Puncte de vedere

Spre o pensie unică universală?

  Lansarea în Franţa a Frontului popular (frontpopulaire.fr) al lui Michel Onfray (n. 1959, filosof), mişcare suveranistă, anti-Maastricht, protecţionistă, vizând […]

 

Lansarea în Franţa a Frontului popular (frontpopulaire.fr) al lui Michel Onfray (n. 1959, filosof), mişcare suveranistă, anti-Maastricht, protecţionistă, vizând unirea tuturor suveraniştilor – de dreapta, de stânga şi, mai ales, ceilalţi, cei care nu mai votează, cei care sunt scârbiţi de politică –, produce un seism de o magnitudine nemaivăzută. Să ne amintim că Emmanuel Macron şi LREM (Republica în marş) au luat şi ei toată puterea în 2017 prin aşa-zisul „degajism” (Dégage! – „Cară-te !”), prin care atât partidul din care venea Macron, Partidul Socialist, cât şi LR (Republicanii), dreapta conservatoare şi liberală a lui François Fillon (pus la pământ cu un dosar contrafăcut, după un model practicat şi în România), au fost practic scoase din prima linie politică şi expediate în cămară sau chiar în pivniţă.

Eventuala candidatură (după macronişti) la preşedinţia Franţei a prof.dr. Didier Raoult (eroul popular al crizei sanitare) sau a lui Philippe de Villiers (om politic cu vechime, erou vandeean, adică al regiunii care a refuzat Revoluţia din 1789 şi i-a rămas fidelă regelui, şi autorul unei cărţi explozive, apărută în 2019, despre istoria „americană” neasumată a Uniunii Europene), suveranist dintotdeauna, produce coşmaruri atât la Élysée (reşedinţa preşedinţilor Franţei), cât şi în Parlamentul dominat autoritar încă de LREM, partidul improvizat al lui Macron, oferit de o grupare de miliardari, de oligarhi.

Michel Onfray a făcut un apel clar către alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon, LFI (La France Insoumise – Franţa Nesupusă), suveranişti de stânga, consideraţi de globalişti extrema stângă, cât şi la cei ai lui Marine Le Pen, RN (Rassemblement National – Uniunea Naţională), dreapta naţională sau, după globalişti, extrema dreaptă. Şi unii, şi alţii dezamăgiţi de lipsa de hotărâre, de fermitate a liderilor lor în servirea intereselor naţionale de azi. Atât liderul stângii din Franţa Nesupusă, cât şi liderul Uniunii Naţionale (ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale trecute) au renunţat fără explicaţii la ideea de a ieşi din UE, condusă de Germania, cât şi la eventuala abandonare a monedei euro, în favoarea francului greu, şi a Spaţiului Schengen.

Probabil că Franţa lui Michel Onfray şi a prietenilor săi, filosofi, oameni de ştiinţă şi de cultură, câţiva politicieni seniori şi chiar unii mai tineri care s-au salvat în ochii opiniei publice, nu vor merge chiar până la ieşirea din UE pe modelul Brexit. Totuşi, e sigur că-şi doresc abandonarea monedei euro şi, în egală măsură, renunţarea la Spaţiul Schengen. „Vestele galbene”, care au manifestat în toate regiunile Franţei mai bine de un an pentru echitate economică, drepturi sociale şi politice, pentru renaşterea democraţiei, împotriva unei UE dezumanizată, tehnocratică, şi deci antidemocratică, formează în mod natural garda populară a mişcării suveraniste, a Frontului popular. Populiştii vor să reprezinte interesele poporului împotriva intereselor „populicizilor” – miliardarii, oligarhii, interesele globale şi macroniştii ultraliberali care îi slujesc pe toţi. „Populicid” e un termen folosit de revoluţionarul Gracchus Babeuf (1760-1797) în pamfletul „Du système de dépopulation ou La Vie et les crimes de Carrier”, în 1794, în timpul Convenţiei thermidoriene.

Nouriel Roubini, „Dr. Doom”, într-o analiză foarte recentă pentru Project Syndicate, profeţeşte o criză lungă, de 10 ani, în formă de U şi apoi de L, profundă şi devastatoare. O asemenea criză poate schimba harta politică a Europei, a UE, în favoarea populiştilor şi a unor măsuri de protecţie socială pe scară largă, împotriva neoliberalismului din ultimii 20 de ani. România nu poate să rămână în afara marilor schimbări politice care se pun în mişcare. Dimpotrivă, poate fi printre primele ţări care îşi vor arunca la groapa de gunoi a istoriei partidele corupte şi incompetente, de dreapta, ca şi de stânga. Nu suntem noi o „democraţie originală”, aşa cum îşi dorea Ion Iliescu?

Mai aşteaptă ceva românii de la PNL? De la Klaus Iohannis? De la PSD, cu ai săi Viorica Dăncilă şi Marcel Ciolacu? De la UDMR, de la PMP (partidul din buzunarul de la spate al pantalonilor lui Băsescu) şi chiar de la USR (partid neoliberal fabricat, se spune, de Florian Coldea, de SRI, din fiii şi nepoţii securiştilor, la fel de docili executanţi ai ordinelor globale ca şi PSD sau PNL)? Vrem sau nu vrem, populismul va veni şi în România. Criza economică îi face o autostradă foarte largă. Autostrada dezvoltării, pe care partidele de azi nu au fost în stare s-o construiască la timp şi în realitate.

Se tot discută de mulţi ani despre venitul de bază universal. Un proiect-pilot a fost experimentat în 2017 în Canada, Ontario. Iranul a introdus venitul de bază universal în 2011. În Arabia Saudita, în 2017, ca şi în alte monarhii din Golf, sunt în curs de implementare programe asemănătoare. Cel mai amplu experiment cu venitul universal în Europa a fost pus în practică în Finlanda şi s-a încheiat în februarie 2019. În contextul crizei economice în desfăşurare, Spania plănuieşte să introducă venitul de bază universal tocmai pentru a reduce impactul crizei economice.

În România se pierde timpul histrionic, cu comisii de propagandă goală, total ineficiente, păcălitoare, cu discuţii interminabile despre „pensiile speciale”, ca un sacrificiu ritual menit a mulţumi şi flata poporul sărăcit. De ce nu ar fi România prima ţară care să treacă la pensia unică universală? Se poate rezolva dintr-o singură mişcare amplă şi spinoasa, imorala problemă a „pensiilor speciale”, dar şi pauperizarea teribilă care se anunţă pentru toţi seniorii noştri, mai puţin cei favorizaţi. Nu ar fi cel mai bun moment ca beneficiarii enormelor pensii speciale – mulţi au muncit pentru comunism şi au crezut, unii sincer, în comunism – să împartă veniturile lor disproporţionate cu ţărăncile şi ţăranii care le-au furnizat hrana o viaţă şi cu milioanele de muncitori care au construit disciplinat, sclavagist, „comunismul”?

După ce au agonisit prin decenii averi îndestulătoare, de ce trebuie să perpetueze inegalitatea şi la pensie, până la indecenţă, la obscenitate? De ce aşa-zisul patriot Traian Băsescu să aibă trei venituri lunare (dintre care două pensii), iar ceapistele care au muncit o viaţă la câmp să primească doar câteva amărâte sute de lei? „Lupta lui Traian Băsescu cu pensionarii continuă. După ce în 2010 a tăiat pensiile cu 15 %, acum este cel mai aprig opozant al majorării veniturilor pensionarilor. Asta se întâmplă când stai pe două pensii şi o indemnizaţie grasă de parlamentar european. Da! Cel care le spune pensionarilor să mai strângă cureaua primeşte: pensie de marinar, pensie de preşedinte de ţară, la care se adaugă cei 20 000 euro pe lună de la Parlamentul European. La banii ăştia nu prea poţi ţine cu pensionarii!” (Călin Popescu Tăriceanu, FB, 25 mai 2020 ; vezi şi „Traian Băsescu cere Guvernului Orban să nu mărească pensiile din septembrie”, romaniatv.net). La noi, pensiile speciale sunt azi „cercetate” cu mintea de bibilică a lui Rareş Bogdan („Pensiile speciale – vaca de muls a căpuşelor politice!”, evz.ro, 26 mai 2020).

Se pot împărţi toţi banii rezervaţi pensiilor, în mod egal, între toţi pensionarii. Dacă ideile comuniste au eşuat aproape peste tot în organizarea societăţii, nu şi în China, aceste idei comuniste sunt dintotdeauna viabile în interiorul familiei. Pentru că în familie e mereu practicat comunismul: fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi. Poate că ideile comuniste pot fi utile şi pentru vârsta a treia şi a patra, pentru cei care şi-au încheiat viaţa activă.

Frontul popular în Franţa e doar la început. Criza coronavirusului l-a plasat în centrul interesului public cu o viteză de neimaginat în vremuri normale. Foarte multe idei şi programe populiste (pentru popor şi împotriva „populicizilor”) pot face istorie, pot schimba faţa politică şi economică a Europei. În acest moment, toţi câinii presei macroniste, finanţată masiv şi de stat, sunt asmuţiţi împotriva lui Michel Onfray şi a mişcării sale suveraniste, Frontul popular, începând cu BFMTV, Le Monde, Libération, Challenges şi continuând cu mulţi alţii. Fără să vrea, trupele lui Macron, neoliberale şi globaliste, susţinute de câţiva miliardari cunoscuţi, lucrează entuziast la propria lor înfrângere.

                                                                                                            Petru ROMOŞAN

 

2 Comments

  1. gigimutu

    base? jegul ala uman? gunoiul ala infect?

    jigodia aia penala, hahaitul ala imbecil? curva aia ordinara? cine pu…la mea e base?
    base, mars la cosul de gunoi al istoriei!!!!!

  2. satan existã

    Nu se va întâmpla niciodată așa ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *