![Zilele trecute, un neglijent, un împrăștiat, a scăpat un ac de cusut pe podeaua Internetului din România. În alte […]](https://www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2020/02/ștafeta_muii-620x350.png "Tăcerea muieilor")
Zilele trecute, un neglijent, un împrăștiat, a scăpat un ac de cusut pe podeaua Internetului din România. În alte vremuri, evenimentul ar fi trecut neobservat. Dar nu și atunci. Era atât de liniște, încât atunci când acul a ajuns pe jos a făcut un zgomot de parcă s-ar fi izbit un baros de marmura dintr-o bibliotecă.
Și, totuși, n-a protestat nimeni. Nu s-a auzit nici o admonestare, nimeni n-a sărit speriat, nimeni n-a cerut liniște. Căci liniște era deja. Mormântală, abisală, de început de veac.
Vuvuzelele, fluierele, tobele și boxele portabile adastă, pline de praf, prin cămări, lângă steaguri tricolore și lângă steagurile UE, lângă mânuțe galbene cu mesaje mobilizatoare, lângă proiectoare, pungulițe cu rahat și lanterne de telefon mobil.
Este cumva uluitor ce se întâmplă cu simpatizanții dreptei, oameni care în ultimii trei ani au agitat apele mai ceva decât niște maeștri de ceremonii. Au luptat pentru principii, spun ei. Au luptat pentru a scăpa țara de Ciuma Roșie, spun ei. Au luptat pentru un viitor mult mai bun, spun ei. Și, iată, viitorul mai bun, normal, aspirațional, a intrat pe ușă pe 4 noiembrie, de mânuță cu președintele Iohannis. Iar ei nu mai spun nimic. Pentru că viitorul ăla nu e nici luminos, nici aspirațional, nici măcar normal sau de bun-simț. E cumplit, e arogant, e nesimțit și sfidător. Iar ăsta nu este decât preview-ul, varianta demo a ceea ce ne așteaptă în următorii patru ani, cu PNL cuibărit sub pulpana prezidențială.
Echipa Iohannis are catedrala ei a mântuirii: achizițiile de armament. Prima măsură a guvernului tranzitoriu Orban a fost să plătească mult în avans două miliarde de lei unor producători americani de rachete. Cheltuiala asta și multe altele asemeni, nenecesare, a dat peste cap bugetul, împingându-l înspre deficit. Și au venit, desigur, și împrumuturile. În cascadă. Grămezi de împrumuturi. Brusc, nici unul dintre specialiștii fără cinci minute de pe Internet nu s-a mai priceput la economie. Se pricepeau pe vremuri, acum nici patru luni, dar au uitat tot. Habar nu mai au, nu mai deschid gura să vorbească despre investiții, infrastructură, macroeconomie, curs leu-ero. Nimica-nimicuța. Tăcere totată.
Au ieșit la iveală mașinațiunile ministrului Sănătății. Omul, plătit ani buni de un spital privat, s-a grăbit să favorizeze acel spital în chiar începutul mandatului său ministerial. Pe față. Prins și în stare de incompatibilitate, ministrul a pur și simplu mințit, cu majestuoasă nerușinare, spunând că, de fapt, el operează pro bono. Pro bono, bre, adică moca, gratis, pe degeaba. Unde, în lumea plină de citate rafinate în care a crescut ministrul Costache, gratisul ăsta înseamnă vreo 20.000 de lei pe lună pentru 40 de ore de muncă. Și iar n-a zis nimeni nimic. Nu în lumea fedainilor Justiției, nu în lumea vărsătorilor de sânge pentru dreptate. Băi, iar nimica-nimicuța. O mare de muți disciplinați mărșăluiește resemnată spre victoria finală.
A dat Guvernul Orban 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte, ca netoții. Fără avizele necesare, scrise pe genunchi în chiar ședința de guvern, nejustificate de nici o urgență reală. Ei, și? Mucles, liniște. Zici că sanatoriile și-au deschis, toate, filiale în bulele #rezist. Zici că a intrat în vigoare legea aia tembelă a nu mai știu cărui userist fără treabă, lege care ne-ar obliga pe toți să vorbim în șoaptă și să mergem în vârful degetelor.
Inexplicabile tăceri și absențe pentru un public gălăgios și agitat. Te uiți pe Facebook și, în loc de revoltele pe care le-ai aștepta de la oameni atât de fermi în apărarea unor principii, nu vezi decât trimiteri după fente. „Uau, ia uite, Oscarul!“ „Băăăăi, stați puțin, să vă arăt ceva miștoo! Ia uitați aici ce umbre pot să fac pe perete. Oooo!“
Te și întrebi: Băi, ce-au pățit ăștia? Ce-i cu ei? Oare sunt bolnăviori? Or fi pățit ceva, or avea nevoie de ajutor. Poate sunt izolați prin munți, poate le-a tăiat cineva net-ul pentru neplată, poate sunt cenzurați de dictatori imaginari, poate, poate, poate…
Dar dacă explicația e mai simplă? Dacă, după ce au stat trei ani cu muia pe tricouri și pe pancarte, pe buze și de-a dreptul în gură, au răgușit? Cât de trist ar fi, cât de trist este…
Patrick André de Hillerin
Sursa: „Cațavencii”
Acum si-au atins obiectivul: PSD-ul nu mai este la putere, iar strainii si corporatiile jubileaza ca au reusit sa transforme Romania intr-o trista colonie.
Nu degeaba a zis Dragnea la o audiere ca ”miza era Romania”. Daca ar fi predat conducerea tarii in mainile globalistilor, era bine-mersi nu ajungea sa faca puscarie. Si nici bursierii lui Soros nu mai ieseau in strada impotriva guvernului PSD.
Miza a fost intr-adevar Romania. Brigadele #rezist au fost uneltele folosite de globalisti pentru manipularea opiniei publice, atat prin proteste de strada, cat si prin activitate intensa pe retelele de socializare.
Mai un pic si globalistii vor pune mana si pe Parlament. Urmeaza 4 ani interesanti.
“Brigazile #rezist” , ai vrut sa spui , colega, dar te iertam ca spui doar un adevar!
cum adica operezi pro bono, mai bulangiule, ca in Romania nu-ti da nimeni moca nici macar un capat de ata, m.m, de curlan ce esti!!!
deci s-au folosit de un val de ura ca sa-l propteasca pe automatonu cu 6 case acolo, nu l-a simpatizat nimeni niciodata, poate ciracii lui din sibiu,dar degeaba ca pe restu i-au prins vremurile asteptand la rand sa primeasca ceva la pomana romaniei, grotesc, sa ne fie rusine.