Atitudini

Starea de urgență – un bun prilej pentru ca milițienii de la MAI să pună bocancul pe grumazul presei incomode

  Klaus Iohannis a anunțat sîmbătă, la ceremonia privată de depunere a Jurămîntului de către noul Guvern, că la începutul […]

 

Klaus Iohannis a anunțat sîmbătă, la ceremonia privată de depunere a Jurămîntului de către noul Guvern, că la începutul săptămînii viitoare va decreta stare de urgență. Fără a lua în seamă nuanța, aproape întreaga presă a dat buzna să proclame decretarea stării de urgență. Se înțelege de la sine că nu putem vorbi de starea de urgență pînă cînd decretul nu e publicat în Monitorul Oficial.

Articolul 114, aliniatul 4 din Constituție, care dă președintelui prerogativa decretării stării de urgență, ca și a stării de asediu, își găsește concretizarea în Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență publicată în Monitorul Oficial din 21 ianuarie 1999. Momentul de inițiere și adoptare a OUG trimite indiscutabil la unul dintre cele mai grave evenimente postdecembriste:

Documentul a fost adoptat în noaptea de 21 spre 22 ianuarie 1999 sub spaima produsă de înaintarea spre București a batalioanelor de mineri conduse de Miron Cozma. Barajele de jandarmi de la Costești sînt date peste cap pe 21 ianuarie 1999 la prînz nu numai pentru că ortacii aveau prin profesie o organizare aproape militară, dar și pentru că Ministerul de Interne, condus pînă pe 22 ianuarie 1999, de Gavrilă Dejeu, a fost incapabil de luarea măsurilor necesare. Ordonanța a fost inutilă în ce privește înaintarea minerilor. A fost oprită doar prin ceea ce s-a numit Pacea de la Cozia, un acord între Guvern și Mineri semnat din partea Puterii de premierul Radu Vasile.

La 1 noiembrie 2004, cu o întîrziere de 5 ani, așadar și după căderea regimului CDR, Parlamentul a luat în discuție OUG din 1999, care a devenit Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial din 12 noiembrie 2004. Deși în linii mari, Legea urmează OUG din ianuarie 1999, totuși, pentru înțelegerea a ce înseamnă starea de urgență pentru cetățenii României e obligatoriu să ne raportăm la Legea din 1 noiembrie 2004. Asta și pentru că dezbătută și votată într-o atmosferă calmă, Legea cuprinde unele diferențe față de OUG.

Ce spune Legea în legătură cu Decretarea stării de urgență?

Art. 10.
Starea de asediu sau starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.

Art. 11.
Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntîrziat la cunoștință populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este retransmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.

Art. 12.
În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

Art. 13.
În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetîndu-şi aplicabilitatea.

Față de OUG Legea a introdus precizarea de îndată. Asta pentru ca nu cumva Președintele, exploatînd absența unei precizări, să amîne revocarea Decretului. Numai că la vremea respectivă Legiuitorul n-avea cum să prevadă că va veni un președinte precum Klaus Iohanis care să interpreteze de îndată ca însemnînd la Sfîntu Așteaptă. Între OUG și Lege sînt diferențe care țin îndeosebi de respectarea drepturilor cetățenești. În OUG articolul 4 suna astfel: „Pe durata stării de asediu și a stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrîns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției.

Parlamentul, beneficiind de răgazul și de calmul pe care Guvernul Radu Vasile nu l-au avut în ianuarie 1999, a formulat astfel articolul 4: „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrîns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 3^2, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.

Ce spune articolul 3^2: „Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă sunt interzise: a) limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor cînd decesul este rezultatul unor acte licite de război; b) tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante; c) condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional; d) restrîngerea accesului liber la justiţie.

Ce spune articolul 53 din Constituție?

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Foarte important pentru Decretul care va fi emis de președinte, e precizarea impusă de Parlament la articolul 12, potrivit căreia Decretul trebuie să cuprindă și „măsurile de primă urgenţă care urmează a fi luate”.

Cu toate acestea Legea introduce o măsură ce poate fi luată pe perioada stării de urgență deosebit de periculoasă: „Art. 20. – Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare, precum şi celelalte autorităţi publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuţii şi răspunderi:
k) să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune
”.

Articolul 7 aliniatul 1 stabilește cine poate să suspende instituțiile de presă: „Art. 7. – (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.

Cine poate pune la îndoială libertatea de expresie? Autoritățile publice îndreptățite prin decret să preia atribuțiile administrației publice locale și centrale. Ministerul Afacerilor Interne.

E Ministerul care a sesizat Parchetul în legătură cu difuzarea de informații false de către presă activînd pentru prima dată în postdecembrism articolul 404 Cod Penal.

E Ministerul care a dat publicității acel Comunicat sinistru despre așa zisul caracter programatic al difuzării de informații false despre Coronavirus sugerînd că e vorba de agenturi străine care comandă instituții de presă.

Cum să stea liniștiți jurnaliștii în perspectiva stării de urgență? Acestă prevedere intră în conflict cu întreg textul Legii, care stă sub semnul preocupării de a nu transforma starea de urgență în posibilitatea legală de a încălca grav libertățile cetățenești.

Din nefericire, această prevedere n-a fost supusă pînă acum controlului constituțional al CCR. Asta și pentru că nimeni nu și-a imaginat că în România va fi decretată a doua oară, după ianuarie 1999, starea de urgență.

Nu știu dacă Starea de urgență decretată de președinte va duce la un moment dat la punerea la îndoială a libertății de expresie. Indiferent de ce se va întîmpla Avocatul Poporului ar trebui să sesizeze CCR în legătură cu articolul 20, aliniatul K. Și s-o facă urgent. Pînă nu se prinde gașca de milițieni de la Ministerul de Interne că e rost de pus bocancul pe grumazul presei incomode.

                                                                               Ion CRISTOIU, cristoiublog.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *