Atitudini

Tatăl lui Kovesi, atins și el de maladia sibiană a caselor luate cu japca?

      Interpelare a senatorului Valer Marian adresată doamnei ministru al Justiţiei, Raluca Alexandra Prună.   Tatăl fostului ministru […]

 

 

 

Interpelare a senatorului Valer Marian adresată doamnei ministru al Justiţiei, Raluca Alexandra Prună.

 

Tatăl fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, domnul Vasile Gherghescu, a primit în timpul regimului comunist (pe care l-a servit ca magistrat în perioada bolşevică şi ca înalt nomenclaturist, respectiv ca şi consilier în Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, în perioada ceauşistă, când a fost decorat pentru meritele sale în slujirea regimului cu Steaua Republicii, prin decret semnat de preşedintele Nicolae Ceauşescu) o vilă impozantă în Bucureşti (în zona Parcului Ioanid), din care fuseseră alungaţi proprietarii, familia Petrini. Deşi în anul 1995 au fost notificaţi asupra cererii de revendicare a imobilului de către fiica proprietarilor de drept, Ana Maria Petrini, soţii Vasile şi Silvia Gherghescu au reuşit să cumpere vila în 1996, profitând de prevederile Legii nr.112/1995 privind vânzarea către chiriaşi a caselor naţionalizate de regimul comunist, cu concursul fiicei lor, care a devenit avocat, după o carieră de procuror de 15 ani, şi care, în calitate de apărător metamorfozat al drepturilor omului, inclusiv al dreptului la proprietate, a înfierat public în mod repetat şi cu mânie proletară actul normativ de care s-au prevalat părinţii săi. În această situaţie, urmaşa proprietarilor de drept a apelat la justiţie şi a obţinut retrocedarea vilei prin hotărâri favorabile la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti.

În 2005, după ce doamna Monica Macovei a ajuns ministru al Justiţiei, petenta Ana Maria Petrini a pierdut însă vila la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul soţilor Gherghescu şi a schimbat integral hotărârea iniţială, în sensul că a respins acţiunea în restituire. Petenta a obţinut o soluţie favorabilă de-abia în anul 2013, după ce a fost sesizată Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat nelegalităţi şi iregularităţi făcute de instanţa supremă în favoarea părinţilor doamnei Monica Macovei, în baza cărora a fost iniţiată revizuirea procesului, a fost anulată decizia Înaltei Curţi şi cauza a fost trimisă spre rejudecare. În final, după un alt proces, Tribunalul Bucureşti a hotărât ca proprietarul de drept să intre în posesia imobilului pentru care s-a judecat din 1995.

Un caz de nelegalitate similar a fost sesizat la adresa tatălui fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, actualmente procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Ioan Lascu, care a deţinut funcţia de prim-procuror al Parchetului Mediaş timp de 30 de ani.

lasculascu_a

În timpul regimului comunist, în timp ce exercita funcţia de procuror şef al Procuraturii locale Mediaş şi avea calitatea de membru al Comitetului executiv municipal Mediaş al Partidului Comunist Român, domnul Ioan Lascu a primit în chirie o casă naţionalizată (cu anexe garaj şi coteţ), situată pe strada Sondorilor nr.14 din Mediaş, pe care a cumpărat-o după Revoluţie, profitând de prevederile Legii nr.112/1995. Casa respectivă a aparţinut cetăţeanului român de naţionalitate germană Krestel Johann, care a plecat definitiv în Germania înainte de 1989, astfel că a fost naţionalizată, cu plata de despăgubiri. Această casă a fost construită în sistem duplex cu casa situată pe strada Sondorilor nr.12 (având, de asemenea, anexe garaj şi coteţ), care a aparţinut cetăţeanului Krestel Hanz, verişor cu Krestel Johann, care a plecat definitiv din ţară în aceeaşi perioadă, astfel că şi aceasta a fost naţionalizată, cu plata de despăgubiri. Casa de pe strada Sondorilor nr.12 a fost închiriată înainte de 1989 soţilor Spineanu Ilie şi Doina, care au cumpărat-o, de asemenea, în baza Legii nr.112/1995, încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare nr.2690/29.05.2002 cu Primăria municipiului Mediaş şi înscriind-o în Cartea Funciară potrivit încheierii nr.2202/29.05.2002. Conform unui memoriu înaintat de soţii Spineanu Ilie şi Doina Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României în data de 25.09.2012, după adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, procurorul şef Lascu a pus ochii şi pe casa vecină de pe strada Sondorilor nr.12, incitându-i pe foştii proprietari Krestel Hanz şi Regina să efectueze demersuri pentru redobândirea acesteia. Astfel că, în urma unor demersuri dubioase în justiţie, s-a ajuns, în mod stupefiant, la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului de pe strada Sondorilor nr.12 de către soţii Spineanu Ilie şi Doina, prin sentinţa civilă a Tribunalului Sibiu nr.205/25.02.2008, rămasă definitivă prin decizia civilă a Curţii de Apel Alba Iulia nr.86/A/09.05.2008 şi irevocabilă prin decizia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.10.063/11.12.2009, deşi foştii proprietari nu au depus, în termen legal, notificare legală de restituire a imobilului în natură ci doar o notificare pentru despăgubiri băneşti.

Potrivit memoriului, soţii Krestel Hanz şi Regina au fabricat în 2004, după depunerea notificării pentru despăgubiri băneşti, o notificare de restituire în natură, în care se menţionează că aceasta a fost expediată în anul 2001, dar instanţa de judecată a înlăturat-o din probatoriu întrucât nu a ajuns la nicio instituţie în termenul stipulat prin Legea nr.10/2001. În această situaţie, soţii Spineanu au formulat plângere pentru fals intelectual şi uz de fals împotriva soţilor Krestel Hanz şi Regina şi a executorului judecătoresc Tudor Vasile Petru, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, la care activa procurorul Ioan Lascu, a dispus neînceperea urmăririi penale după ce a tergiversat soluţionarea cauzei din 2005 până în 2010. După aproape un deceniu de procese, soţii Spineanu au pierdut şi au părăsit casa poftită de părinţii fostului procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, actualmente procuror şef al DNA. În Mediaş s-a vehiculat în perioada respectivă că scopul acestor demersuri a fost acapararea casei deţinute de soţii Spineanu de către procurorul şef Ioan Lascu în vederea mutării în aceasta a fratelui doamnei Laura Codruţa Kovesi, Sergiu Lascu, director adjunct la Societatea Naţională Transgaz.

Consider că, raportat la aspectele prezentate, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui, ca şi în cazul părinţilor ex-ministrului Justiţiei Monica Macovei, să dispună efectuarea de verificări prin Inspecţia Judiciară asupra nelegalităţilor şi neregularităţilor din dosarele civile şi penale care au avut ca obiect litigiile dintre familiile Spineanu Ilie şi Doina respectiv Krestel Hanz şi Regina, precum şi asupra potenţialelor influenţe exercitate asupra justiţiei şi administraţiei locale de procurorul şef Ioan Lascu şi de fiica sa Laura Codruţa Kovesi, care a deţinut în perioada soluţionării litigiilor funcţiile de procuror şef al structurii locale Sibiu a DIICOT şi de procuror general al României. Un argument în acest sens este şi faptul că Primăria municipiului Mediaş nu s-a comportat şi nu s-a apărat în litigiile respective ca un proprietar, în numele Statului Român, cel mai probabil datorită influenţelor exercitate de procurorul şef Lascu.

Pentru considerentele expuse, vă solicit, în calitate de ministru al Justiţiei şi de şef al Ministerului Public, să dispuneţi Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi procurorului general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să efectueze verificări asupra nelegalităţilor şi neregularităţilor din dosarele civile şi penale care au avut ca obiect litigiile dintre familiile Spineanu Ilie şi Doina respectiv Krestel Hanz şi Regina referitor la imobilul situat pe strada Sondorilor nr. 12 din municipiul Mediaş, precum şi cu privire la activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor care au soluţionat dosarele respective, a căror imparţialitate a putut fi afectată în urma exercitării unor posibile influenţe, urmând să-mi comunicaţi constatările efectuate şi măsurile dispuse.

În sprijinul verificărilor solicitate, anexez prezentei interpelări copii de pe memoriul soţilor Spineanu Ilie şi Doina, notificările înaintate de soţii Krestel Hanz şi Regina şi decizia civilă a Curţii de Apel Alba Iulia nr. 221/2012, pronunţată în data de 19.04.2012 în dosarul nr. 2420/257/2010.

Solicit răspuns scris şi verbal.

                                                                                                Senator Valer Marian

 

 

 

1 Comment

  1. Șelaru Constantin-Ștefan

    TE POMENEȘTI CĂ-L VA ARESTA ȘI PE TAICĂ-SU ȘI CA SĂ-L ÎNVEȚE MINTE SĂ MAI FURE ÎI VA STABILI DOMICILIU OBLIGATORIU ÎN MONACO! DAR, CU ROBERTA ANASTASE, INFRACTOAREA CARE ÎN VĂZUL NAȚIUNII A ADOPTAT PRIN FALS UN ACT NORMATIV CUM RĂMÂNE IAR ASEMENI LUI EBA S-A APUCAT SĂ TOARNE DEGEABA PLOZI DE TEAMĂ CĂ NU I SE VA APROBA ALTFEL CEREREA DE GRAȚIERE? MĂI ANCHETATORILOR DE POVESTE, APUCAȚI-VĂ SERIOS DE TREABĂ, NU VEDEȚI CĂ NICI HOȚII NU MAI AU ÎNCREDERE ÎN VOI?! NU MAI DEPARTE PÂNĂ ȘI PE COCOȘ, MESAGERUL CONSACRAT AL INFRACTORILOR CARE ȘI-AU DEPOZITAT BANII ÎN STRĂINĂTATE ASEMENI LUI MARTA, L-AȚI LĂSAT CA SĂ SE ZBENGUIASCĂ LIBER PRIN DUBAI ȘI CINE MAI ȘTIE PE UNDE ÎȘI VA FACE EL PEDICHIURA PORECLITĂ ”OPERAȚIE DE MENISC?!” MADAM KOVEȘI, CU CINE TE JOCI PÂNĂ LA URMĂ, CU NOI SAU CU EI?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.