Atitudini

Radu Golban, replică adresată sasului fudul Bernd Fabritius și întrebări către rapacele F.D.G.R.

  E o ruşine să fii născut român, domnule dr. Bernd Fabritius? În urma emisiunii „Jocuri de putere”, difuzată pe […]

 

E o ruşine să fii născut român, domnule dr. Bernd Fabritius?

În urma emisiunii „Jocuri de putere”, difuzată pe postul Realitatea TV la data de 19 februarie 2017, în care aţi infirmat relaţia Dumneavoastră de rudenie cu Fritz Fabritius, doresc să-mi exprim regretul pentru declaraţia pe care am făcut-o, la rândul meu, că sunteţi un urmaş al acelui nazist de origine română.

Îmi menţin însă punctul de vedere că Dumneavoastră, în calitate de Preşedinte al  Federaţiei Izgoniţilor (organizaţie publică germană), nu aveţi neapărat căderea să daţi lecţii despre democraţie, combaterea corupţiei şi funcţionarea statului de drept în România. Cititorii de limbă română care nu au avut acces la informaţii din zona presei germane, difuzate de ziare respectabile şi de largă circulaţie, precum „Der Spiegel”, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Frankfurter Rundschau”, nu au avut astfel ocazia de a afla, în 2012, că organizaţia pe care o conduceţi a fost coordonată, în trecutul recent, de un for de conducere compus, în proporţie de peste 50%, de foşti nazişti. Fără a comenta acuzaţiile de revanşism aduse în presa germană organizaţiei al cărei lider sunteți, consider că membrii Federaţiei Izgoniţilor din Germania nu trebuie să se erijeze în mentori ai României. Aceste repetate acuzaţii halucinante, publicate chiar în „Handelsblatt” în 2010, arată că Federaţia Izgoniţilor are mai întâi nişte probleme de rezolvat acasă, care ar fi oarecum prioritare faţă de subiectele din România pe care le stigmatizaţi.

Domnule Dr. Fabritius, într-un interviu pentru cotidianul german „Die Welt” din 5 noiembrie 2014 vorbiţi despre copilăria Dumneavoastră sumbră din România. Afirmaţi ca vă simţiţi izgonit, în ciuda faptului că aţi emigrat oficial. Pe larg, vorbiţi despre „presiunea de alungare (Vertreibungsdruck)”, la care emigranţii de etnie germană au fost expuşi.  Deplângeţi faptul că nu aţi avut voie să participaţi la o călătorie cu corul în Bulgaria şi consideraţi acea interdicţie drept o discriminare pe motive etnice. Vă mărturisesc că nici eu, ca etnic român, nu mi-am putut vedea mama timp de trei ani. Perioada comunismului în România a fost una sumbră pentru noi toţi, indiferent de etniile noastre. Fără a lua apărarea fostului regim însă, nu cunosc şi nu am auzit în mediul multietnic în care am copilărit de astfel de discriminări etnice.

Din relatările Dumneavoastră am înţeles că nu mai sunteţi cetăţean român şi că nu vă consideraţi român. Răspunsul Dumneavoastră în cadrul emisiunii la afirmaţiile din spaţiul public, mă îndeamnă, dacă îmi permiteţi,  la o comparaţie apreciativă cu fostul Rege al României, Carol al II-lea. Acesta era considerat primul rege cu adevărat român nu doar pentru că era născut în ţară, dar şi pentru că stăpânea la excepţie vocabularul de invective tradiţionale. Aşadar, în pofida distanţării Dumneavoastră de România, sunteţi în ochii mei un adevărat român, cu bunele și mai puțin bunele noastre, prin modul cum argumentaţi şi apăraţi o cauză.

Este foarte adevărat că România se confruntă cu multe probleme, printre care corupţia ocupă un loc central. Fără îndoială avem nevoie de experţi de talia Dumneavoastră care să ne călăuzească drumul spre atingerea valorilor occidentale. Tocmai originea Dumneavoastră românească trebuie să vă inspire, pentru că românul, după trista perioada a comunismului, este dornic de adevăr, mai presus decât orice. În calitate de verigă dintre Germania şi România, m-aş fi bucurat să aud cum criticaţi Dictatul de la Viena impus de Germania sau Pactul Molotov-Ribbentrop. Ambele fiind semnate de Germania. Nu am auzit până în zilele noastre că Berlinul s-ar fi distanţat de acele tratate care au ciopârţit România sau să-şi fi cerut scuze pentru umilinţa a milioane de români izgoniţi din condei german.

În repetate rânduri  aţi amintit în declaraţiile Dumneavoastră din Germania soarta etnicilor germani din România, care au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Pentru adevărul istoric şi credinţa în fosta Dumneavoastră patrie, vă sugerez să explicaţi că Romania s-a opus prevederilor impuse de Aliaţi, care au solicitat munca forţată pentru compensarea pagubelor de război  produse de Germania nazistă şi să nu interpretaţi acest fapt istoric drept o acţiune discriminatorie a României  împotriva etnicilor germani. Culpabilizarea României nu vă conferă obiectivitatea necesară pentru a promova un viitor temeinic al statului de drept.

Cunoaşteţi, de asemenea, că obiectul acestor replici sau dezvăluiri  îşi are începutul în definirea arbitrară de către Germania a saşilor şi şvabilor ca etnici germani (Volksdeutsche), începând cu perioada interbelică. Aceste comunităţi vorbitoare de germană au emigrat în ţările române unite în România de azi cu sute de ani înaintea înfiinţării statului naţional german, la 1871. La acea dată, Germania nici măcar nu avea stabilit ce este etnic german şi ce nu. Cu atât mai puţin nişte comunităţi vorbitoare de germană care provin şi din zone ale Luxemburgului sau Franţei. Definirea acelor comunităţi ca etnice germane s-a realizat prin Cancelaria de la Berlin, pentru a contura planul de expansiune în Europa de est şi sud-est. Instrumentalizarea politică a vorbitorilor de germană din România a fost motivul pentru pierderile, suferinţele şi necazurile etnicilor germani.

Trist dar adevărat, este că această comunitate valoroasă din România este instrumentalizată din nou în jocul politic, fiind pusă în situaţia de a se raporta astăzi, prin FDGR, la GEG (Grupul Etnic German), considerându-se succesorul în drepturi a acelei organizaţii.

 

Solicit FDGR să transmită opiniei publice care este suma totală a despăgubirilor în bani și în natură primite de la statul român

 

În comunicatul emis la 16 februarie 2017, Forumul Democrat al Germanilor din România respinge categoric afirmațiile că ar fi fost beneficiarul reconstituirii unor drepturi patrimoniale considerabile în urma retrocedărilor operate de statul român în favoarea sa. FDGR mai arată că ar fi reușit să recupereze doar un număr mic din totalul proprietăților revendicate, publicând cifre din care opinia publică poate deduce că, din întregul patrimoniu confiscat de statul român de la organizația nazistă Grupul Etnic German, FDGR a reușit să recupereze doar o infimă parte. Și că, în mod legitim, ar fi îndreptățit să obțină și celelalte proprietăți solicitate de la statul român.

Pentru a asigura reconstituirea exactă a unui adevăr istoric ale cărui costuri financiare sunt suportate astăzi de România, solicit FDGR să explice opiniei publice modul în care a iniţiat, acţionat şi beneficiat direct sau indirect de retrocedări sau despăgubiri din partea statului român.

Solicit, de asemenea, din partea FDGR argumente juridice clare asupra afirmațiilor că legitimitatea drepturilor patrimoniale obținute de la statul român stă în faptul că Grupul Etnic German, al cărui succesor în drepturi s-a constituit, a fost  „înzestrat cu autoritate discreţionară asupra întregii comunităţi germane din România de către statul antonescian”, respectiv şi-a însuşit în mod abuziv proprietăţi ale cultelor sau ale unor asociații ale minorității germane. Formulez aceste solicitări pentru că, în opinia mea, chiar dacă prin absurd lucrurile ar sta așa, în argumentația FDGR s-a strecurat o fractură logică juridică flagrantă: în ipoteza în care organizația nazistă care este izvorul de drept invocat de FDGR și-ar fi însușit abuziv niște drepturi patrimoniale, cum este posibil ca reconstituirea acestor drepturi patrimoniale în favoarea FDGR să nu fie viciate în aceeași măsură ca în cazul izvorului de drept din care decurg?

Pentru recuperarea cât mai fidelă a istoriei recente care a determinat aceste costuri financiare pentru statul român, amintesc în continuare pașii parcurși de FDGR în scopul recuperării patrimoniului Grupului Etnic German:

La data de 13 iunie 2002, Domnul Adrian Năstase şi Domnul Klaus Iohannis semnau Protocolul privind colaborarea dintre PSD şi FDGR. La punctul 3, părţile semnatare se angajau să acționeze pentru finalizarea procesului de retrocedare a proprietăţilor. Pe baza unui program naţional, se arată în Protocol, se va acţiona pentru încheierea, în linii generale, a înmânării titlurilor de proprietate pentru fondul funciar şi fondul forestier până la 31 decembrie 2002.  Pământul va fi retrocedat în natură; iar în situațiile în care  unde acest lucru nu este posibil se va recurge la despăgubire, se mai arată în document. La Punctul 3, alineatul 2, se arată că: „Totodată se va adopta Legea privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate şi care nu pot fi restituite în natură conform prevederilor Legii nr. 10/2001 (octombrie 2002) ţinând seama si de punctul de vedere al FDGR exprimat in cadrul unor consultări prealabile”.

Angajamentul semnat de liderii PSD și FDGR nu se oprește aici. La punctul 9 al acestui protocol se stabileşte colaborarea şi în alte domenii importante, primul alineat stabilind că „Se vor lua măsuri pentru sprijinirea cultelor religioase în ceea ce priveşte urgentarea retrocedării unor clădiri care au aparţinut cultelor religioase. Imobilele incluse în ordonanţe de urgenţă, vor fi puse în posesie”.

De menționat este faptul că, în august 2014, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale, preşedintele FDGR., Domnul Paul Jurgen Porr, a declarat că va menține protocolul semnat cu PSD, susținându-l, în același timp, pe Klaus Iohannis în cursa pentru Cotroceni.

La 17 septembrie 2003, conform procesului verbal al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din cadrul Parlamentului României,  Domnul Deputat Ebehard-Wolfgang Wittstock (FDGR),  a luat cuvântul, afirmând că statul român a devenit proprietarul  bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German, prin Legea 485/1944 (aplicarea prevederilor Convenţiei de Armistiţiu semnată la 12 septembrie 1944 cu Aliaţii). Deputatul FDGR mai susţine că aceste bunuri au fost create de comunităţile germane autohtone de-a lungul secolelor şi nu doar în perioada scurtă de existenţă a Grupului Etnic German, ca persoană juridică română, de drept public, înfiinţată prin Legea nr.830 din 1940, publicată în Monitorul Oficial nr.275 din 21 noiembrie 1940. În consecinţă, domnia sa consideră că minoritatea germană din România este îndreptăţită să recupereze bunurile comunitare preluate de statul român prin Legea 485/1944.

Fără îndoială FDGR a acţionat prin deputatul Wittstock la trivializarea unui tratat internaţional în baza căruia România a ajuns în posesia acelor proprietăţi, pe cale de consecinţă a unor măsuri sau sancţiuni prevăzute de parteneri internaţionali. Perioada în care Grupul Etnic German a fost proprietarul sau custodele averilor comunităţilor germane din România nu este decisivă, relevant este modul în care au fost încorporate aceste averi de către o organizaţie de tip fascist.

Izvoarele istorice și juridice ne arată că transferurile de proprietate către Grupul Etnic German nu au fost efectuate printr-o acțiune discreționară, ci ca urmare a înrolării voluntare a instituțiilor și cultelor care și-au donat bunurile. 

Similar cu normele dreptului penal, nu durata unei crime, stabileşte culpa, ci fapta în sine. Interpretarea arbitrară şi subiectivă a unei sancţiuni internaţionale împotriva Grupului Etnic German este de natură tendenţioasă, menită să inverseze rolurile între făptaşi și victime. Deculpabilizarea unei mişcări fasciste şi insistenţa cu care a folosit inclusiv pârghii politice pentru a obține retrocedarea unor proprietăți ale statului român prin încălcarea unor norme internaţionale nu califică vocația democratică a unei organizaţii care include apelativul „democrat” chiar în propria denumire.  Totodată, se trece cu vederea faptul că acele comunităţi menţionate şi-au transferat bunurile imobiliare de bună voie, respectând procedurile interne decizionale, precum şi legislaţia în vigoare a regatului României, în proprietatea Grupului Etnic German.

deciziunea civila 87-1deciziunea civila 87-2

Așa cum rezultă și din unul dintre actele instanțelor postbelice, respectiv Deciziunea Civilă nr. 87 din 1947 prin care instanța respinge solicitarea Bisericii regnicolare CA în cauza de contencios administrativ 2205/1945, făcând referire la o Convenție încheiată în 1942 între Biserica Evanghelică și Grupul Etnic German, documente pe care le prezint aici.

Conventie-biserica-evanghelica1Conventie-biserica-evanghelica2

O altă speță care ridică mari semne de întrebare este cea a bunurilor care au aparținut Fundației înființate de baronul sas Von Reissenfels, cu scopul de a-i administra averea imobiliară, în scopuri caritabile, după moartea sa. Această fundaţie a funcţionat până în 1940 când, după înfiinţarea Grupului Etnic German, a intrat în proprietatea acestei organizaţii hitleriste. FDGR a devenit, după ce s-a autodeclarat urmaș al acestei Fundații, proprietarul unuia dintre imobilele organizației caritabile înființate de Von Reissenfels, deși FDGR este organizație politică.

Reamintesc, de asemenea, faptul că FDGR prin sentința judecătorească nr. 2790 din 28 mai  2007 dobândeşte calitatea petentului de succesor în drepturi față de Grupul Etnic German. 

În baza celor menţionate solicit FDGR să răspundă opiniei publice următoarelor întrebări:

– Care este suma pe care comunităţile germane din România, inclusiv cultele şi fundaţiile germane de asemenea încorporate în Grupul Etnic German a primit-o drept despăgubire de la staul român?

– Câte obiecte au intrat prin acţiunea iniţiată, condusă şi motivată de FDGR şi Domnul Klaus Iohannis în proprietatea comunităţilor germane, cărora le-a luat parte în calitate de ultim proprietar înainte de confiscarea acelora prin Legea 485/1944?

– Care este valoarea totală a obiectelor şi sumelor restituite de către comunităţile germane de la statul român începând cu 1990?

– Care este diferenţa dintre a fi un beneficiar direct sau indirect al unor bunuri retrocedate de la statul român?

– Care este motivul pentru care FDGR a solicitat prin instanţă să fie recunoscută calitatea de succesor în drepturi al unei organizaţii naziste?

– Dacă FDGR admite uşoara formă de vinovăţie istorică în perioada 1940-1944, invocând doar o istorie nefastă, de ce se raportează tocmai la Grupul Etnic German?

– Consideră FDGR că prin aplicarea Convenţiei de Armistiţiu şi a Legii  485/1944 s-a desăvârşit un abuz, aşa precum o stipulează Legea 10/2001?

– Consideră FDGR că abuzul trebuia imputat României sau mai degrabă Germaniei, pentru care etnicii germani au plătit sancţiunile impuse de comunitatea mondială?

                                                                                                                                   Radu GOLBAN

 

 

 

 

 

 

 

3 Comments

  1. Dec

    Extraordinar! Felicitari domnule Radu Golban!!!

  2. Dorian

    “Sasul daca nu-i fudul, parca NU e sas destul!”

  3. TOTUSI AM O INTREBARE ; CE LONGEVITATE AU VICTIMELE HOLOCAUSTULUI SI NAZISTII DIN ACEST TEXT? CRED CA SI PRIN ANUL 2500 VOR FI SUPRAVITUITORI AI HOLOCAUSTULUI CARE FUG SA PRINDA NAZISTII VICLENI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.