Observator

UE nu este o țară. UE nu va fi o țară. UE nu poate fi niciodată o țară

  În anul 2004, Eurostat publica, pentru prima dată, un tabel comparativ între principalii indicatori de performanță, pentru anul 2003, […]

 

În anul 2004, Eurostat publica, pentru prima dată, un tabel comparativ între principalii indicatori de performanță, pentru anul 2003, ai statelor membre ale Uniunii Europene (pe atunci erau 25 de state membre). Indicatorul global de comparare a realității economice naționale a devenit, atunci, produsul intern brut/locuitor, la puterea de cumpărare standard (PIB/locuitor, metodologia PPS-purchasing power standard). Iată care era fotografia Uniunii de atunci, cu nivelul 100 fixat la media Uniunii Europene compusă din 25 de state:

Click pe imagine pentru mărire!

Sursa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/STAT_04_73

După cum lesne se poate observa, cea mai bună performanță (în afara centrului financiar Luxemburg și a Irlandei) se găsea în țările nordice și în țările nord-vestice, în ordine Danemarca, Austria, Olanda, Belgia, Suedia, Franța și Finlanda. Germania, care era și atunci cea mai mare economie din UE, se afla la același nivel cu Italia (108% Germania și 107% Italia), ambele mai puțin performante decât media zonei Euro.

2003 a fost primul an în care toate statele membre ale Euro-zonei au avut un exercițiu financiar întreg cu noua monedă, Euro.

Hai, acum, să vedem care este situația în 2019, după 17 ani de la introducerea monedei comune:

Click pe grafice pentru mărire!

Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tec00114&plugin=1

Pentru a evidenția punctul unde s-a ajuns, am să menționez doar principalele state afectate:

– Danemarca a ajuns până la 129% din media UE, Suedia se află la 120% din media UE, Olanda la 128% din media UE, Austria la 127% din media UE, Germania a ajuns la 121%, iar Franța la 106% din media UE

– Italia s-a prăbușit la 95% din media UE, Spania la 91%, Grecia la 68%, Cipru la 89%, iar Portugalia la 79% din media UE.

Încercarea de a uniformiza economia unor state atât de diferite ca istorie, ca structură, ca mentalitate a produs un eșec de proporții pentru toate statele sudice (mediteraneene): Italia, cea mai mare și mai importantă economie a sudului a ajuns, de la poziția de egalitate cu Germania la trei sferturi din nivelul Germaniei, Spania și mai jos, Portugalia este depășită de mai multe state foste socialiste (Cehia, Estonia, Lituania, Slovenia, Slovacia), iar Grecia a fost depășită de către România.

Sigur că euro-entuziaștii se agită să ne explice că ordinea și disciplina germană (nord-europeană, prin extensie) sau „reformele” mai bine făcute au produs această diferență, dar realitatea cifrelor ne indică, fără putință de tăgadă, că aceleași popoare (italian, spaniol, grec) au performat mult mai bine atunci când au avut suveranitate economică decât atunci când li s-a impus o rețetă neadaptată deloc la specificul național. Căderea sudului nu are explicații economice, ci pur politice, legate de promovarea unei politici uniforme în zone extrem de diferite.

Această concluzie simplă ne deschide calea spre o discuție mult mai amplă, legată de poziția nefirească a Uniunii Europene care încearcă să fie o țară, deși nu poate și nici nu va putea fi vreodată. Eșecul de a creea o economie echilibrată geografic reprezintă un mare semnal de alarmă: încercarea de a trece de la o uniune economică la una politică nu va aduce rezultate bune, ci va diviza profund continentul.

Uniunea Europeană nu se poate comporta unitar din mai multe puncte de vedere. Cine conduce, până la urmă, Uniunea? Consiliul European, unde sunt toți șefii de state și de guvern și unde deciziile se iau în unanimitate? Comisia Europeană, în care aproape toate grupurile politice au reprezentanți? Parlamentul European, cu enorm de multe partide reprezentate, divizat și inegal cum niciun parlament național nu a fost vreodată? Probabil că nimeni nu va putea vreodată să răspundă acestei întrebări. Oricum, cetățeanul european nu votează direct decât membrii parlamentului. Iar mulți dintre cetățenii europeni sunt din ce în ce mai îngrijorați de o birocrație europeană din ce în ce mai scump de întreținut, ineficientă și populată cu amici politici ai diferiților șefuleți de la Bruxelles.

73 de miliarde de euro ne va costa, în următorii 7 ani, birocrația europeană, numită pompos „administrația publică europeană”, o armată de funcționari, înscăunați în diferite agenții, directorate sau pe la parlament. Ne-am obișnuit să ne plângem de faptul că, la noi, angajările în funcțiile de conducere de la stat se fac pe criterii politice. Dar este cineva atât de naiv să creadă că la Bruxelles este altfel? Concursurile organizate acolo sunt la fel de „concursuri” ca și cele organizate la București, participă cine vrea și câștigă cine trebuie, de obicei un fidel soldățel de partid. Și pentru că veni vorba, poate ne aducem aminte și de faptul că, dintre zecile de agenții europene, niciuna nu se află în România, adică noi nu beneficiem absolut deloc de cheltuirea celor 73 de miliarde de euro amintită mai sus.

Evident că era imposibil să nu existe și o agenție europeană pentru „prevenirea și controlul bolilor”, care, să nu râdeți!, se ocupă, printre altele și cu „pandemic intelligence” și care cheltuie 60 de milioane de euro anual (https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/ECDC-annual-budget-2020.pdf ) pentru a nu fi făcut nimic pentru a ne preveni de pandemia Covid-19. Pentru cine are curiozitatea să afle ce face agenția UE care trebuia să ne prevină de actuala pandemie, recomand lectura pe îndelete a prezenței sale on-line: https://www.ecdc.europa.eu/en/about-ecdc .

De fiecare dată când suntem îndemnați la „mai multă integrare” poate ar trebui să fim mai atenți la cine o face și de ce o face. Ce înseamnă, până la urmă, „mai multă integrare”? Înseamnă, pur și simplu, mutarea deciziilor din capitalele naționale către Bruxelles. Și asta înseamnă, de fapt, mutarea deciziilor către statele care conduc Bruxelles-ul. Numai că acele decizii vor fi luate doar pe baza intereselor a câtorva state, care conduc, de fapt, birocrația europeană.

Iată, de exemplu, decizia de a avea o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Ea este impusă de Germania, Olanda sau statele nordice. Exact aceleași state care au produs, prin arderea propriilor resurse de hidrocarburi, poluarea istorică a continentului. Olanda a avut dreptul să extragă și să ardă, din anii 60 până acum, peste 2500 miliarde de metri cubi de gaz din zăcământul Groningen, dar României nu i se mai poate permite același lucru cu propriile rezerve de gaz de câteva ori mai mici, de altfel. Germania a putut să-și ardă nestingherită cărbunele în centrale electrice, dar România sau Polonia sau Bulgaria vor trebui să încuie în pământ milioane de tone de cărbune.

Sau când ni se impune libera circulație a persoanelor, cineva uită să menționeze că, pe noi, această libertate ne-a costat pierderea unei treimi din forța de muncă. Ne-a costat, de exemplu, pierderea unei treimi din medicii români. Sau a jumătate dintre muncitorii calificați din construcții. Atunci când vi se amintește de „statele net contributoare: Germania, Austria, Olanda” să nu uitați, dragi români, un calcul simplu: România a primit până acum de la aceste state 38 de miliarde de euro net și le-a cedat acestora între 4 și 5 milioane de români. Ce diferență este între regimul actual și regimul Ceaușescu, care a vândut fiecare german sau evreu cu 5 000 de dolari? A, da: regimurile de după 1990 au obținut mai mult.

Dar când oare se vorbește de „libera circulație a capitalurilor” ia cineva în considerare că jumătate din economia românească (multinaționalele care produc peste jumătate din cifra de afaceri globală din țară) se finanțează cu împrumuturi ieftine de la băncile din țările lor de origine, iar firmele românești se finanțează la costuri de căteva ori mai mari de la filiale din România ale acelorași bănci „europene”?

Dar oare cum pot ajunge și firmele românești să participe la execuția marilor proiecte organizate cu fonduri europene, dacă toate licitațiile sunt organizate cu condiții îndeplinite doar de firmele din Germania, Franța sau Austria?

Sau cum ar putea România să beneficieze de pe urma rezervelor de petrol și gaze proprii dacă a fost silită să își cedeze rezervele către o companie concurentă din Austria, în schimbul favorului închiderii negocierilor de aderare? Ce vină are România că austriecii care au căpătat aproape gratis gazele și petrolul de aici au închis a treia cea mai mare rafinărie și jumătate din petrochimia românească? Cum să te dezvolți, cum să fii competitiv când firmele de distribuție a gazelor au fost cedate către germani și francezi, tot în schimbul integrării și acum industria noastră este obligată să consume unul dintre cele mai scumpe gaze din Europa?

Ne ceartă șeful europarlamentarilor români de la putere (nici nu se putea să îl cheme altfel decât Siegfried, nicidecum Vasile sau Gheorghe) că nu suntem suficient de recunoscători pentru banii primiți de la marele contributor Germania. Ce-ar fi să îi răspundem arătându-i de ce plătește Germania contribuții la UE care ajung în România? Ia uite, de exemplu, cum arată contul de profit și pierderi al supermarketurilor germane de la noi, care dețin peste trei sferturi din piață, care au alungat produsele românești de la raft și pentru care s-au desființat piețele țărănești din marile orașe.

De exemplu Metro declară un profit de 93 de milioane de lei la încasări de aproape 6 miliarde de lei. O rată a profitului de 1,6%. Pentru asta plătește Metro impozit aici, în țara unde unde realizează vânzări de peste 32 000 euro/lună pentru fiecare angajat plătit cu salarii de 500 de euro/lună.

Click pe imagine pentru mărire!

Sursa: https://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html

Sau Kaufland, al doilea cel mai mare angajator din România, care declară un profit de 847 milioane de lei la o cifră de afaceri de aproape 12 miliarde de lei. Kaufland plătește în România un impozit pe profit de 150 de milioane de lei, la venituri de aproape 12 miliarde de lei. Și fiecare angajat de aici, plătit cu același salariu de mizerie ca la toate supermarket-urile vinde de peste 16 500 de euro/lună.  Crede cineva că în Germania ar fi posibile asemenea vânzări pentru un salariat? Sau că statul german ar accepta să i se declare aceste profituri?

Click pe imagine pentru mărire!

Sursa: https://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html

Acum este clar de ce preferă Germania să fie net contributor la bugetul UE? Pentru a-și întreține astfel de piețe pentru propriile lor firme.

Vreți să vorbim și despre Austria? Trec peste deja clasicul exemplu cu OMV- groparul petrochimiei românești, dar nu pot să trec peste întrebarea: oare cine cheltuie mult-lăudații bani europeni în România? Hai să vă dau un exemplu, dintre multele firme europene care sunt singurele care au voie să primească marile contracte de infrastructură: firma austriacă Strabag. Iată performanțele sale din anul 2019: venituri de 894 de milioane de lei și un profit declarat de doar 1 milion de lei. Cam 1,1 % rata profitului!! Pentru asta își permite Austria să fie net contributor la bugetul UE. Și nu, n-am uitat de tăietorii pădurilor din România, cele două firme protejate de toate serviciile de informații și toate ministerele din țara noastră!

Click pe imagine pentru mărire!

Sursa: https://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html

Este oare suficient de clar de ce Uniunea Europeană a ratat șansa de a fi o țară? Este oare posibil ca cineva, un vrăjitor de la Bruxelles, să poată inventa o politică economică care să fie neutră pentru state atât de diverse și aflate în concurență pe aceeași piață? Cum putem să fim atât de naivi? Italienii, spaniolii, grecii și portughezii au crezut în centrul unic european, au renunțat la monedele proprii și au adoptat o noua marcă germană, numită „euro” și uite unde-au ajuns!

                                                                                       Petrișor Gabriel PEIU, Cotidianul

5 Comments

  1. gheorghe

    RO-EXIT
    Eram mai bogati fara UE, aveam economie NATIONALA, nu bagau nici genderism, nici pedofili, nici homosexualii in randul Sefilor, nu aduceau nici invadatorii musulmani sau negri, nu aveam nici holocaust si miliarde de euro anual la jiudani ca sa nu sufere de holo-cotita… nici invazie mascata de manevre jidanesti de acaparare de terenuri, imobile,… resurse naturale !!
    … si nici trupe straine care sa ne puna in “bataia” pustii pentru jidanimea mondiala care controleaza NATO, UE prin liderii statelor componente putrezi de marxism cultural si franc-masonerie!

    • Non-emigrant

      De ce nu zici nimic de şobolanii care au tulit-o peste graniță, care-ncotro ? Nu-i cunoşti ? N-ai auzid de ei niciodată ?
      Ei se dau mari cunoscători ai secretelor Lumii şi, de pliciseală, atunci când nu se îneacă de lacrimi, aruncă cu “sfaturi” la noi, ăştia “proşti” care am rămas în ţară. Noi, aştia care SUNTEM ROMÂNI, fără să arătăm cine ştie ce paşaport…, când vedem “minunea” ne aducem aminte de ei cu jale amestecată cu scârbă.

  2. alex

    Foarte bun comentariu, Gheorghe! Subscriu!

  3. Ionela Ionescu

    Dar eu de câți ani tot spun : ONU și UE sunt ORGANIZATII NON-PROFIT cu caracter asociativ, ele au membrii care plătesc cotizații anuale. Hotărârile lor sunt HÂRTIE GOALĂ, dacă nu sunt aprobate și însușite de STATELE SUVERANE NAȚIONALE, de parlamentele și guvernele acestora.
    Înșiși termenii de Parlament European sau Europarlamentar sunt folosiți în mod fraudulos deoarece ei nu se referă la o activitate de legiferare suverană ca în cazul unui parlament al unei ȚĂRI ci la posibilitatea de a INVENTA kile de regulamente ale unui ONG.

    Juridic vorbind, dacă îți faci o asociație de apărare a zebrelor cu un comitet intern pe care îl denumești Parlament Zebrarian, e tot aia cu UE.

  4. Laura

    Comisia Europeana conduce si ea e formata din bancheri care sunt stapanii corporatiilor, asa ca ce vorbim. Romaniei si romanilor le-a trebui Uniune Europeana, ceea ce nu e altceva decat un cartel criminal bine organizat, unde ei conduc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *