Puncte de vedere

Treizeci de ani de la asasinatul care ne-a învrăjbit și ne-a buimăcit

                Cine a fost de fapt Nicolae Ceaușescu? Chiar știm adevărul despre Nicolae […]

 

              Cine a fost de fapt Nicolae Ceaușescu?

Chiar știm adevărul despre Nicolae Ceaușescu? Eu eram sigur acum 30 de ani că ştiu tot, un tot care era doar de rău. De 15 ani convingerea din tinerețe care mi-a dirijat întreaga viață mi s-a făcut gradual pulbere. Cu chiu cu vai mă străduiesc să descopăr adevărul, dar cu puține excepții, toţi din jurul meu, prieteni şi colaboratori de cea mai mare bună credinţă, sunt împotrivă și se străduie să îmi arate că ce ştiam acum 30 de ani este adevărat. De partea lor este întreaga mass media mondială, locală, posturile de TV radio şi filmele, TOATE PROFUND SI TOTAL ANTIROMÂNEȘTI, la care se adaugă toți cei care se prezintă mari patrioţi şi ortodocşi care din când în când o zbârcesc şi se dovedesc doar nişte bieţi agenţi diversionişti antiromâni.

Aflarea adevărului despre Nicolae Ceauşescu este un obiectiv împotriva căruia se ridică forţe uriaşe. Păi dacă ar fi fost doar un simplu bezmetic ticălos şi bolnav mental, cum susţin marii securiști și marii „jurnaliști”, ar fi simplu de demonstrat. De ce milioane de bandiţi din mass media, falşi istorici, falşi patrioţi, falşi ortodocşi se luptă cu imaginea unui mort de 30 de ani? Ceva nu e în regulă.

Cum se află adevărul? Una din căi este să te duci după probe personal. Iată ce am descoperit eu vara aceasta. (Click pe fotografiile care urmează pentru mărire!)

În comuna Scorniceşti, în biserica de cimitir de pe deal găsim pe peretele opus altarului, unde se pictează de regulă ctitorii, pe bunicii şi părinţii lui Nicolae Ceaușescu încadraţi de Mihai Viteazul şi Tudor Vladimirescu. Pe bune. Am rămas stupefiat. Mesajul patriotic și creștin ortodox este copleșitor.

Hai cu supoziţiile: Cu ce l-ar fi ajutat pe Ceauşescu să ordone pictarea părinţilor şi bunicilor în o biserică din punct de vedere politic local sau internaţional? Păi cu nimic dimpotrivă, ar fi avut numai de pierdut, ar fi dat apă la moară sovieticilor că la noi s-a instaurat teocraţia creștin ortodoxă şi ar fi justificat invadarea României chipurile ca să restabilească comunismul. Pe de alta parte pentru comuniştii locali ar fi fost o blasfemie şi un punct de mare vulnerabilitate politică. Desigur față de Poporul Român ar fi fost un mare reper de ortodoxie şi patriotism dar… nu a fost niciodată făcut public din motivele de mai sus.

Dacă cineva găseşte vreun motiv materialistic, comunistic, politic, financiar etc. pentru care Ceauşescu a ordonat pictarea bunicilor şi părinţilor pe peretele de ctitori ai Bisericii de cimitir din Scorniceşti și a ținut acest fapt secret, rog să îl comunice aici.

Deocamdată, singurul motiv logic este racordarea lui Ceauşescu la Ortodoxie în modul cel mai concret, direct și discret posibil, cu toate riscurile evidente şi previzibile, cum zicem și noi: Cu nădejde în Dumnezeu!

Este chiar o preluarea a acţiunilor mentorului şi şefului sau, Emil Bodnăraş care a construit o biserică în satul natal şi a dispus a fie îngropat în curtea acestei biserici.

Pe un perete găsim o pictură stângace a unei biserici, a unui sat şi în spatele lor în fundal, a unor instalaţii industriale. Semnificaţia ansamblului este ameţitoare, este un mesaj din trecutul recent pentru viitorime. Sau eu bat câmpii cu veselie şi îmi imaginez semnificaţii care nu exista sau nu, în caz contrar, rog pe contestatari să vină ei cu explicaţiile lor. Cu drag pe primesc.

Deci cine a fost de fapt Nicolae Ceaușescu?

În nici un caz nu se mai poate susţine că a fost un ateu, anticreștin și antiromân, eu cel puțin nu mai pot susține așa ceva. Poate altele, dar astea nu.

Doamne, ajută!

                                                                                                            Adrian GRIGORIU

13 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Corect, Adrian!
    Marea greseala a lui Ceausescu a fost faptul ca nu l-a interesat comunicarea cu poporul, si in felul acesta a putut fi demonizat cu usurinta.
    In dec. 1989 erau foarte multe lucruri pe care noi nu le stiam. Le-am aflat in decursul timpului, cind am putut constata cum revolutia a fost piatra de temelie a actiunii de distrugere a economiei nationale si a poporului roman.
    Nici eu si nici prietenii mei nu te criticam pentru acest punct de vedere, la care noi am ajuns de mult.

  2. teorie

    O alta teorie spune ca Ceausescu era mintit cu privire la situatia distributiei alimentelor si ca in paralel conspiratorii s-au intrebuintat ca acestea sa lipseasca pentru a putea apoi invrajbi populatia impotriva lui ca vezi doamne genocid prin infometare. Asta se leaga si cu faptul ca atunci cand facea cate o vizita toate galantarele erau pline. Implicatiile acestei teorii daca se confirma sunt ametitoare.

    • Adrian Grigoriu

      Este real. Dușmanii se infiltraseră până în biroul lui. Timp de 20 de ani au lucrat sa distrugă respectul câștigat in 1964 prin eliberarea legionarilor din închisori și opoziția bărbătească contra sovieticilor în 1968. Secretul dușmanului a fost simplu: au infiltrat anticreștini până la ușa birouli lui dupa care toate informațiile lui despre realitate erau fabircate de dușmani deci nu a mai știut nimic nici din interior nici din exterior. Gradual timp de 20 de ani au dirijat percepția lui și a poporului cât mai divergent. Rămas singur a fost ușor de capturat în 22 decembrie 1989 și asasinat 3 zile mai târziu de către agenții anttiromâni.

      Și el, dar și tot ceilalți mari patrioți înainte dar cei de după, au greșit într-un sigur aspect : au subestimatbgrav viclenia și criminalitatea dușmanului de moarte al Poporului Român.

      Patrioții în viață și cei ce urmează trebuie sa evite această cruntă si distrugătoare eroare. A spus Căpitanul cu 80 de ani în urmă ce să face. Să studiem deci.

      Cu Dumnezeu înainte!

    • Gina

      Mesajul Meu a fost asters!Il rescriu!
      Ciné à Condus pe Timpul lui Ceausescu Conduce si acum si AU PENSII SPECIALE SI FAVORITISME, controlatii pe toti cei ce nu Platesc Taxe si Impozite si asa Va Convingeti, De Tradatorii Tari!

  3. Augusta

    De mai bine de 20 de ani, mi-am dat seama ca Ceausescu si-a mântuit sufletul, din doua motive extrem de hotaratoare:
    1) A fost ucis, iar ucigasii intrerup planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru cel ucis si iau toate pacatele celui ucis ;
    2) pentru milioanele de copii salvati de la uciderea numita cu “blandete” diavoleasca -avort.

    Pacatele care i-au mai ramas, au fost spalate de Dumnezeu prin botezul uciderii violente pe care a suferit-o fortat Nicolae Ceausescu.

    Sa-l rugam pe Nicolae Ceausescu sa se roage din ceruri pentru neamul romanesc aflat in aceste timpuri la grea cumpana!

    • Adrian Grigoriu

      Susțin!
      Doamne, ajută!

    • Anca

      Amin!

  4. Excelent. Un comentariu pertinent!

  5. Vlad Tepes

    Ce virsta aveti, ca sa stiu daca vorbiti dvs. sau propaganda ce v-a fost gravata in neuron timp de 30 de ani ?

    • Adrian Grigoriu

      Am cel puțin 350 de ani, dinainte de Sfântul Constantin Brâncoveanu deși nu m-am prins cum l-a făcut atunci alogenul Antonio Maria Del Chiaro să îl fi prevenit deci îmi asum vina.

      Dupa unele cunoștințe privind realitatea istorică aș avea ceva peste 2,000 de ani.

      • Vlad Tepes

        Atunci vorbeste un cadavru !!!
        Indiferent de gradul detinut in ”miscare” !

  6. Koni

    CEAUSESCU A FOST UN EROU PATRIOT. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE. AMIN

  7. Dana

    Ma bucur să constat ca sunt mulți români care au ajuns la aceeași părere cu a mea. Totuși trebuie punctat rolul nefast al Elenei care a dezbinat securitatea prin cabinetele 1 și 2,care era inculta dar s-a dorit savanta, care se ocupa de facilitarea achizițiilor de mașini, ARO în special, via Barbulescu, care a inițiat acel decret cu nr de 4 copii după care puteau femeile să facă întreruperi dar fără să dea nimic în plus acestor familii (concluzia s-au înmulțit cel mai mult țiganii)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *