Cadran international

Strigoiul ISIS bântuie la Medgidia prin „Lafarge”?

            Strigoiul ISIS la Medgidia? Cum a intrat Lafarge România            […]

 

          Strigoiul ISIS la Medgidia? Cum a intrat Lafarge România                               în Cartea Recordului bancar

Fabrica de ciment Medgidia vinde o moară de măcinat pentru 10.6 milioane euro, bani plătiți cash în Malaezia: vânzarea a fost asistată și de Christian Herrault, fost director adjunct operațional al Lafarge și unul dintre principalii suspecți în dosarul „Lafarge finanțează Stat Islamic”.

                                               Banii vin, banii pleacă

În iunie 2018, producătorul francez de ciment Lafarge era pus sub acuzare la Tribunalul de Instanță Superioară din Paris, în baza unor probe care atestau că finanțase cel puțin patru ani (între 2010 – 2014 cu o sumă general acceptată la 13 milioane euro) grupuri înarmate din Siria precum Stat Islamic, Armata Siriană Liberă, Al-Nusra sau milițiile kurde. Suma includea și prețul răscumpărării unor muncitori locali răpiți de kurzi sau islamiști în aceeași perioadă.

Practic, Parisul – altfel extrem de caustic cu fenomenul corupției din alte state precum România – descoperea cu oarece „întârziere” că o multi-națională aflată în inima economiei franceze (Lafarge) a plătit efectiv mită diverselor grupuri radicale și islamiste din Siria în perioada 2012 – finalul 2014 (alte surse – primăvara anului 2015), pentru a proteja continuarea funcționării unei Fabrici de ciment Lafarge, situată în Jalabiya, la mică distanță de Raqqa, fosta capitală a Califatului Stat Islamic (IS). Dintre acuzați, cel puțin doi au avut legături cu România: Sonia Artinian – fost Director Executiv al Grupului pentru România și Christian Herrault – responsabil pentru Siria dar și supervizor pentru o tranzacție din decembrie 2014, în care Lafarge România- Medgidia a vândut către Lafarge Malaezia un utilaj de 10 milioane euro în cash, a căror destinație rămâne o enigmă. Contextual, în timp ce procesul de la Paris va descifra din ce fonduri Lafarge au fost plătite „taxele de protecție” către islamiști, surse apropiate Acuzării au anunțat că „șpăgile” erau mascate de managerii locali prin facturi false semnate de Herrault.

                                    „Surse interne” Lafarge

În decembrie 2014, Lafarge Malaezia (Port Klong) confirma în scris că plătește „din resurse interne” către Lafarge România suma de cca 10.5 milioane euro pentru un concasor Pfeiffer, ce urma să sosească de la Medgidia (jud. Constanța). În înțelegerea de Vânzare apărea menționat Christian Herrault ca Senior Executiv Lafarge (care a și „asistat” tranzacția), dar nu existau referiri la reprezentanții vînzătorului din România. În plus, la o sumă atât de însemnată, devenea bizar că banii „din surse interne” erau ceruți în cash și erau plimbați între Port Klong și Medgidia fără consultarea acționarilor locali din Malaezia.(Click pe documente pentu mărire!)

Dealtfel, totul apărea aranjat ca „din familie” – cu Costin Borc (fostul ministru al lui Dacian Cioloș) ca șef al Grupului Lafarge România și cu un cetățean francez numit Morenas, cu domiciliul în Malaezia, adus (până în 2018) ca Administrator pentru Lafarge Agregate Betoane la București. Imaginea unui boss precum Herrault care ar fi plecat – ca în filmele cu mafioți – cărând o geantă burdușită cu 9 milioane de euro (1 milion fiind garanția pentru producătorul utilajului) ar părea ruptă dintr-un peisaj abstract.

                              „Taxă de protecție” cu dedicație

În realitate, atunci ca și în prezent, Herrault și Lafarge se aflau în decembrie 2014 „în corzi”: filiala siriană Jalabiya avea continuă nevoie de bani (de data asta, eventual, pentru plățile compensatorii ale muncitorilor sirieni ai fabricii, alungați de sosirea IS) după ce doi ani plătise „taxă de protecție” către grupurile înarmate din zonă, Stat Islamic își proclamase Califatul în coasta fabricii franceze (iunie 2014) iar milițiile sale izolaseră site-ul francez în septembrie. În acest context, se ridicau suspiciuni dacă tranzacții precum cea din Malaezia nu puteau fi folosite pentru acoperirea găurilor din hățișul cheltuielilor enorme din Siria? Cheltuind bani cu plata islamiștilor din bugetul alocat periodic de Lafarge către branșa Jalabiya, prin Herrault – ca responsabil pentru Siria, dar și restul managementului său local sau central, se contribuise practic, – doar la violarea unui embargou instituit de Uniunea Europeană pe relațiile cu grupul Stat Islamic, dar și la întărirea financiară a unor organizații teroriste. Procesul de la Paris, care ar urma să descifreze sursele de finanțare Lafarge din „surse interne” folosite pentru islamiști, ar urma să facă lumină – direct sau indirect, asupra direcției luate de milioanele de euro de la Port Klang via România. Menționăm că o solicitare de informații către Grupul Lafarge Franța, respectiv către actualul proprietar de la Medgidia (grupul CRH România) au rămas până în prezent fără răspuns.

                                     Jalabiya nu era prima afacere…

…implementată de Lafarge în țări cu potențial terorist. Grupul francez mai derulează afaceri în state precum Algeria, Egipt, Maroc sau Nigeria (cu Herrault director pentru unele cazuri) așa încât, în iunie 2014, când liderii Stat Islamic proclamau înființarea Califatului la doar 90 km Nord de fabrica franceză de ciment, nu s-a cutremurat nimeni în Companie: vecinătatea terorismului era deja familiară. Nici politicienii din Paris, dar nici directorul serviciului secret francez DGSE Bernard Bajolet, nu au avut comentarii publice asupra faptului că, în timp ce Companiile franceze își retrăseseră investițiile și personalul din zonă, fabrica Lafarge își continuase activitatea în deșert.

.

Aflată inițial în zona controlată de kurzi, Jalabiya a ajuns în septembrie 2014 sub ocupația Stat Islamic (IS, sau Daesh) și a stat sub ocupație până în primăvara anului 2015. Potrivit actelor acuzării, pentru continuarea producției, conducerea Lafarge Jalabyia a făcut afaceri cu IS prin intermediari: a oferit islamiștilor bani și ciment și a obținut în schimb deplasarea liberă a personalului și aprovizionării. Relatări incredibile menționau că parola folosită de muncitorii care treceau de checkpoint-urile Stat Islamic era „Lafarge”. În plus, fabrica a cumpărat petrol de la IS, pentru menținerea producției. Disperarea managementului francez de a continua producția cu orice preț nu a însemnat doar mită pentru terorism, ci și discriminări în bloc pentru angajați: cu mult timp înainte de apropierea unităților IS, francezii au fost retrași și au rămas pe loc doar muncitorii arabi, care își luau salariile prin drumuri riscante spre cel mai apropiat oraș (Manbij), fiindcă Lafarge nu aducea bani la casieria din fabrică.

                                    DGSE și Lafarge: un tango discret

Lafarge este un gigant al Franței – a contribuit pentru Canalul Suez, pentru World Trade Center și a fost pregătit să alimenteze cu ciment chiar și Marele Zid dorit de Statele Unite pe granița cu Mexic. Așa încât, acolo unde Lafarge face un pas pe investiții externe, face doi pași și Direcția Generală pentru Securitate Externă (DGSE), Serviciul secret ocupat cu protejarea intereselor franceze de peste hotare. Surse informate din Franța admit neoficial că DGSE face un schimb de date cu unități importante ale economiei franceze – cu afaceri peste hotare (așa-numitul CAC 40) având scopul declarat de „securizare a personalului și instalațiilor”. Rechizitoriul procesului de la Paris revelează că a existat o corespondență între șefii Securității Fabricii de Ciment siriene și „Antenele” DGSE din metropolă, respectiv între filiala siriană Lafarge și oficiali francezi din Guvern sau din Ambasada Franței: astfel, unul dintre acuzați, Jean-Claude Veillard, a confirmat că a contactat serviciile secrete franceze (în principal DGSE) de cel puțin 30 de ori. Așadar, devine evident că folosirea „taxei de protecție” ca mijloc de „securizare” a fabricii Jalabiya a fost cunoscută și acceptată tacit de Agenția franceză de spionaj. Mai mult, este greu de crezut că DGSE nu este la curent cu tranzacția din Malaezia, în contextul corporatist al găurii financiare apărute în Siria, dar și al companiilor-surori care se „sprijină” în cadrul gigantului Lafarge, fără convocarea acționarilor locali. Până în 2017, directorul DGSE a fost Bernard Bajolet, un vechi și bun cunoscut al lui Mircea Geoană.

                      Cum a uitat Macron să-i mulțumească lui Geoană

Tranzacția din Malaezia l-a prins ca șef al Grupului Lafarge din România pe Costin Borc – fostul ministru al guvernului Cioloș, iar director la DGSE pe Bajolet. Omul care îi așează la același numitor comun pe cei doi este globalistul Mircea Geoană, omul care a fost coleg cu Bajolet la École Nationale d’Administration – pepinieră pentru șefimea spionilor francezi și care îl are ca speaker pe Borc pentru al său prețios proiect „Aspen Institute România”.

Bernard Bajolet

Ceea ce se cunoaște mai puțin, iar președintele Franței, Emmanuel Macron, în aroganța sa, nu ar vrea să se afle, este faptul că prietenia Geoană – Bajolet a salvat la un moment dat interesele economice franceze lângă Siria – în Irak. Concret, anterior șefiei la DGSE, Bernard Bajolet a fost numit în 2003 reprezentant al Secțiunii „Interese Franceze” în Irak dar „sub steag românesc”, într-o perioadă când ministru de Externe al României era Mircea Geoană, cel cu care francezul fusese coleg la Paris. Era modul României de a ajuta Franța, cea care rupsese relațiile diplomatice cu Irak în anii ’90 și dorea să revină în fruntea bucatelor. Recapitulând, avem așadar un Bajolet care nu a comentat mituirea cu cash a unor grupări islamiste de către o firmă-fanion a Franței, avem două fabrici Lafarge pentru care nu există bănci comerciale – își vând utilaje pe milioane de euro „în cash” și nu prin transfer bancar – și avem un proiect, Aspen Institute, care îl propune pe Costin Borc ca și speaker pentru înțelegerea unor lucruri. Episodul Jalabyia, cu toate efectele de undă transmise în economia afacerilor Lafarge confirmă proverbul corporatist ”Banii pot fi pierduți în mai multe feluri decât pot să fie câștigați.” Vom reveni.

                                                                                                                             Traian Horia

Sursa: Cristoiu Blog

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *