Puncte de vedere

Un text antologic

  De obicei autoare a unor texte pline de umor, în ciuda dramatismului subiectelor abordate, doamna Luminița Arhire ne oferă Armata celor […]

 

De obicei autoare a unor texte pline de umor, în ciuda dramatismului subiectelor abordate, doamna Luminița Arhire ne oferă Armata celor 12 maimuțe plecând de la cazul Sorina Pintea, o prezentare eminamente sumbră a unei Românii căzute într-o adevărată barbarie neo-nazistă, în cruzime, iraționalitate și neomenie.

Îmi pare rău că autoarea nu s-a gândit să includă printre citatele folosite și mărturia deputatei Adriana Săftoiu asupra arestului Poliției Capitalei, pe care l-a vizitat în 2017 în calitate de membru al Parlamentului preocupat de apărarea drepturilor omului. (Declarația publică a doamnei Săftoiu ar putea, eventual, fi adăugată într-o variantă revizuită a textului doamnei Arhire)

Eu unul nu am văzut respectivul arest. Toate relatările culese de mine din gulagul românesc, referitor la caracterul său sinistru, cu puternice trăsături medievale, converg și confirmă, însă, calificativele dure date de Adriana Săftoiu.

Revenind la cazul Pintea, în completarea celor scrise de doamna Luminița Arhire, trebuie să relatez discuțiile purtate în ultimele zile cu demnitari ai actualei guvernări iohannist-peneliste, pe care am încercat să îi sensibilizez în legătură cu soarta sărmanei arestate și să îi conving că, dincolo de orice eventuală vinovăție, oricum încă nedovedită, ea trebuie tratată cu omenie și în respectul drepturilor omului. Căci și criminalii – nu-i așa? – tot oameni sunt. Ca și CTP sau junele Caramitru, deși asupra acestora pot exista justificate dubii.

Interlocutorilor mei – al căror nume nu este elegant să îl divulg atât timp cât discuția noastră a fost privată – le-am mai atras atenția că procurorii lucrează sub autoritatea ministrului justiției și, prin acesta, a guvernului al cărui membru el este. Fiind de acord că miniștrii nu pot interveni în instrumentarea unor cazuri concrete, am insistat asupra evidenței că în exercițiul acelei autorități ei pot reglementa, organizând aplicarea legii, condițiile de utilizare a cătușelor și pot formula dispoziții cu caracter principial asupra recurgerii la limitarea libertății prin arest preventiv ca măsură asiguratorie cu caracter excepțional. După cum sunt obligați să ia măsuri în apărarea demnității personale a inculpaților (arestați sau nu) și a prezumției lor de nevinovăție prin limitarea informațiilor la care presa are acces, precum și evitarea expunerii mediatice.

Am fost frapat de răspunsul standard pe care mi l-au dat cu toții, repetându-l la infinit cu perseverența exasperantă a unui șurub cu filetul stricat ce își reia învârtirea în gol în chiar momentul în care aveai senzația că reușisei să îl fixezi în piuliță: „dacă era atât de bolnavă, de ce a furat / luat mită?”.

Acestei întrebări obsedante i-am răspuns cerându-le să îmi precizeze dacă au văzut dosarul cauzei în faza de urmărire penală în care se află, ceea ce ar fi fost ilegal. Au negat o asemenea ipoteză. Nu văzuseră dosarul.

„Și atunci de unde știți că este vinovată?!” Tăcere. Perplexitate. După care iarăși întrebarea: “de ce a furat?”

Și chiar dacă ar fi văzut dosarul de urmărire, acesta nu avea cum conține încă toate apărările acuzatului, era premergător duelului judiciar ca metodă de aflare a adevărului și nu răsturnase prezumția de nevinovăție. Cum poți vorbi de vina unui om prezumat nevinovat?

„Văd că pe tine te preocupă soarta hoților și nu vrei să vezi hoția (evident a PSD) care se perpetuează de zeci de ani și să ne lași să îi prindem!” – mi s-a replicat, printr-o manevră care deturna atenția de la subiectul discuției. Ceea ce m-a făcut să reacționez zicând: „Lăsând la o parte faptul că nimeni nu este hoț până când nu a fost definitiv condamnat pe baza unei convingeri mai presus de orice îndoială rezonabilă, văd că pe voi vă preocupă să nu scape nici un vinovat, în timp ce pe mine mă preocupă să nu fie pedepsit nici un nevinovat. Pedepsirea nevinovaților nu curmă hoția, ci o perpetuează. Pe voi vă preocupă pedepsirea păcătosului până la nimicire, în timp ce pe mine mă preocupă îndreptarea lui pentru a fi recuperat și reintegrat în societate. Torturarea și umilirea păcătoșilor nu îi recuperează și nici măcar nu îi distruge, ci îi înrăiește; acestea îi distrug doar pe cei drepți.” Zadarnice precizări!

Aveam să constat, ulterior, că și magistrații care aveau de apreciat oportunitatea și legalitatea arestului preventiv al unui suspect grav bolnav, s-au preocupat exclusiv să aprecieze realitatea sau, mai degrabă, gravitatea faptelor imputate suspectei Sorina Pintea (bazat pe ideea că gravitatea imputărilor le face și reale), uitând că problema principală de rezolvat era aceea dacă rămânerea femeii în libertate ar fi putut compromite desfășurarea urmăririi penale.

În măsura în care „probele” și indiciile deja strânse de procurori și prezentate de ei judecătorului competent cu aprobarea măsurii asiguratorii erau atât de convingătoare, arestul preventiv chiar nu se mai justifica întrucât inculpata nu mai avea cum să le ascundă sau distrugă; iar de riscul comiterii unei infracțiuni similare celei de care era acuzată nu avea cum mai fi vorba.

Pe cine or fi avut profesor acești așa ziși magistrați?! Dacă ne gândim că ar fi putut fi judecătorul Ionuț Matei, specialist în condamnarea fără probe, nu avem de ce ne mira,… ci numai îngrozi.

Textul Luminiței Arhire prezintă mostre zguduitoare ale acestei mentalități tipice regimurilor totalitare, potrivit căreia suspectul este totdeauna vinovat și, fiind socotit ca atare, înainte ca justiția oficială să se pronunțe asupra pedepsei, el trebuie torturat în toate chipurile imaginabile.

Adriana Săftoiu califica arestul Capitalei ca pe un „jeg penal”. Personajele citate de Luminița Arhire care jubilează la vederea semenilor obligați să înghită acest jeg, sunt niște jeguri umane cărora, vorba lui Eminescu, omenirii îi este rușine să le zică oameni. Acest „jeg uman” și acest „jeg penal” sufocă sub povara rușinii viitorul unui neam întreg.

Pentru a fi pus în lumină această tragedie umană și națională, textul doamnei Luminița Arhire este antologic. Eu unul l-am citit cu silă, cu rușine și cu groază.

                                                                                                         Adrian SEVERIN

2 Comments

  1. adria

    La un interogatoriu luat de NKVD în plină prigoană stalinistă, arestatul întreabă: “De ce m-ați arestat? De ce sunt eu aici? Doar că mă bănuiți?”

    La care procurorul îi spune, arătându-i prin geamul biroului trecătorii de pe stradă: “Odată ce ești aici, ești vinovat. Bănuiți sunt cei care se plimbă încă liberi acolo, în stradă.”

  2. IQ100

    Putem spu e ca Caramitru este personalitate accentuata.
    Putem spune ca Caramitru este un neoimberberal, nepot de bunic legionar, zic unii pe net.
    Putem spune ca Caramitru are vocabular de Ferentari, nu de Oxford.
    Dar eu unul nu pot spune ca Caramitru nu e inteligent.
    A speculat imediat candidatura la primarie a Dnei Sorina Pintea , care chiar nu mai avea de facut asa ceva cand se lupta cu o boală perfida.
    Ca Caramirtru, ca orice in flue encer, este oportunist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *