Observator

Vela, demolatorul lui Gavril Dejeu!

  Cine și-l mai amintește pe Gavril Dejeu? Avocatul prestidigitator care a contribuit adulterin-politic la moartea PNȚCD, care a preferat […]

 

Cine și-l mai amintește pe Gavril Dejeu? Avocatul prestidigitator care a contribuit adulterin-politic la moartea PNȚCD, care a preferat să-l lingă până la greață pe „criminalul” Petrov – Traian Băsescu? Fostul ministru de Interne din perioada 1996-1999? Acel incapabil să iasă din logica urii și frustrărilor personale, care și-a început mandatul printr-o înjurătură organo-genital masculină, lansată în fostul sediu PNȚCD Sibiu, actualul Forum German Sibiu?

Avocat mărunt, pianist de ocazie, colaborator până în 1989 apoi politician ratat, Dejeu a fost uitat de toți și de toate până când a apărut pe scenă … Vela. Marcel Vela (foto), actualul ministrul de Interne căruia îi lipsește doar freza „prodigy” care l-a făcut remarcat pe Dejeu, cea mai ștearsă umbră a perioadei CDR.

În nici două luni de ministeriat, Vela pendulează în limitele extrem de înguste ale evoluției personale și profesionale. CV-ul personal vorbește singur. Subofițerul ratat înainte de ’90 a ajuns maior pe timp de civilie, a făcut facultatea la privat în paralel cu atribuțiile de viceprimar, apoi a ajuns să predea la universitate, în timp ce era primar de oraș. Pe scurt, un parvenit dominat de frustrări evolutive! Un nemernic atât de convins de sine încât a pierdut măsura și busola bunei cuviințe!

Vela poate cuprinde realitatea exact cum a înțeles cursurile pe care le-a frecventat pentru a primi o diplomă de jurist la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj. Adică deloc. Nici nu avea cum, pentru că era viceprimar. Dar, ce a înțeles Vela și odată cu el guvernarea Iohannis-PNL este că trebuie să radă tot. Să distrugă tot ce mai funcționează în România, să vândă tot ce încă a mai rămas în avuția țării. Exact ca în perioada rebutului istoric și moral Dejeu.

Numai că, Vela reușește să coboare atât de mult nivelul unui ministru de Interne încât face din Dejeu un simpatic, chiar și marcat pe veci de vânătăile mineriadei din ianuarie 1999. Vela nu este pianist cum se prezenta Dejeu. Vela este un acordeonist remarcat pe scenele din Armeniș, zonă unde va fi ridicată o statuie care să amintească de cel mai prost ministru de Interne al României. Pentru că numai un ministru în care pleznește ura poate programa videoconferințe și ședințe în buza sărbătorilor, doar pentru a fredona mitocănii acompaniate cu scărpinatul în nas și în fund.

Dacă un fost subofițer ratat, convertit vânzător de asigurări auto pe vremea lui Ceaușescu, poate ajunge ministru de Interne, acestea este numai Vela. Individul care este preocupat până la disperare, la fel ca stăpânul lui Iohannis, de problema întunericului pe timp de noapte. Problemă pentru care vinovat este Raed Arafat, care nu vrea să răspundă idiotului de ministru la o întrebare: „Ce-ați făcut timp de 20 de ani?”

Fiind ocupat să crească avuția familiei, să evolueze educațional și politic, Vela nu are cum să știe răspunsul și nici nu-l interesează. El are o singură obsesie … deocamdată. Să îl elimine din minister pe Raed Arafat!

Istoria recentă spune așa … Supranumit și cocoșul Galic – după numele uneia care a făcut carieră urmând mai toate procedeele evidențiate de premierul Orban în cazul prim-vicepremierului Turcan, Dejeu poate să fie mândru.

Fosta „muză” a lui Gavril Dejeu/„Deșeu”, un fel de Raluca Turcan a anilor ’90, Lia Galic, devenită Cirică prin căsătorie, încadrată de doi turnători renumiți, colegi cu ea în tribul #rezist. (Foto și text „Justițiarul”)

Pe funcția de ministru de Interne a ajuns unul mai imbecil și mai incapabil să înțeleagă realitatea. Prin urmare, spre mândria PNL, Vela este campionul absolut! Rămâne să aflăm cine este egala din aceste zile a fostei Galic.

                                                                                                                       Dan TOMOZEI

Sursa: dantomozei.ro

Citiți și Portret în aqua forte al politrucului liberal Ion Marcel Vela

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *