Cap limpede

Solidaritate și circ

  Deci, să fim solidari, nu-i așa? Păi, să fim… Într-un fel, oarecum amar, dintr-o dată, persoanele de peste 65 […]

 

Deci, să fim solidari, nu-i așa?

Păi, să fim… Într-un fel, oarecum amar, dintr-o dată, persoanele de peste 65 de ani se trezesc în mijlocul unei solidarități puse grămadă, cu mistria, într-o construcție de-o ipocrizie care mă sperie. Căci, după cum vedem, cu prilejul lui COVID 19, ei nu mai sunt „votanții tradiționali ai PESEDEULUI”, nu mai sunt protestatarii anti-Iohannis din februarie 2017, descriși atât de sugestiv de dantura strălucitoare, lustruită cu TIX, a lui Liiceanu Gabriel drept „gurile știrbe… spunându-și păsul în fața unui microfon, șuierând cuvintele care se strecurau, molfăite, prin șanțurile din gură…”(„România gurilor știrbe”, 24 februarie 2017), nu mai sunt ei bătrâneii naivi și încăpățânați care-și obligau copiii și nepoții „frumoși&liberi” să le „palmeze” cărțile de identitate din poșetele sau borsetele roase pe la colțuri, ca să nu mai iasă la vot.

Nu. Nu mai sunt ei aceia. Acum ei sunt „dragii noștri”. De-a căror soartă tremură întreaga patrie, deoarece sunt în prima linie a venerabililor și a vulnerabililor. Președintele se străduie să-și rotunjească frumușel gura când îi pomenește și încearcă să se exprime cu căldură prin intermediul celor 142 de dinți mai șmirgheluiți decât ai lui Liiceanu și, evident, mai numeroși decât ai balaurului-cu-șapte-capete, luați ca sumă pentru toate cele șapte.

Dan Tăpălagă nu le mai zice cum le-a zis cu ocazia mitingului de susținere a ANTENEI 3: „Ne-am cutremurat de râs vineri după-amiază după câteva zile cu atmosfera de mort. Spirala cu pensionarii a fost de vis… Am cedat, recunosc, în fata unui irezistibil comic de situație. Cum să le cântați bieților pensionari «sus în aer», ăștia nu prea au cum să se zbenguiască, abia ies din iarnă înțepeniți de frig și foame. Data viitoare când vă mai lăudați cu publicul vostru tânăr și vioi, gata să măture puterea abuzivă din temelii, măcar scoateți cumva reclamele la «URINAL». Nu prea poți începe revoluții eliberatoare când publicul tău merge cam des la toaletă.” (HOTNEWS.ro, 19 februarie 2016)

Nici Grațian Mihăilescu nu mai povestește de maică-sa în acești termeni : „Are 71 de ani. E sprintenă şi ageră. Mereu pusă pe treabă, mereu în priză. O iubesc, dar ce să fac cu ea duminică? Să o închid în casă? Altfel votează cu Ponta.(…) Am avut tot timpul opinii politice diferite. Ea cu Iliescu, eu cu Constantinescu, ea cu Năstase, eu cu Băsescu, ea cu Ponta, eu cu Iohannis. Zilele trecute, am făcut-o babă comunistă şi i-am recomandat filmul cu același nume.(…) Ca toţi ceilalţi pensionari, stă pe întuneric, ca să facă economie la curent sau încălzeşte apa caldă, ca să nu consume prea mult. Trăieşte de 25 de ani într-o lume similară cu ce era înainte de ’89, oarecum nostalgică acelor vremuri.” (VICE.ro, 13 noiembrie 2014)

Ca să nu mai spun că Răzvan Cornețeanu nu-și mai bârfește părinții, așa cum a făcut-o în GENERAȚIA RATATĂ A TATĂLUI MEU, un text care a făcut carieră la vremea lui: „Nu înțeleg nevoia unei persoane de a mistifica adevărul de mai multe ori în fiecare frază sau propoziție. Ei bine, părintii noștri au inventat asta și au adus reflexul minciunii la nivel de artă. Pentru că deveniseră performanți la furt, le trebuia talent la minciuni. Nu se poate una fără alta. În plus, ipocrizia societății comuniste, în care toată lumea bârfea și era interesată de detaliile din cearceafurile celuilalt, presupunea o anumită aplecare către minciună, prefăcătorie, simulare.(…) Generația tatălui meu nu a avut coloană vertebrală. Zero. Penibilele manifestări erau destul de dese, în ultimii ani chiar se ajunsese ca mai mult să îți vezi părinții la manifestații decât la serviciu. Nimeni nu protesta și aproape nimeni nu chiulea. Se turnau unii pe alții din cele mai stupide motive. Dar NICIODATĂ pentru furt. Pentru că asta făceau toți.” (REPORTER VIRTUAL.ro, 27 ianuarie 2015)

Numai Andrei Caramitru pare că nu a înțeles noile comandamente, deoarece dânsul crede că taică-su nu citește ce scrie el și n-o să-l urecheze pentru nesimțire crasă: „În orașele mici și sate majoritatea nu respectă nimic, se plimbă pe străzi ca idioții. Bine, nu mă miră deloc. Majoritatea în orașele mici și sate Votează cu PSD. Ăsta e nivelul lor de prostie. Și sunt și în vârstă majoritatea – deci au un risc uriaș să moară.” (CAPITAL.ro, 20 martie 2020, reluare de pe pagina de FACEBOOK a lui Andrei Caramitru)

Așadar, în afară de Andrei Caramitru, toți sunt acum buni, înțelegători, ocrotitori… Stați în casă, părinții și bunicii noștri dragi… Vi se dau două ore pentru ca să mergeți la cumpărături. Apoi, după o matură chibzuință, s-a hotărât că aveți voie să ieșiți și seara, încă două ore, ca să plimbați cățelul, asta după ce l-ați lămurit că „pipi” se poate executa numai după ora 20,00, niciodată înainte.

Înțeleg rațiunea acestor măsuri, nu sunt nici îndărătnică, nici absurdă. În același timp, însă, nu m-am născut după 16 martie 2020, pe un nor pufoșel și roz, de iubire și gingășii, în formă de inimioară… căci eu țin minte și ce-a fost înainte. De aceea mă întreb: oare cât va dura? Cam cât durează și „De Crăciun/ Să fim mai buni”?

Eu cred că solidaritatea aceasta, vândută astăzi de toate posturile de televiziune și radio, are ceva artificial și frivol… pentru că nu va fi trainică.

Așa cum nu va fi trainică nici iubirea însoțită de aplauzele poporului pentru personalul medical. Căci, dacă-mi amintesc bine, tot însoțite de aplauze din partea aceluiași popor au fost și acțiunile „tematice” și „terapeutice” ale DNA împotriva elitei medicinei românești.

                                                                                                          Luminița ARHIRE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *