Fără categorie

Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov

Recepţia filmului „Malmkrog”, o operă cinematografică densă şi profundă a regizorului Cristi Puiu, s-a desfăşurat sub semnul contrastelor. De la […]

Recepţia filmului „Malmkrog”, o operă cinematografică densă şi profundă a regizorului Cristi Puiu, s-a desfăşurat sub semnul contrastelor. De la recenzii elogioase pe plan internaţional şi un premiu la festivalul de la Berlin din februarie 2020, la nivel personal autorul a avut parte şi de un veritabil linşaj mediatic pe plaiurile natale. S-a întâmplat după ce, în vara anului trecut, la premiera filmului în cadrul festivalului clujean TIFF, a afirmat în faţa publicului că a sta 200 de minute la film cu masca pe faţă (în aer liber!) e ceva inuman, invitându-şi spectatorii să plece atunci când nu mai suportă.  Dar cireaşa de pe tort, cea care i-a atras de fapt fulgerele presei corecte politic, a fost adagiul: „Dacă dumneavoastră sunteţi aici şi vă uitaţi la un film azi, este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în decembrie ’89 şi care au zis ‘Nu’ dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil”.

Cristi Puiu a fost atacat pentru că a pus problema libertăţii într-un context cât se poate de actual. Trăim vremuri stranii, nemaiîntâlnite, în care se intensifică tot mai mult senzaţia că această pandemie declarată de coronavirus nu e decât un pretext pentru a ne seca libertatea, care se scurge picătură cu picătură, odată cu fiecare măsură restrictivă, menită ca în virtutea mecanismului obişnuinţei să contribuie la construirea unei „noi normalităţi”.

Revolta din perspectiva „normalităţii fireşti” şi a libertăţii autentice e prin urmare cât se poate de legitimă. Cristi Puiu şi-a manifestat-o şi prin viu grai, dar şi într-un mod mai subtil, prin chiar filmul său, care tratează o tematică de o actualitate stringentă. De fapt regizorul nu a făcut decât să sesizeze şi să transpună magistral în imagini actualitatea şi caracterul profetic al celor trei dialoguri despre sfârşitul istoriei ale lui Vladimir Soloviov. Cine le-a citit şi le-a înţeles cu adevărat, vede limpede că evenimentele ultimului secol de istorie, inclusiv cele pe care le trăim acum, dospeau deja în frământătura pe care filosoful rus o lăsa posterităţii în prag de secol XX.

Rândurile care urmează se referă tocmai la această actualitate vizionară a scrierii lui Soloviov, ele făcând parte (în afara unor mici modificări) din cartea „Permanenţe europene, rosturi româneşti” (Ed.Evdokimos, 2016) a autorului textului de faţă.

*

Sfârşit de secol XIX. Un calm aparent într-un cadru natural idilic. O vilǎ luxoasǎ pe malul Mediteranei este locul unde câteva personaje din lumea bunǎ a vechii Rusii se întâlnesc pentru a schimba gânduri despre cursul viitor al istoriei. Un scenariu simplu, închipuit pentru a ne purta mai uşor cǎtre miezul unor idei fundamentale. Forma conversaţiilor de salon conferǎ expresivitate maximǎ scrierii “Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale”, care reprezintǎ practic testamentul ideatic al filosofului rus Vladimir Soloviov. Principalii protagonişti sunt personificǎri ale unor tendinţe, ale unor “Weltanschauungen” deja cristalizate la vremea respectivǎ, dar departe de a se estompa odatǎ cu trecerea timpului. S-ar putea spune mai degrabǎ cǎ actualitatea lor capǎtǎ în ziua de azi tot mai mult contur. Iatǎ un motiv suficient pentru a zǎbovi asupra acestor dialoguri cu caracter profetic.

Dar care sunt personajele în cauzǎ?

Primul este un general al armatei ţariste, adept al spiritului militarist, al virtuţilor ostǎşeşti. Chiar şi la acea vreme, el apare ca un ecou întârziat al Evului Mediu ce rǎsunǎ pânǎ în pragul epocii moderne. Personaj pozitiv din punct de vedere al autorului, generalul rǎmâne doar cu gloria trecutului: «rǎzboiul sfânt», spiritul de cruciadǎ, lupta împotriva pǎgânilor şi a «başbuzucilor». El întruchipeazǎ braţul armat al unui Imperiu creştin expansiv, puternic, care joacǎ un rol principal în politica mondialǎ. Autorul se referǎ în particular la «A treia Romǎ», la Rusia, dar simbolismul se preteazǎ cu siguranţă la interpretǎri cu o extensie mai amplǎ. Atât generalul, cât şi celelalte personaje, au în primul rând un caracter paradigmatic.

Viitorul aparţine însǎ altora. Chiar la acea vreme, spiritul întruchipat de general începea sǎ devinǎ vetust, trǎind din nostalgia unor vremuri apuse. E incapabil sǎ facǎ faţǎ provocǎrilor prezentului, dar mai ales ale viitorului. Blazonul sǎu militar, inscripţionat cu titulatura «oştire a lui Hristos» a devenit deja o formǎ fǎrǎ fond. Un simplu ornament. “Prinţului Lusignan îi este permis sǎ se considere regele Ciprului, numai sǎ nu ne cearǎ bani pentru vinul de Cipru. Sǎ nu atentaţi la buzunarul nostru mai mult decât se cuvine şi atunci puteţi fi în proprii ochi sarea pǎmântului şi splendoarea omenirii – cine o sǎ vǎ împiedice?” vine replica politicianului, cel de-al doilea personaj al dialogurilor.

Acesta pare catapultat direct din birourile bruxelleze ale Uniunii Europene din zilele noastre cu un secol de istorie în urmǎ. Este un avocat al “Statelor Unite ale Europei”, un spirit raţional şi pragmatic. Nu dǎ doi bani pe principii absolute, pe onoare şi spirit de jertfǎ. Domeniul spiritual îi este cu totul indiferent. Ceea ce pare a conta este doar faptul cǎ epoca «primitivǎ» a rǎzboaielor s-a încheiat. Naţiunile s-au aşezat, nu mai existǎ pricini de inamiciţie – cel mult chestiuni minore, secundare – iar omenirea este chematǎ sǎ gestioneze aceastǎ pace generalizatǎ sub auspicii utilitariste. Este adeptul unei relaţii pragmatice cu Turcia, a unei deschideri interesate cǎtre aceastǎ ţarǎ importantǎ aflatǎ la rǎscrucea a douǎ continente şi civilizaţii: Europa creştinǎ şi Asia islamicǎ.

Privind retrospectiv, devine evident caracterul utopic al acestui politician plasat în contextul de acum mai bine de un secol. Epoca de atunci nu era nici pe departe aşa cum o descria acesta. Între timp au izbucnit douǎ sângeroase rǎzboaie mondiale, care par a-i contrazice definitiv viziunea despre lume. Şi totuşi, el este o oglindǎ fidelǎ a spiritului vremurilor actuale. Pentru contemporanii noştri, discursul sǎu poartǎ haloul unui déjà-vu. Europa de astǎzi pare a urma cu fidelitate testamentul politic al acestui personaj, a cǎrui pecete inconfundabilǎ poate fi descifratǎ în toate structurile şi în întreg spiritul care o dominǎ.

În vila de pe ţărmul însorit al Mediteranei par a-şi fi dat rendez-vous o serie de evuri succesive ale istoriei. Actualitatea o ţinea (încǎ) vremea generalului. Acesta însǎ nu mai avea ce sǎ opunǎ solilor celorlalte epoci, situate momentan în aşteptare. Un difuz clocot subteran anunţa însǎ o iminentǎ schimbare de gardǎ. Acolo erau deja prezenţi atât politicianul, a cǎrui vreme avea sǎ se instaureze pe deplin la multe decenii dupǎ aceea, în urma convulsiunilor a douǎ rǎzboaie mondiale, cât şi prinţul, cel de-al treilea personaj. Se poate spune cǎ epoca sa n-a venit încǎ, deşi germenii acestei concepţii au existat şi existǎ în continuare şi astǎzi. Pentru el, violenţa nu este o consecinţă a rǎului – privit ca degradare moralǎ şi ontologicǎ a lumii – ci un rǎu ontologic per se. La rang de principiu absolut este ridicat un surogat de spiritualitate care propovǎduieşte neîmpotrivirea fizicǎ la acţiunea distructivǎ a rǎului. Cu alte cuvinte, nu pot exista nici rǎzboaie drepte, nici justificǎri morale pentru gesturi extreme menite sǎ împiedice producerea unui rǎu şi mai mare. Prinţul nostru pretinde a fi un adept al învǎţǎturii creştine, al unui aşa-zis “spirit al creştinismului”, în fapt al unui creştinism fǎrǎ Hristos. Ceea ce conteazǎ sunt doar preceptele morale promovate de creştinism, persoana Mântuitorului cǎzând în irelevanţǎ.

Existǎ însǎ şi un al patrulea personaj, dl. Z., un alter-ego al autorului, care aduce replicile cuvenite. “Adevǎrata victorie asupra rǎului este întruchipatǎ în adevǎrata înviere. Numai prin asta, repet, se aratǎ şi adevǎrata Împǎrǎţie a lui Dumnezeu, iar fǎrǎ asta nu existǎ decât împǎrǎţia morţii, a pǎcatului şi a creatorului acestora -a diavolului. Învierea -însǎ nu la figurat, ci în adevǎratul sens al cuvântului- iatǎ documentul Dumnezeului celui adevǎrat”.

Atât politicianul, cât şi prinţul, se declarau adepţi ai “pǎcii” şi ai “progresului”, fie acesta material ori moral. Dar, dacǎ eliminǎm piatra din capul unghiului care ar trebui sǎ le susţinǎ, autonomia acestor noţiuni nu face decât să le transforme într-o formulǎ vidatǎ de conţinut. Iatǎ ce reveleazǎ în fapt aceste nǎzuinţe ale omenirii moderne, atunci când sunt confruntate cu Adevǎrul:

“Vǎ las pacea, vǎ dau pacea Mea. Eu nu v-o dau cum o dǎ lumea”. Existǎ deci pacea cea bunǎ, a lui Hristos, bazatǎ pe acea distincţie pe care a venit Hristos s-o aducǎ pe pǎmânt, adicǎ pe distincţia dintre bine şi rǎu, între adevǎr şi minciunǎ, şi existǎ pacea rea, lumeascǎ, bazatǎ pe amestecul ori alǎturarea superficialǎ a ceea ce în esenţǎ nu se împacǎ.”

La rândul sǎu, ce este progresul, care este semnificaţia sa realǎ, în viziunea aceluiaşi domn Z?

“Cred cǎ progresul, am în vedere progresul evident şi accelerat, reprezintǎ întotdeauna un simptom al sfârşitului”. “Sfârşitul cui?” – întrebǎ politicianul. “Pǎi sfârşitul obiectului discuţiei noastre. Doar am vorbit despre istoria omenirii, despre acel proces istoric, care a început sǎ se desfǎşoare într-un ritm accelerat şi care, sunt convins, se apropie de deznodǎmânt”.

În toiul unor conversaţii elegante despre istorie, politicǎ şi moralǎ, purtate mai degrabǎ la timpul prezent, apare pentru prima datǎ o aluzie care aruncǎ întreaga discuţie pe o pantǎ abruptǎ, insesizabilǎ pânǎ atunci.

Cum adicǎ sfârşitul istoriei?

Dacă privim traseul istoric având drept repere Reforma, Iluminismul, Comunismul, Noua Ordine Mondială postcomunistă sub semnul globalismului, vedem cum vremurile “progreseazǎ” cu un pas din ce în ce mai accelerat. Ceea ce va duce la adevǎrata apocalipsǎ nu este altceva decât acest “progres” tot mai accentuat al istoriei privit ca paşi succesivi ai unei aventuri solitare a omului autonom, independent de Dumnezeu, care nu se împiedicǎ în faţa nici unui fel de oprelişti.

În curând omenirea va obosi, hǎrţuitǎ de violenţe în faţa cǎrora forţa – brutǎ sau sofisticatǎ – va fi de-a pururi ineficientǎ. Se reclamǎ, pe drept cuvânt, combaterea cauzelor acestui flagel al terorismului. Dar ispita alunecǎrii pe o pantǎ a pacifismului, a ridicǎrii nonviolenţei la rang de principiu absolut este pe cât de probabilǎ, pe atât de primejdioasǎ. Cǎci rǎul tot nu va fi urmǎrit pânǎ la rǎdǎcinǎ, ci se va cǎuta exclusiv eliminarea simptomelor. Adicǎ doar a violenţei. Acest lucru este însǎ iluzoriu pentru o omenire a cǎrei fiinţă moralǎ se aflǎ în stare de degradare. Va veni o vreme a aparenţelor, a surogatelor, a unei false spiritualitǎţi. Va fi vremea “prinţului” din dialogurile lui Soloviov. Sub aparenta sa virtute şi nobleţe moralǎ se ascunde în fapt acel spirit de negaţie care-l vesteşte pe Antihrist.

“E neîndoielnic faptul cǎ anticreştinismul, care în viziunea biblicǎ – şi din Vechiul şi din Noul Testament – reprezintǎ ultimul act al tragediei istoriei, nu va fi o simplǎ lipsǎ de credinţǎ ori o negare a creştinismului, ori un materialism sau altceva asemǎnǎtor; va fi o imposturǎ religioasǎ, când îşi vor lua numele lui Hristos nişte forţe din rândul omenirii care de fapt în esenţǎ îi sunt strǎine şi chiar duşmǎnoase lui Hristos şi Duhului Sǎu”.

Dupǎ ce anterior propusese un scenariu utopic de reunificare a Bisericilor Ortodoxǎ şi Catolicǎ, Soloviov pare a realiza în ultima sa scriere cǎ aceastǎ unire nu va fi posibilǎ decât în vremurile din urmǎ. Anume prin mǎrturisirea comunǎ a lui Hristos Cel înviat în faţa lui Antihrist, opunându-se proiectului de pacificare a lumii sub semnul fals al acestuia. Unitatea tuturor confesiunilor creştine este preconizatǎ de Soloviov – cu ajutorul noilor personaje simbolice din “Scurta povestire despre Antihrist”, istorisitǎ de domnul Z – prin mǎrturisirea comunǎ a adevǎrului fundamental al creştinismului, în rǎspǎrul tentaţiilor de a accepta pecetea mincinoasǎ a Antihristului. O mǎrturisire fǎcutǎ cu preţul unor consecinţe dramatice, dar a cărei forţǎ spiritualǎ va spulbera în final edificiul imposturii şi al minciunii.

Pânǎ una-alta, în vremurile de azi omenirea pare preocupatǎ mai ales de consecinţele conflictelor care izbucnesc peste tot, a schimbărilor climatice sau a pandemiei de coronavirus. Dacǎ şi acestea sunt semne, nu putem şti. Sunt cel mult simboluri ale eternei noastre fragilitǎţi şi neputinţe în faţa stihiilor naturale sau istorice, singurele puteri care par a nu capitula în faţa “progresului”. Istoria a fost plinǎ de catastrofe, atât produse de naturǎ, cât şi de cǎtre om, dar şi-a urmat mersul înainte. Adevǎratele semne ale timpurilor ce vor veni se află încrustate în altǎ parte. Ele ţin mai degrabǎ de mentalitǎţi, de iluzii şi speranţe înşelǎtoare, de atitudini care, prin lepǎdarea de Adevǎr, pregătesc intrarea în actul final al piesei în mijlocul cǎreia ne aflǎm cu toţii.

Bogdan MUNTEANU

Text şi foto: fgmanu.ro

3 Comments

  1. M

    Este corect acest articol!
    Hristos a facut un bici de streanguri cu are i-a batut pe schimbatorii de bani din templu! Deci a folosit violenta! Este violenta rea? Nu violenta in sine e rea, ea este doar un mijloc, o unealta, ci lipsa dragostei! Care dragoste? Dragostea de Dumnezeu!
    Sfantul Nicolae l-a palmuit pe Arie! A gresit? Nu, pentru ca l-a mustrat pentru rautatea si necredinta lui! A facut-o din ravna pentru Dumnezeu si cu intreaga intelepciune, deci n-a gresit!
    Parintele cand isi mustra copilul pentru rautatile pe care le face necrutand nuiaua, oare nu face acelasi lucru? Pierde raul! Ba da! Face oare un lucru rau! Oamenii de astazi ar zice ca da, pentru ca sunt spalati pe creier de dogma moderna a „pacii”! Pace cu cine? Cu raul! Cu dracu’! Cu patimile!
    Sa nu te ridici impotriva unui rau chiar si cu violenta inseamna un armistitiu rusinos in fata diavolului! Dar oamenii judeca stramb! Ei te acuza ca esti violent! 😐
    Lumea de astazi nu mai are minte! Nu mai stie sa distinga intre bine si rau si prefera colcaiala raului numai sa pastreze aparentele! Sunt oameni mai preocupati de aparente decat de fond! N-au dragoste de Dumnezeu! Falsi! Toti mincinosi! Asa sunt toti politicienii! Foarte calmi! Nu ati observat cat de mult incearca sa-si pastreze calmul, ca sa nu fie judecati? Mai ales americanii! Obama parea foarte calm pana intr-un moment de infuriere cand a dat cu piciorul in usa! Asta era adevarata lui fata!
    La fel si antihrist! Se va arata pasnic, impaciuitor, dar adevarata lui fata este ura fata de Hristos pe care si-o va arata cand se va vedea inscaunat! Si va porni cu ura impotriva tuturor celor ce il marturisesc pe Hristos si nu-l primesc pe el. Atunci isi va arata adevarata lui fata!

    Ca crestin care asista la dezastrul lumii nu poti sa fii calm pana la indiferenta! Faptul ca ramanem calmi si in noi nu se arata in nici un fel grija arata o boala a sufletului, o complezenta, si o lasitate in acelasi timp. In loc sa devenim nebuni pentru Hristos si sa fim atacati in tot felul pentru adevarul pe care il spunem, atacati nu numai pe ascuns si vicleneste ci si pe fata, preferam sa ne complacem, si de cele mai multe ori chiar daca am vorbit ceva tacem in cele din urma, pentru a nu fi judecati de societate sau pentru a nu ne pierde viata asta mizerabila, lucru care arata ca ne insusim si noi conceptiile ei cele noi si perverse! Daca l-am iubi pe Dumnezeu mai mult decat iubim lumea n-am face asa!
    Cat de tare striga parintele Vasile Novicov despre pasaporate, buletine, cip-uri, pecetea lui antihrist si ticalosiile acestei lumi! Cine sa mai strige acum?… Oamenii raman indiferenti! Am cazut cu totii mai mult sau mai putin in aceasta indiferenta! Ne e rusine sa ridicam glasul! Ne e rusine sa vorbim pe fata de Dumnezeu! Ca aceastai problema cea mare, sa vorbesti despre Dumnezeu la modul lucid si corect!
    Inca se mai spun anumite lucruri, dar prea putin…! Ne intereseaza economia, politicul, situatia in lume, ce s-a mai facut, … si privim cu ingrijorare la viitorul nostru…
    Nici preotii, nici episcopii, nici calugarii nu vorbesc adevarul pe fata, nici nu sunt in stare!… Ce asteapta? Sa vina sa-i ia de fund situatia! Poate atunci se vor trezi!
    De muuult trebuia sa ne trezim noi! Cam de dinainte de intrarea in UE si NATO! De ce am permis sa intre Romania in UE si NATO? De superficiali! De delasatori ce-am fost! Ne era bine la caldurica! Asa am permis si alte lucruri nepermise, nu numai de economie si politice ci si spirituale! Am lasat sa se distruga tara noastra din toate punctele de vedere! Si ce este mai grav este nu numai ca n-am facut nimic, dar am si ajutat la asta prin pacatele noastre, prin necredinta noastra, ca de aici porneste totul! Daca am fi ramas tari in credinta catre Dumnezeu nu am fi ajuns aici! Dar ne-a placut himera lumii, minciuna ei! Ne-a placut comoditatea, chiar luxul, calatoriile, placerile de fiecare zi, televizorul pana s-a imputit,… ne-a placut mancarea aleasa si odihna si toate inlesnirile care ne-au usurat viata, am iubit masina cu care mergeam la lucru, si lucrul pe care il faceam dar nu luam in seama pe Dumnezeu, sau il luam in seama dar intr-un mod superficial.
    Imi pare rau de toate acestea! Imi pare rau de lasitatea din noi! Imi pare rau de… Dumnezeu! Noi toti nu suntem nimc, in balanta toti suntem desertaciune, doar gandul lui Dumnezeu conteaza.
    Fiecare pentru Adevar! O revolutie nu se mai poate face decat numai in Dumnezeu! Aceasta este adevarata revolutie!

  2. Iulia

    M,
    Imi permit sa spun: foarte bun si adevarat comentariul d-voastra.
    Ce bine daca am fi mai multi care gindim asa.Atunci ar fi posibila revolutia intru Dumnezeu.Pina atunci, avem rugaciunea pentru toti si pentru toate.
    Mare este Dumnezeul nostru!
    Doamne ajuta!

    • Maria

      O revolutie intru Dumnezeu ar fi sa treceti toti la treaba. Stiti cum patrunde anticrist? Ne observa vulnerabilitatile ca popor si le fructifica in folosul sau. Sa luam un caz: ne place sa vorbim mult. Vorba lunga nu e de la Dumnezeu. Ne vaitam ca ne sunt rase padurile si ca asta ne afecteaza inclusiv sanatatea si precipitatiile. Am citit undeva ca in Finlanda au carat pamant si au construit dealuri, pentru a crea microclimatul ideal. Noi avem toate formele de relief, ape de invidiat pentru unii, pădurile cădeau pe noi odinioara de multe ce erau, fructe de padure si o bogatie inestimabila de folclor, traditii, peisaje care ar fi putut sa fie sansa noastra de a ne redresa economic. In loc de asta ce avem? Păduri rase, ape murdarite si otravite, romanii isi castiga banii schimband pampersii batranilor si copiilor altora, lasandu-si proprii batrani si copii de izbeliste. E o zicala despre ” a rasturna farfuria cu bunatati a Lui Dumnezeu”. In stadiul acesta suntem noi acum. Dam comori pe margele din plastic.
      Cum s-a folosit anticrist de vulnerabilitatile noastre? Ca sa nu spun de lenea noastra de a ne curata si ingriji tara…A creat un numar de ONG-uri finantate de din afara tarii care fac voluntariat in locul nostru. In locul crestinilor care sunt crestini mai mult in vorbe decat in fapte. Va asigur ca niciun tanar nu ar fi cazut in capcana unui Bivolaru sau a unui Remus Cernea daca crestinii faceau ei ceea ce propovaduiesc acum cohortele de guru, maestri, new agisti, masoni…etc
      Diavolul este foarte pervers pentru ca stie sa fie si activ si bland si preocupat de problemele noastre. Apara si drepturile femeilor, si pe cele ale copiilor. Stie si cuvinte multe. Vorba ieromonahului Savatie Bastovoi: diavolul este politic corect.
      Anticrist are multe fețe. Toate amagitoare. Diferenta este scopul ascuns in spatele unei actiuni. Daca scopul este racolarea de copii si tineri pentru a-i controla mental in viitor, transformandu-i in soldateii tai de plumb, atunci vei reusi, pentru ca partea adversă, adică crestinii autentici sforaie pe ei insirand vorbe pe net. Sunt timpurile de trezvie…S-a umplut tara de falsi profeti si de nebuni care pretind ca au viziuni de la ET si chiar de la Dumnezeu Tatal! E Turnul Babel Romania! Fiecare croncăne pe limba lui!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *