Atitudini

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR” (XXVIII)

  Atenție, români! Dușmanii statului național unitar nu dorm!                  TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR” (XXVIII) […]

 

Atenție, români! Dușmanii statului național unitar nu dorm!

                 TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR” (XXVIII)

       Prim-ministrul ungar Viktor Orbán (1998-2002, 2010-până astăzi)

,,Noi, ungurii, vom avea un viitor (noi, românii, nu ? –n.a.) și vom putea să ne protejăm comunitățile, clădirile și patrimoniul intelectual doar DACĂ NE UNIM. Vom avea un viitor dacă vom crea condițiile pentru ca voi (maghiarii –n.a.) să trăiți ÎN ȚARA ÎN CARE DORIȚI. Europa Occidentală (aluzie fină și la noi românii,  care suntem în U.E. pe punctul să acceptăm invazia migranților islamici- n.a.) – din neglijență sau naivitate – și-a ascuns simbolurile religioase și și-a întors spatele de la cultura proprie, fără să-și dea seama că, făcând acest lucru, renunță la propriul viitor’’ (prim-ministrul V. Orbán, Florești-Cluj, 2017).

Nu încape îndoială că, pentru cei ce vor să împingă lumea într-un nou Colloseum, un personaj de anvergura prim-ministrului ultranaționalist (conservator) V. Orbán, cu al său discurs combativ și agresiv, este ideal ca să fie folosit pentru a crea focare de tensiune diplomatică în chiar ,,inima’’ Europei, pasibile oricând să degenereze într-un conflict militar regional, lucru care ar conveni „de minune” celor ce nu se dau de la nimic pentru a-și folosi puterea și banii ca să ,,arunce în aer’’ ordinea mondială cu ,,dinamita’’ anarhiei generale! De altfel, acest revanșard a lăsat nu odată să se înțeleagă, în discursuri aluziv-populiste care l-au transformat într-unul din cei mai longevivi lideri de partid (Fidesz) din Europa, că este un adept înfocat, în alianță cu o Rusie tot mai expansivă, al negării frontierelor europene postbelice!  „Tema” sa obsesivă, realizarea Ungariei Mari, l-a făcut să fie foarte popular printre ungurii din Ungaria și din România, cu toate că omul său de încredere (L. Simicska) l-a deconspirat (în 2015) ca … fost „turnător’’ (informator) racolat de serviciile secrete maghiare încă din anii ’80, întrucât a agitat cu timp și fără timp „lozinca” Transilvaniei… ungurești și, în puseuri vădit iredentiste, s-a complăcut în acțiuni subversive și forțate de maghiarizare și subminare în spațiul românesc! Și el, ca și ceilalți predecesori oficiali ai Budapestei, nu s-a sfiit să arunce acuze în stânga și în dreapta cu interpretări partinice ale Istoriei, ceea ce a condus la o nesfârșită victimizare internațională a Ungariei și a comunităților sale etnice din zonele limitrofe.

În ceea ce ne privește pe noi, românii, „văicăreala” lui românofobă ne-a transpus permanent într-o stare de încordare națională, cu complicitatea unor șefi de stat români fără simțul iubirii de neam (de pildă, C. Antonescu l-a catalogat pe președintele Băsescu drept…,,vasal’’ al prim-ministrului V.Orban), ajungându-se în situația extremă de a le face ungurilor niște concesii pe cât de inadmisibile, pe atât de dezonorante!

În orice caz, se poate conchide că, prin această tăcere condamnabilă a oficialilor statului român, s-a dat prilejul optim extremiștilor Budapestei să exploateze din plin sentimentele profunde ale națiunii maghiare, inclusiv pe cele religioase (Orbán este adept al ereziei calviniste), până acolo încât, în țara sa, acestuia să i se confecționeze o imagine propagandistică de „erou” și astfel să fie în situația de a nu mai avea nici un rival politic autentic!

Politica internă. Spre deosebire de România, care se află în confruntarea dintre Rusia și marile puteri occidentale pe aliniamentul tabărei U.E., Ungaria și-a fixat ca prioritate apărarea intereselor naționale a tuturor maghiarilor și, având un prim-ministru eminamente machiavelic, promovează o politică duplicitară față de cei doi amintiți combatanți ai scenei internaționale! În această situație, cu toate că deseori s-a întâmplat ca dezacordurile lui Orbán să îi supere și pe unii și pe alții, nu mică este mirarea analiștilor să constate că, în contrast cu repetatele umiliri ale României de către axa Bruxelles-Moscova, U.E. și Rusia practică față de prim-ministrul de la Budapesta o altă unitate de măsură – ceea ce face ca ,,mâna forte’’ a lui Orbán să fie foarte apreciată în Ungaria și cuvântul său să conteze, în exterior, într-o oarecare măsură! Dar, cu toate că Orbán pozează deseori într-o figură distinctă, este ușor vizibil faptul că Rusia își urmărește propriile interese și îl folosește din plin pe Orbán, care concentrează o putere din ce în ce mai îngrijorătoare, ca pe o ,,bombă’’ menită să fisureze structura globaliștilor euro-atlantici!

Astfel, trecând cu regularitate frontiera democrației și adâncindu-se în autocrație, prim-ministrul Orbán a pus bazele unui stat iliberal, după modelul autoritarismului rusesc, chinez și turc, pe care îl consideră mult mai potrivit, pentru țara sa, decât modelul oferit de democrațiile liberale al Occidentului (ca o contrapondere la dictatura instaurată, în U.E.,  de alianța franco-germană). Așa se explică de ce, tot sperând că Ungaria nu va urma Anglia în privința ieșirii din U.E., mai-marii diriguitori ai integraționismului au ,,tăcut mâlc’’ atunci când guvernul lui Orbán a dat o lege (în 2010) prin care a subordonat Presa (cel mai mare ziar al Opoziției, Napsdabadsag, a fost închis), cât și atunci când, în 2011, în ciuda acidelor critici ale Comisiei de la Veneția, a intrat în vigoare o Constituție aflată în contradicție flagrantă cu anticreștinismul homosexualilor care conduc lumea „din umbră” și sunt pregătiți să îl ,,scoată din joben’’ pe liderul unic Antihrist.

Relația cu globaliștii. Înțelegând însă cine și cum și-a propus să influențeze în favoarea lor cursul istoriei, subminând democrațiile din țări întregi și chiar continente, prim-ministrul Orbán s-a văzut nevoit să accepte că nu doar râvnita Transilvanie este de stringent interes pe agenda sa, ci și pericolul globalist, migranții islamici, ca parte a unui proces mai amplu, bine calculat și programat, prin care slugile lui Antihrist vor, în planul lor de a controla guverne, corporații și agenții, să subjuge tiranic lumea și să ne împingă pe toți în ,,râpa’’ ideologiei corectitudinii politice! Strategii Budapestei s-au văzut astfel puși în situația ca, pe lângă proiectul cu „bătaie lungă” de a reuși să prindă cândva Transilvania în „tentaculele” lor revizioniste, să demareze acțiuni concentrate (încă din 2015) pentru ca poporul ungar să nu fie supus metisării, adică al amestecării altor rase cu ungurii, așa cum de altfel  și-a propus dubiosul finanțator Söröș la scară planetară, cel despre care Orbán avea să spună că se află în serviciul ocult al capitaliștilor mondiali, magnatul susținând corectitudinea politică dincolo de guvernele naționale și fiind ,,în spatele’’ acțiunii ilegale a „forței invadatoare musulmane” (cum afirma, în 2018)!

În fața acestui pericol, Orbán nu s-a ferit să aibă abordări deschise, contracarante, inclusiv atunci când, sub pretextul „ocrotirii” specificului comunităților maghiare, avea să participe de atâtea ori, neoficial și neprincipal, la vizitarea Transilvaniei! Dar semnalele trase, conform cărora s-ar cuveni ,,să ne opunem rețelei mafiote a lui Söröș’’ și să ne recăpătăm ,,independența față de imperiul condus de George Söröș’’, nu au avut ecoul scontat la autoritățile statului român. Dimpotrivă, Bucureștiul nu a receptat pozitiv mesajul, în ciuda faptului că însuși președintele american Trump spusese că acest Söröș (susținător al migranților) a spoliat S.U.A., expunând România în fața unor mase dezlănțuite de invadatori. Aceasta ne demonstrează, încă o dată, că unele minți care ne conduc, cotropite de energii toxice, se fac complice operațiunilor minuțios orchestrate de destabilizare a Țării, inclusiv în strategiile secesioniste deloc întâmplătoare din Transilvania, acestora pur și simplu nepăsându-le de soarta generațiilor livrate cu nonșalanță totalitalismului Noii Ere!

Relația cu U.E. Cât de duplicitar poate fi prim-ministrul Orbán se observă din inconsecvența cu care, tratându-și în mod neserios și instabil alianțele ,,asumate’’, pretinde deschiderea Ungariei spre idolul antihristic U.E. (dar nu pierde nici o ocazie să îi atace acesteia instituțiile și deciziile, cum o face în cazul migranților), are cinsimul diplomatic să coopereze cu Rusia în diferite domenii (dar s-a situat de partea Ucrainei, în conflictul cu Rusia, deși la Kiev se afla un guvern…antimaghiar), invocă prezența țării sale în structurile militare N.A.T.O. (dar este obsedat să persifleze un alt membru ,,strategic’’, România, pe care îl atacă pentru ,,simplul motiv’’ că el privește spre Transilvania ca la o adevărată ,,coroană’’ a Ungariei), vorbește despre apărarea unitară a Europei în fața invadatorilor arabi (dar pune în practică diferite strategii de dezbinare a micilor țări de lângă Rusia, făcându-i acesteia jocul) și se complace în a încheia tratate de „bună vecinătate” (dar se autoproclamă ca fiind un prim-ministru al întregii populații maghiare din lume, vrând să-i aducă la Ungaria și pe cei 5 milioane de maghiari din afara granițelor) etc.

Din nefericire, deși Ungaria și România sunt amândouă membre ale U.E. și N.A.T.O., nu numai că niciodată prim-ministrul Orbán nu a privit cu cardialitate diplomatică spre București, dar și-a folosit necontenit întregul arsenal de resurse insultătoare ca, încălcându-ne suveranitatea națională și dezonorându-ne simbolurile, să creeze în Transilvania o enclavă umană orientată, manipulator, spre un Vest pe care, cu o retorică sforăitoare, nu contenește niciodată să îl… deteste!

Relația cu Transilvania. Cine este ,,puțin’’ atent la vătămătoarele emisiuni euforice ale televiziunilor antiromânești, având rolul de a-i abate pe români de la adevăratele lor interese, poate realiza că, dincolo de o pace aparentă, ungurii și românii se află de fapt într-un război atipic, al intențiilor distructive, provocat de declarativ  de un prim-ministru jignitor și disprețuitor (Orbán) și suportat de un Stat Român care…tace! Cu toată încercarea de a evita detaliile unor astfel de declarații neprincipale, reprezentând în esență un amestec grosolan al Executivului ungar în societatea românească, nu se poate trece nici cum cu vederea, pentru că deja s-au depășit de mult limitele relațiilor diplomatice normale, faptul că acest prim-ministru, în virtutea promisiunii sale că va ,,rupe’’ Transilvania de România, vine regulat pe pământ românesc (la Universitatea ,,Vară’’ din Tușnad) ca să ne dea ,,lecții’’ despre cum să ne organizăm ca Țară (ne-a ,,vânturat’’ monitorizarea Budapestei în privința regionalizării) și cum anume să ne tratăm cetățenii! Mai mult, nenumăratele instigări la dezbinare națională, Orbán nu s-a abținut, în 2011, chiar la Târgu-Mureș, să declare cu emfază: ,, ardelenii sunt coloana vertebrală a ungurilor’’, ,,Ardealul a fost luat de la noi’’ etc! Acest afront al său, a cărui miză este reprezentată de încercarea Ungariei de a pune ,,mâna’’ pe uriașul rezervor de resurse al Transilvaniei (al doilea ca mărime, după cel rusesc), l-a determinat pe cunoscutul ziarist român și patriot din Covasna, Dan Tanasă, să reacționeze cu promptitudine sintetizatoare:,, Este foarte binecunoscută atitudinea sa (al lui Orbán- n.a.) cu privire la Transilvania. Nu își ascunde intenția de a anexa Transilvania la Ungaria’’! Bineînțeles că vrednicul nostru jurnalist (ortodox) știa, poate mai bine decât oricare dintre noi, cum prim-ministrul Orbán s-a auto-demascat și altă ocazii: în 2015 le-a trimis maghiarilor îndemnul „să cerem autonomie” (la Tușnad), în 2017 i-a prezentat (din biroul său de la Budapesta) harta „Ungariei Mari” (cu Transilvania inclusă) prim-ministrului polonez M.Morawiecki, a înmânat delegației Chinei o mapă tot cu harta ,,Ungariei Mari’’ (deci cu Transilvania inclusă) și a declarat la Florești-Cluj: „Ungaria este suficient de puternică să-și asume responsabilitatea pentru situația etnicilor maghiari din Transilvania.” (conform Agenției MTI)!

Ca să înțelegem însă și mai exact profilul antiromânesc al prim-ministrului Orbán, în a-și pune ,,mâna’’ hrăpăreață pe o bogăție care ar face ca toate industriile occidentale să huzurească decenii bune, vă invit, stimați cititori, pe cât de sumar posibil, să vedeți cum a reușit acesta să își transpună în practică intențiile enunțate: a transformat Transilvania în teren de luptă electorală (prin acordarea aberantei duble cetățenii, în fapt o neomaghiarizare menită să modifice componența etnică a Transilvaniei, căci aproape 195.000 de maghiari transilvăneni (votanți) au contribuit decisiv la victoria Fideszului condus de Orbán, obținând astfel majoritatea de 2/3 din Parlamentul ungar), a indus psihoza bunăstării transilvănenilor prin proiecte economice de milioane de € investite în județele Harghita și Covasna (de care nu sunt străini, conform informațiilor publice, nici unii români în frunte cu pesedistul V. Gliga), a făcut propagandă pro-ungurească trimițând maghiarilor din Transilvania (cu dublă cetățenie) zeci de mii de plicuri cu stema „Ungariei Mari” (declamând Trianonul și instigându-i pe maghiari să se organizeze mai bine pentru a realiza… „Ungaria Mare”), a dezonorat Centenarul României Mari prin declarația conform căreia pentru Ungaria acesta nu este un moment festiv (și i-a cadorisit pe maghiari, pentru prima dată în istorie, cu suma insinuantă de 100 milioane €), a lăsat mână liberă ,,stăpânului serviciilor din Ungaria’’ (J.Lazar) ca să penetreze cu spioni unguri teritoriile țărilor vecine, a aruncat „jar” peste România (înființând proiectul „Trianon 100”, a cărui finalitate presupune rediscutarea tratatului de pace care a consfințit, în 1920, unirea Transilvaniei cu România) etc.

Și ar mai fi încă multe de spus, dar argumentele invocate sunt suficiente pentru a ne face o imagine despre felul cum Ungaria lui Orbán, în atâtea provocări la adresa României, ar putea la o adică să „pună în mișcare” un milion de oameni ațâțați, amăgindu-i propagandistic cu ,,beneficiile occidentalizării’’ Transilvaniei autonome, la care să rezoneze și o serie de români prostiți de mirajul ,,superiorității’’ și al ,,bunăstării’’! Și atunci se va vedea că vom putea să cerem în zadar ajutor la N.A.T.O. , pentru că această sincopă – ne vor spune ,,partenerii strategici’’ – este problema noastră internă

Mistificarea identității românilor transilvăneni. Neavând studii de specialitate, ca de altfel o sumedenie de intruși politruci în ale Istoriei, inginerul-premier Orbán preia sacadat ,,șablonul’’ istoriografiei neorevizioniste maghiare, antiromânești, în încercarea sa de a convinge, de s-ar putea chiar o lume întreagă, cât de viabil este ,,dreptul istoric’’ al Ungariei în Transilvania și cât de ,,legitim’’ ar fi ca marile cancelarii să consimtă, cât mai repede, la o supremație a ungurilor în Transilvania românească! Nu este însă prea greu de bănuit disprețul acesta (disperat) cu care Budapesta ne tratează trecutul, în tot mai insistenta amploare a planului dezmembrării teritoriale a României, dacă luăm în calcul faptul că guvernul Ungariei a alocat bani cu nemiluita pentru readucerea în prim-plan (în 2020), cu mare tam-tam, a tratatului prin care – la Trianon – oficialitățile Budapestei au acceptat unirea Transilvaniei cu România!

Până atunci  însă, când se speră ca la o ,,masă verde’’ să li se dea satisfacție neorevizioniștilor Ungariei, cohorte de propagandiști avizați și neavizați își dau cu presupusul în ce privește falsificarea etnogenezei românilor și la a ne discredita planetar ca națiune! Cum însă nici lui Orbán nu îi stă în fire să facă notă discordantă, dimpotrivă, se întâmplă deseori să îl auzim, într-un limbaj destul de neglijent ,,colorat’’ cu carențe erudite, rostind diatribe politicianiste pe subiecte rezervate competenței istoricilor! Iată doar câteva exemple din retorica prim-ministrului Orbán:

  • „Acum 100 de ani, România a intrat în epoca modernă”. Fals! În urmă cu 100 de ani, România nu a intrat în epoca modernă, ci în cea contemporană;
  • A spus că națiunea ungară a putut supraviețui „mulțumită unor străluciți oameni de stat, precum guvernatorul M.Horthy”. Fals! Acest ,,strălucit’’ Horthy nu a fost altceva decât un dictator fascist, unul din „locotenenții” lui Hitler din Europa Centrală și autor al măcelurilor împotriva românilor și evreilor din Transilvania;
  • Ținutul Secuiesc a existat și când încă nu exista România modernă”. Fals! Pe de o parte, niciodată nu a existat în Istoria Românilor un Ținut Secuiesc (întrucât secuii niciodată nu au primit de la vreo autoritate centrală vreun statut de autonomie), iar pe de altă parte, noi, românii, suntem atestați în izvoarele istorice, pe aceste meleaguri de poveste, cu mult înainte de colonizarea în Transilvania a secuilor!

De bună seamă că, a „vorbi după ureche” nu este nici serios, nici politicos! Însă, vorba aceea, ne-au cam prins niște vremuri când atât de mulți văd și aud, dar puțini pricep…

 

                                                                                                                Prof. Costel Neacșu

1 Comment

  1. Karo

    Da, Ungaria de capul ei pur si simplu nu ar putea sa faca asa ceva. Cu siguranta are sprijinul unei mari puteri. Si da ,Romania va fi colonizata de africani findca suntem slugile de cea mai joasa speta ale strainilor . De centenar am vazut negri imbracati cu ia romaneasca, va place? Ce datoria dracului avem noi cu afro-arabii cand Romania este jefuita in ultimul hal? Sper ca Orban sa ia toata Romania si s-o apere inclusiv pe romani pentru ca noi nu suntem in stare. Oau… Rusia expansionista! Da NATO care sta calare in toate tarile cu baze militare inclusiv la poarta Rusiei ,e in regula?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.