Legată de statul subteran prin Grupul pentru Dialog Social soroșist, precum cățeau țiganului de căruța cu coviltir, Brîndușa Armanca „latră” în revista „22” a GDS-ului – susținută financiar de statul român, adică plătită din banii tăi și ai mei! – la toți cei care deranjează mersul spre globalism.
Respectiva femeie „bugetivoră” a beneficiat de mai multe sinecuri oferite ca recompense de sistem: directoare a studioului din Timișoara a TVR (1997-2003), membră a Comitetului Director al Societății Române de Televiziune (1997-1999) și directoare a filialei Institutului Cultural Român de la Budapesta (2006-2012), unde s-a simțit ca peștele în apă, maghiara fiind limba ei maternă. A predat pe bani frumoși jurnalistică la Universitatea de Vest din Timișoara (1994-2004), cunoscută ca antiromânească și secesionistă, iar acum este profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, după o scurtă „escală” la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu (2004-2005), ambele de aceeași orientare ostilă românilor ca și surata lor timișoreană.
O mai ţineţi minte pe Duşi Armanca? Unor ziarişti le prieşte în conul de umbră
După ce a făcut vâlvă ani de zile în studioul TVR Timişoara, prin sălile tribunalelor şi s-a războit cu toată lumea, celebra ziaristă Brânduşa Armanca a intrat într-un total con de umbră. Nimeni, la Timişoara, nu mai pomeneşte nimic despre ea. Firesc, cei de la TVR Timişoara nu mai vor să îşi aducă aminte. La fel şi cei de la Universitatea de Vest. Din ambele locuri, ziarista a plecat cu scandal şi procese, unele câştigate altele nu, însă nimic pentru o cauză pierdută.
După prolificii ani de haiducie gazetărească de la începutul anilor ’90, când făcea echipă cu o altă amazoană a presei timişorene şi se bucurau de protecţie, atenţii şi cadouri (gen maşini de spălat, mixere de bucătărie şi excursii de shopping) din partea unor persoanje controversate ale lumii arabe din Timişoara, astăzi oneşti oameni de afaceri, Armanca şi cealaltă amazoană au găsit un nou mijloc pentru a practica cu spor traficul de influenţă: dosarul „Forfecuţa” şi prietenia cu procuroarea Constanţa Cârstea.
Sfârşitul de secol XX i-a adus doamnei Armanca mulţi duşmani şi antipatie din mediul gazetăresc şi din cel univeristar, în care se infiltrase cu un doctorat încă neonorat prin metode ortodoxe. După instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni, Armanca, fost cenzor pentru publicaţiile de limbă maghiară pe vremea lui Ceauşescu, s-a orientat spre Bucureşti. Aici nu a mai funcţionat nici prietenia cu Cornel Nistorescu şi nici cu alţi şefi de ziare, astfel că a intrat într-un stagiu de reciclare pe domeniul informativ extern. Durataacestuia, ce coincidenţă, exact cât Armanca s-a flendurat cu o emisiune gen interviuri cu mari români la televiziunea de nişă Naţional TV.
Imediat după aceea, Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci ministru de externe, s-a trezit cu Brânduşa la uşa ministerului, cu bagajul gata făcut şi investitura pentru funcţia de director al Institutului Cultural Român din Budapesta.
Prima mişcare a Brânduşei, imediat după instalarea în capitala ungară, a fost invitarea la ICR Budapesta, a unui grup de ziarişti timişoreni, aleşi pe sprânceană. Chefuri, cazare, cadouri şi amabilităţi, în schimbul unei linişti totale asupra activităţii ICR Budapesta în presa de Timişoara.
Aici au intervenit mai mulţi ziarişti cu caracter mai tare, din Bucureşti, care şi-au dat seama că doamna Armanca duce o viaţă de huzur pe banii publici ai minsterului de externe. Mai grav, ei au descoperit şi alte activităţi, cel puţin interesante lae directoarei ICR Budapesta, adică încurajarea extremiştilor maghiari pe banii statului român.
Fără să neimplicăm încă într-o anchetă pertinentă asupra subiectului, vă vom prezenta dezvăluirile făcute de câţiva reputaţi ziarişti bucureşteni, care nu se simt cu musca pe căciulă că au dormit o noapte li au băut un coniac la conacul ICR Brânduşa Armanca, unde soţul ei, domnul Doru, îi mai şi plimba pe la cumpărături, cu Peugeotul 407 din banii contribuabilului. Normal, oricine se simte mai tare cu un paşaport diplomatic în mână.