securitate, poate fi considerat că a trecut testul pentru aderare la N.A.T.O.

Acum, dacă s-a mai păstrat sau nu diviziunea asta, ar fi bine de știut, având în vedere obstrucțiile sistematice pe care guvernul Olandei le face pentru temporizarea admiterii României în spațiul Schengen. De ce ridic această chestiune? Fiindcă înclin să cred că deciziile și gesturile oficialilor olandezi față de România nu sunt lipsite de suport informativ secret. Pe de altă parte, Olanda este „bâta de baseball“ a Washingtonului în politica Uniunii Europene.

Revenind la pregătirea comunității de informații, în vederea aderării la N.A.T.O., mi s-a părut relevant că la una din ședințele de pregătire și acomodare a noastră cu serviciile occidentale a venit un ofițer din Serviciul de Informații Național de Securitate al Olandei (B.V.D.), locotenent-colonelul Joy, expert în politica de securitate a N.A.T.O., care mi s-a părut cel mai bine pregătit, cel mai aplicat, cel mai deschis și cel mai sincer. La data respectivă, în 1998, era ofițer itinerant al Biroului Relații Externe al B.V.D.-ului pentru douăsprezece țări europene. Locotenent-colonelul Joy avea rădăcini indoneziene și ne-a și spus că, nu întâmplător, cei mai loiali și mai devotați combatanți pe care îi are serviciul de informații și contrainformații olandez provin dintre indonezienii care au servit în forțele navale olandeze cantonate în Indonezia. Coroana regală are mare încredere în ei. Prelegerea pe care ne-a ținut-o, preț de două ceasuri, a fost impecabilă ca substanță, ca informație și ca orientare. Și ne-a mai spus un lucru pe care n-am să-l uit niciodată: Vedeți sigla serviciului nostru, un delfin care înoată contra valului, nu uitați că tot timpul cât vă veți îndeplini cu onoare și devotament serviciul pentru patria dumneavoastră veți fi numai împotriva unor valuri“.

D.A.: Asta îmi aduce aminte de teoria lui Ion Cristoiu, teoria mersului pe contrasens.

(Fragment din cartea „Puterea umbrei” de Aurel I. Rogojan, Cap.X, „Conspirații grele și conspiratori de carton”, pag. 398-402)

                                           Notă redacția „Justițiarul”:

Am publicat și noi date desprea pionul Securității și spionul altora, Mircea Dinescu: „Prima activitate a lui Mircea Dinescu, când a fost instalat de către liberali la C.N.S.A.S., a constat în distrugerea propriului dosar de colaborator (informator) al Securităţii. La fel a procedat şi cu dosarele unor politicieni români cu «bube în cap». Astfel se explică şi îmbogăţirea rapidă a parvenitului ajuns mare latifundiar. Dinescu este devotat celor două mari puteri, Germania şi Rusia, al căror agent de influenţă este. Mai mult, este atât de pătruns de culturile celor două ţări, încât se identifică cu acestea până şi în costumaţia pe care o etalează în emisiunile sale de la postul de televiziune „Realitatea”, în care apare de multe ori în stare de ebrietate. Astfel, moşierul se arată pe micul ecran îmbrăcat într-o tunică prusacă şi cu şapcă tip HJ (Hitlerjugend) sau cu o rubaşcă de mujic rus.” (Fragment din articolul SRI, agenți de influență din mass-media, liberali falși și antiromânism)

2 Comments

  1. alex

    Dupa parerea mea, cred ca natia(populatia) romana, are cel mai mare numar de tradatori la suta de locuitori! Prin urmare, prin extrapolare, suntem un neam de tradatori! Pacat! Cum D-zeu, ce virus a contaminat populatia, astfel incat sa tradam mereu? Cum nu-i bate D-zeu, de cum au savarsit tradarea? Suntem o natiune bolnava si imi asum ce spun! Au fost , sunt si vor fi tradatori si la alte natiuni, dar ca noi la nimeni!

  2. Dr Copy Paste

    D.A.: Andrei Pleșu era în altă zonă.

    A.R.: Cumva, în zona celor stipendiați cu 400 de dolari pe lună…

    Tare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *