Colimator

Starea de urgență a lui Iohannis și lecțiile istoriei: 1933-1939, șase ani de stare de asediu pe vremea altui alogen degenerat, Carol al II-lea!

                  Trăgând la sirena istoriei După Revoluție v-au spălat creierele cu minunata […]

 

                Trăgând la sirena istoriei

După Revoluție v-au spălat creierele cu minunata democrație care se desfășura prin tandra noastră țărișoară până la „eliberarea sovietică”. I-ați crezut și priviți unde ați ajuns. Acum știu că erați deja spălați pe creier de către comuniști. Spre exemplu vă mai amintiți cum erau descrise în cărțile de istorie evenimentele de la Grivița? Mai țineți minte sirena lui Vasile Roaită? Și câte și mai câte alte aberații. Era clar că ele trebuiau eliminate, dar a le elimina introducând elucubrații chiar și mai mari e de-a dreptul o crimă. Care, iată, se răzbună și ne aduce în situația de-a trăi ca bunicii sau străbunicii noștri, adică fix în „lumea minunată” care v-a fost idealizată.

Și, dacă tot am amintit de Atelierele Grivița, poate că ar fi momentul să privim către acea perioadă cu ceva mai multă obiectivitate. Nu de alta, dar chestiunile încep să rimeze. Ca să nu mai vorbesc că se cam suprapun și perioadele din an.

Așadar, pe 17 ianuarie 1933, Guvernul condus de Vaida Voevod impune măsuri de austeritate pentru a respecta Pactul de la Geneva. Pe vremea aceea ăsta era un fel de FMI. Au fost afectate toate categoriile de venit cu excepția … magistraților și militarilor. V-am spus eu că seamănă ca două picături de apă cu ceea ce se întâmplă azi? Stați puțintel că e abia începutul.

Scăderile de venit i-au lovit cu o amplitudine destructivă pe muncitorii amărâți de la Atelierele Grivița. MInistrul de Interne de-atunci, inutilul George G. Mironescu, suferind între altele și de-o prostie crasă, s-a dat de gol într-un discurs din Adunarea Deputaților afirmând că „aceste ateliere au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate”. Cu alte cuvinte de-acolo se fura ca-n codru, iar bieții muncitori erau exploatați și condamnați la înfometare. În mod cât se poate de logic, pe 2 februarie 1933, muncitorii opresc lucrul și declară grevă. Cu musca pe căciulă, Guvernul începe tratativele, iar o delegație a greviștilor e primită în aceeași zi la ora 18 de către ministrul comunicațiilor. După cinci ore de negocieri se anunță că doleanțele muncitorilor au fost acceptate și că pot reîncepe munca.

Era o minciună menită a trage de timp. Asta pentru că în spate acționa una dintre cele mai mari jigodii ale istoriei noastre, un tânăr subsecretar de stat pe numele său … Armand Călinescu. Individul a început să agite spiritele propunând un proiect de lege pentru introducerea stării de asediu pe motiv că … țara se confruntă cu pericolul unei revoluții comuniste. Iar exemplul pe care-l dădea era greva amărâților de la Grivița. Așa se face că pe 3 februarie legea e votată de Adunarea Deputaților (votul se încheie la 12 noaptea). În următoarea zi, la două noaptea, se încheie și votul din Senat, iar legea e aprobată cu maximă urgență de Carol al II-lea. Vă sună familiar?

După acel moment se instituie starea de asediu, iar evenimentele se precipită. A citi acum „Manifestul Guvernului către țară” stârnește râsul: „Români, O primejdie mare pândeşte ţara noastră. Se încearcă destrămarea ei prin anarhie şi violenţă. Organizaţii ascunse comuniste lucrează la răsturnarea ordinei de stat. În executarea acelui plan, unele turburări au început în unele regiuni”. În special ultima propoziție e maximă! Însă acela a fost momentul declanșator al instituționalizării stării de asediu. De-atunci, starea de asediu a fost prelungită succesiv în: 15 septembrie 1934, 16 martie 1935, 14 martie 1936, 15 septembrie 1936, 15 martie 1937, 11 septembrie 1937, 15 septembrie 1939. Șase ani de stare de asediu, prelungită din șase în șase luni. Frumos, nu-i așa?

În spatele întregii tărășenii, folosindu-l pe post de săgeată pe jegul Armand Călinescu, s-a aflat permanent filogermanul Carol al II-lea. Un degenerat imbecil care ne-a condus spre dezastru, fiind direct vinovat pentru cei patruzeci și cinci de ani de comunism.

Luați evenimentele de-atunci și înlocuiți-le cu ceea ce se petrece acum. Totul e aproape tras la indigo. Până și instituirea stării de urgență s-a făcut tot cam în acea perioadă. Iar venirea lunii septembrie ar trebui să se lase cu o nouă „prelungire”. Cei care-și imaginează că „n-are cum să meargă așa la infinit”, ar trebui să ia la puricat lecțiile istoriei. Probabil că treaba nu va merge la infinit, dar nici viața noastră nu e nelimitată. După zece ani cu băsescu și încă zece decretați cu Plăvanul cel retardat, cât credeți că veți mai rezista? Resurse de jigodism, așa cum puteți vedea din istorie, au fost practic nelimitate pe-acest meleag. Astfel încât cred că e cazul să vă gândiți bine dacă mai aveți chef să fiți duși cu zăhărelul precum copiii. Nu de alta, dar, așa cum pentru copii jocul cu zăhărelul se termină „la nani”, pentru voi se va termina fix la somnul cel de veci.

                                                                              Dan DIACONU, Trenduri economice

5 Comments

  1. Nenea Iancu

    Romanii se pare ca pot duce…. Prefera sa suporte decat sa faca ceva. In Bucuresti, in strada acum nu se strang mai mult de 100 de oameni. Corporatiile stiu sa isi controleze angajatii. S-a vazut asta si la demonstratiile cu Colectiv. Cand au nevoie, corporatiile mobilizeaza usor 10 – 15 mii de oameni impotriva guvernului. Cand nu au interes, nu iese nimeni in strada.
    Unde sunt acum miile de oameni care se bateau cu scutierii cu putin timp in urma ?

    Cand bancile dadeau credite in draci oricui, nu o faceau pentru profit ci pentru a-l aduce pe cel cu credite sluga corporatiilor.

    • o lămurire

      Dragă Nene, cei 100 care se strâng în Bucureşti s-au chemat şi s-au filtrat reciproc, aă fie “buni creştini, ortodocşi”, aşa cum reiese din toate mesajele lor. Aici e marea greşeală, că mesajele de chemare nu s-au adresat către “buni români, cetăţeni”. De asta rezultatul e firav! N-au înţeles mai nimic din prezenţa la Referendumul pentru familie, unde tot aşa au scos (?) lumea din case.
      Ce să mai zic de mesajele şi dialogurile încheiate(ştampilate) cu “Doamne-ajută!”, acum, cât toţi câţi mai suntem români ar trebui să spunem într-un glas “Hai la luptă!”.

  2. Mirel Curea

    Cum să nu citești un articol care începe cu „v-au spălat creierele” și continuă cu „știu că erați deja spălați pe creier de către comuniști”.
    Hai sictir!

    • Anon

      ce-i ma comunistule , s-au umflat taratza sovietica in tine? hai sictir tie si o moarte cat mai crancena cum ii sade bine oricarui excrement fetid comunist!

      Intr-alta ordine de idei mai usor mai baieti si fete cu bietii muncitori! Daca nu le convenea erau liberi sa plece – cerere si oferta. ia sa-si dea toti demisia en-bloc sa-i vezi pe to’ar’shii patronashi cum se dadeau jos de pe piedestalul fortei financdiare si incepeau sa se gudure in genunchi ca niste javre ce erau pe langa muncitori doar doar i-or aduce inapoi.

      Dar deh si muncitorii trebuiau sa fie buni profesionisti cu constiinta individuala nu mentalitate de stup respectiv curaj incredere si stapanire de sine.

      Asta e mai baieti, dupa ce si-au luat papara de la romani dacii mari au fugit peste munti la carpi si impreuna cu ei ii “gherilau” pe romanashi pana cand dupa 170 de ani s-au saturat aia si si-au laut catrafusele. Numa ca ce sa vezi cand sa zica si bietii daco carpi Hop iaca se aciuara acilishea “pa cocioc” incetii sau gepanta (in batjocura) adica aia din flota “scandziana” care au ramas in urma cu corabiile si ce sa vezi cum venira cum ii cucerira pe daco carpi si ramasera colea vreo 300 de ani de la Fastida 250 pana la Cunimund 567 (da’ mah stiu 276>250, e vorba de cand a luat puterea nu de cand a cucerit Dacia, plus de unde stii ca intre 250 si 276 nu au fost aliati cu carpodacii si eventual chiar i-au influentat in razbelul de gherila contra …ahem “civilizatorilor” dornici de aur vin, grane si femei dar mai ales aur ca alminteri dadeau faliment – uite mah ca nu e gretzili primii faliti de pe planeta).

  3. Anon

    adica nu e singura istorie falsificata si germanii nu sunt de ieri de azi pe aici asta vroiam sa zic cu ultimul pasaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *