Epistolă către PESEDEU, pusă într-o sticlă și aruncată în Dunăre

Motto 1: „…Mă simt împlinit, în visul meu şi al domnului Stănescu (!!! n.n.), că astăzi am reuşit să facem cea mai performantă echipă în acest moment în PSD. Cu toţii suntem trecători, cu toţii suntem de înlocuit, nu este nicio problemă, e în firea lucrurilor, s-ar putea în viitor mulţi din această echipă să fim competitori în interiorul partidului, e un lucru normal.” (sunt reflecțiile despre perisabilitatea funcției de președinte al PSD, emise de Marcel Ciolacu, proaspăt ales în capul trebii, pe 22 august 2020, la Congresul PSD- varianta online)

Motto 2: „…Să-și aleagă opțiunea pe care o doresc dânșii…!” (îndemn memorabil, tot pe 22 august 2020, al fostului premier al României, Sorin Grindeanu, care semăna, la Congres, perfect dar PERFECT! cu Tano Cariddi, minunat întruchipat de Remo Girone în CARACATIȚA, nu-mi amintesc în care serie, dar orișicât… )                               

                                   Dragă PESEDEULE,

Trebuie să-ți spun că de câte ori te-ai rebranduit mata de-a lungul timpului a fost mai rău ca mai-nainte. De câte ori te-ai modernizat și ai scăpat de „tătuci”, și te-ai făcut băiat mare, și te-ai transformat în partid european, și ai pupat partenerul strategic ca și cum ți-ar fi oferit un post de vicepreședinte la NATO (deși nu ție ți l-a oferit, înțeleptule…), mie mi s-a părut că, de fapt, ți-au apărut niște coșuri lucioase pe nas care seamănau toate-toate cu niște securiști sadea, închistați și încrustați în delicata piele a piramidei nazale social-democrate… ei, dacă matale crezi că (pro)eminențele astea cenușii îți schimbă fizionomia în bine, asta e!!!… e treaba ta.

Dar începi să semeni tot mai mult cu Lăbuș, agitându-și cu înaltă mândrie revoluționară lanțul prea scurt, care-l împiedică să ajungă la mâncare dar, în schimb, îi permite să stea frumos cu botul pe labe.

Știu, eu sunt doar un observator… dar, ca simplu observator, m-am întrebat mereu unde sunt, în societatea civilă, intelectualii de stânga, în timp ce zona aşa-zis „de dreapta” era acaparată total de câţiva indivizi, care făceau o propagandă pur şi simplu scârboasă; ei erau și au rămas SPUMA! Ei sunt în continuare ELITA… și, uimitor, deşi foarte puțini simt nevoia să le cunoască ȘI opera, în afara propagandei constante pentru perpetuarea condiției de colonie a României, cărţile acestora se cumpără pentru că „dau bine” în bibliotecă. Iar în jurul lor cresc precum „ciupercuţele”, aspiranţi mediocri, doritori să fie acceptaţi „în preajmă”, care, de asemenea, se activează ca propagandişti de duzină ori de câte ori cauza o cere. Așadar, sunt eficienți! (Un exemplu ce-mi vine acum în minte este Lucian Mândruţă… dânsul, pentru o bucăţică de spaţiu editorial într-o revistă de fiţe intelectualiste, unde publică texte plicticoase şi naive, poate deveni un activist fanatic taman atunci când trebuie. Cineva a numit specia „idioții utili”. Eu nu mi-aș permite…)

Pe când matale nu ți-ai crescut intelectualii, PESEDEULE, ci i-ai pus la saramură…

Îl ascult la Congresul on-line (mascat, carantinat, digitalizat, pozitivat, microfonat, sertarizat, propaghelizat, etc.) al PESEDEULUI pe Marcel Ciolacu zicând că vremea „tătucilor” din PESEDEU a apus. Eu însă mă uit la Ciolacu exact ca la un tătuc cu trei capete, celelalte două fiind Grindeanu și Dâncu. Grindeanu zice că „s-a întors acasă” iar Dâncu își suflecă a n-șpea-mia-oară mânecile ca să organizeze departamentele, alea care zâmbesc frumos, în cămara partidului, puse în recipiente cu formol de multă vreme. Evident, niciunul dintre ei nu are nici o legătură cu „nește băieți”… cum nu are vreo legătură cu „nește băieți” nici badea Ciolacu! Sufrageria lui Găbiță Oprea, model 2009 -ALEGERI PREZIDENȚIALE, cu protagoniștii ei care nu-și aminteau, nici măcar unul – fie că era vorba de musafiri sau gazdă – dacă au văzut prin preajmă o gazelă cu înălțimea de doi metri și purtând numărul 46 la balerini, supranumită de Liiceanu Gabriel „însăși slujirea”, a rămas departe. Iar Generalul Puiu, din aceeași sufragerie, cu amnezia lui convenabilă cu tot, e astăzi în echipa doamnei Firea.

Mi-a plăcut că domnul Dumitru Buzatu i-a arătat lui Marcel Ciolacu pisica…  adică, pardon, nu chiar pisica, ci ruleta cu care să se măsoare, în comparație cu Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Curioasă din fire, cum sunt, mă și întreb cam câți kilometri ar trebui să aibă ruleta lui Dumitru Buzatu…

Aud de reformarea PESEDEULUI de când există PESEDEUL. Nu ştiu exact ce ar tot trebui să fie reformat – de la mine PESEDEUL clasic se vedea ca un partid normal la cap, care a putut pierde alegerile pe care le-a organizat fără să scoată lumea la măcel în stradă, care a luat măsuri și de stânga și de dreapta, acoperind așteptările populației (sigur că pentru această performanță poporul l-a urât din rărunchi, dar ne-am obișnuit cu paradoxurile societății românești), care a fost dispus, fără mofturi, să împartă puterea, chiar dacă acest lucru i-a fost defavorabil, care nu şi-a vândut partenerii şi care a putut face uneori, înţelegeri, pe baza unei simple strângeri de mână, fără să le încalce. Asta a FOST.

Dar, dragă PESEDEULE, uite că din reformare-n reformare ai ajuns aici, la ceea ce am văzut eu la Congresul virtual al secolului: cu masca pe mufă și cu spiritul lui „Chuck Norrics” (!!!, n.n.) invocat de proaspătul tău președinte!…

În această conjunctură, pun și eu o întrebare sfioasă: cam cât dorești să te mai reformezi?

                                                                                                       Luminița ARHIRE