Atitudini

Ultimul spectacol…

    Ultimul spectacol. Singurul ca-ntr-un spectacol cu zilele-nchise, pe scena coborâtă din Infern se joacă o piesă, parcă desprinsă […]

 

  Ultimul spectacol. Singurul

ca-ntr-un spectacol cu zilele-nchise,
pe scena coborâtă din Infern
se joacă o piesă, parcă desprinsă
din foamea absolută de etern

actorii nu au vârstă, au doar viață
și câte-o amintire din nimic,
au toți același rol, sculptat în gheață,
ca vârful ne-mplinit al unui spic

un singur criteriu i-aduce-n scenă,
să fie dintre oameni, doar atât!
plămânii sunt învinși, par o cavernă,
apa le-a ajuns mai sus de gât

sunt toți uimiri, e o tragedie
perfectă-n epilog și în scenariu,
aerul este rar în colivie
și-i doar o amăgire în acvariu

de cum se lasă gongul, înfricoșați
spectatorii fug în cazemate,
cu sufletu-n chingi, aproape nemișcați,
habar n-au cu cine se vor bate

când le-ajunge spectacolul în casă,
fără a ști pe unde a intrat,
și neputința crucii îi apasă
se-ntreabă, Dumnezeu de i-a lăsat

chiar, ce se întâmplă, Doamne aici, sub Cer,
nu vezi că dăm năvală-n Infinit,
că neamul omenesc este prizonier
între regret, pământ și asfințit?

sau, din timp în timp, când relele nu-ncap,
oricât ai vrea în Tine să le strângi,
ne lași să ne facem în toate de cap
și trist, în veghea-Ți, te retragi și plângi?

numai așa ne readuci în Cale,
rătăcirea-n noi să se termine?
atunci, în vrerea grijii infernale
nu lua mai fragezi decât mine!

                 Costinel Petrache
            2 aprilie, anul COVID-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *