Atitudini

ROMÂNII IES ÎN STRADĂ PENTRU DEMITEREA LUI OPREA!

Până unde poate merge mușamalizarea unei accident stupid, datorat unui personaj și mai stupid?   Moartea lui Bogdan Gigină (28 […]

Până unde poate merge mușamalizarea unei accident stupid, datorat unui personaj și mai stupid?

 

Moartea lui Bogdan Gigină (28 de ani) nu mai este un secret pentru țară, indiferent cât de mult ar încerca să se motiveze că viteza, că opritul, că importante-s altele și că afară plouă, pe alocuri chiar cu ceață. Cert este că vicepremierul Gabriel Oprea nu se afla în interes de serviciu când motociclistul și-a pierdut viața și nici legea nu-i permitea să se deplaseze cu o coloană oficială, având în vedere rangul său, decât în cazul excepțional al unei urgențe. Nici o virgulă din lege nu îl apără pe vicepremier și, totuși, de ce această liniște?

Opoziția, specializată în gălăgie cu bolboroseli și bule de sifon, s-a făcut că are treabă. PNL a preferat să se facă de râs la Congresul PPE de la Madrid, iar celelalte voci, firave de felul lor, nu pot ajunge la înălțimea magnificului general de tinichea Oprea. Cum nu au ajuns nici vocile militarilor care au confirmat, sub protecția anonimatului, că orice vizită la frizer sau la dentist înseamnă pentru Oprea coloană oficială.

Suntem rușinea lumii civilizate, fapt confirmat și de premierul Victor Ponta, care a dat vina pe… gropile din asfalt! Explicația este logică: dacă Ponta l-ar demite pe Oprea, Guvernul s-ar îndrepta spre picaj. O logică similară se regăsește și la PNL, care nu vrea să se certe prea tare cu Oprea, întrucât are nevoie de UNPR ca să ajungă la guvernare! La fel, până și președintele Klaus Iohannis îi este recunoscător lui Oprea fiindcă i-a triplat salariul și datorită acestuia și a votului dat de partidul său de panoplie a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu șef pentru a doua oară la SIE. Unde mai pui că gheneralul Izmană, care o tot arde cu „interesul național”, tocmai a preferat recent să achiziționeze pentru Poliție 400 de mașini marca Volkswagen, în loc de autohtona Dacia, ca să-i faca pe plac neamțului de la Cotroceni. E ceva, tocmai acum, în plin scandal mondial privind corupția și minciuna promovate de fabricantul de autoturisme nemțești, să-i dai un balon de oxigen Volkswagenului german. Ăsta da patriotism, trăiască interesul național! Așa că… sângele polițistului, vărsat inutil, se jertfește pe altarul din mocirla politicii românești cu damf german.

Un semnal vine din partea jurnalistului Robert Veress, care a anunțat că, de luni, de la ora 12:00, va intra în fața Guvernului în greva foamei și a setei! Veress intenționează să obțină fie demisia lui Oprea, fie… propriul său deces, ca exemplificare, dacă mai era nevoie, a mizeriei politice din această țară.

Marius Florian, coleg cu Veress, a vorbit cu mai mulți parlamentari PNL, întrebându-i dacă vor cere demisia lui Oprea. Aceștia au răspuns că nu știu, conducerea partidului nefiind în țară. „Anunț, pe această cale, că, dacă luni, la ora 12, Gabriel Oprea va mai fi vicepremierul Guvernului României, mă voi deplasa în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului și voi protesta prin greva foamei și a setei, rămânând la fața locului, până ce voi obține demisia individului sau până ce voi pieri!”, a spus redactorul șef al publicației naționale „Puterea”, Robert Veress.

Colegul său, Marius Florian, a demarat o acțiune de protest.

Acum, se pregătește o mușamalizare de proporții, oamenii aceluiași sistem încercând să îl arunce în uitare pe polițistul Bogdan Gigină, a cărui viață s-a sfârșit inutil, pentru ca vicepremierul Gabriel Oprea să se întoarcă acasă de la cârciumă! Haideți să ne INDIGNĂM ÎN STRADĂ și să cerem DEMISIA lui Gabriel Oprea din Guvern!, se arată în evenimentul creat de acesta. Astfel, luni, 26 octombrie a.c., de la ora 18:00, în Piața Victoriei, se va cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea.

Mai multe detalii, aici:

https://www.facebook.com/events/1635377243394335/

                                                                                Simina BARBU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *