Atitudini

Snobul, ipocritul şi tolerantul, sau minciuni la modă

Încep prin a-mi cere scuze celor ce se vor simți vexați de rândurile care urmează, pentru că sunt convinsă, vor […]

Încep prin a-mi cere scuze celor ce se vor simți vexați de rândurile care urmează, pentru că sunt convinsă, vor fi destui. Am eu grijă… În al doilea rând, îmi cer scuze pentru că sunt o provincială care nu pricepe fandoselile de capitală și nici nu-mi pare rău, pentru că niciodată n-am să înțeleg de ce un vas de wc expus într-o galerie, reprezintă artă abstractă, de ce o ramă goală cu, să zicem, un sfârc de femeie în centru, reprezintă o compoziție de-o valoare spiritualo-artistică inestimabilă și mai ales, de ce văd oameni în ipostaze voit intelectuale, care cu degetul arătător la gură, se holbează cu intensitate la vasul de wc în care „artistul” a înfipt o lingură de lemn, sau o floare, după dispoziția zilei în care muza l-a pocnit iremediabil cu făcălețul. Desigur, snobi sunt destui și-n provincie, ba chiar și doamna directoare a școlii dintr-un sat de munte cu 200 de locuitori poate fi snoabă.

Snobismul ca și oricare altă însușire umană, se află peste tot, dar are nevoie de o condiție esențială: să aibă împrejurările absolut necesare ca să se manifeste, iar cea mai ușoară formă, e cea vestimentară, când snobul cumpără doar haine de marcă, cu toate că știe că țoala respectivă e fabricată în Taiwan, Bangladesh sau Tunisia. A doua formă de snobism ușor e cel alimentar, când snobul cumpără doar de la cutare supermarket pentru că are și mall cu cinema, plus o sală de fitness unde nu dau năvală toți țăranii, ci doar lume subțire. Acesta este snobul de locație, care e oarecum frate geamăn cu snobul vestimentar, posibil a se confunda unul cu altul.

Snobul de artă, pe care l-aș mai numi și pișcotar de expoziții, e prezent la toate vernisajele artistice, indiferent că e vorba de pictură, sculptură, fotografie sau desene pe asfalt, secția preșcolari. Snobul de artă are mereu o privire pierdută, gânditoare și întârzie mereu exact atât cât trebuie în fața unui obiect de artă, indiferent că e vorba de un tablou sau o bucată de tablă ruginită și îndoită ce are întotdeauna denumirea de ,,compoziţie”. El are mereu aceeași poziție: cu o palmă își sprijină cotul, iar arătătorul e ori la nas, ori la buze, bătând ritmul dictat de gândurile și analizele profunde ale snobului în eternă căutare de auditoriu dispus să-i asculte părerile, pentru că el are mereu una.

Snobul de carte e în stare să citească și capacele de hidrant și să facă o analiză literară din care niciodată nu lipsesc cuvintele: viziune, profunzime, abundenţă de simțiri, condei, pană iscusită, etc…

Snobul de orice, cuprinde toţi snobii enumerați, dar şi cei mulți pe care mi-a fost lene să-i analizez azi, pentru că de fapt, nu snobii erau subiectul. Am pomenit de ei ca să fac o introducere, ce-i drept, cam lungă, la ipocrizie. Nici snobismul n-ar exista fără ipocrizie, atâta timp cât snobul de artă, de exemplu,  ce s-a sclifosit ca un nobil scăpătat la o expoziție, se duce acasă și încropește o masă sărăcăcioasă din pâine, fasole și ceapă, după care trage și el ca orice alt muritor necunoscător de artă, pârțuri. E un ipocrit pentru că nu recunoaște că e și el la fel de om ca și ceilalți. Își închipuie că aerele și ifosele îl pun automat deasupra altora și se simte din acest motiv, dator să dea sentințe, să pună etichete și mai ales, să-i lumineze pe alții. Atunci, ipocritul îți ține predici, îți dă lecții, îți bate obrazul, te rușinează și te face de căcat în public. Publicul e o condiție O B L I G A T O R I E ! It s a must! Fără public care să asiste la umilirea ta, ipocritul preferă să nu-și strice timpul pe tine și te lasă să mori prost, neinițiat.

Întotdeauna, ipocritul se consideră democrat, chiar dacă prin tendința sa vizibilă se dovedește a fi un dictator, se consideră tolerant, chiar dacă face eforturi mari să-ți bage-n cap cu forța adevărurile sale. Dacă nu reușește procesul de transformare a ta într-un tolerant asemeni lui, a ipocritului, te face țăran prost și te batjocorește. Că nu înţelegi, că ești încuiat, primitiv şi  locul tău e în peșteri sau în Evul Mediu. Că n-ai evoluat și ai rămas în întuneric, că ce te deranjează pe tine niște unii care se îmbracă în rochii în culori stridente și maimuțăresc feminitatea la parada gy. Că tu nu înțelegi că iubirea nu ţine cont de prostii de-astea cum ar fi sexul. Că sufletul e mare și încape orice madamă de-asta bărboasă pe tocuri în el. Că doamnele alea cu penis în budigăii roz cu paiete, sunt mai sensibile, mai culte și mai de treabă decât ai fi tu vreodată, țăran prost de la coada vacii ce ești, care nu mai poți de grija altora ce fac ei în pat. Tocmai când apuci să zici că fix nu te interesează, că e treaba fiecărui ce face atâta vreme cât nu-și exhibă intimitățile pe sub ochii tăi și-ai copilului tău pe care îl vrei  heterosexual când se face mare, (dacă zici „normal” îți sar în cap ONG-urile) că te și trezeşti că ţi se reproșează că din cauza unora ca tine, n-au homosexualii drept să se căsătorească și să aibă și ei copii ca toți oamenii, că-s discriminați și vai de mama lor de oropsiți.

Eu am marea curiozitate de a afla cum ar reacționa ipocriții ăștia dacă fiul lor le-ar mărturisi că s-a îndrăgostit de un alt băiat, că are de gând să trăiască o viață fără a procrea, că dacă va adopta un copil, acesta va crește cu doi taţi, dar fără nicio mamă și că tot ce-au știut până acum despre familie și componenţa ei, e demodat și intolerant. Cât de toleranţi ar fi? Judecând după fervoarea propagandiștilor hetero-toleranți, mie mi-e clar că nu-s păţiţi, de aceea își și permit s-o facă pe avocații pro bono. Dar dacă ar ajunge în situația concretă, oare ce-ar face? Știți ce? N-o să aflăm, pentru că ipocriţi fiind, nu vor recunoaște niciodată cât de tare-i doare și vor alege una din două: vor dispărea împreună cu discursul împăciuitorist să-și lingă rănile, sau își vor etala mai departe minciunile, cu inimile zdrobite de exact opusul a ceea ce predică, că de-aia-s ipocriţi.

 

Angela TOCILĂ

Sursa: http://politicstand.com/actualitate/

1 Comment

  1. Dan Alexandru Crişan

    Greu “discurs”; şi, mult adevăr, dar oare câtă dreptate? Mă gândesc că ar fi indicat să ne întoarcem la sacul de cânepă – că fusta decoltată, fusta mini, costumul actual de baie, bijuteriile şi etcetera, fac ca făcătoarea de copii lasată doar pentru aşa ceva de natură şi de Cel de Sus, să nu mai ducă în ispită bieţii bărbaţi care, şi ei trebuie a se întoarce la… pentru că prea îşi “exhibă intimitățile ( şi alte volumetrii… n.a.) pe sub ochii tăi și-ai copilului tău”… tăţi! Un ipocrit, tolerant dar, nu şi snob… cred! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.