Puncte de vedere

Rezoluția Parlamentului European împotriva României, generatoare de euroscepticism în România

  Rezoluția Parlamentului European împotriva României, sub pretextul că apăra statul de drept, desconsideră însăși valorile cuprinse în convențiile și […]

 

Rezoluția Parlamentului European împotriva României, sub pretextul că apăra statul de drept, desconsideră însăși valorile cuprinse în convențiile și tratatele invocate în preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeană.

În primul rând, acest document este unul „politic”, după cum a spus și președintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, motiv pentru care trebuie citit în această cheie, a partizanatului diferitelor grupări politice europene, cu partide afiliate și din România.

Acest fapt explică probabil de ce documentul este un fel de ciorbă, în care fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor aferente din România, și-a introdus propriile slogane, pentru vădite motive electorale.

 În al doilea rând, documentul, conform draftului apărut în presă, exprimă „îngrijorări” cu privire la însăși acțiunea de legiferare, ceea ce contravine conceptului de stat de drept și democrație.

Specific ordinii de drept, inclusiv în România, este că, din momentul în care un proiect de lege începe traseul în procedura legislativă în Parlament și până când intră în vigoare, acesta parcurge un drum lung și presărat cu filtre prin care opoziția, puterea, ÎCCJ, Președintele, Avocatul Poporului, CCR să poată interveni pentru a corectă, modifică, îmbunătăți orice text de lege ce încă nu a intrat în vigoare.

Prin urmare, să te „îngrijorezi” cu privire la prevederi adoptate de Parlament, dar care NU au intrat în vigoare pentru că au fost declarate neconstituționale de către CCR, fapt ce demonstrează că filtrele din procedura legislativă specifice statului de drept funcționează, este pur și simplu absurd și demonstrează ignoranța sau disprețul respectivilor politicieni europeni pentru tot ce înseamnă, în fapt, procedura democratică de legiferare.

În al treilea rând, documentul condamnă acțiuni care în acest moment sunt în plină anchetă penală, cum e intervenția jandarmeriei din 10 august.

Această acțiune face obiectul unei anchete penale în curs de desfășurare, a cărei imparțialitate este esențială inclusiv la nivel de aparentă. Este de-a dreptul ipocrit și contrar normelor statului de drept că politicienii europeni să exprime concluzii ferme cu privire la fapte ce fac obiectul unei anchete penale nefinalizate, dar apoi să condamne și să se îngrijoreze când politicieni de la București fac același lucru cu alte anchete în curs.

Ori le e permis tuturor politicienilor, indiferent că sunt de la București sau Bruxelles, să facă declarații și intervenții cu privire la anchete în curs, ori nu le e.

În al patrulea rând, această rezoluție cu pretenții de apărare a statului de drept din România vorbește timid și despre „pretinsă interferentă [a SRI] în cadrul activitătilor sistemului judiciar român”.

 Cu alte cuvinte, în ciudă faptului că au fost deja publicate nu mai puțin de 5 protocoale secrete încheiate de Serviciul Român de Informații cu instituții din vârful sistemului judiciar, nefiind nici una scăpată (Parchet de pe lângă ÎCCJ-2 protocoale, Înaltă Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecție Judiciară), Parlamentul European se referă la aceste acte concrete că fiind „presupuse”.

Parlamentul European nici nu le condamnă și nici nu recomanda că aceste protocoale să fie imediat denunțate și efectele lor să fie făcute publice.

Până la urmă, însă, se pare că și această firavă afirmație a fost scoasă din raport, în urmă lobby-ului fostului procuror Monica Macovei, susțin mai multe surse citate în media.

Ceea ce eu, ca judecător și cetățean român, văd din acțiunile Parlamentului European și a celorlalte instituții de la Bruxelles, ce pretind că apăra valorile europene, este că în România ni se cere o justiție independența cu jumătate de gură, adică numai față de politic, altfel fiind perfect firesc și „liniștitor” ca această să fie influențată de serviciile de informații, în bază unor protocoale secrete.

Mai mult, văd că politicienii de la Bruxelles sunt preocupați de articole de lege ce nu au intrat în vigoare, dar nu scot un cuvânt despre doveditele protocoale secrete încheiate de justiție cu Serviciul Român de Informații.

Să fie acesta „statul de drept European” pe care acești politicieni de la Bruxelles îl susțin și în țările lor, unul în care independența justiției și drepturile și libertățile individuale sunt „securizate” de servicii secrete în bază unor protocoale secrete?

Nu acestea sunt valorile pe care s-a construit Uniunea Europeană și nici ale Europei mele.

Eu cred în valorile ce au fundamentat Uniunea Europeană:

-într-o Europa și Românie liberă ce are în centru cetățeanul cu libertățile și drepturile lui, nu Statul cu aparatul său de represiune;

-într-o Europa și Românie liberă în care statul este egal cu cetățeanul în față legii și a instanței de judecată, fără că primul să poată ține atuuri secrete în mâneca prin care să manipuleze actul de justiție;

-într-o Europa și Românie liberă în care dreptul la un proces echitabil nu este nici „asigurat” și nici „protejat” de servicii de informații secrete, inspirându-se după modelul sovietic de justiție.

Aceste valori nu se regăsesc în draftul de rezoluție.

Genul acesta de acțiuni al politicienilor de la Bruxelles este și cauza care generează euroscepticismul în România. Scepticism, însă, nu în valorile pe care s-a fondat Uniunea Europeană după al doilea război mondial, valori ce au făcut-o diferită față de Uniunea Sovietică, ci scepticism în faptul că acești politicieni chiar cunosc valorile care au făcut UE diferită de URSS și sunt capabili, cel puțin în cazul României, să susțină cu adevărat democrația și statul de drept.

                                                        Dana GÎRBOVAN

                    Judecătoare, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR)

3 Comments

  1. Eu sunt pentru iesirea Romaniei din UE inca din iulie-august 2012…

  2. IQ100

    euro scepticism e o exprimare diplomatica..
    Europa este un Imperiu Ocupant, ce mai tura vura
    “parlamentul european de al Bruselz”= Dieta de la Viena

  3. IQ100

    P’ână la urmă, însă, se pare că și această firavă afirmație a fost scoasă din raport, în urmă lobby-ului fostului procuror Monica Macovei, susțin mai multe surse citate în media.”
    Domnia sa o fi fost votata … ca europarlamentar precum Dnii TB si KWJ, ca presedinti??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *