Cadran international

Specialiști de renume internațional critică isteria coronavirus

  12 experți în probleme de sănătate se exprimă împotriva isteriei coronavirusului    Măsurile luate de guverne vor distruge viețile […]

 

12 experți în probleme de sănătate se exprimă împotriva isteriei coronavirusului

   Măsurile luate de guverne vor distruge viețile a milioane de oameni!

„Problema SARS-CoV-2 este probabil exagerată din moment ce 2,6 milioane de oameni mor din cauza infecțiilor respiratorii în fiecare an.”, afirmă o echipă de cercetători francezi.”

Isteria planetară privind coronavirusul este alimentată de faptul că presa de pretutindeni se referă în continuu la mii și zeci de mii de „pacienți”, deși în peste 90% din cazuri vorbim de persoane care fie sunt complet asimptomatice, ori au simptome foarte ușoare. Aceștia nu sunt bolnavi, spune Dr. Sucharit Bhakdi, specialist german în microbiologie, fost profesor la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și director al Institutului pentru Microbiologie și Igienă Medicală.

„Ne speriem că un milion de infecții cu noul virus vor conduce la 30 de decese zilnic în următoarele 100 de zile. Dar nu ne dăm seama că 20, 30, 40 sau chiar 100 de pacienți care au fost testați pozitiv pentru coronavirusuri normale deja mor în fiecare zi”, spune Bhakdi, referindu-se la situația din Germania.

„Măsurile guvernului împotriva Covid19 sunt grotești, absurde și foarte periculoase (…) Speranța de viață a milioane de oameni este redusă. Impactul înfiorător asupra economiei mondiale amenință existența unui număr imens de oameni. Consecințele asupra îngrijirii medicale sunt profunde. Deja îngrijirile acordate pacienților au fost reduse, operațiile anulate, personalul medical amețit. Toate acestea vor avea un impact profund asupra întregii societăți. Toate aceste măsuri conduc la autodistrugere și sinucidere colectivă pe baza a nimic altceva decât a unei năluciri.”

Pentru a avea o imagine corectă a situației, spune B, trebuie să avem în vedere că într-un stat ca Germania, mor zilnic circa 2200 de persoane având peste 65 ani. De la debutul epidemiei, în Germania au murit doar puțin peste 200 de persoane.

Potrivit dr. Sucharit Bhakdi, rata ridicată a mortalității din China și din nordul Italiei este în strânsă corelație cu gradul ridicat de poluare din aceste zone. În mod firesc, COVID-19 face ravagii printre vârstnicii din regiunea Lombardia, oameni ai căror plămâni au fost compromiși de decenii întregi trăite într-o zonă poluată.

„Nu am văzut niciodată ceva ca acum, nici măcar ceva apropiat de ce se întâmplă acum. Nu am în vedere pandemia, pentru că am văzut 30 de pandemii, una în fiecare an. Se numesc gripe. Iar alte viroze respiratorii, nu știm întotdeauna ce sunt. Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacții și încerc să înțeleg de ce”, afirmă Dr. Joel Kettner profesor de Chirurgie și Sănătate Publică la Universitatea Manitoba (Canada), citat de ActiveNews.

„Mă îngrijorează mesajul transmis publicului despre frica de a intra în contact cu alți oameni, de a fi în același loc cu oamenii, strângându-le mâna, având întâlniri. Mă îngrijorează multele, foarte multele consecințe legate de asta”, spune Kettner, fost Director Medical al Centrului Internațional pentru Boli Infecțioase.

„Chiar și gripele moderate sau cele comune, cunoscute de ani de zile, pot produce o rată a mortalității de până la 8% când îi ating, de pildă, pe bătrânii aflați în aziluri. În fapt, astfel de coronavirusuri „moderate” infectează zeci de milioane de oameni anual și sunt responsabile pentru 3% până la 11% dintre cei spitalizați în fiecare iarnă în SUA cu infecții respiratorii.

Dacă nu am ști că există un nou virus și nu i-am verifica pe oameni cu teste PCR, numărul total al morților provocate de „boli ca gripa” nu ne-ar părea neobișnuit. În cel mai bun caz, s-ar putea să observăm fără prea mare îngrijorare că sezonul gripei de anul acesta este un pic mai rău decât în mod obișnuit”, notează Dr. John Ioannidis, care este profesor de medicină la Universitatea Stanford.

Și medicul israelian Yoram Lass, fost Director General al Ministerului Sănătății, crede că isteria creată pe tema coronavirusului este disproporționată.

„Italia este recunoscută pentru morbiditatea uriașă rezultată din probleme respiratorii, de trei ori mai mult decât orice altă țară europeană. În SUA mor anual 40.000 de oameni în sezonul gripei obișnuite iar până acum au murit 40-50 de persoane, majoritatea într-un azil de bătrâni din Krikland, Washington.

În fiecare țară, mor mai mulți oameni din cauza gripei obișnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului.

Există un foarte bun exemplu pe care îl trecem cu vedere cu toții: gripa porcină din 2009. Acesta a fost un virus care a plecat din Mexic iar până astăzi nu există un vaccin împotriva sa. Dar cum așa? La vremea aceea nu era Facebook sau poate că era dar se găsea la începuturi. Prin comparație, coronavirusul este un virus cu PR.

Oricine crede că statele vor opri virușii se înșală.”

Dr. Pietro Vernazza este un medic elvețian, specializat în boli infecțioase la Spitalul Cantonal din St. Gallen și Profesor de Sănătate Publică:

„Avem date de încredere din Italia și o lucrare a unor epidemiologi care a fost publicată în reputata revistă „Science”, care a analizat răspândirea în China. Rezultă limpede că aproximativ 85% din toate infecțiile au apărut fără ca cineva să-și dea seama de infecție. 90% din pacienții infectați au în mod verificabil peste 70 de ani, 50% au peste 80 de ani.

În Italia, unul din zece oameni diagnosticați va muri, potrivit cercetării publicate în revista Science, ceea ce înseamnă din punct de vedere statistic unul într-o mie de persoane. Fiecare caz individual este tragic, dar adesea – la fel ca în cazul gripei sezoniere – afectează pe cei care se află la sfârșitul vieții.

Dacă vom închide școlile, îi vom împiedica pe copii de la a dobândi rapid imunitate. Ar trebui să integrăm mai bine faptele științifice în deciziile politice.”

Frank Ulrich Montgomery este un radiolog german, fost președinte al Asociației Medicale Germane și Președinte Adjunct al Asociației Medicale Mondiale.

„Nu sunt un susținător al carantinei. Oricine impune ceva de tipul acesta trebuie să ne spună când și cum o să o luăm din nou de la capăt. Din moment ce trebuie să presupunem că virusul va fi cu noi mult timp, mă întreb când ne vom reîntoarce la normal? Nu poți ține închise școlile închise până la sfârșitul anului. Pentru că va trebui să treacă cel puțin atât până când vom avea un vaccin. Italia a impus o carantină și a obținut efectul opus. Și-au umplut rapid spitalele, dar asta nu a împiedicat răspândirea virusului în timpul carantinei.”

Prof. Hendrik Streeck este un cercetător german al HIV și epidemiolog. Este profesor de virologie și director al Institutului de Virologie și Cercetarea HIV de la Universitatea Bonn.

„Noul patogen nu este atât de periculos, este chiar mai puțin periculos decât Sars-1. Ceea ce distinge Sars-CoV-2 este că se reproduce în partea superioară a gâtului și din acest motiv este mult mai infecțios deoarece virusul sare dintr-un gât în altul, ca să zicem așa. Dar acesta este de asemenea un avantaj: deoarece Sars-1 se multiplică în plămâni, nu este atât de infecțios, dar cu siguranță ajunge la plămâni ceea ce îl face să fie mai periculos.

Trebuie avut de asemenea în vedere că morțile rezultate în Germania din cauza Sars-CoV-2 erau în principal bătrâni. În Heinsberg, de pildă, un bărbat de 78 de ani cu alte boli cronice a murit din cauza unui atac de cord și asta fără să fie nevoie de coronavirus. Din moment ce era infectat, el apare în mod natural trecut în statisticile Covid 19. Dar întrebarea este dacă el nu ar fi murit oricum, chiar și fără coronavirus.”

Dr. Yanis Rousel si o echipă de cercetători de la Institutul de Boli Infecțioase din Marsilia au condus un studiu peer-reviewed în ceea ce privește mortalitatea Coronavirusului, pentru guvernul francez.

„Problema SARS-CoV-2 este probabil exagerată din moment ce 2,6 milioane de oameni mor din cauza infecțiilor respiratorii în fiecare an comparativ cu cele mai puțin de 4000 de morți ca urmare a SARS-CoV-2 la momentul scrierii acestei lucrări.

Studiul a comparat rata mortalității rezultate din SARS-CoV-2 în țările OECD (1,3%) cu rata mortalității coronavirușilor normali identificați în pacienții AP-HM (0,8%) în perioada 1 ianuarie 2013 – 2 martie 2020.

Ar mai trebui notat că studiul sistematic al altor coronavirusuri (dar nu și pentru SARS-CoV-2) a relevat că procentul celor asimptomatici este egal sau chiar mai mare decât procentul pacienților simptomatici. Aceleași date pentru SARS-CoV-2 ar putea fi în curând disponibile, ceea ce va reduce mai mult riscul relativ asociat aceste patologii.”

Dr. David Katz este un doctor american și director fondator al Centrului de Prevenție de la Universitatea Yale.

„Mă îngrijorează teribil faptul că aceste consecințe sociale, economice și de sănătate publică rezultate din prăbușirea totală a vieții normale – școli și afaceri închise, adunări interzise – vor fi de durată și catastrofale, probabil mai grave decât bilanțul direct al virusului. Bursa își va reveni cu timpul, dar multe afaceri nu-și vor mai reveni niciodată. Șomajul, sărăcia și disperarea vor fi o nenorocire de primă mărime pentru sănătatea publică.”

Michael T. Osterholm este profesor și director al Centrului pentru Cercetarea Bolilor Infecțioase de la Universtatea Minnesota.

„Aveți în vedere efectul pe care îl va avea închiderea birourilor, a școlilor, a transporturilor, a restaurantelor, hotelurilor, magazinelor, teatrelor, sălilor de concerte, evenimentelor sportive, pe termen nedefinit și lăsarea tuturor acestor oameni pe spezele statului. Ce va rezulta nu va fi o criză economică, ci o prăbușire economică completă, cu nenumărate slujbe pierdute, cu mult înainte să apară un vaccin sau să aibă loc imunitatea de grup.

Cea mai bună alternativă ar fi a-i lăsa pe aceia care prezintă un risc minim să continue să muncească, a ține în viață afacerile și producția, și „a conduce” societatea, în același timp, recomandându-le celor cu riscuri mari să se protejeze pe ei înșiși prin distanțare socială și a îmbunătăți cât de bine putem capacitățile medicale. Cu un astfel de plan, am putea treptat să ne construim imunitate de grup fără să distrugem structura financiară pe care se bazează viețile noastre.”

Dr. Peter Goetzsche este profesor de Cercetare Clinică la Universitatea din Copenhanga. Este autorul mai multor cărți despre corupția din domeniul medicinii și despre puterea marilor companii farmaceutice.

„Principala noastră problemă este că nimeni nu va fi tras la răspundere dacă măsurile sunt prea draconice. Vor avea probleme doar dacă sunt prea puțin draconice. Astfel, politicienii noștri și cei care se ocupă de sănătatea publică fac mult mai multe decât ar trebui de fapt să facă.

Nicio astfel de măsură draconică nu a fost aplicată în timpul pandemiei din 2009 și în mod cert nu poți lua asemenea măsuri în fiecare iarnă. Nu putem închide lumea întreagă pentru totdeauna.

Dacă se va dovedi că epidemia va dispărea rapid, se va forma o coadă din oameni care vor încerca să-și asume merite pentru acest lucru. Și putem fi ai naibii de siguri că astfel de măsuri draconice vor fi aplicate și tura următoare. Dar aduceți-vă aminte gluma despre tigrii:

„-De ce sufli în trompetă?
-Ca să țin departe tigrii.
-Dar aici nu sunt tigrii.
-Păi vezi?”

                                                                       Stela SPĂTARU, Business & Politics News

Citiți și:

Opinii despre COVID-19 neconforme politicii globaliste și cenzurate în România: Sucharit Bhakdi – prof. dr. specialist în microbiologie

Franța: „Scopul real al izolării nu este ceea ce credem noi”

Opinia nefardată de Peter König: Coronavirusul – o modalitate de a destabiliza China?

Opinia nonconformistului: Epidemia de Coronavirus – o țeapă pentru fraieri

Coronavirusul din China și Bill Gates

Coronavirusul chinezesc sau când realitatea bate filmul: O pandemie planificată cu mult timp înainte?

1 Comment

  1. Sic semper tyrannis

    Da, dar noi acceptam ca suntem sclavi, fara drepturi. Mesajele subliminale curg in media: viata va fi la fel – accepta ! (no f**kng way!!); banii sunt murdari – foloseste cardul !! (cardul este la fel de jegos ca si banii si ca si parul si ca si pantofii etc ) – no way !! banii sau mai bine zis aurul si argintul inseamna libertate de miscare si independenta – God’s Money! Banca iti limiteaza retragerile de cash! Este inadmisibil sa accepti ca bancile sa iti impuna sa iti retragi BANII TAI – DREPTUL TAU !! Sa stie banca ce cumperi, de unde cumperi, ce iti place sau nu ! In viata mea privata NU ARE CE CAUTA BANCA; distanteaza-te social de familie si prieteni “pentru protectia lor” – wtf?? Adica, dezbina si stapaneste? Este un program de spalare a creierelor persoanelor care se uita prea mult la tv! # staiacasa – pe banii cui? ai corporatiei care ti-a devalizat Tara? Tocmai ce-am aflat ca nu mai avem paduri! Iti otravesc apa, iti vor resurselele, te otravesc ! Media aservita altor interese decat cele ale noastre. Romania trezeste-te!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *