Colimator

Tineri frumoși și liberi la Cotroceni

  Argument: Aud că iar vrea consultări cu „societatea civilă”, la palat, „melcul prost, încetinel”… ei, atunci hai să vă […]

 

Argument: Aud că iar vrea consultări cu „societatea civilă”, la palat, „melcul prost, încetinel”… ei, atunci hai să vă aduc aminte cum au fost consultările înainte de a se pune în aplicare operațiunea „GUVERNUL MEU”, la începutul lui noiembrie 2015, ca să putem face o comparație… Iată participanții de atunci, selectați riguros pe baza unui algoritm conceput de profesorul de fizică planetar, pe un șervețel, între porția de crenvurști și porția de cremșnit…

– Liviu Mihaiu (Salvaţi Dunărea şi Delta)
– Cristina Guseth (Freedom House)
– Andrei Cornea (GSD)
– Sorin Ioniţă (Expert Forum)
– Nicuşor Dan (Asociaţa Salvaţi Bucureştiul)
– Elena Calistru (Funky Citizens)
– Mihai Dragoş (Consiliul Tineretului din România)
– Ionuţ Sibian (Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii)
– Tudor Benga (OKIAN)
– Alexandru Bindar (Uniunea Studenţilor din România)
– Cătălin Drulă (Ascoiaţia Pro Infrastructura)
– Edmond Niculuşcă (Asociaţia pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate)
– Horia Oniţă (Consiliul Naţional al Elevilor)
– Claudia Postelnicescu (Iniţiativa România)
– Ştefan Dărăbuş (HHC România)
– Clara Matei (Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România)
– Ema Stoica, studentă la Facultatea de Jurnalism
– Dragoş Slavescu, medic
– Adrian Despot, cântăreț de muzică rock
– Octavian Berceanu, politician care a intrat pe listele Uniunii Salvați Bucureștiul în Consiliul Local al Sectorului 6 în urma scrutinului din 2016.

Liviu Mihaiu – frumos și tânăr… îl știți, Cristina Guseth – și mai frumoasă , infinit mai tânără…  Andrei Cornea – excepțional de frumos și înduioșător de tânăr…  Sorin Ioniță – de-o tinerețe robustă , bașca de-o frumusețe care-ți taie respirația… și, evident, Nicușor Dan – superb și-n floarea vârstei, și, pe deasupra, verde ca arborele rășinos , dar la care se pune și retorica absolut remarcabilă, deoarece, accidental, l-am auzit cuvântând, ei bine, toți aceștia au constituit o parte din grupul de elită ales de Klaus pentru primenirea clasei politice.

Tânărul, frumosul și liberul „salvator” al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu, ne zicea atunci cum au pus ei, la Cotroceni, de-o viață nouă și de-un trai mai bun: „Președintele ne-a spus că dacă vrem o altă clasă politică să ne implicăm, ne va lua PARTENER, CU NOI VA ÎNCERCA SĂ CONSTRUIASCĂ O ALTĂ CLASĂ POLITICĂ (!!!!). Ne-a invitat la modul cel mai ferm să venim, noi, oameni buni, sa se formeze UN NOU CORP AL CLASEI POLITICE(!!!). Există două moduri de a te implica – din societatea civilă și în interiorul sistemului. Noi putem să provocăm șocuri, amendamente la o lege, printr-o revoltă ca cea din 16 noiembrie să avem o lege a alegerilor mult mai buna, dar o reforma radicala nu se poate face decât din interior. NE-A INVITAT SĂ FACEM PARTIDE NOI.(!!!!)

După ce ne tăvălim de râs în voie, eu aș spune să citim, totuși, cu mare atenție ideea despre democrație a acestui reprezentant al „societății civile”: ce-i aia „noi putem să provocăm șocuri… printr-o revoltă ca cea din 16 noiembrie” …Care „noi” ar putea provoca șocuri în societate printr-o revoltă?

Și Sorin Ioniță avea idei interesante despre cum funcționează democrația constituțională: „Credem că președintele își poate asuma riscul de a pune un premier foarte bun PENTRU CEEA CE CERE STRADA , CHIAR DACĂ NU E AGREAT DE PARLAMENT (!!!)”. Zău, dragă? Și, în continuare: „Președintele va veni în piață, dar nu știm când. Să existe un mecanism clar de selecție a noastră, a reprezentanților societății civile. Acum a fost făcută de aparatul prezidențial. Dacă va mai fi ceva de spus, vom afla cu toții de la Administrația Prezidențială.

Adică, în traducere liberă : „…fraierilor din stradă, alo! comanda la noi, că noi suntem deja selectați și vă anunțăm pe FB dacă mai apare ceva și dacă mai facem peste vreo două-trei săptămâni o ieșire în piață…de chestiile astea și de programarea revoluțiilor spontane, în cadru organizat, se ocupă de-acum Administrația Prezidențială !

Oare cei din piață știau la ce mișmașuri se deda președintele în timp ce ei se încăierau puțin pe scena din Piața Universității și-și cărau microfoane-n cap?

Numai că, între timp, ăștia nu mai sunt buni… că Liviu Mihaiu e aproape un penal, Cristina Guseth e catastrofă, Andrei Cornea l-a acuzat de trădare și s-a întrebat cu voce tare: „Frică, prostie sau pact deliberat?” (adică : măi Klaus, tu ori ești găină, ori ești prost , ori ești mână-n mână)…  cu cine să te mai consulți ? Păi, cu niște băieți serioși, zic, care ocupă cu entuziasm piețele patriei și fac steaguri din material uman ori de câte ori le cere Felix Tătaru.

Hai să ne uităm cu cine s-a consultat Klaus cu privire la „vulnerabilitățile Curții Constituționale, reforma legislației electorale și pericolul grav și iminent în care se află justiția sub atacul politic al actualei majorități parlamentare”( !!! n.n.) în septembrie 2017. Lista solicitanților este cea de mai jos:

Aradul Civic, CIVICA (Iași), Evoluție în Instituție (# Insist), Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri din Timișoara: Activ Civic, ACUM, Ariergarda, Asociația ARAS – filiala Timișoara, Asociația Culturală Diogene, Asociația SPICC, LGBTeam, Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT), Pieces of Heaven, Yacht Club Timișoara), Institutul pentru Politici Publice, Oradea Civică (membre ale rețelei civice naționale Contract România), organizația neguvernamentală Centrul pentru Inovare Publică și grupurile civice Corupția Ucide, Geeks for Democracy și # REZISTENȚA.

Iar noi, cetățeni, fiind oameni inteligenți, doar privind cu cine s-a „consultat” măria-sa, înțelegem că nici prin cap nu i-a trecut să scoată oamenii în stradă…

Iar eu cred că lista „societății civile” din anul de grație 2019 nu va fi esențial diferită de cea din 2017.

                                                                                                                Luminița ARHIRE

 

 

1 Comment

  1. R. Daneel Olivaw

    “Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.