Lichele

Trompetele ‘telectuale trâmbițează doar la comanda tamburului major

     Au tăcut la „Operaţiunea Sparanghelul”, sînt vioi la „Episodul Tismăneanu” Foarte ciudată atitudinea „intelectualilor” români din aşa-zisa „elită”. […]

 

   Au tăcut la „Operaţiunea Sparanghelul”, sînt vioi la „Episodul Tismăneanu”

Foarte ciudată atitudinea „intelectualilor” români din aşa-zisa „elită”. Cînd mii de români au fost trimişi ca oile la muncă în Germania pentru culesul sparanghelului, lăsîndu-i să iasă din izolarea în care stă întreaga populaţie, absolut toţi au tăcut: n-au văzut, n-au auzit, n-au scos o vorbă, de teamă că ar putea supăra pe cineva din vîrful Puterii.

Dar, cînd Vladimir Tismăneanu s-a pus pe glume rasiste, intrînd, în mod firesc, în atenţia CNCD şi a presei, au ieşit imediat la drumul mare pentru a-l apăra cu orice preţ. A fost mai întîi Mircea Cărtărescu, apoi Andrei Oişteanu, iar acum vin încă doi să se alăture acestui cor penibil: profesorii MIRCEA MIHĂIEŞ din Timişoara (pe site-ul „Puterea a cincea”) şi MIRCEA MORARIU din Oradea (pe site-ul „contributors.ro”). Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H-R Patapievici, mai prudenţi de această dată, deocamdată tac.

Mircea Morariu, critic de teatru şi profesor la Universitatea din Oradea, este, de multă vreme, expresia ridicolului în spaţiul public, postările sale urmînd fără discernămînt comportamentul slugarnic al pupincuriştilor. Dar, nu despre asta vom discuta azi, ci despre ultima sa postare pe „contributors.ro”, cu titlul „Pe când e programată arderea pe rug a d-lui Vladimir Tismăneanu?”.

Scrie profesorul: „Să recapitulăm povestea. Doi intelectuali, e vorba despre poeta Denisa Comănescu și despre politologul Vladimir Tismăneanu, au comis greșeala de a posta o fotografie de natură să atingă o anumită atingere sensibilităților unei etnii minoritare. Și unul, și celălalt au realizat nocivitatea faptei, au șters urgent postarea în chestiune, nu au uitat să își ceară scuze repetate pentru clipele lor de rătăcire, scuzele au fost poate chiar prea insistente, pentru ceea ce au făcut în postul Paștelui”.

Pînă aici, totul este în regulă: omul constată că Tismăneanu şi Comănescu „au comis o greşeală”, şi, după ce „au realizat nocivitatea faptei”, în mod firesc, „nu au uitat să își ceară scuze”. Pe cale de consecinţă, cei care vor judeca acest caz la CNCD, probabil că vor ţine cont şi de ştergerea postării şi de scuzele prezentate de cei doi.

Dar Mircea Morariu nu se limitează la atît şi trece la un atac greţos împotriva celor care au vorbit în spaţiul public exact de „greşeala” lui Tismăneanu: Asztalos Csaba, președintele CNCD, Ciprian Nichita, Gelu Duminică sau conducerea Universităţii Bucureşti, aruncînd în ei cu… Jean Constantin! Ascultîndu-i logica şuie, îţi vine să-l întrebi pe Mircea Morariu: „mă, nene, matale ai toate ţiglele pe casă?”

Mai ales că singur scrie: „Cum spuneam. Dl. profesor Vladimir Tismăneanu a greșit, dar și-a admis greșeala și și-a cerut, în repetate rânduri, scuze. În mod firesc, toată tărășenia trebuia să se încheie aici”. Păi, tocmai aici este buba: ce v-a apucat să săriţi atîţia în apărarea lui Tismăneanu, din moment ce chiar voi ziceţi că totul trebuia să se încheie cu scuzele „glumeţului”? Aţi simţit toţi nevoia de a-i demonstra că, orice ar face, veniţi voi cu buretele să-l spălaţi de păcat, fără să vă daţi seama că, de fapt, nu faceţi altceva decît să aruncaţi cu rahat în ventilator?

Şi încă asta nu e de ajuns. Într-un mod mîşav, Mircea Morariu sugerează că aceia care i-au criticat „gluma rasistă”, de fapt, ar ataca originea evreiască a lui Tismăneanu sau că este fiul kominternistului Leonid Tisminețki.

De unde scoate Morariu prostia asta, nu avem de unde să ştim, mai ales că nu se opreşte aici, ci pune critica firească a unui gest pe care chiar Tismăneanu l-a regretat, pe seama intenţiei celor care l-au criticat de a scoate România din Uniunea Europeană şi de a reinstaura comunismul. Citiţi şi minunaţi-vă: „Clamând sfîrșitul și inutilitatea Uniunii Europene sau necesitatea de a mai da o șansă comunismului. Plus alte astfel de bazaconii”. Nu vă supăraţi, dar nenea ăsta chiar are nevoie de un control serios, căci, fără să-şi dea seama, poate pune România în mare dificultate chiar în faţa instituţiilor europene cu astfel de bizarerii.

Total inconştient, Mircea Morariu crede că toţi cei care au comentat gafa lui Tismăneanu ar dori chiar să-l ardă pe rug „în regim de maximă urgenţă”, motiv pentru care îşi încheie articolul cu un îndemn de-a dreptul fascistoid: „Hai, vă rog, aduceți rapid cît mai multe vreascuri!”

Citind această „bazaconie” a lui Morariu, n-avem cum să nu-i dăm dreptate lui Dostoievski. Avea dreptate marele romancier: „Omul e prost, cumplit de prost!” Alte comentarii sînt de-a dreptul inutile.

Mircea Mihăieş, mai şmecher şi mai cultivat, nu se repede ca amărîtul de profesor din Oradea, deşi, pînă la urmă, ajunge tot în bălării. El se întreabă încă din titlu: „Unde ne sunt intelectualii?”, dar, cînd lămureşte la cine se referă, ne dăm seama că pentru Mihăieş intelectualii lui sînt doar aceştia: Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Tismăneanu, Manolescu, Cărtărescu. Toţi ceilalţi sînt „detractori”, aşa cum scrie chiar în şapoul articolului său, pe un ton care-l aşază în acelaşi salon cu Mircea Morariu:

„În timp ce Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Tismăneanu, Manolescu, Cărtărescu au publicat și publică în continuare cărți minunate, detractorii lor nu reușesc să iasă din leprozeria resentimentară în care s-au închis de bună voie”.

După aceste cuvinte, de o „eleganţă” înduioşătoare, Mircea Mihăieş îndrăzneşte să facă apel la limbajul civilizat, deşi continuă seria invectivelor la adresa celor care îi critică pe „intelectualii” lui! Şi, fiţi atenţi, cît de imprudent este: „Târâș grăpiș, acești supraviețuitori ai răfuielilor patentate de Leonte Răutu, Roller și ceilalți ideologi bolșevici și-au pierdut publicul, în contrabalans cu creșterea încrederii în reprezentanții societății civile”. Păi, bine, măi, Mihăieş, eu sînt nepotul lui Leonte Răutu sau Andrei Oişteanu, cel care-l apără pe Tismăneanu, intelectualul tău?

Focul ce-i arde sufleţelul lui Mircea Mihăieş este, însă, altul. El ar vrea să trăiască în „țara lui Liiceanu & comp”, numai că este supărat rău: „s-a ajuns la situația ca puținii intelectuali capabili să ofere un discurs public eficace, reprezentând un model de bune practici, să fie denunțați drept „pupinbăsiști”, „sinecuriști”, „vânduți lui Soros”, ba chiar niște „neica-nimeni”, „fără operă”, „expirați”, „senili” și alte descrieri la fel de aberante”!

Vă daţi seama cine scrie aceste lucruri? Mircea Mihăieş, cel care-i zicea „chiorul” lui Traian Băsescu într-o carte, dar care a devenit imediat „pupinbăsist” notoriu cînd acesta a devenit preşedintele ţării, sperînd nu numai la iertare, ci chiar la un loc la masa bucatelor! Pe bune? Mihăieş are tupeul să vobească în acest fel despre cei care devoalează adevăratele feţe ale „intelectualilor” săi? Ia, citiţi: „Prea multe piticanii morale, prea mulți închipuiți și mult prea mulți ticăloși au ocupat fotoliile de orchestră pentru a mai fi posibilă o remontada, cum se spune la fotbal”. Chiar nu-şi dă seama „intelectualul” că, în această frază, nu vorbeşte despre „detractori”, ci chiar despre el şi prietenii săi?

De ce plînge Mircea Mihăieş? Nu de dragul ţărişoaaaarei, vorba lui Caragiale, ci de mila lor, a lui, a lui Liiceanu, a lui Pleşu, a lui Cărtărescu, a lui Tismăneanu, a lui Manolescu, a lui Patapievici. Ce au fost ei cîndva şi ce au ajuns acum? Plagiau şi nimeni nu le zicea nimic, pupau dosurile politicienilor ajunşi la Putere şi lumea toată îi admira, îşi împărţeau premiile între ei, călătoreau pe unde le cerea inimioara pe banii ICR-ului condus de Patapievici, erau traduşi în toate limbile pămîntului… Trai, neneacă! Şi, acum, nimeni nu-i mai bagă în seamă? Vai, mie! Durere mare, monşer!

Despre Ţăndărei, Mircea Mihăieş nu scrie nimic, dar se vede printre rînduri că gîndul său bate tot pe acolo, căci de-aia îl invocă pe Tismăneanu în compania celorlalţi „intelectuali” ai săi.

După cum vedeţi, am preferat în acest articol să citez masiv din creaţiile lui Mircea Morariu şi Mircea Mihăieş. Pe de o parte, pentru a-mi stăpîni cuvintele potrivite pe care le-ar merita şi, pe de altă parte, pentru a-i lăsa să se caracterizeze singuri, chiar prin vorbele lor.

Din partea mea, un singur comentariu: Hai, sictir!

                                                                                                 Ion SPÂNU, Cotidianul

 

1 Comment

  1. ROBERT HORVATH SUA

    DOSARUL DE SPIONAJ SI SPALARE DE BANI
    publicat
    ORIZONT ROSU BLOG
    DRUMUL SPRE PUSCARIE A GRUPARII DE CRIMA ORGANIZATA
    BASESCU. PATAPIEVICI. MIHAES. TISMANEANU
    Este asigurat.
    Robert Horvath
    Devartes Film International
    New York- Tokyo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *