Pocăință? Răzbunare? Sau rebrenduire?

În ultimii ani, o serie de foști ofițeri SRI, dați afară sau condamnați, au început „să dea din casă”. Foarte bine, dar de ce abia acum? Știu, îmi veți vorbi despre secretul de serviciu, despre regulamentele instituției. Permiteți-mi să am un punct de vedere diferit. Către cine au jurat ei credință? Către România sau către mafie? Cînd vedeau că șefii lor s-au pus în slujba mafiei politico-economice interne și internaționale, acel jurămînt îi OBLIGA să acționeze. Cum? Prin mijloace specifice, prin oamenii pe care îi aveau și îi controlau în presă aducînd la cunoștința opiniei publice derapajele, abuzurile, trădarea, corupția superiorilor, prin oamenii politici pe care îi controlau și prin care puteau trimite informații conducătorilor țării. Chiar dacă și aceștia erau și ei mînjiți, nu puteau ulterior să susțină că nu au știut.

Repet, jurămîntul depus îi obliga să acționeze. Dar lor le-a convenit să se complacă în mocirlă, pînă cînd și-au pierdut privilegiile și au devenit foarte vocali. Cam așa văd eu lucrurile.

Am pornit acest text plecînd de la un articol citit în „Justițiarul” (Jaful de la Fondul Proprietatea: Nu ar fi necesara o comisie parlamentară de anchetă?)  la care am postat comentariul de mai jos:

„Plec de la un punct din biografia d-lui. Peiu (pe care nu l-am cunoscut niciodată): „… administrator al Romtelecom (1997-2000),…” Nu știu ce înseamnă că a fost administrator, probabil că a fost membru în consiliul de administrație. Și atunci, cred că veți spune că sînt cîrcotaș, dar mă întreb de ce nu a început cu primul și cel mai mare jaf din istoria privatizărilor postdecembriste, pe care îl cunoaște foarte bine, Romtelecomul (chiar dacă atunci Fondul Proprietatea nu exista).

Detest să tot repet lucruri despre am scris pe larg în nenumărate rînduri, așa că fac un rezumat.
Firma Goldman Sachs a evaluat cele 35 % din acțiuni ce urmau să fie vîndute la 750 mil $, ceea ce însemna o evaluare a întregului patrimoniu la puțin peste 2 mlrd. $, deși:
– chiar înainte de privatizarea parțială, Romtelecom investise 1 mlrd. $ pentru cablarea întregii sale rețele cu fibră optică;
– chiar înainte de privatizarea parțială, Romtelecom cumpărase fără licitație 1.000 autoutilitare de la firma lui Călin Popescu Tăriceanu;
– Romtelecom avea sedii în întreaga țară (municipii, orașe, comune) și avea birotică completă și modernizată, și mai avea și alte valori pe care nu le mai țin minte.

Exact în aceeași perioadă Polonia scotea la vînzare Polski Telekom, căruia îi stabilise o valoare de 18 mlrd. $!

Din cei 750 mil. $, statul român a încasat doar 675 mil. întrucît diferența de 10 % a fost șpaga celor șapte demnitari români din comisia de privatizare, șpagă pe care cu toate eforturile mele, Codruța a refuzat să o cerceteze.

Estimez că Goldman Sachs a subevaluat patrimoniul Romtelecom de cca. 6-7 ori. Iar pentru această subevaluare, în afară de onorariul de evaluare, a mai primit și un onorariu de succes de aproape 10 mil. $!

Filotim, statul român a mai făcut grecilor două cadouri:
– le-a cedat gratuit uzufructul pentru 16 % din acțiuni, ceea ce înseamnă că deși grecii cumpăraseră 35 %, ei controlau 51 % din acțiuni și astfel în consiliul de administrație, din 7 membri, 4 erau greci (în frunte cu președintele)
– le-a cedat releul de la Cheia, care prin retransmisiile internaționale, ne aduceau bani buni.
Să tot faci afaceri cu statul român! De ce nu o fi început dl. Peiu cu asta?”

De ce revin asupra acestui comenariu și îl transform într-un articol? Fiindcă peste noapte m-a bîntuit, din străfundurile memoriei mele, numele lui Petrișor Peiu. Am dat din nou drumul la leptop, am intrat pe „goagăl” (vorba filozofului în viață Marean Vanghelie), am tastat numele meu și al lui, și m-am lămurit: conform ziariștilor, eu aș fi cerut anchetarea lui pentru privatizarea neconstituțională, frauduloasă și coruptă a Romtelecom!

Am scris despre sesizarea penală făcută de mine pe această temă, îngropată de oamenii Codruței. Am făcut plîngere împotriva acestei soluții la ÎCCJ, și am crezut că am biruit mafia. Am ales la întîmplare unul din cele cca. 20 de articole din presă care au comentat această soluție: http://www.business24.ro/romtelecom/stiri-romtelecom/radu-vasile-remes-si-babiuc-cercetati-pentru-privatizarea-romtelecom-1442514

Codruța a făcut recurs, s-a opus cercetării. Motivele de recurs nu mi-ai fost comunicate de completul de 9 judecători de la ÎCCJ, astfel încît nu le am. M-am dus la prima oră, am citit motivele de recurs, mi-am făcut o notiță (pe care în nebunia de acte pe care le am nu o mai găsesc) și am zis că este floare la ureche, motivele erau stupide, absurde și mai ales  nelegale. Este cazul să vă explic stupefacția mea cînd am văzut că recursul a fost admis? Aleg tot la întîmplare un articol care a comentat recursul: https://www.mediafax.ro/social/dosarul-privatizarii-romtelecom-inchis-definitiv-3638666

Ce comentarii am de făcut?

În primul rînd că nici unul dintre ziariștii care au scris despre cele două faze procesuale nu a citit sesizarea și plîngerea mea! Au scris numai tîmpenii întrucît au citit doar afirmațiile parchetului general! Probabil, acestea le-au fost înmînate.

În al doilea rînd eu am sesizat (inițial PNA) cu faptul că cei șapte înalți demnitari români membri ai comisiei de privatizare au încasat un comision ilegal (adică o șpagă) de 75 mil. $. Procurorii însă au deplasat obiectul sesizării de la șpagă la comisionul de succes încasat de Goldman Sachs! Ziariștii, despre asta au scris și ei!

În al treilea rînd am aflat cu surprindere din actele procuraturii că eu aș fi cerut cercetarea numiților Peia Petrișor, Gozia Dan, Ionescu Gheorghe, Mândrescu Corneliu, Gutin Eugenia (membrii ai consiliului de administrație al Romtelecom) și Baias Flavius (secretar de stat la ministerul justiției), despre care eu nu pomenisem!  În schimb, dintre cei 7 acuzați de mine, nimeni (nici din justiție, nici din presă) nu a pomenit numele marelui tartor, Valeriu Stoica (ministrul justiției), pe care îl nominalizasem!

Dl. Peia se întreabă în articolul său dacă nu ar fi cazul unei comisii parlamentare de anchetă pentru jafurile de la Fondul Proprietatea. Hai să îi explic eu cum stă treaba cu comisiile parlamentare de anchetă fiindcă am avut două experiențe – una, legată chiar de Romtelecom.

Cînd am avut suficiente date, am redactat o interpelare către primul-ministru Radu Vasile pe care, pentru siguranță, am dat-o la doi senatori (Niculae Cerveni și Cornel Gavaliugov). Amîndoi depun interpelarea. După cîteva zile mă sună Cornel, îmi spune că senatul a hotărît înființarea unei comisii de anchetă iar el, ca vicepreședinte al acesteia precum și Șerban Săndulescu (președintele comisiei) mă roagă să vin la senat să stăm de vorbă. Și mai mă roagă să fac și un plan de anchetă. Ca un bătrîn anchetator (asta este o figură de stil, fiindcă acum 20 de ani nu eram bătrîn), mă apuc să fac un temeinic plan de anchetă. Mă întîlnesc cu ei la senat, le dau toate amănuntele pe care le cereau, le-am dat planul de anchetă, le-am mai dat documente. Șerban Săndulecu îmi propune să fiu expertul comisiei, iar eu sînt de acord. Trece timpul, nu primesc nici un semn. Îl sun pe Cornel care îmi spune că activitatea comisiei a început îar în locul meu, pe post de expert, au fost angajate trei tinere fufe. A avut bunul simț ca la sfîrșit să îmi dea un exemplar din raportul comisiei. Nu făcuseră nimic din planul de anchetă pe care mi-l ceruseră!

Hai să vorbesc puțin și despre mass-media. Reușesc să declanșez o campanie de presă pe tema ilegalităților legate de privatizarea Romtelecom. Romtelecom se apără și încheie contracte de publicitate cu ziarele. Nu avea nevoie de ele întrucît împotriva Constituției (care prevedea că economia României este o economie de piață), prin contractul de privatizare li se asigura exclusivitatea pentru încă trei ani pe piața telefoniei fixe din țară. Dar prin contract, ziarele se angajau să nu publice articole negative la adresa Romtelecom.

Începusem campania prin „Academia Cațavencu”, dar la un moment dat rubrica mea a fost desființată, nu am mai putut publica nimic – la scurt timp, în „Academia Cațavencu” a apărut publicitatea pentru Romtelecom.

Într-o zi mă duc la biroul lui Niculae Cerveni și îl găsesc acolo pe Ion Marin care înființase ziarul independent „Ultima Oră”. Îl întreb dacă are contract de publicitate cu Romtelecom. Cu ochii plini de speranță, mă întreabă dacă pot să îi fac rost. Răspund că nu, dar am articol. Îl ia, îl publică. Nu știu dacă apoi i-a oferit și lui Romtelecom contract de publicitate.

Alte articole pe tema Romtelecom pe care le-am scris au fost duse de Leon lui Corneliu Vadim Tudor, care le-a publicat în „România Mare”.

Iar mă uit la ce am scris și (asta a ajuns să mă obsedeze) îmi amintesc cîți dintre cei pomeniți nu mai sînt printre noi (Radu Vasile, Șerban Săndulescu, Niculae Cerveni, Ion Marin, Corneliu Vadim Tudor…).

Am reușit să provoc Romtelecomului pierderi de zeci de milioane de dolari. Cca. 20 mil. $ au reprezentat avansul spre decontare pe care au fost nevoiți să îl restituie celor 4,5 mil. abonați (oricum, l-au restituit devalorizat, fără indexare), o sumă care nu poate fi cuantificată reprezentînd taxa de service la care au fost nevoiți să renunțe, o sumă pe care nu o cunosc reprezentînd contractele de publicitate teoretic inutile.

Timp de 10 ani (1999-2008) am luptat împotriva Romtelecom pe toate planurile. Dar cum poate un om obișnuit, fără nici o calitate oficială, luptînd de unul singur, să învingă mafia formată din miniștri, parlamentari, procurori, judecători, presă? Dacă din acești 10 ani doar 13 luni în loc să mă ocup de interesele poporului român (pe multe planuri) m-aș fi ocupat de mine, aș fi strîns cei 35 de ani de muncă necesari pentru pensia completă. Cu ocazia aceasta, îi răspund și d-lui. Cornel Dan Niculae care printr-un comentariu se mira de micimea pensiei mele. Păi pensia mea de la stat este mică întrucît pe de-o parte nu am evidențiați decît 33 de ani și 11 luni de muncă, iar pe de-altă parte, cu încălcarea legii, pentru anii munciți în procuratură nu mi s-a acordat pensie de magistrat.

Desigur însă, nici o faptă bună nu rămîne nerăsplătită. După acești 10 ani de luptă, și mai ales după ce Codul lui Lucifer a fost postat pe scribd.com, Romtelecom mi-a tăiat internetul, cablul TV și telefonul fix. Și tot desigur, la plîngerea mea penală nu a fost găsit nici un vinovat pentru acest abuz (cît și pentru altele, pe care nu le mai menționez).

În orice caz, pe dl. Peiu nu îl plîng. A fost unul dintre cei căruia soarta i-a surîs. În finalul articolului este prezentată a scurtă expunere a funcțiilor avute: „Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005). În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine.”

Vă dați seama care erau veniturile lui în perioada în care era concomitent consilier al lui Radu Vasile, președinte la Sidex Galați, administrator la Romtelecom și la Omniasig?

Așa cum am scris, în ultima perioadă de timp, mulți foști înalți demnitari, foști ofițeri superiori din servicii, mulți foști politicieni au devenit extrem de critici. Și mă întreb de ce.

Din remușcare și din pocăință? Nu, fiindcă nu și-au recunoscut niciodată în public păcatele, parcă ei ar fi fost niște îngeri.

Din răzbunare? Unii poate că da.

Dar sînt tentat să spun că o fac pentru rebrenduire, pentru crearea unei noi imagini, a unor luptători pentru interesele țării și pentru o (nouă) carieră politică.

                                                                                                   Dan Cristian IONESCU