Observator

Scrisoare către catolicii din România: Rugați-vă pentru fratele Papa Francisc!

  Pe 25 mai 2018, Papa Francisc – acest marxist de treabă pe care întâlnirile cu ateii din conducerea Uniunii […]

 

Pe 25 mai 2018, Papa Francisc – acest marxist de treabă pe care întâlnirile cu ateii din conducerea Uniunii Europene l-au obișnuit să-și poarte crucea pe piept așa cum își poartă școlarii cheia de-acasă la gât – a vorbit polițiștilor din Italia despre valorile familiei: asta, în timp ce, la 1500 de mile distanță, Irlanda catolică vota pentru micșorarea numărului de familii. Irlanda catolică vota, adică, pentru legalizarea avortului. După vot, pe 7 iunie, fostul ministru nord-irlandez al Sănătății, Jim Wells, declara că în ultimii 50 de ani, avortul a omorât în Irlanda de Nord 9 milioane de oameni. „Mai mult decât au omorât naziștii în lagărele de concentrare”, conchidea Wells.

Frați catolici, când irlandezii au mers la Referendumul pentru legalizarea avortului, ei au mers, au stat, au respirat departe de Papă. Căci Papa a stat mereu departe de ei – cei care l-au chemat și l-au așteptat, cei care au fost părăsiți cu binecuvântările de rigoare, pe pământ, în cer, cu vorba, cu gândul și cu fapta: înainte, în timpul și după votul pentru avort. Nu există o părăsire mai perfectă, mai tehnică, mai temeinică, mai năucitoare decât părăsirea de către Fratele Francisc a celor câțiva oameni din Irlanda ce-au luptat împotriva mamutului Progresist pro-avort din țara lor, odinioară catolică.

Să fi stat Papa între acei irlandezi, chiar crucificat, insultat de gloată, împuns cu sulița, având pe cap trei coroane de spini puse una peste alta și cu setea potolită printr-un burete înmuiat în oțet „made in China”, ei da!, atunci Fratele Francisc ar fi rămas în memoria tuturor ca Sfântul Părinte ce-a dezmeticit și a fortificat ultima redută catolică din Europa. Dar cu Dumnezeu în concediu și cu robul Său, Francisc, înțepenit demn într-un scaun din Italia, țara Irlanda a pierit într-o singură zi ca țară catolică și a expulzat în schimb, o clinică de avorturi în aer liber: asta, dacă aerul mai poate fi liber în zilele noastre. Referendumul irlandez va lăsa eternității imaginile unor puștoaice isterizate de „feminism”, care au sărbătorit în stradă faptul că pe viitor vor putea merge legal la ginecolog, după prima imprudență a adolescenței. Dar și imaginea unui Papă distrat care în ziua Referendumului organizat de Dublin, binecuvânta la Roma pântecele unei femei gravide, aflat la mare distanță de milioanele de prunci irlandezi ce nu vor mai sosi niciodată la întâlnirea cu viața.

Catolici din România, adevărat adevăr vă spunem vouă că de la Referendumul din 25 mai 2018, nimic nu va mai fi la fel, nici pentru Irlanda și nici pentru ceea ce a rămas din Europa creștină. Toată lumea știe de ce nu a fost Papa în Irlanda ca să-și încurajeze oamenii, oițele lui speriate: Fratele Francisc s-a temut că lumea occidentală a „corectitudinii politice”, a „diversității” și a „feminismului” – cea care mai rulează încă guverne în Vest prin mici dumnezei ce poartă cravată și avansează finanțări nerambursabile, l-ar fi acuzat de intervenție într-o „chestiune internă “ a Irlandei. Oameni ai Bisericii Catolice, pe 25 mai, înainte de a fi fost un lăsat pe pământ al ilustrului său predecesor, trimis nu născut, Isus Hristos, liderul religios Papa Francisc a fost doar un lider politic cu tichie, expertiză și consilieri, cutremurat tainic la gândul că fundațiile pro-avort ale lui Soros, „activiștii” și guvernele multiculturaliste din Irlanda până în Canada, ar putea să cadă în depresie la implicarea Papalității de partea taberei „pro-viață”.

Căci Sfântul Părinte încă raportează ceea ce mișcă azi și ceea ce e spirit sau inert, la vremelnicii care acum conduc UE, iar mâine el își poate atârna potcapul într-un cuier de 10 euro bucata din sediul ONU sau al Comisiei Europene, sosit acolo pentru vreun job cu comerț de penitențe: prilej cu care, ca funcționar umil, își va declara și averile sale din ceruri la o Agenție de Integritate indicată printr-un sub-șef al globalismului. Dacă Papa ar avea 1000 de obraji, creștinește i-ar întoarce palmelor multiculturalismului, căci multiculturalismul, măcar la Referendumul irlandez, a fost pentru el adevărul, învierea și viața: adevărul schimbărilor climatice, învierea Sorosismului și viața mondenă.

Oameni catolici, rugați-vă pentru Fratele Francisc fiindcă după Referendumul din Irlanda, lumea se va întoarce cu el în același cinematograf prost: acolo unde Papa, la un microfon plătit prin euro-marxiștii de la Comisia Europeană, va vorbi dedicat despre familia europeană care se năruie și se împuținează, despre demografia abruptă și despre migranții ilegali împinși „din solidaritate” spre Europa prin ONG-ul Doctori fără Frontiere și prin presa neo-liberală – ca „soluție” globală a globalizării globale. Alături de Francisc, lideri ai UE îl vor confirma și vor conveni asupra părților „atractive” ale creștinismului (noțiunile dulci cum ar fi „bomboana de pe colivă”), ba poate vor propune și o rezoluție de succes la UE și ONU. Frați catolici, cu adevărat vă spunem că niciun Dumnezeu nu va fi prin preajmă să le reamintească de dulceața cancerului.

Pe 25 mai 2018, irlandezii au fost chemați să voteze pro sau contra legalizării avortului, în fapt pentru schimbarea unui conținut din Constituție (Amendamentul 8) care garanta viața pruncului din burta mamei, Irlanda fiind ultimul stat din Europa unde avortul era interzis prin lege. Ignorând evenimentul, Vaticanul nu s-a implicat în sprijinirea Coaliției pro-viață. În schimb, activiștii pro-avort, în prezența finanțărilor globaliste, au fost extrem de activi și agresivi în campanii și în media obedientă. La vot, aproape 67% dintre participanți au sprijinit legalizarea avortului. În spatele lrlandei au mai rămas doar unele redute răzlețe, precum Malta (care oprește cu desăvârșire avortul, în ciuda presiunilor uriașe din partea globaliștilor de la ONU și UE) și Irlanda de Nord, unde deja se solicită organizarea unui scrutin similar celui irlandez, pentru modificarea legislației.

                                                                                                                                      Traian Horia

Profeţia din 1979 a papei Ioan Paul al II-lea privind viitorul Irlandei. Legalizarea căsătoriei homosexuale şi a avortului, deriva catolicismului occidental

În 1979, în predica ţinută cu ocazia unei slujbe în Galway, Irlanda, în faţa a 300.000 de tineri papa Ioan Paul al II-lea le-a spus acestora, printre altele, o seamă de cuvinte, care în timpul din urmă s-au dovedit profetice pentru acest popor şi această ţară. În cele ce urmează vă voi prezenta acele fragmente elocvente în acest sens.

Când mă uit la voi, văd Irlanda viitorului. mâine, voi veţi fi forţa vie a ţării voastre, voi veţi decide cum va fi Irlanda.

… tradiţile religioase şi morale ale Irlandei, adevăratul suflet al Irlandei vor fi concurate de tentaţiile, care nu cruţă niciuna din societăţile vremurilor noastre„. Tinerilor li se va spune că trebuie făcute schimbări …  că ei trebuie să fie mai liberi că trebuie să fie diferiţi de părinţii lor … şi că deciziile privind vieţile voastre trebuie luate numai şi numai de voi.

Mulţi dintre cei de acolo vor fi tentaţi să-l abandoneze pe Hristos în ciuda educaţiei lor creştine, a familiei şi culturii. O societate care îşi va pierde astfel înaltele sale principii religioase şi morale va deveni o pradă uşoară pentru manipulare şi pentru dominare de către forţele care, sub pretextul unei mai mari libertăţi, vă vor face încă şi mai sclavi.

Despre sexualitate: Ispita plăcerii, pe care să o aveţi oricând şi oriunde poate fi găsită, va fi puternică şi vă va fi prezentată ca o parte a progresului înspre o mai mare autonomie şi eliberare de reguli. Mass media … vă va prezenta o imagine a lumii în care fiecare este doar pentru sine şi în care afirmarea fără restricţii a eului nu mai lasă loc grijii pentru ceilalţi – vezi avortul.

Vorbind despre tentaţia de a se îndepărta de Hristos, papa a spus că acest lucru se poate întâmpla mai ales atunci când veţi vedea contradicţiile din viaţa semenilor voştri dintre credinţa pe care o afirmă şi modul lor de viaţă. – o afirmaţie care poate fi pusă în legătură cu dezvăluirile din ultimii ani despre abuzurile fizice şi sexuale din aşezămintele catolice pentru copii din Irlanda şi nu numai.

Mai trebuie spus că ierarhii şi preoţii catolici irlandezi au fost aproape absenţi, cu puţine excepţii, pe toată durata dezbaterii privind liberalizarea avortului. Papa a prezis şi trădarea de către preoţi şi episcopi a credinţei. El i-a avertizat pe tineri că mulţi le vor spune că credinţele lor religioase sunt înfiorător de învechite şi că le afectează stilul şi viitorul şi că printre cei care le vor spune acestea lucruri vor fi chiar şi multe persoane religioase.

Papa nu şi-a încheiat predica într-o notă sumbră, prezentându-le tinerilor şi soluţia, calea pentru salvare: In Hristos veţi descoperi adevărata măreţie a omenităţii voastre. … Hristos are răspunsurile la întrebăîriloe voastre şi cheia pentru istorie, elare puterea de a ridica inimile. El continuă să vă cheme, continuă să vă invite, El care este „calea, adevărul şi viaţa”. … Chiar dacă viaţa cu Hristos necesită răbdare şi efort, tinerii nu trebuie să se sperie, pentru că numai cu El, viaţa voastră va căpăta sens şi valoare.

Şi a încheiat astfel: Să aşezăm acest gând la picioarele Mariei, mamă a lui Dumnezeu şi regină a Irlandei, exemplu de dragoste generoasă şi dedicare pentru semenii săi.

                                                                                                                                         Paul Ghițiu

Mai multe: https://www.hli.org/2018/06/john-paul-prophetic-message-ireland/

 

 

 

2 Comments

  1. crestin din Romania

    acest “papa” Francisc este PROROCUL MINCINOS !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    este satanist !!!!!!!!!!!!
    TREZIREAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !

  2. Marian

    Conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății, între 1958 și 2008, în România s-au avortat 22.178.906 copii.
    Date publicate în 2012 de Organizația Mondială a Sănătății arată că România are ce mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri (aproape o treime din copiii concepuți sunt avortați). E de peste două ori mai mare decât rata medie în UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.