![Deznodământul Primului război mondial a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar în 31 octombrie 1918. Este momentul când fiecare naţiune a […]](https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2015/05/timisoara-inainte-de-ww1-600x350.jpg "REPUBLICA BANAT, o himeră ungaro-germană respinsă de români încă din 1918")
Deznodământul Primului război mondial a dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar în 31 octombrie 1918. Este momentul când fiecare naţiune a căutat să-şi urmeze calea spre libertate. Este momentul când românii bănăţeni au sperat o unire cu fraţii lor de sânge. Vântul schimbării a fost simţit de cei care au condus regiunea până nu de mult, şvabii şi ungurii încercând să păstreze provinceia sub autoritatea Budapestei printr-un artificiu numit “Republica Banat”. Românii au respins din start acest proiect, considerat îndreptat împotriva intereselor lor naţionale.
În 31 octombrie la Timişoara a fost proclamată Republica Autonomă Bănăţeană. Cu o zi înainte, în data de 30 octombrie, a avut loc la Budapesta o întâlnire între liderii politici din Ungaria. La eveniment au participat şi Otto Roth (şvab din Banat şi membru al Partidului Social Democrat din Ungaria) şi locotenent-colonelul Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara. Ambii se întorc în oraşul de pe Bega şi se întâlnesc cu liderii comunităţii maghiare, hotărând proclamarea Republicii Autonome Bănăţene, în cadrul Unagriei.
Prin acest artificiu s-a crezut că se vor putea linişti agitaţiile sârbeşti şi româneşti. Românii din Banat au reacţionat şi s-au constituit în Consilii şi Gărzi naţionale, ca răspuns la dezordinea care se crease, la atrocităţile jandarmilor şi ale „gărzilor de oţel” ungureşti.
Republica Bănăţeană a supravieţuit însă doar două săptămâni, până în 15 noiembrie 1918, la o zi după intrarea trupelor sârbeşti în Banat, care au profitat de incertitudinea politică şi au dorit aducerea oraşului sub autoritatea Belgradului. Otto Roth şi reprezentanţii social-democraţilor din rândul minorităţilor maghiare şi şvăbeşti, vedeau totuşi în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare încercând să ţină vie himera “republicii bănăţene”. Ei sperau în continuare că tot haosul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă şi Banatul. Pe de altă parte, sârbii duceau în Occident o puternică propagandă pentru cauza lor, urmărind politica “faptului împlinit” şi încheierea războiului cu un Banat aflat de facto sub suveranitate sârbească.
Timbru emis în timpul ocupaţiei sârbeşti a Timişoarei de către “republicanii bănăţeni”
Românii, majoritari în regiune, nu s-au împăcat nici cu noii stăpâni, dorind în continuare ca Banatul să se unească cu România. Populația Republicii Bănățene era de 1.582.133 de persoane, dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum și comunități de slovaci, croați (carașoveni) și ruși.
Pentru a nu se ajunge la un conflict armat, Banatul a fost împărţit pe din două în urma negocierilor care au implicat şi Marile Puteri (Franţa în special), Regatului României revenindu-i partea de est a regiunii. Astfel, în 28 iulie 1919 administraţia română s-a instalat în Banatul de vest. Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru judeţul Caraş-Severin cu sediul la Lugoj, iar Aurel Cosma la Timişoara pentru judeţul Timiş-Torontal, cu sediul la Timişoara.
Trupe romane defiland in Timisoara
Mai târziu, o ultimă încercare de independenţă a venit din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 au trimis o petiţie la Conferinţa de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul, dar şi regiunea vecină Backa. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărţită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferinţa de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.
În 11-13 iunie, Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris a comunicat României decizia finală privind graniţa dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Serbia. Astfel, două treimi din Banat reveneau României şi o treime revenea Serbiei.
Sursa:FrontPress.ro
